Am pachetul maxim de la RDS, cel cu…113 canale, parcă? Plătesc pentru televiziune și internet 94 de lei, inclusiv 10 lei chiria la decodorul HD. Destul de scump, dacă stai să mă întrebi. Dar na, asta am semnat, ăsta e contractul, plătești vrei-nu vrei. Nu stau să compar cu cât costă internetul în alte țări, că realizez că e chiar un chilipir.
Alta e discuția.
Butonând în seara asta teveul, am realizat că eu de fapt folosesc mult mai puține programe. Cele 5 programe de desene animate, 7 programe de muzică, cele 2 eurosporturi din când în când, la fel și Digi-urile, când e vreo manifestare sportivă care îmi place, foarte rar 1-2 posturi de muzică știri, mai mult kisstv și utv, pentru că mtv -ul nu dă muzică, ci reality show-uri inteligente, în care înveți cum să înjuri de mamă. A, și din când în când, un Discovery.
Deci maxim 20 de posturi, nu? Hai să zicem 30, că poate mai folosesc unul din Cinema-urile alea sau HBO. Dar plătesc 113, pentru că altă variantă nu am, pachetele lor obligatorii conținând cu totul altceva decât ceea ce mă interesează pe mine. Bănuiesc că datorită legislației, care impune tot felul de chestii la retransmisie, că așa s-au gândit domnii de la CNA, nici nu se va face vreodată așa ceva.
Întrebarea e, în alte țări poți să îți alegi ce programe vrei în pachet, sau așa e peste tot?
NOU
In austria cel putin nu, e ca in romania la pachet tot.
NOU
Decodor HD ? Ce e ala ?? Exista ? Nu pot sa cred !! Din ianuarie incerc sa fac rost de asa ceva si maimutoii de la RDS RCD ma tot amana pe motiv ca lipseste din stoc . Din ianuarie ! Alooo ! RCS -ule se aude si la tine ..din ianuarie . Firma de cacao !
NOU
Aşa am păţit şi eu. Sună dimineaţa la ei şi rezervă-ţi unul, după care în cel mai scurt timp du-te după el. Eu aşa am sunat 2 săptămâni la rând, până am reuşit. Batfă !
NOU
Relu » sunt un tip norocos
NOU
are pile la haoleu arhi 😀
NOU
Daca ai tuner DVB HD mia ai nevoie de receiver? Intreb si eu…
NOU
Sarpele » da
NOU
nu mai ai nevoie de receiver daca are tvuul tunner..testat acum cateva zile pe un samsung ( prinde si HD si tot ce de prins la respectivul abonament)
NOU
Îți dai seama cum ar scădea ratingul la majoritatea televiziunilor ? 😀
NOU
S-ar complica. In primul rand pentru ca sunt obligati sa transmita anumite posturi tv si apoi pentru ca este destul de greu de realizat. Atata de greu de realizat incat pretul pentru cele 20 de posturi ar fi cam acelasi cu cel platit acum.
Unde mai pui ca tu printre cele 20 de canale le vrei si pe cele mai scumpe. De exemplu, pe Digi, cele 3 canale digisport ii costa mai mult decat restul canalelor.
NOU
Sa inteleg ca urmaresti si Duck TV ? Televiziunea aia mi se pare ca este facuta pentru aia care sunt pe etnobotanice…:))
NOU
Shifty » e pentru copii mici
NOU
True. Duck TV e genial dup-o iarbă naturală bine trasă-n piept…
NOU
@Meekuu Mai vezi asa o casa care se roteste, un cap de iepure care se uita insistent la tine in timp ce se invarte…creepy stuff…
NOU
Televizorul este doar pentru divertisment. Iar atunci cand te uiti la ceva, de exemplu “Romanii are talente”, te saturi de reclame cat pentru un an de zile.
NOU
nu as crede ca e vreo tara unde sa poti alege chiar numai ce programe vrei desi tehnic e f simplu de facut pentru cei cu Tv digitala
NOU
Pai eu am asta: in abonament intra pachetul de baza de canale si apoi am 20 de canale la alegere (nu am mai multe ca nici asa nu ma uit la ele). Le schimb cind vreau. Fie de pe internet sau direct de pe receptor.
NOU
e la fel. urmaresc vreo maxim 30 de canale si platesc 700
NOU
Se poate face, e chiar extrem de simplu pe DTV dar nu e rentabil pentru furnizor. Mai bine iti ofera la gramada, in plus. Tu te folosesti de 25% iar restul vine obligatoriu si este platit.
NOU
Rentabilitatea vine de la faptul ca piratarea e zero. Fiecare receptor are adresa de mac unica si nu poti instala un receptor pirat. Receptorul e in continua comunicare cu serverul providerului datele circulind in ambele sensuri.
NOU
In Suedia nu e la fel. Aici iti poti alege un pachet cu 20 posturi de exemplu. Luna urmatoare, daca vrei, iti poti schimba unul sau mai multe canale din cele 20 dar ramai cu acelasi pachet.
NOU
Si in US e o grila de programe care le iei impreuna, dar restul (majoritatea) sunt pay-per-view.
NOU
Intrebare: si-a pus cineva problema de ce ne sunt bagate pe gat decodoarele alea sinistre si infernal de greu de obtinut (fortandu-ma sa folosesc a 2-a telecomanda mult mai proasta decat cea a televizorului) cand majoritatea tv-urilor au cititor de card incorporat? Nu era mai ieftin si mai elegant si pentru ei si pentru noi sa emita niste carduri conform unor standarde (presupun ca exista standarde, nu e fiecare producator cu cititorul lui) pentru a fi recunoscute de televizoare? Sau e vorba doar de chiria aia nenorocita? A intrebat cineva ?
NOU
Mishu » pai daca dau 100 000 de decodoare, la 10 lei decodorul, inseamna 1 milion…nu e rau
NOU
Ar fi greu sa iti ofere o cartela care sa poata fi citita de toate tipurile de televizoare, si ar fi foarte scump sa cumpere nshpe modele de cartele cand pot sa ia un singur tip de decodor …
NOU
Ciprian, experienta spune ca toate televizoarele functioneaza cu acelasi CAM (termenul pentru interfata respectiva) in care se infige un smart card corespunzator. CAM-urile trebuie sa fie compatibile cu smart card-urile, nu cu televizoarele, aia fiind o interfata universala.
NOU
Receptorul meu nu are card.
NOU
@Mishu: nu iti baga nimeni pe gat nimic. pur si simplu asta e infrastructura la noi acum la nivel national (ma refer la majoritatea firmelor), in felul asta au un mai bun management impotriva piratarii.
crezi ca RDs nu s-a gandit ca ar fi mai simplu?
cartelele alea insa se pot sparge lejer. de ce crezi ca RDS deja are a 4-a generatie de carduri implementate? google it
NOU
Receptorul iti decodaza semnalul digital pentru a putea fi vazut de TV. Incearca sa bagi cartela in TV. Nu-ti merge? E din vina televizorulul , nu a RDS-ului. Si nu ajunge sa aiba tuner DVB. Exista DVB-C, DVB-T, DVB-S.
Mai greu sa ai un TV care sa stie toate chestiile de mai sus.
NOU
pai e foarte simplu: tu oricum le platesti pe alea la care te uiti. restul sunt oricum moca. unii se bucura la ideea falsa ca au 100 de canale cu 10eur cand de fapt acei 10eur sunt fix pentru cateva canale sub 20… in spania, de exemplu, jazztel avea o oferta in care posturile de care vorbesti tu erau toate in pachetul premium, pe care, evident, nu il puteai lua decat daca luai in prealabil si celelalte 3 pachete peste baza, cu mizerii de tarot si alte asemenea.
NOU
der » da, e oarecum logic
NOU
In DK ai pachete cu diferite programe. Poti alege pe cel mai mic care are televiziunile lor si in ala bagi ce program vrei contra cost ( nu stiu toate companiile). Ce e interesant aici e faptul ca daca ai cablu platesti o taxa odata la 6 luni pentru programele nationale, chiar daca nu le ai incluse sau nu le urmaresti. E cam acelasi lucru cu platitul luna de luna taxa radio-tv de la noi, numai ca aici e vreo 400euro pe an.
NOU
in us ai pachet basic, apoi sunt altele care se aduauga dar sunt in grupuri nu individual, asa ca de cele mai multe ori trebuie sa iei 2 pachete extra sau exista premium cu access la toate , apoi ppv (pay per view) cu filme , sport, MMA ajunge si la 60 $ pe un meci, check directv.com, dishnetwork, timewarner cable, comscast …..
NOU
interesant…
voi va uitati la televizor?? aveti timp de asa ceva??
NOU
deci concluzia, avem si cel mai ieftin cablu :=)))), acu’ si la ce balarii de programe avem, as zice ca e normal:)))
NOU
Canalele suplimentare apar din cauza intelegerilor dintre providerii de televiziune prin cablu (aici RDS) si firmele ce detin drepturile de difuzare ale anumitor canale. Asa ca daca iti doresti Discovery Channel trebuie sa iei la pachet si Animal Planet si alte porcarii, am un amic ce si-a facut o astfel de intelegere, practic este obligat sa ia un pachet intreg de canale chiar daca el doreste doar unul din acel pachet. Adunand multele astfel de pachete obtii 30-40 de canale din care tu defapt vrei doar 5-10… Si sa stiti ca ti se reziliaza intelegerea daca nu difuzezi toate canalele din pachet 🙂 Life is great, ain’t it?
NOU
pai cred ca decodoru ala are si tunning manual. asa ca salvezi doar cele 20 de programe si asta e. Ai 20…doar ca te costa tot atat 🙂
NOU
In Dubai odata cu pachetul TV primesti o cutie minune (asa imi place sa o numesc) si un IP dedicat TV-ului. Poti sa-ti alegi ce programe urmaresti, poti sa inchiriezi filme, muzica, seriale, poti sa inregistrezi aproape orice vrei, poti sa-ti verifici si platesti factura direct de pe TV-u si inca multe alte avantaje. Pacat ca cenzureza orice bucatica de ţâţă, orice fuck si chiar si cuvantul porc in emisiunile culinare. A si cablu+TV+net te costa undeva la 100 de euro pe luna 🙂
NOU
@dugy: Ar fi avut si romanii o astfel de solutie dar n-au avut “buget”…
NOU
@Darku: nu e vorba de buget, e vorba de mentalitate, aici clientul chiar este respectat 🙂
NOU
vplay e suficient
de la RDS mai urmarim doar Mezzo
NOU
gupi » oh, un meloman
NOU
nu eu, copiii
NOU
eu in Austria platesc 30€ pe internet, telefon fix.
televizorul il am prin satelit, am platit doar receiverul singur, si am vreo 4000 de posturi. de la china, afghanistan, romania, bosnia, austria, franta, america, absolut totul.
NOU
Daca ai tuner dvb-hd poti receptiona 117 canale digitale, vreo 8 posturi radio si vreo 66 canale analogice toate for free(fara decodorul lor si fara abonament). Din cele digitale functioneaza doar cele incluse in pachetul de baza RCS(fara HBO si alte briz-brizuri), insa ai pe analog(la o calitate putin mai proasta) pachetul ce include toate discovery-urile, axn-urile, viasat-urile dar inca odata, fara HBO, digi film si chestii care se platesc (apare semnal demodulat)
P.S: intre canalele digitale gasesti si TVR HD, NatGeo HD, Nat Geo Wild HD, UTV HD, SuperOne HD(pr0n), AcasaTV HD, ProTV HD,Sport.ro HD, Digi Sport HD si toate merg fara problema….
La cat timp petrec eu in fata TV-ului… mie imi ajung toate astea si platesc doar internet de la RDS (care merge foarte decent pana acum)
NOU
… 7 programe de muzică, cele 2 eurosporturi … foarte rar 1-2 posturi de muzică …
Ai sesizat greseala ?
NOU
Daca e sa iei defalcat fiecare serviciu din cele contractate da asa: 32+7+6+10(tv extra+11 canale HD+HBO PACK+Cinestar PACK+1 STB HD+ 1 STB SD+1 sim DigiMobil cu net gratuit) +39 (100Mbs+1 stick de internet mobil+mai nou si un router wirelss)=94 de lei. Ti se (mai) pare mult?
NOU
Pentru acelasi motiv pt care, daca vrei ESP sau clima automata pe o masina, trebuie automat sa iesi si volan cu sorici sau genti de aliaj 😉
NOU
Asemănător cu twitter: urmăreşti 113 oameni de voie-de nevoie şi pe tine în realitate te interesează cam ce spun 20.
NOU
In UK e tot la pachet
NOU
in canada ai pachet de baza si restul le alegi.
ala de baza fiind de vreo 25 .
si pt cativa dolari in plus alegi inca 15
pt ceva mai multi Hanca vro etc si tot asa.
dar si la pachetul de baza ai optiuni.
si nu canale tv din India sau Haubechistan
de ce nu-ti pui o placa pe comp. si nu mai platesti nici un cablu nik.
traji un cablu de la computator la tv si gata.
sunt online posturi.
sunt si cu plata , adevarat. dar sunt extrem de ieftine
hai la teleu bre!
sa ne spalam pe creier
NOU
video.105.net/tv/channel/show/id/5
asta e chiar bun always on top – intr-un mic patratel pe ecran sta foarte bine.
NOU
te uiti la Hora TV? 😀
NOU
in DE e la fel… iei pachete nu ti le faci tu…
NOU
113lei ii pe la 28E. Deci destul de ieftin.
Numai ceea ce se petrece pe sport si tot treceai de 50E in Germania.
Dubai, Sua, Canada sunt alte lumi cu care n-are rost sa ne comparam (nu ca aia sunt mai buni/rai ci pur si simplu sunt diferiti)
NOU
În Italia nu prea. Adică ai pachet standard (şi pe Mediaset şi pe Sky) cu sute de programe (din care vei urmări maxim 10, nicidecum 30) şi apoi pachete la alegere, gen: sport (alte câteva zeci) + divertisment (filme, HBO and the rest) + documentare + desene animate. Faza e că pachetul standard nu-l gaseşti sub 30 €. Adaugi pachete, adaugi bani şi aşa se face că plăteşti lună de lună minim 50 € doar pt un decoder (fie el şi HD). Netul e separat (de la alţii) şi costă încă pe atât. Concluzia? Din punct de vedere al serviciilor tv+internet România câştigă în faţa Italiei. 😀
NOU
pot sa-ti raspund cu o intrebare? cine a inventat tv prin cablu?
cand ei (usa + occidentatii) au inventat tv prin cablu, au inventat si marketingul.
deci taci si inghite :O
NOU
Nu ai Music Channel ? Bate Kiss TV si UTV la cur! 😀
NOU
Eu ma intreb atunci, de ce platesc doar 63 de lei?! In banii astia am cele 100+ canale tv + internet (pachet fiberlink 1) + telefonie fixa + digimobil + digifilm. De decodor hd, n-am avut nevoie, ca am tunner dvb-t.
NOU
Alex » pai eu am fiber link maxim, care costa cu 20 de lei mai mult si platesc si chiria la decodor
NOU
Stiam ca sunt doar 2 pachete de internet: Fiberlink 1 si Fiberlink 2, cu o diferenta de 10 lei intre ele … si ca daca optezi pentru pachetul al doilea, primesti in custodie si un stick de internet mobil. Oricum, mi se pare multicel 100 lei.
NOU
Răspunsul este simplu: cu doar câteva sute de lei (nu multe – vreo 2-3) îți iei mătăluță o antenă satelit, un receiver și un polarotor și prinzi mii de programe TV+radio. Zero costuri lunare, programe la discreție. Calitate. Lux. Atât!
NOU
Prin ’95 Deltastar a tras primul cablu tv unde locuiam io; bineinteles ca si atunci erau umpluturi gen canal arab sau grecesc; insa pentru HBO se putea aplica “codare”…Si ni se promitea ca odata cu top-box-urile pentru decodarea transmisiilor digitale vom putea alege canalele dorite… Chestie care, bineinteles nu se intampla (pe nicaieri, s-ar parea), deoarece, bineinteles ca nu avem de ales decat “pachetu’ “, unde trebuie sa platim si unele canale (scumpe!) pe care nu ne intereseaza sa le urmarim (eu sunt insul atipic pe care-l intereseaza berea insa DELOC fotbalul si sporturile in general!!!)…. As incerca si eu streaming-ul pe internet, insa 1) nici asta nu-i gratis 2) sunt inca marcat de problema congestiei de trafic (situatie in care s-a dus dracu’ receptia, chestie insuportabil de “placuta” cand urmaresti un film…(si care se mai intampla si pe actualul sistem!)… Si ce poate fi mai rau decat sa te enervezi pe banii tai???