O țineți minte pe coreeanca Shin A Lam? Cea care a fost furată pe față de arbitrele naziste, favorabile adversarei nemțoaice a coreencei? Mai țineți minte ce s-a întâmplat după aceea?

Antrenorul fetei s-a dus și a depus contestație peste tot unde s-a putut. Pur și simplu întrecerea s-a oprit pentru o oră și ceva. Omul a căutat dreptatea elevei sale până în pânzele albe. A fost înfrânt la final, pentru că mafia e prea mare. Dar A LUPTAT, a plecat cu capul sus și a scuipat pe medalia de consolare pe care voiau să le-o ofere.

Comparați vă rog cu ce s-a întâmplat azi la bârnă, cu Cătălina Ponor.
Americanii au făcut contestație la notă, ai noștri au privit cu ochi blânzi, de oaie, cum medalia de bronz a Cătălinei a dispărut, au mai privit o dată tabela, cu aceeași ochi de oaie și aia a fost. Clar, judecătorii de la gimnastică au furat, înțelegem toți. Dar să fii imobil ca o oaie în plantația de sequoia giganteea? Nu tu contestație, nu scandal, nimic băi, nimic. Miorița pe podelele din Londra. Acceptarea inefabilului morții și transhumanța boilor la munte.

Pe bune, alt popor chiar nu putea să aibă o baladă mai națională decât Miorița.
Balada leneșilor și a lașilor.

PS: Cel ce a depus contestația pentru americani a fost antrenorul lor, un român. Între timp, belu și bitang priveau, supremi, sala.