Mihai Dimian e genul de personaj care îți demonstrează că în România poți să fii și rector de universitate, și politician, și probabil și barman la nunți dacă circumstanțele ar cere asta. PNL l-a propus pentru funcția de ministru al Educației, ceea ce a surprins pe foarte multă lume și nu a surprins deloc pe nimeni în același timp. Așa funcționează politica românească, te trezești dimineața rector la Suceava și seara ești discutat la televizor ca potențial ministru.
Rectorul Universității Ștefan cel Mare din Suceava nu e chiar un necunoscut în lumea academică, dar hai să fim serioși, câți dintre voi ați auzit de el înainte să apară numele lui în presă legat de această nominalizare? Exact. Universitatea din Suceava e o instituție respectabilă, are studenți, are profesori, are toate alea, dar nu e tocmai în topul vizibilității naționale. Ceea ce nu e neapărat un lucru rău, uneori mai bine să îți vezi de treabă decât să fii vedetă.
Dimian e inginer de formație, ceea ce deja îl pune într-o categorie aparte. Avem un potențial ministru al Educației care nu e nici jurist, nici economist, nici politolog. Șocant, știu. Omul chiar știe ceva despre sisteme și despre cum funcționează lucrurile tehnice. Întrebarea e dacă știe și cum funcționează sistemul educațional românesc, care e un monstru birocratic ce ar speria și pe cel mai curajos inginer.
Cariera lui academică pare solidă, a urcat treptele universitare cum se face de obicei, de la asistent la conferențiar la profesor. A ajuns rector, ceea ce înseamnă că ori e foarte competent, ori foarte bun la politica internă universitară, ori ambele. De obicei e ambele, pentru că nu ajungi să conduci o universitate doar fiind drăguț cu toată lumea.
Ce mi se pare interesant e că PNL l-a scos pe omul ăsta din Suceava ca să îl propună la Educație. De ce? Păi, probabil pentru că aveau nevoie de cineva care să pară tehnocrat, să pară competent, să pară altceva decât politicienii clasici. E o strategie veche, când ești în criză de imagine, aduci pe cineva din afara bulei politice și speri că lumea va crede că s-au schimbat lucrurile.
Problema e că Mihai Dimian nu e chiar din afara bulei. E membru PNL, a fost implicat în politică locală, știe cum merg treburile. Nu e vreun naiv care intră în guvern cu idei revoluționare și iese după trei luni cu trauma pe viață. Omul știe în ce se bagă, sau măcar așa sperăm.
Educația din România e un subiect pe care toată lumea îl discută și nimeni nu îl rezolvă. Avem miniștri care vin și pleacă mai repede decât profesorii suplinitori, avem reforme care se reformează pe ele însele, avem planuri care rămân pe hârtie și hârtie care rămâne în sertare. Un rector din Suceava poate să schimbe ceva? Poate. Depinde foarte mult de cât de mult îl lasă sistemul să miște și de cât de mult vrea el cu adevărat să miște.
Ce ar trebui să facă un ministru al Educației ca să nu fie uitat imediat după ce pleacă din funcție? Păi, să nu strice nimic ar fi un început bun. Să nu vină cu reforme făcute pe genunchi în trei săptămâni ar fi excelent. Să asculte de profesori ar fi revoluționar. Să nu trateze elevii ca pe niște statistici ar fi aproape utopic.
Dimian are avantajul că vine din sistem. Știe cum arată o universitate din interior, știe cum funcționează birocratia academică, știe ce înseamnă să jonglezi cu bugete mici și așteptări mari. Dezavantajul e că vine dintr-o universitate de provincie, iar București funcționează după alte reguli. Regulile din Suceava nu se aplică în ministerul din capitală, unde fiecare coridor are propriile intrigi și propriile alianțe.
Personal, nu am nicio problemă cu ideea unui rector care devine ministru. Ba chiar mi se pare mai logic decât un avocat sau un om de afaceri care nu a văzut o sală de clasă de când a terminat liceul. Măcar Dimian știe diferența dintre un credit și o notă, dintre un semestru și un trimestru, dintre ce se predă și ce se învață.
Dar hai să fim realiști. Ministerul Educației e locul unde carierele politice se duc să moară. E un minister pe care nu îl vrea nimeni pentru că orice ai face, superi pe cineva. Dacă schimbi ceva, țipă profesorii. Dacă nu schimbi nimic, țipă părinții. Dacă dai bani, nu sunt suficienți. Dacă nu dai bani, ești insensibil. E un loc ingrat și Dimian fie e foarte curajos, fie nu știe exact în ce s-a băgat.
Suceava își pierde rectorul, dacă nominalizarea merge până la capăt. România câștigă un ministru despre care nu știm încă mare lucru. Poate fi bine, poate fi rău, poate fi ca de obicei, adică nici bine nici rău, doar un alt nume pe o listă lungă. Timpul va spune, cum se zice. Deocamdată, tot ce putem face e să așteptăm și să sperăm că măcar nu va fi mai rău decât alții.
Mă simt ca și când cineva mi-ar da muie și când vine momentul să înghit îmi vine să borăsc. – comentariu scris cu AI, pe care l-am trecut prin filtrul imaginației proprii și am păstrat doar sinapsele celor doi neuroni funcționali care mi-au mai rămas.