comentarii.JPGMă gândeam demult la acest post, dar a fost nevoie de o scânteie, la postul cu Vreau să fiu Cabral.

Aşa, mi s-a cristalizat pâna la modul în care a putut fi scris faptul că eu AM CEI MAI FRUMOŞI COMENTATORI POSIBILI.

Mă uit pe alte bloguri. Văd tot felul de injurii, războaie în lumea lor mică, ameninţări de toate felurile, dureri, sângerări şi alte bazaconii. Vin la mine. La orice post scris de mine, indiferent de valoarea sa, comentariile de la el îl întregesc, îl completează. Discuţiile sunt în marea lor majoritate idei, unele din ele chiar foarte bune. Nu se înjură, sau dacă se înjură, se înjură guvernul şi pe americani. Întotdeauna frumos, întotdeauna distractiv.

Cineva spunea că este meritul meu că am reuşit să coagulez această comunitate. Nu ştiu dacă este aşa. Eu nu am făcut nimic pentru a vă aduna la un loc. Fiecare a venit şi a rămas, probabil atras de comentariile celorlalţi. Altfel, aş fi putut eu să scriu ca Gabriel Garcea Macaz că tot nu venea nimeni.

Aşa că poate e timpul să vă mulţumesc tuturor celor care comentaţi aici şi vă distraţi împreună cu mine de ce îmi debitează mintea şi de ce vă debitează mintea. Nu vreau să menţionez pe cineva, pentru că i-aş uita pe ceilalţi şi ar fi nedrept.
Iar dacă citeşti asta şi incă nu ai lăasat un comentariu, să ştii că nu ai idee ce ai pierdut.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.