Muștele inconștiente

Începând de astăzi, mi-am angajat un colaborator la arhiblog, colaborator care să se ocupe strict de partea artistică, de partea hard-core literară a sitului. Vă rog, fiți blânzi cu el, e la început.

stau intins pe sezlong si ma uit la cer. visez. imi imaginez ca viața e frumoasa.
durerea este doar o inchipuire, care din cand in cand ne intersecteaza realitatea, ca sa nu ne plictisim prea tare…

aud de-odata o pocnitura in geamul de la piscina. ma gandesc ca este o musca care s-a izbit de
realitatea geamului de la piscina. inca o pocnitura. alta musca. la a treia pocnitura, ma scol de pe sezlong
sa vad si eu ce se intimpla. poc. o musca se izbeste de geam si cade pe klinkerul incalzit de soare.

iata cum e viața noastra. zburam ca niste muste inconstiente, nu cunoastem limite,
totul ni se pare transparent si roz. pana cand ne lovim cu capul de geam..
nu pricepem ce se intimpla cu noi. de ce se intimpla nenorocirile? cu ce sintem de vina?
pur si simplu musca se loveste de geam si de la impact cade pe jos.

unele se agita, zumzaie buimacite si suferinde pe podea, altele sufera in tacere, nemiscate.
dupa cateva minute de durere, isi reiau zborul. nici una nu a murit de la izbitura de geam.
dupa un timp, unele mai repede, altele mai tarziu, toate isi iau zborul…

si noi suntem la fel. dupa fiecare decepție, dupa fiecare nereusita, viața merge mai
departe. unii dintre noi sint mai agitați, alții mai calculați.

unii dintre noi invațam unde ne sunt limitele si nu mai dam cu capul in geam. suntem mai
precauți. alții insa nu invața mai nimic si mai devreme sau mai tarziu, se izbesc din nou de acelasi geam.
apoi se ridica si merg mai departe.

ca si mustele mele din gradina.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt