Contul meu
Vorbeam ieri pe chat despre diverse și, la un moment dat, a venit vorba de pizza, care cum îi place, chestii de astea. Și, brusc, m-a lovit o amintire.
Prima oară când am gustat pizza a fost în liceu, în clasa a 11 a.
Am făcut liceul în Giulești, pe Șoseaua Butuceni 10. Am uitat cum se numea stația de tramvai, dar prima de la noi se numea Flămânda și următoarea era Prunaru. Destul de descriptiv pentru starea cartierului, în anii ăia. În omniprezentul complex alimentar de la parterul blocului din stație fusese o cofetărie, mult timp. Locul unde am învățat că cea mai bună prăjitură din lume era prăjitura Cartof, care arăta ca un rahat de urs tapetat cu nucă, dar bun, doamne ce bun. Era 3 lei, ne strângeam câte 2-3, puneam bani mână de la mână și împărțeam un cartof de ăla. Uneori, când dădea vreunul de bani, ne luam și un Pepsi la sticlă, 1.25 lei sticla. Nu știu de ce, dar undeva, în minte, în continuare cred că, pe vremea aia, Pepsi era mai gustos decât acum. Cola nu știu, că am băut târziu, când era promoția aia de dădeau un pager pentru capace.
În 1992, în locul cofetăriei a apărut o pizzerie, unul din primele businessuri private din zonă, altele decât chioșcurile cu vată de zahăr și gogoși, care inundaseră toate trotuarele. Evident, nu aveam bani să intru, dar nici nu mâncasem pizza vreodată, deci nu prea știam dacă pierd ceva sau nu. Îmi plăcea ideea, de la desenele cu țestoasele ninja, practic eu m-am apucat de fumat văzându-l pe Cyril Rictus fumând trabuc.
Într-o zi, de ziua uneia din colege, ne-a scos fata la pizza chiar acolo, la colțul școlii. Am intrat, destul de timid, ne-am așezat, am așteptat să vină pizza și am mușcat prima dată din ea. Vă zic, a fost rai, nu gustasem în viața mea ceva mai bun, efectiv mă transportase departe, fâl fâl și alea alea.
După această primă mușcătură, m-au luat remușcările, pentru că mâncam ceva atât de bun și nu le dădeam și fraților mei. Așa că am vrut să învelesc felia de pizza într-un șervețel și să o iau cu mine.
Foarte multă răutate zace în niște copii. Îmi amintesc și acum hohotele de râs și privirile pline de dispreț pe care mi le-au aruncat. Simțeam că îmi arde fața de rușine, am băgat felia aia mică de pizza în buzunar și am fugit spre casă, cu capul în pământ.
Nu mai țin minte dacă le-a plăcut celor de acasă. Dar hohotele alea de râs…sunt acolo.
NOU
Eu asa fan pizza am fost si inca mai sunt incat am facut si ceva arest plus condamnare cu suspendare. Puteam merge in ziua aia sa mananc oriunde, orice, dar eu voiam inainte de toate sa imi mananc portia de pizza. Doua pizza de fapt, atat comandam de obicei. Zilnic. E o poveste mai lunga, mai palpitanta, poate intr-o zi o astern pe undeva.
NOU
stai, ce??:)))
NOU
Unii iau kilograme de la pizza, altii iau inchisoare cu suspendare…Nu ne poti lasa asa, zic ca ziua aia a venit. Asterne away.
NOU
Nu ați trăit nimic dacă prima dată când ați mâncat pizza nu ați cerut și murături.
În fine, ce-am vrut să vă zic e că pe app îmi apare că s-a livrat și vecina zice că nu a văzut niciun curier, nimic…
NOU
Freigedank a intrat cu contul greșit
NOU
:))) ‘te-n zbang, Nea Ilie!
NOU
@Sony:
Salut frate, unde ai facut puscarie? Nu-i nicio rușine frate, si eu am făcut, lasă-i pe ăștia nu pune la suflet. Unde ai facut? Adica ai fost condambat cu suspendare si apoi ti-a revocat suspendarea? Ca eu asa am patit
NOU
@Nea Ilie: eu zic sa mai dai o data comanda, ca o vad cam slabuta….
NOU
Nu mai conteaza ca au ras de tine, bunatatea din suflet ti s-a intors, iar acum ai o viata linistita, o sotie frumoasa, si niste copii frumosi, cine rade la urma rade mai bine.
Nu iti mai aminti momentele astea din viata privindu-le precum niste momente jenante, te-ai comportat precum un om bun, nu e nicio jena, fii mandru ca ai gandit si ai actionat asa atunci 🙂
NOU
S-a sfarsit o epocă, prieteni, s-a maturizat Ventor!
NOU
S-a furat parola !
NOU
Sau poate e scris cu chatgpt!
NOU
Dacă știau motivul probabil ca nu ar fi ras, decât cei cu adevărat idioți (sau sunt eu prea generos). În cazul asta ‘iarta-i ca nu știau ce fac’. Dar momentul a fost chiar de ras dacă a zbughit-o așa cu pizza de la masa 🙂
NOU
Aveam aproape 14 ani, intrasem la liceu, cadou tabara la Navodari. Prima data la mare. Dupa 2-3 zile, ne-a dus un vecin emancipat, avea deja vreo 17 ani, la Mamaia. Si acum tin minte drumul, ca am mers pe plaja pe principiul aici e mare, la Mamaia e mare, deci daca mergem pe malul marii ajungem si acolo, n-avem cum sa ne ratacim. Aveau si soldatimea ceva tragere in ziua aia, ne-au fugarit pe campul ala , frumos. In Mamaia ne-a dus ficiorul la ceva terasa si na…pizza. Doar ca eu nu mai vazusem asa ceva in farfurie, mancare rotunda si unsa cu rosii eu nu mai vazusem. Plus ca mi-era rusinea de pe lume, ca nu stiam ce e aia si cum se mananca. Asa ca m-am suparat, ca de ce mi-a comandat asta, ca mie nu-mi place, eu voiam prajitura. Oh, the 90s…
PS: abia astept intregul alai de explicatii cu Pepsi la sticla, care apa de import, reteta romaneasca hoti de zahar etc.)
NOU
pentru că a trebuit să ter’n de văzut The big bang theory și faza de final… anfa;
în glorioșii ani ’90 aveam, 2 săptămîni/trimestru, atelier; electrotehnică eram; între 14 și 18 (sau 20?); și cum ai mei nu prea puneau preț pe mușchi file sau salamuri de sibiu, că prețurile le puneau ce fel de ABC-uri or fi fost pe atunci, și erau prohibitive, am luat la pachet ce am găsit în frigider; respectiv sarmale; băi, eram a X-a da’ țîu minte ca ieri ce miștocăreală gen sărakule a fost pe capul meu; dar la fel de bine țin minte cum mergeam io agale spre casă, după ore, în timp ce ăilalți nu știau cum să nu leșine de foame, la marginea orașului…
6 ani mai tîrziu, la cursul de “negociere și comportamentul consumatorului” am avut de pregătit o licitație; trebuia să punem un obiect în joc iar colegii să liciteze pe bune, cîștigătorul urmînd a fi desemnat cel care obținea cel mai bun randament al investiției; cum cursul se termina la orele 20, am format un pachet dintr-o banană și o lamă de gumă orbit; 235%, atît vă zic; păcat că nu m-am ținut de investiții…
NOU
Karma colegutilor, cine isi permite sa manince la orice ora acum pizza cu somon norvegian si toping de caviar iranian, cine?
NOU
Arhi, la ce viața ai avut după cum tu însuți tot menționezi în varii ocazii (că nu aveai bani, că aia nu știu cum, că pizza, că strângeam 2 lei, că părinții foloseau bătaia, că școala comunistă de stat era cum era, etc, etc)…și uite că în final ești normal, fara deviații, etc.
Concluziile le trageți voi….
Până là urma nu conteaza cum este sistemul in care trăiești, ci cum ești tu construit că individ.
NOU
‘normal’ acum depinde ce intelegi tu prin aia, si ca el sunt multi, un pic mai mult ghinion si putea fi vreun boschetar, majoritar oamenii ignora cat de importante sunt de fapt circumstantele, ia sa ne gandim la africani spre exemplu sau chiar la indieni (nu vorbim de romani si noi ne-am incadra), construit ca om ce? adica sansa? ca pana pe la sau dupa adolescenta nu prea ai propriile forte decat sa te adaptezi la mediu ori ti-o iei grav de la altii cu autoritate
NOU
Bineinteles ca sistemul este fundamental in formarea unui om. Arhi, mai degraba, este o exceptie, insa multi care au trecut prin ce a trecut el raman in deriva prin viata.
NOU
Din ciclul: ce iti trebuie tie sa fii deprimat, nu vezi ca ai de toate?
NOU
@AdrianT Așa-i dom’le!!! Ce atâta smiorcaială, că mă bătea părinții, că nu era bani, că era greu la școală, că comunismu’, că toate alea…era mai bine înainte dom’le, păi se făcea carte, nu ca acuma… școala era școală dom’le, tinerii avea respect, acuma numa’ golăneală…bătaie mâncam toți și bine ne făcea, să știm de frică…doar unde dă mama și tata crește…da pe mine mă bătea și profesorii…mă trimitea mama la școală cu apă, paie și bătaie, și și-acuma ii zic sărumâna…ce violență domestică dom’le, ce depresie…astea e mofturi, dom’le, de când cu Uniunea Europeană e astea…păi da când era comunismu’ ați auzit de vreunu să fie deprimat?? Ia uite ce bine am crescut toți pe care ne-a batut părinții – oameni cu carte, cu familii, cu capu pe umeri, cu tot ce trebe…acuma ma scuzați, mă duc să mă uit la ce mai zice Șoșoacă despre vaccinuri, după care trebuie să mă îmbăt muci și să-mi bat nevasta, că e deja 1 după-amiaza.
Doamne Ajută, că azi îi Boboteaza.
NOU
Boss, nu mai tot scrie aici despre ce viața nașpa ai avut. Nu de alta, dar s-ar putea sa scriu si eu despre viata mea. Si apoi iti vei da seama ca ai trăit la hotel de 7 stele :)))
NOU
Da, boss, nu mai tot scrie, taci acolo și ține în tine, că doar drama fiecăruia și efectele pe termen lung ale respectivei drame nu sunt personale, și drama ta nu se raportează numai la tine și la cum ai perceput-o tu, ci se raportează și la mine și la drama mea, și ale noastre amândouă se raportează la cea a lui Gigel, și la cea a lui Costel, și tot asa, e o adevărată intertwined drama network de te doare capul… Și în plus avem aici în desfășurare un concurs de tragedii și de vieți nașpa, și are voie să vorbească despre viața lui nașpa numai ăla care câștigă. Că tu de fapt ai trăit la hotel de 7 stele, da nu ți-ai dat seama încă. Eu în schimb, se vede câte știu despre vieți nașpa deja după cum am pus problema.
NOU
Parca la Vali era articolul ala a lui Coloja cu cei ce au mai bine sau mai rău decât tine indiferent de ce vorbești? Tu te auzi? Arhi a fost premiant. Tu ai fost premiant cu coronițe. Arhi își lua bătaie din orice. Pe tine te și violau. Cine te oprește sa scrii la tine pe blog sau chiar aici ca știu ca Cetin e deschis la astea? Cine? Lenea. Arhi recunoște ca u erori e leneș. Tu ești leneș întotdeauna.
NOU
Nu stiu cum poti sa scapi de “racaielile” astea.
NOU
Pima oara cand am mancat pui la gratar a fost la bunicii din partea tatalui, undeva in Vrancea.
Saracia era lucie acolo, eu cu tata duceam cand mergeam acolo cate 2 sacose de paine si era singura paine pe care o mancau oamenii aceia. Carata in mana, ca nu aveam masina. Si satul era departe de gara, vreo 5-6 km. Niciodata n-am inteles de ce nu e gara in sate in Moldova ci “jos in vale” iar satul e “pe deal”. (universul meu erau orasul meu, cele 2 sate din Moldova “la bunici” si Bacau, unde mai mergeam cateodata la olimpiada pe judet)
In fine, intr-o zi imi da bunicu un copan de pui fierbinte, cam negru si ars. Dupa ce am luat o muscatura din arsura cu pofta am scuipat ca era amar si l-am aruncat prin ograda.
Nu pot sa va descriu cat m-a fugarit bunicu sa-mi dea suturi in cur ca am aruncat unul din cele 2 picioare de pui de curte s-asa schilod si atzos dar de dat la nepot cu bucurie.
NOU
replici.net/replici-din-filme-celebre/replici-si-citate-audio-din-morometii-1987/moromete-nicolae
NOU
Am mancat pizza pentru prima oară în anii ’80, în Constanța. Era o pizzerie undeva prin centru. Experienţa gustului a fost exact cum o descrii şi tu.
NOU
Idem.
Restaurantul se chema La Meduza. Scaune de lemn galben cu spătar înalt, fete de masa tricotate, roșii. Deborda de comunism și sărăcie. Dar îmi aduc aminte ca ieri gustul unic. De atunci nu am mai mâncat pizza ca aia.
NOU
Cred că poți reproduce gustul dacă folosești aluat cu ceva mai mult ulei, bulion d-ăla concentrat (nu prea mai găsești în comerț) și brânză telemea (nu mozzarella).
NOU
statia se numea “complex alimentar”, acum este “bd constructorilor”.
NOU
complex, ma, fmm, complex. de ieri stau sa ma gandesc
NOU
daca nu ai intrebat pe mail, pe insta.. instant te lamuream 🙂 si da, cofetaria aia era piesa de rezistenta a cartierului :), frisca la pahar batea orice cartof. am mancat si din aia o gramada, nah, nascuta crescuta acolo, bostinasa.
NOU
La “complex” mergeam si noi. Desi, repet, dupa 90. Luam ulei din ala “varsat” si altele tot asa. Era o hala mare si avea 3 lulele. Oricum n aveam bani, dar as fi mancat orice.
NOU
complexu alimentar prin 85-89 era gol pusca, avea in el doar creveti si ceva borcane de compot, se auzea cu ecou in el :). uleiul varsat se vindea undeva mai in spate, infect miros avea uleiul ala. bleach!
urate amintiri.
NOU
Prima mea pizza e cand am terminat clasa a 8 a, m-a dus mama si cred ca a dat 10% din salariul ei pentru o pizza, ca sa vedeti ce salarii de rahat erau in anii 2000. Mi-a luat doar mie, ea se uita la mine cum mancam, atunci nu imi dadeam seama, dar acum imi vine sa plâng la cate sacrificii a facut pentru mine.
NOU
Deci, acum ii zice Colegiul Tehnic Mihai Viteazul, pe vremea mea se numea Grup Scolar Industrial Cai Ferate Bucuresti 🙂 – vorbesc de deceniul trecut, pentru ca, ce coincidenta, acelasi liceu l-am facut si eu, dar ca loaza, la seral, deci putin probabil sa ne fi intalnit.
Am avut nevoie recent de foaie matricola si am fost anul asta acolo, m-am intalnit cu fostul meu diriginte, care a progresat enorm – si care sta, inca, tot in Colentina… dar… Lumea e mica!
Imagine that, eu stau de cand m-am nascut in Colentina, ce drum frumos tur-retur, mai ales noaptea la return, dintr-o zona selecta in alta :P, desi Colentina, mon amour, e alt nivel.
Deh, amintiri, eu am papat pizza in clasa a VI-a sau a VII-a, pentru prima oara si nu stiam cu ce se mananca… Bine, tehnic stiam, cutit si furculision, da’ cat m-am chinuit, spre “decliciul” colegilor…
Bine, din nou, neavand frati sau surori, am lipsit la lectia cu impartitul si ganditul la altii, dar asta este alta poveste, pentru alta data!
NOU
oh, un coleg de suferinta:)))
NOU
www.fanatik.ro/a-murit-mihai-bucurenciu-a-fost-unul-dintre-primii-mafioti-romani-de-dupa-revolutie-19298370
ete a cui era pizzeria, spre stiinta zic. 🙂
NOU
oh, acum ma simt si mai onorat
NOU
Si eu tot in Colentina mi-am mancat o parte din copilarie. Stateam pe Brebu si mergeam la scoala 27. Am facut grupa mare la gradinita de alaturi si apoi clasele 1-8. Nu era departe, dar si acum imi amintesc ca mergeam cu frica, pentru ca Otesani-ul cu “fauna” specifica era aproape.
De prima pizza am avut parte in Piatra Neamt, unde eram in vizita la o matusa. Tocmai se inaugurase prima pizzerie din oras, pe la inceputul anilor 90 si era un fel de obiectiv turistic. Pizza era parca in stil Chicago daca imi aduc bine aminte, mai apropiata de o quisha decat de ce recunoastem astazi drept pizza.
NOU
Pardon – acum se numeste Colegiul Tehnic Mihai I – si eu am terminat acolo pe vremea cand era Grup Scolar Industrial Transporturi Cai Ferate. Sau mai pe scurt – Liceul 12.
NOU
mai suntem multi? :)))) tot enache era director?
NOU
Nu – daca ma ajuta memoria, cand am terminat eu era Moga director.
NOU
asta parca era de fizica. stiu ca am trecut eu prin…2000, cred, sa imi iau copia dupa diploma de BAC si era Enache.
NOU
:)):)) ce de lume am practicat 12 le. da, stiti ca era unul din putinele licee unde erau stundeti straini (arabi) la studii?
NOU
Eu sunt ceva mai tanar – am terminat in 2008. Nu mai stiu de ce era Moga, ca nu mi-a fost profesor. La fizica l-am avut pe Petrescu, singurul profesor din viata mea care m-a facut olimpic (a se citi “corigent”) pe vara la sfarsitul clasei a 11-a pentru ca m-ar fi vazut o data ca vorbeam la ora. Culmea e ca fix la orele lui imi vedeam de treaba pentru ca eram pulbere la fizica si nu voiam probleme. Era un profesor rau. Nu prost, dar rau.
Ironia sortii e ca acum am nimerit sa locuim in acelasi cartier si il mai vad din cand in cand cum isi taraste basinile.
Cat despre studentii arabi care au fost in 12, cred ca stiti despre “Batalia din Giulesti” in care au fost implicati, nu?
NOU
Care? Eu stiu doar vecinele care brusc erau gravide si nasteau copii usor de alta culoare si fff creti, mai creti decat suntem noi in mod normal.
Ps: cred ca asta a fost unul din motivele de renuntare la program, in 88 deja nu mai erau.
NOU
Am si eu o experienta neplacuta cu pizza. Eram prin a 7a in Galatii anilor 2000 si un coleg ne-a scos la pizza. Tin minte si acum pizzeria, nu stiu daca mai exista. El Torro, nume perfect pentru o pizzerie.
Am cerut cu totii pizza mexic, ca atat ne-a dus capul si ne-au adus chelnerii un blat uns cu o amintire de sos de rosii (fara branza) pe care au aruncat legumele din pungile alea de legume mexicane. Blatul era cat de cat facut, legumele erau semi congelate inca. Le alergam cu furculita prin farfurie ca nu stateau lipite de blat.
Noi, copii naivi fiind, le-am mancat si la final am lasat si bacsis, ca asa se face. Asta in timp ce chelenerii si aia din bucatarie stateau si se uitau la noi si radeau pe sub mustati.
Am mai fost si in alte dati cu adulti pe acolo si pizza a fost pizza normala. Acum doar au vrut sa-si bata joc de niste copii de 12 ani ca na, ce poa sa-ti faca?
NOU
Povestea asta îmi aminteste de primul McDonald’s mâncat pe la finalul anilor ’90, cred. Era ziua unui copil din bloc, iar părinții lui l-au dus la Mecul de la Unirii, împreuna cu câțiva copii de pe scară, inclusiv cu mine. Când am intrat acolo m-a întrebat ce vreau să-mi ia, dar habar n-aveam ce, că nu mai mâncasem (ai mei nu aveau o situație financiară prea grozavă, așa că nu știam “luxul” fast-food-ului).
În fine, mi s-a părut bestial! Mi-aș fi dorit să mănânc doar asta, dacă se poate!
Am ramas uimit să aflu că în Germania merg la Mec doar săracii, iar eu nu reușeam să înțeleg ce fel de saraci sunt ăia dacă totuși au bani de Mec :))
NOU
Am 47 de ani si nu am mancat niciodata de la McDonald’s, Pizza Hut sau KFC
Când au aparut era dincolo de visele mele sa imi permit ceva de acolo asa că mi le-am scos din sistem.
Cind am inceput sa imi permit nu m-a mai interesat.
NOU
zi drept, te opreste religia:))
NOU
Zgarcenia, indiferent cati bani as avea in buzunat tot sărac ma consider.
NOU
Nu ai mâncat niciodată fast food de la vreun lanț din ăsta cunoscut, sau de niciun fel de la orice local din oraș? Mănânci doar gătit în casă?
Întreb din curiozitate sinceră. Mulțumesc anticipat pentru răspuns 🙂
NOU
Banana! prima data am mancat banana prin 90(aveam 4 ani), adusa de nasul/unchiul meu care era taximetrist si se mai descurca sa zicem… Am vazut-o eu asa galbena, lunguiata si maricica raportata si la dimensiunile mele de copil de 4 ani(cam cum se uita Adi Minune la un Pepsi de 2 litri) si am zis : “ce bun e dovleacu’ asta” :)))))
NOU
Intr-o zi am luat niste banane din magazin si erau cam verzi. Am zis nu-i bai, le tin in camara, mai pun un avocado langa ele sa se coaca si el etc.
Dupa vreo doua-trei zile am luat una din ele si cand am muscat m-a napadit gustul copilariei. Cand aveau ai mei una sau doua banane, le admiram si apoi le puneau inapoi pe dulapul din bucatarie sa se coaca. Bineinteles ca nu aveam rabdare sa fie galbena, cand nu mai era verde ca frunza deja imi trebuia. Fix gustul ala de banana verde l-am simtit acum.
NOU
prima pizza fu la panipat. fratie, am mirosul ala si acum in nari, bate cam orice. si mai era si marul in foietaj care punea capac. era tot timpul o coada capitalista, sanatoasa, vioaie, nu ca mizeriile alea comuniste la capatul carora luai praful de pe toba.
NOU
As putea pune pariu ca fratii tai tin minte felia de pizza. Cand aveam 4 ani, sora mea a fost intr-o excursie cu scoala si cand s-a intors mi-a adus un mc puisor si punguta cu cativa cartofi. Imi amintesc clar fericirea ei cand a vazut ce incantata am fost… Este printre cele mai frumoase amintiri ale mele. Sora mea a avut o copilarie destul de grea deoarece ai mei si-au cheltuit aproape toti banii ca sa ma salveze pe mine (am trecut printr-o boala din cauza careia am ramas cu un handicap), si ne-a fost destul de greu pana au reusit sa isi revina financiar si din cauza asta ma simt vinovata in primul rand fata de sora mea si simt ca orice ii ofer, tot nu pot sa ii dau acea bucurie pe care mi-a oferit-o cu un mc puisor rece 🙂
NOU
nu ai de ce sa te simti vinovata. pentru ea erai mai pretioasa decat tu insati, asa functioneaza fratii. cel putin in acceptiunea mea
NOU
cat m-a iubit frate-miu mai mare, doamne, cred ca doar fiimiu ma iubeste asa!
NOU
N-are blogul si tema pentru stangaci? Este prostia de “raspunde” la fiecare comentariu si o nimeresc mereu cu degetul mare cand scrolez. Aia e pusa destept acolo, dar pentru dreptaci numai. Au facut ei coase pentru stangaci, asa greu o tema?
NOU
Sa vezi la nwradu ce misto e ca are si pe mijloc si e greu sa nimeresti printre “citeaza” si “raspunde”. pana nu ma pun la punct cu artele jedi ca sa scrolez cu mintea nu cred ca o sa pot sa trec prin comentarii fara nervi.
PS. daca folosesti stanga nu e din cauza ca esti stangaci, cica esti “pe afectiv” nu logic, rational.
Deci ne iubesti.
NOU
O fi din cauză că diferența dintre o coasă si o temă de blog este că la tema de blog dacă dai invers din mână nu rămâi fără picioare :))
NOU
Fraieri, si-ar putea atrage multi clienti. WordPress: teme si coase pentru stangaci
NOU
Copiii aia sunt cei care ar trebui sa priveasca in urma si sa simta jena, nu tu. Sunt sigura ca unii chiar au regrete. Am fost copil sarac, dar inclus in “grupul vesel”; acum privesc in urma si cam ustura rusinea pe care o simt pentru mistourile la care am facut parte in clasele primare.
NOU
Aseară am citit postarea. Nu era niciun comentariu. Am închis browserul direct pentru că m-a lovit direct în plex vina aia că nu imparți. Că te bucuri de ceva fără frații cu care imparți tot. Vina aia m-a urmărit la prima excursie cu firma în Bulgaria și la primul “date” de unde am mâncate o linguriță de tort kratz și am zis că iau restul la pachet. Penteu ei. Vina că unul din iubiții mei mi-a luat ceva scump. 1 rând jumate de Africana. Doar la asta mă gândeam.
Mă bucur că azi sunt amândoi bine și pot face orice. Dar m-a bușit plânsul instant la articol. Toată ziua m-am gândit la asta și i-am sunat. Unul m-a cam repezit că tocmai se băga la saună. I-am zis că-l iubesc.
Vorbești rar de frații tăi. Ar fi o bucurie să ne povestesti despre ei mai mult.
NOU
Eu eram doar cu o colega, la Cin-Cin, in pauza mare…
Dragoste la prima degustare…
Cetin, am mai spus, saracia e cum e, ce descrii tu e cruzime, te admir mereu, eu, desi nu am suferit ceea ce descrii tu, imi dau seama ca nu am reusit sa ma desprind de paradigma in care am fost crescuta si am perpetuat niste idei preconcepute, mai ales din categoria “e rusine sa”…
NOU
Imi pare rau ca ai trecut prin asa ceva, Cetin. Recunosc, nu ma pot pune in pielea ta, pentru ca n-am avut asemenea experiente. Sunt copil unic la parinti/bunici/matusi si mi s-a “cautat in coarne” tot timpul.
Povestea ta insa mi-a adus aminte de pachetelul cu mancare al unui coleg de scoala – sandvis cu … chiftele! Doua felii zdravene de paine cu chiftele taiate in jumatati. Nici vorba sa rad de el sau ceva, mi s-a parut o idee grozava si i-am cerut bunicii sa-mi puna si mie pachetel din asta.
Bineinteles, bietul copil venea cu ce aveau ai lui pe acasa in pachet – intr-o zi stiu ca a venit si cu niste bucati de peste prajit in ziar, dar mie mi se parea ceva deosebit fata de sandvisul meu plicticos cu unt, cascaval si salam.
NOU
Una povestita de mama, era internată în spital in intervalul 78/86, nu știu cu exactitate anul și i-a adus tata in pachet o cutie de ananas feliat ! L-a desfăcut și cum nu știa ce este a zis că este varza murata și nu a mâncat. Cu ea in salon era o băbuță, a mâncat babuța varza murata de ii plescăiau fălcile..
NOU
Sunt unul dintre cei ce înțeleg prin ce ai trecut. Grija fata de frații tai transcende anii. Fragmentat apar în poveștile tale la diverse vârste. Gătit pentru ei, avut grija de ei, în cea de azi, în clasa 11-a. E deplasat sa întreb “de ei ce s-a ales?”. Nu ești genul care sa braveze cu familia dar nici nu o ții departe de expunere. Copii, Luna se regăsesc în postările tale. Despre frații atât de prezenți în viata ta în tinerețe, ne spui foarte foarte puțin acum. Nu e treaba ta sa ne satisfaci curiozitatea, dar poate totuși o sa ne spui și un: după toți anii aia ei sunt acum asa și asa…Ca o încheiere.
NOU
Când eram mic, eram ”sărac”. Folosesc ghilimele, pentru că nu eram de fapt sărac, ci doar așa credeam eu și restul lumii. Singura chestie care se cumpăra în casă, erau cărțile. Aveam peste 2.000 de volume și asta trebuia să țină loc și de hrană și de televizor, calculator etc. Pur și simplu ai mei nu puneau preț pe chestiile astea. Cum eu mă bucur când îmi iau un gadget, așa se bucura familia mea când apărea un roman de Coelho, sau știu eu e altă carte.
Cea mai frumoasă zi din an era Sf. Ion, când vecinul meu făcea petrecere onomastică. Într-un an, de foame și de poftă, i-am mâncat vecinului 20 de cârnați afumați. Rudele lui se uita la mine cu milă (deh, eram rahitic). Atunci mi-am promis că dacă voi ajunge vreodată să am bani, îmi voi lua un 1 kg de cârnați, să-i mănânc singur.
NOU
i hear you. cel mai bun gratar din viata mea l am mancat cand aveam vreo 5 ani si haladuiam pe strazi, la portile de fier si am dat oeste unii care faceau gratar. m am oprit si m am uitat la ei, nu mai mancasem niciodata, mirosul era naucitor. mi au dat si mie o felie de paine cu carne. imi aduc si acum aminte gustul.
NOU
Prima pizza am mancat-o la voi, in Miticia, in Gara de Nord. Am fost pe acolo de cateva ori, sa ma caut de glanda tiroida, la C.I. Parhon si cat stateam in gara, balotam pizza cu ciuperci. Ba frate-meu, as putea manca toata ziua asa ceva. Pana atunci vazusem pizza doar in testoasele Ninja.
Acum imi fac singur. Mi-am facut o mini ciupercarie la tara special pentru pizza. Au iesit multe ciuperci si le-am deshidratat si macinat pentru iarna. Fac des pizza dupa reteta asta. E foarte usor de facut.
www.youtube.com/watch?v=XU_Y4O-TmCk
NOU
la panipat-ul de la iesirea spre dinicu golescu, care avea prese mecanice pentru aluat?
NOU
Continuă ședințele săptămânale ale Grupului Sărmanilor Anonimi? 🙂
Ultimul moment jenant?
La spanioli cei trei crai de la răsărit aduc cadouri pruncilor spanioli, pe 6 ianuarie. Fiecare țânc are preferatul lui, căruia se jură că o să fie bun tot anul și ii cere un cadou (bine, cei din ziua de azi sunt mai smecheri, am auzit unul care a cerut câte un cadou de la fiecare imparat, ca doar nu e mult). In paranteză: pină acum 10-15 ani Crăciunul era doar despre cina și prânzul în familie, în magazine se făceau campanii de reduceri și promoții pentru a încuraja cumpăratul de cadouri. A prins la public, Mos Crăciun e un fel de Mos Nicolae, adică ceva gen aducător de dulciuri și mici atenții dar traditional tot triumviratul e la putere.
Cum spuneam, 6 ianuarie e sărbătoarea așteptată, astfel încât pe 5, în ziua dinainte, în mai toate părțile se organizează parada magilor. Cortegiul defilează pe stradă, în aplauzele spectatorilor. Probabil cea mai stralucitoare, bogată, gălăgioasă e parada din Sevilia. Numărul de care alegorice, de participanți, de grupuri muzicale, de spectatori e mai mare decât in oricare altă parte. Se plimbă toată după-amiaza pe străzile principale, aruncând bomboane și jucării de pluș sau de gumă (ca idee, în fața cortegiului merg câteva persoane din staff care distribuie pungi spectatorilor care nu au, pentru a putea aduna bomboanele)
Ai spune că la o chestie de genul ăsta se înghesuie doar copiii. Ei bine, nu! E plin de adulți și in general chiar au plozii după ei, dar între adolescenți și tineri până in 30 de ani concurența in a prinde jucării de gumă e acerbă. Toți se bucură de parcă ar avea 10 ani, se entuziasmează și țipă “Aici, aruncă aici!” … Domnul meu a înhățat din zbor o mașinuță iar zdrahonul de lângă el l-a rugat sa i-o dea lui. Aproape înduplecat, a întrebat “Ai copii?” “Nu, pentru mine!” “Ascultă, puștiul meu e acolo, în față, o păstrez pentru el!”
Iar m-am lungit: voiam să spun că e o ploaie de bomboane, toți stau cu pungile ridicate in aer să le prinda dar, logic, cea mai mare parte cade pe asfalt. Așa că, plină de entuziasm infantil am inceput sa le strâng pe cele mai ochioase (copil sărac, bomboane gratis, combo perfect!)… Pâna am auzit o mamă care ii spunea plodului “Nu le culege de pe jos!” Când m-am uitat in jur, intr-adevar, foarte puțini se aplecau… Ba chiar se mai și uitau ciudat la mine… Probabil eram cam caraghioasa, elegantă, râzând singură și făcând genuflexiuni pe tocuri… M-am retras ușor in spate, am împărțit din pradă copilașilor mai mici care se plângeau ca nu au apucat nimic și m-am bucurat de spectacol. Iar la sfârșit m-am comportat ca un adult responsabil, criticând risipa de bomboane rămase pe asfalt, care mi se lipeau de tălpi și pe care nimeni nu le culegea…
Citeam că au fost distribuite 100.000 kg de bomboane… 6 erau in sacoșă la ficioru-meu care a facut apoi impărțeala intre vecini, unchi și nazareni… eh, circuitul caramelelor in Sevilia e intortocheat…
NOU
Asta-mi aduce aminte de o înmormântare la care am fost. La un moment dat au aruncat cu bani (monezi de 500 și 1000 de lei vechi). Cu greu m-am abținut să nu iau. Oricum, mai erau nișlte babe care erau puse pe făcut colecta.
NOU
am notat, de vizitat Sevilia imediat dupa 1 ianuarie :))), chit ca mi am jurat in barba ca nu mai calc pe la spanioli, deh, am nimerit prost spre foarte prost in valencia si barcelona, soarta am putea spune.
banii de la mort sunt buni, ajuta la descantecu de deochi. :))))) cand eram copil nu iertam nimic, nu mureau ei cati bani voiam eu.
NOU
.ò filipa: depinde ce vrei sa faci:
-daca vrei sarbatoarea asta pentru copil, ok dar roaga-te sa nu nimeresti o ceata ca pe 7 ianuarie, acu’ dou zile, de nu puteau ateriza avioanele…
-daca vrei plimbari romantice si vazut orasul, perioada martie-aprilie e mai potrivita, cind parfumul portocalilor de pe strazi te imbata si temperatura e ideala pentru a te opri la terase
-daca vrei pasiune, mergi in saptamina dinaintea pastelui, saptamina patimilor, ca au niste defilari religioase care ar trebui vazute de toti ateii, pentru a intelege pina unde merge spiritul de sacrificiu al unei persoane care intr-adevar crede
-daca vrei distractie tipica, la doua saptamini dupa paste se tine Feria d’Abril , te poti dezmata in rochie de gitana; era sa uit: traditia cere ca macar o zi-doua sa ploua… s-a adeverit in fiecare an
-evita sa mergi vara, ca nu poti vizita orasul la 48 de grade la umbra
-restaurantele cele mai bune sint cele de cartier, nu cele aratoase de la strada mare
NOU
multumesc de recomandari. 🙂