Motanii si cutia cu nisip

Am acasă un motan, Max și o cățea de pe stradă, Barbie sau Betty, încă nu ne-am decis. Barbie are vreo 3 kile și 100 de ani, tremură din toate alea când merge și cred că e ultimul ei an pe tărâmul ăsta. But i digress.

Motanul meu, când l-am adus la curte, era mai speriat decât o căprioară în fața lui Cătălin Rădulescu zis și Mitralieră. M-a zgâriat ca pe Iisus când am încercat să îl scot în curte cu forța și s-a ascuns sub pat 24 de ore, ignorând orice încercare de a îi face să iasă.

Acum, Maxențiu, sau Maximilian, cum îl alintă Luna, stă afară cam 80% din timpul alocat unei zile. Nu știu exact ce face, pentru că ouăle i s-au dus pe veșnicele plaiuri ale vânătoarei încă de când avea 7 luni, deci sexul activ este scos din ecuație. Acum, nu știu dacă e gay, îl văd însoțit de o altă pisică, din când în când, mai vine și zgâriat pe față, din când în când, ca în orice căsnicie.

Știți care e problema motanului meu?
Că vine acasă fix ca să se cace! Porcul de animal nu suportă să facă în altă parte decât la tava lui cu nisip, așa că îl auzi, câteodată, noaptea, cu miaună la geamul de la etaj, unde e balcon, ca să fie lăsat să intre în casă. Intră, fuge la baie, se aude cum zgârie în nisip, după care e iarăși în fața ușii, miorlau, să îl las afară.

Vrea cineva un motan căcăcios, că mă falimentează cu nisipul.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt