Eu mă duc să fac un cozonac, după vestita rețetă a lui Păstorel. Știu, mulți dintre voi habar nu au cine e Păstorel. Nu ați pierdut nimic, era doar un bon viveur care din când în când, mai și scria chestii.
Iar dacă sunteți curioși, asta e rețeta de cozonac a lui Păstorel.

Ce material iti trebuie pentru a te apuca de treaba. Sa fie vreo 150 de oua la trei, hai maxim patru kilograme de faina, extra de preferinta. La asta se adauga un pahar mare cu rom alb, un baton de vanilie, un litru de lapte, jumatate de pachet de drojdie de la Bragadiru, 3-4 lingurite rase cu sare, 3-4 paharute cu unt topit, unul de untdelemn, de s-ar putea Negre si cam 1,200 kg de zahar tos. Pentru fabricarea cozonacilor trebuie “sacatite” 12 ore. De aceea trebuie sa fie toate pregatite de cu seara: se strica oauale, punand galbenusurile deoparte, apoi le amesteci cu sare si te culci.

Framanatu-i treaba lunga
A doua zi te trezesti cu noaptea-n cap ca-i de treaba, nu gluma. Intr-un vas foarte curat pui doi pumni de faina (cam 500 g) pe care o oparesti cu lapte clocotit. Se amesteca cu o lopata mare, de lemn si se bate strasnic pana se face ca o pomada, fara nici un “gogolos”. Cand s-a racorit, adaugi drojdia faramitata si frecata cu 2-3 linguri de zahar, pana se face ca o cafea cu lapte. Asta e plamadeala.
Pana se raceste, strecori prin sita galbenusurile in covata (albie de lemn sa fie), clatesti cu 2-3 linguri de apa calduta vasul in care a stat si torni totul in albie. Daca vrei, pui si o ceasca de albus spuma, dar nu-i musai. Bati galbenusurile cu strasnicie, adaugi romul si iarasi bati, adaugi vanilia taiata marunt si din nou bati dar cu un ochi la plamadeala lasata la crescut. Dupa ce aceasta s-a umflat bine o rastorni in albie si-o amesteci cu galbenusurile. Incepi apoi a pune faina, cate putin, amestecand cu linguroiul de lemn pana ce nu mi poti. Atunci framanti cu pumnii stransi, pana ce obtii un aluat potrivit de moale. Pui putin cate putin zaharul si untul dupa porportia: 300 g zahar la kilogramul de faina. Ai ispravit zaharul, pui untul, un pahar la kilogramul de faina. Si apoi untdelemnul, “intorcand mereu aluatul de aceeasi parte ca sa iasa felii”. Tot framantatul dureaza pret de doua ceasuri incheiate.

Dichiseala la gura cuptorului
Aluatul framantat pret de doua ceasuri incheiate il pui la loc caldut, nu fierbinte, acoperit bine sa nu se raceasca. Il lasi asa vreo doua-trei ore, pana ce a crescut frumos. Apoi il iei si-l pui in formele unse perfect cu unt sleit (tare-nr.) si iar il lasi acoperit, la loc caldut, sa creasca timp de o ora.
In acest rastimp nu stai, ci pregatesti cuptorul. Apoi ungi aluatul cu ou batut si presari cu migdale taiate sau zahar granulat. Cu “Doamne-ajuta” il bagi la cuptor, unde sta o ora, o ora si un sfert cel mult.
“La cuptor trebuie om priceput, care sa-l cerce, sa nu puie cozonacii prea desi, sa-i acopere la nevoie ca sa nu se plateasca”. La scosul din cuptor, alta poveste. “Scoti cozonacul, il scuturi putintel cu urechea aplecata, sa-l auzi daca joaca. Il culci apoi cu forma cu tot pe o coasta, sprijinit de-un lemn. Dupa dou-trei minute il mai scuturi si-l rastorni incetisor, cu binisorul, pe ceva moale si-l legeni catinel si cu bagare de seama, ca nu se cumva turteasca si cruzeasca”.

Un ceas mai traziu ce l-ai scos din cuptor, il duci in casa iar dupa doua-trei ore, cand sunt bine raciti ii pui in camara. ca sa-i pastrezi bine si multa vreme proaspeti ii invelesti in hartie pergament si un servet gros. Pastrorel iti garanteaza: cozonacul facut dupa aceasta reteta nu se usuca trei-patru saptamani.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.