Enel Dobrogea trece prin nişte transformări. Bune, după părerea mea. Faţă de anul trecut, când mai aveam un pic şi le dădeam foc, oamenii au început să se mişte.

În ce sens? Au început şi ei să emită facturi, o dată la două luni, deci, în sfârşit, pot plăti curentul prin internet banking.
Dar nu asta e faza tare.

Am fost azi să plătesc lumina. De obicei, acolo, lumea se calcă în picioare, zeci de cozi, care mai de care mai înghesuite, toţi transpiraţi, înjurând, încercând să se bage în faţă. Adică scenariul clasic al unei cozi rromâneşti ceauşiste. Scenariu întregit şi de prezenţa matusalemicilor supravieţuitori ai lui Gheorghe Gheorghiu Dej, cei pentru care viaţa fără o coadă ca lumea, nu există.

Intru eu azi, şi mă sperii. La case doar câte un om. Restul, aliniaţi pe lângă pereţi, înjurau în gura mare sistemul, UE, Enel, Băsescu.
Ce s-a întâmplat? S-a băgat un automat de bonuri. Intri, îţi iei bonul, aştepţi civilizat să apară bonul tău şi gata.

Credeţi că e bine?
Pe naiba. Vin mumiuţele, se duc, îşi iau bon, şi după aia ţuşti la coadă la casă. Coadă la care stăteau degeaba, pentru că are acces doar cel care are numărul de bon corespunzător. Şi urlete, scandaluri, cum, că eu am fost aici, dumneata îndrăzneşti să te bagi în faţa mea, animalelor. Degeaba le explica tipa de la case că incă nu le-a venit numărul, nu, că ei doar plătesc, nu au nevoie de număr. Şi dă-i, şi înjură, şi transpiră, şi blesteamă. Desigur, fără sens, pentru că tot când le-a venit rândul au intrat.

Lângă mine, două doamne, a căror vârstă combinată probabil că l-a prins pe Tudor Vladimirescu:

– Ei doamnă, ne-au luat totul nenorociţii ăştia. Ne-au luat până şi cozile. Aşa suntem noi rromânii, proşti. Nu ştim să păstrăm lucrurile bune. Stăteam toţi frumos la coadă, care cum ajungea, plătea, nu era ceartă, nu era scandal. Eh doamnă, ce proşti suntem noi, rromânii…

Le-am privit, m-am scărpinat în cur şi am plecat.
Reminiscinţe.