Am acasă un motan, Max și o cățea de pe stradă, Barbie sau Betty, încă nu ne-am decis. Barbie are vreo 3 kile și 100 de ani, tremură din toate alea când merge și cred că e ultimul ei an pe tărâmul ăsta. But i digress.

Motanul meu, când l-am adus la curte, era mai speriat decât o căprioară în fața lui Cătălin Rădulescu zis și Mitralieră. M-a zgâriat ca pe Iisus când am încercat să îl scot în curte cu forța și s-a ascuns sub pat 24 de ore, ignorând orice încercare de a îi face să iasă.

Acum, Maxențiu, sau Maximilian, cum îl alintă Luna, stă afară cam 80% din timpul alocat unei zile. Nu știu exact ce face, pentru că ouăle i s-au dus pe veșnicele plaiuri ale vânătoarei încă de când avea 7 luni, deci sexul activ este scos din ecuație. Acum, nu știu dacă e gay, îl văd însoțit de o altă pisică, din când în când, mai vine și zgâriat pe față, din când în când, ca în orice căsnicie.

Știți care e problema motanului meu?
Că vine acasă fix ca să se cace! Porcul de animal nu suportă să facă în altă parte decât la tava lui cu nisip, așa că îl auzi, câteodată, noaptea, cu miaună la geamul de la etaj, unde e balcon, ca să fie lăsat să intre în casă. Intră, fuge la baie, se aude cum zgârie în nisip, după care e iarăși în fața ușii, miorlau, să îl las afară.

Vrea cineva un motan căcăcios, că mă falimentează cu nisipul.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

22 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Litiera afara => problem solved

  2. Pune-i tava de nisip in balconul respectiv, langa geamul unde miauna, si du-l acolo de cateva ori, ca sa o vada. Dupa 1 saptamana, mut-o la marginea balconului, daca e destept, o va gasi singur. Dupa alta saptamana muti tava in curte, cat mai spre gard. Dupa alta saptamana, o umpli cu pamant, in loc de nisip. Si, in sfarsit, dupa inca o saptamana, lasi doar gramada de pamant in locul unde era tava, dar nu schimba pamantul, ca sa-si simta mirosul lui de pipi. Si cam atat.

  3. #4

    Ce s-a intamplat cu puiul de caucazian? A fost relocat la vreo stana?

    • #5

      a fugit și nu l am mai găsit, prin mai

    • #6

      Cainele nu a mai suportat si a fugit, dar motanul se intoarce doar pentru litiera ca razbunare. (muhahaha) A mai facut cineva legatura? :)))

    • #7

      Cred ca il trimite cainele…

  4. #8

    Asa am si eu un drac de motan(all balls enabled) care mai vine pe acas doar pt haleala, in rest nu stiu ce beleste toata ziua dar se mai aud noaptea concerte de matze in calduri si batai pt “pussy’…:))
    Si cand sta acasa numa leneveste, poti sa te sui pe el ca nu se misca- bucuria copiilor ca il includ in activitati de curte:)

  5. #9

    :-))) Zi merci, puteai sa ai o potaie care face imprastiat pe cate un metru patrat, de fiecare data…Sa vezi veselie la strans…

  6. #10

    Arunca/ ascunde nisipu’ si vezi daca se mai intoarce.
    www.youtube.com/watch?v=ub-Pbty5q9E

  7. #11

    Pisicile mele fac exact la fel, dar numai iarna, presupun ca nu le place sa scormoneasca prin pamantul ud/inghetat.

  8. #12

    Maitre, sa fim sinceri, si noi (oamenii) ne cacam cel mai bine acasa. Intelege-l si pe el 😀

  9. la fel facea la inceput si prostea al meu. Pana am vazut ca sub geamu de la dormitor aveam 2 kile de cacati

  10. #14

    Șăriff, it’s not a bug, it’s a feature !
    Suntem pe prima “poziție” în topul cetățenilor europeni cu budha în curte.
    Singura soluție e dăcât puterea exemplului personal.
    Am un jack russel cu biluțele la purtător.
    Doritorilor, recompensă !
    Nu vând nimic, doar mă plâng.

    • #15

      Si aci este un jrt cu toate piesele in dotare :))))) a fost invatat sa iasa afara de 3 ori pe zi.

      Doar cand ploua e mai greu. :))))

  11. #16

    Am 4 pisici in apartament de 2 camere. 2 boys, 2 girls, all spayed. Să vezi ce fain fug pe sub canapeaua extensibila la 4 dimineața…

  12. #17

    Ai tot respectul meu stimabile Arhi daca ai salvat aceea catelusa aruncata pe strada de o potaie de om!

  13. Pai, la un moment dat, nu aveai 3 pisicit, toate negre?

  14. #21

    TOTAL OFFTOPIC : Mi-am amintit azi noapte ca am auzit de “3 idiots” filmul de pe blogul tau. Am tot incercat sa caut numele filmului la search ul de pe site insa nu il gaseste. Cautam sa ajung la postul cu recomandarea sa mai “agat” niste nume de filme bune. Nu stiu daca search-ul ar trebui sa caute si printre comentarii sau nu, cert este ca nu cauta.
    Am reusit sa ajung la postul respectiv prin google : “3 idiots site:arhiblog.ro”.

    Cu ocazia asta am si o recomandare de film:
    The Barber of Siberia (1998) www.imdb.com/title/tt0120125/
    Link film : www.dailymotion.com/video/x5212m0
    Un film f f bun din punctul meu de vedere.
    Enjoy!