Dacă tot vin sărbătorile și vreți să faceți cadouri, cum ar fi să faceți cadouri duble? Și celor dragi, dar și celor care fac cadourile?
Ce vreau să zic este că, dacă respectivii nu beau alcool, nu trebuie neapărat să cumpărați cadouri scumpe din vreun magazin de lux sau hypermarket.

Sunt mulți, foarte mulți cei care fac produse handmade de o extraordinară calitate, produse care pot fi niște cadouri excelente, cu semnificație și și, simultan, liniște și bine.

Eu, de exemplu, aș lua cadouri de la Rapana, care face produse din piele UNICAT, personalizate și este munca și sufletul dragului meu prieten, cu care mă văd o dată la cincinal, Ovidiu Enache.

Nu, acesta nu este advertorial, Ovidiu nici măcar nu știe că scriu asta. Dar îi admir munca încă de când și-a abandonat jobul bine plătit de ultra manager la corporație ca să se apuce să facă ceea ce îi place. Și are talent, e un artist desăvârșit și ar fi păcat să nu mai facă lucrurile pe care le face pentru că pandemie.

Dați un mail, sunați, vorbiți, căutați-l, faceți-i viața un iad de comenzi. Și dați mai departe ideea și altora, nu neapărat cu Rapana, dar cu siguranță aveți prieteni care se zbat și ei prin mlaștina pandemiei.

Între timp, puteți să le lăsați linkurile în comentarii.
#payitforward

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

24 comentarii Adaugă comentariu

  1. – Chestii din lemn si handmade de la www.facebook.com/Cosanzeana/
    – Flori de sapun (cat de dubios suna 🙂 ) de la www.facebook.com/bff.flowers2002/
    – Daca va plictisiti in sufragerie, jucati un www.facebook.com/JengaUrias/
    – Daca va e pofta de ceva dulce, www.facebook.com/prajituriaraw/
    Si cand se temina pandemia, va astept la mine la un meci la www.bubble-football.ro/ 🙂

  2. #2

    Un atelier mic ce face broderii personalizate pentru bebeluși și copii

    littleworkshop.ro/

    P.S. Il știu pe Ovidiu și îl recomand cu încredere!

  3. #3

    lampi sau chestii de mobilier de la solidatelier.ro

  4. #4

    Dacă funcționează topicul și invers, eu caut mănuși din piele de condus pentru bărbați. Dacă știți, recomandați, că încă n-am decis de unde să iau. 🙂 La RAPANA nu au, mi-ar fi plăcut, i-am tot studiat și urmărit, sunt foarte frumoase produsele.

    • #5

      dar l ai intrebat daca face? ca el face si sei de motor, de exemplu…

    • Eu imi iau de cativa ani de la www.manusidinpiele.ro/
      Imi transpira mainile ceva goraznic si imi aluneca pe volan, asa ca nu conduc decat cu manusi. Partea proasta e ca dupa vreun an gaurelele alea se largesc si se unesc. Dar asta nu din cauza manusilor ci din cauza mea ca tre sa le spal des si nu face bine la piele.

    • #7

      @Laurra: Bun, stiu ca sunt redundant, da’:
      1. Manusi de condus pentru femei nu te-ar interesa? Asa ar avea si Militia statistici mai bune la accidente (Cc: Mos Martin)
      2. Initial am citit “manusi de condus barbati” si m-am gandit ca de ce-ar trebui sa platesti pentru skilluri de le ai deja.

    • #8

      @Arhi, Sincer nu, dacă face sa ne zică, că îi dau clienți mai mulți, sper :)))
      @GabiD, i-am văzut, am zis că poate daca tot nu am comandat inca, iau de la cineva de pe aici.
      @nea zăpadă, eu nu am nevoie de mănuși, singurul lucru pe care îl mai conduc acum e căruciorul de copchil :)))))

    • #9

      nu cred ca citeste arhiblogul:)))) asa ca da i mail

  5. #10

    Nu stiu cum am ajuns la ultimul produs din catalogul Rapana:)))))

  6. #11

    Ma uitam linistit pe site la Rapana. Portofele nice, curele ceas nice si …
    www.rapana.ro/product/bdsm-set-rapana/

  7. Vin si eu cu o sugestie
    www.facebook.com/3CModels

    Disclaimer: Imi este prieten, deci as putea fi subiectiv, dar tot il recomand cu toata increderea. Recomand ce produce si il recomand si pe el, ca om.

  8. #17

    Tot pentru produse de piele, recomand un fost coleg de-al meu, din Brașov: Handmade by Goe

    m.facebook.com/handmadebygoe/

    Mi-a făcut o super teacă pentru un super cuțit găsit la un târg de vechituri.
    Face curele, curele ceasuri, genți etc

  9. #18

    Dacă vreți ceasuri de perete personalizate din Vinil, pe lângă ce au pe site pot crea la comanda cam orice model doriți, cu nume/desene etc: revivalclock.ro/

  10. #19

    Eu n-am site de prezentare ca sunt mai sarak, la corporatie ma muncesc astia de-mi sar capacele, ca nea manageru a inteles el ca poate tine 200 se servere imprastiate round the clock cu 110k useri in 2 oameni si jumatate.
    Nu asta e ideea, nu ma pot plange. Singura reclama pe care vreau sa o fac la modul sincer, e ca ajut pe oricine are nevoie de retele, network, VPN-uri chestii din astea. Chiar si voluntariat. Mai ales pe pandemie. Mi-ar prinde bine sa mai cunosc oameni noi, ca vorba aia, cu tehnologia asta putem. Daca sunt pe aici tineri la inceput de drum, ofer si un server moka cu IP public si stocare SSD pentru proiecte pe care vreti sa vi le testati, gen coding de oricare fel. In rest pot sa ofer si suport la distanta pentru sfaturi, pareri and so on. Recent mi-am ajutat doi colegi sa isi faca server de VPN pentru job-urile lor secundare.
    In rest daca stiti pe cineva care ofera free hugs virtual, ma bag. Imi lipsesc chestiile astea. 🙂

  11. Pielărie, liga mare, nu i plâng de milă dar omul lucrează peste tot ce găsești pe piață, unicate sau serii limitate pe bază de comandă :
    www.facebook.com/Adrian-Fodea-Leather-1133202983370573/

    (Măștile în special sunt de excepție)

    Pielărie, liga mică, prețuri mai mici, seturi în special pentru motọ:

    www.facebook.com/DVV-Custom-Leather-102552921672679/

    Și nu în ultimul rând, țoale. De moto, de pescuit, outdoor, casual și vânătoare: www.echipamente-joy.ro/

    Când vă mai trebuie polar din Decathlon, uitați vă la ce face Joy întâi. Nu mai zic de denim moto, făcut frumos, pe dimensiuni, cu buzunare pentru protecții făcute elegant și așa mai departe. Prețuri… sub orice vreți voi de pe piață.

  12. #23

    Recomand pledurile de la corinneatelier.ro/ sunt foarte bine lucrate

  13. #24

    In plin lock-down, a fost un articol cu promovat afaceri personale pe arhiblog.ro, zicea cineva de un magazin auto online din Timisoara daca tin bine minte. Voiam sa comand ceva pentru masina, dar nu mai gasesc articolul.