Mă întreba aseară un prieten, după ce a citit un articol nuștiupeunde, dacă am reușit să supraviețuiesc cu relația mea în acest an. Problema lui era că nu o mai suportă pe nevastă-sa în casă, mai exact. Amândoi lucrează la niște companii de telefonie mobilă, sunt de un an relocați acasă și stau împreună 100% din timp, ceea ce, înainte nu se întâmpla. Și omul era curios dacă e singur în chestia asta sau mai sunt și alții.

Acum, habar nu am cum sunt alții. Eu cu Luna suntem introvertiți, nu ne plac aglomerațiile umane, nu ne place să vorbim cu străini, nu ne plac ieșirile doar de dragul de a ieși, să mai schimbăm o vorbă cu niște necunoscuți. Așa că, pentru noi pandemia nu a adus mare lucru în plus, sau în minus. Oamenii pe care voiam să îi vedem, i-am văzut, în rest, tot 100% din timp îl petrecem împreună.

Cred că prin chestia asta tip M-am săturat să te vad non stop trec cei care au relații bazate mai mult componenta sexuală a relației. Și, dacă nu există prietenie, respect, simpla nevoie de a vorbi unul cu celălalt, ci doar nevoia sexuală, normal că, la un moment dat, ți se acrește de…you know, sex, mai ales când îl faci tot timpul cu aceeași persoană. Și apar cazurile astea.

În plus, dacă mai ai și copii, nu prea mai ai timp de luat razna, vai, nu mai pot să te văd, pentru că copiilor nu poți să le spui idioțenia asta, pentru că nu au nicio vină că tu ești un prost care nu știe ce vrea de la viață, așa că timpul îți este ocupat destul de mult, ca să nu mai ai când să te concentrezi pe faptul că nevestei i s-a uscat vaginul de când te vede doar pe tine.

Normal, lucrurile astea se aplică mie și familiei mele, nu fac o generalizare. De asta și vă întreb, sunt curios cum vă simțiți voi cu sine înșivă după atâta timp de ziua cârtiței. Anonimatul e asigurat, așa că puteți să faceți un catharsis adevărat, fără teamă.