dignitas

Pentru că tot vorbim despre miracolele francului elvețian și cum afectează el economiile oamenilor, colega noastră, Blue ne ajută să vedem și cum pot rezolva unii problema creditelor, simplu și cu demnitate.

Am trăit ceva timp, poate prea mult chiar, în Elveția. Nu, nu în acea Elveție pe care o visați voi, pe care v-o arata alții sau pe care v-o imaginați ci în acea Elveție rasistă, discriminatorie și cu nasul pe sus.
Evident, curiosity killed the cat, așa că, având în minte faptul că nu întineresc, ba dimpotrivă, am zis să mă interesez din vreme cam în ce fel aș putea pleca în calatoria fără sfârșit spre veșnicele plaiuri ale vânătoarei. Si cum Dignitas este singura clinică de euthanasiere umana din lume, cel puțin din câte știu eu, am zis că o vizită nu strică.

Nu vă imaginați cine ştie ce cladire. E o cladire pătrată, albastra si deprimanta. Sar peste amanuntele plictisitoare poate. Cladirea inspira moarte. Nu exagerez cand spun ca aproape puteam atinge moartea cu palmele, intr-atat era de prezenta. Holurile, desi luminoase, imi pareau ca se prabusesc peste mine. Nimeni nu râde, nimeni nu zâmbeste. Am intrebat la receptie daca pot vorbi cu doctorul M, singurul care hotaraste cine moare si cine nu, cine intra in clinica si cine nu. In rest tot personalul pare mut.

Am asteptat 10 minute. M-a poftit in birou. E genul de tip asa cum nu te-ai astepta sa fie: glumeț, jovial, prietenos. Mi-a spus exact cum stau lucrurile, ca anual trebuie sa platesc o taxa de 47 de euro si in cazul in care doresc sa fiu euthanasiata asistat, trimit o scrisoare de informare, copii dupa doagnosticul sau diagnosticele puse de medici si o taxa de 1850 de euro. Apoi puteam sa vin si in ziua aleasa de mine, puteam muri.

E un sentiment foarte ciudat sa vorbesti despre moartea ta si nu ma puteam impiedica sa nu ma intreb daca nu cumva, in acel.moment, cineva murea in clinica.
Si nu m-am abtinut asa ca l-am intrebat. Raspunsul a fost pozitiv. In medie efectuau cam trei euthanasieri pe zi. TREI. Would you like to see? m-a intrebat. Ce dracu’ zic, ăsta e nebun?? Nici eu prea intreaga la minte zic ca da, vreau sa vad.

Urcam scarile si la etaj, 4 camere. Arata ca niste camere de hotel de doua stele. In ciuda covoarelor si a perdelelor, se vede ca nu se investeste prea mult in lookul camerelor. Doar vii sa mori, nu sa stai la relaxare! In fiecare camera este un pat, doua camere au pat dublu, doua au pat de o persoana. Televizor, cate o masuta de cafea si cate doua sau trei fotolii. Si cate un mic grup sanitar.

Nu stiu cum sa va zic, cum sa va transmit starea aia pe care am incercat-o atunci. Ma coplesea mirosul mortii si gandul ca acolo.murisera mii de oameni. O adevarata fabrica a mortii intr-un spatiu atat de mic. Intr-una din camere se auzea vânzoleala. Nu țipa nimeni dar asistentele intrau si ieseau mereu. Relaxat si deloc ingrijorat, doctorul mi-a explicat ca din cand in cand, cate un client ” nu murea asa cum trebuie” ca sa il citez mai exact.

Sa va explic: euthanasierea asistata se efectueaza prin injectie letala. Aceasta contine trei substante distincte- un barbituric, un paralizant neuro-motor si solutie de potasiu . Toate se injecteaza pe rând, primul barbituricul, apoi paralizantul neuro- motor si apoi potasiul. Toate au cantitati standard si nu se calculeaza individual in functie de niste parametrii precum greutatea sau varsta asa cum se face in cazul unei anestezii obisnuite.

De ce fac asta? Nefericitii aia oricum vor muri asa ca nu mai are rost sa se cheltuiasca in plus cu niste analize. Si se ajunge in situatia in care pacientii isi vomita ficatul, fac prolaps anal cand paralizantul le face arterele sa pocneasca, scuipa sange ca in filmele de groaza si multe altele. Daca pacientul are insotitor, i se acorda sprijin si moare ceva mai repede. Dar tot se chinuie.

Domnul care murea in camera 4 avea insotitor, pe sora lui. Asistemtele au lasat usa deschisa si l-am vazut: slab, schelet, galben la fața, unghiile i se dezlipisera de carne intr-atât de tare strangea margine patului. Din camera se simtea miros de fecale si aveam senzatia ca o sa ii iasa venele prin piele asa de urât se facuse. Sora lui plangea si il mângâia disperata in timp ce una din asistente ii injecta ceva in perfuzia atarmata la capatul patului. In clipa aia i-a iesit sângele pe nas cu atata putere incât a sarit pe uşa grupului sanitar aflata la doi metri de picioarele patului. Am zis ca lesin, mi se facuse rau. Am plecat lasandu-l acolo pe doctor sa termine treaba pe care o incepuse.

Am stat pe o banca la ceva distanta de clinica. Nu imi reveneam din șoc. Nu stiu cât timp trecuse cand am vazut masina de la medicina legala. Am aflat ulterior ca venise sa il ia pe domnul Hamilton, cel pe care il vazusem mai devreme. La scurt timp a iesit sora dansului si cand am vazut-o, m-am dus la ea. Vroia sa ajunga la hotel. I-am spus ca am vazut ce se intamplase cu fratele ei. A inceput sa planga. Mi-a spus ca nu asa se astepta sa se termine. Ca stia ce urma sa se intample, dar nu se astepta sa fie atat de rau. Domnul Hamilton s-a chinuit trei ore! Nu imi venea sa cred si cand m-am uitat la ceas, chiar trecusera trei ore de cand stateam pe banca incercand sa imi revin.

Femeia mi-a povestit ca in saptamana in care au stat acolo ea si fratele ei, au murit 4 persoane si dintre ei, o doamna s-a chinuit 10 ore iar in domn 13 ore. 13 ore sa incerci sa mori si sa nu.poti. Sa auzi si sa simti toata durerea aia care iti sfâsie nervii si arterele si sa nu poti muri……

Pentru ca nu aveau insotitori, asistentele au inchis usa si i-au lasat asa, singuri, in propriile fecale si.plini de voma sa se chinuie atatea ore. Doamna asta zicea ca ii auzea cum gemeau cand si cand.
Mortii sunt dusi la subsol cu un lift special si doamnei Hamilton i s-a parut de o cruzime rara cand a vazut cum trupul doamnei moarte dupa 10 ore a foat pus intr-o husa si aruncat pur si simplu in lift, fata targa sau macar o.minima decenta de a pune acel corp cu grija pe pardoseala liftului.

De-a lungul anilor, clinica Dignitas a foat acuzata de numeroase acte de cruzime impotriva clientilor sai precum si de profanarea urnelor cu cenusa proenite de la incinerari, in 2010 cand in lacul Geneva s-au descoperit 300 de urne cu cenusa care apartineau Dignitas Group.

Nu stiu ce sa mai spun, poate doar ca Elvetia nu e chiar raiul pe pamant cum cred unii.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.