Desigur, e doar un eufemism, nu am fost şi nu voi fi jurnalist niciodată. Oberv însă că a început o leapsă pe blogurile de jurnalişti, în care fiecare din ei spune ce rău îi pare că profesia asta se duce de râpă şi cum ar trebui ca jurnaliştii să fie aşa şi pe dincolo. Iar ultimul a venit de la Petreanu.

Staţi, că nu mă iau de el, omul e probabil cel mai inteligent om din zona asta, iar respectul meu pentru el este nemăsurat.
Doar vreau să subliniez o chestie. Toată distracţia a pornit, sau are le gătură cu…tadaaaaaaaaam, Lucian Mândruţă.

Cum care Lucian Mândruţă? Lucian dragă, băiatul care lua interviuri oamenilor politici sau vedetelor, dragă. Da, ăla care se băga în cada cu apă caldă şi spumă şi îi punea şi pe interlocutori să facă la fel şi să se joace cu răţuşte. Exact, acest jurnalist rasat, cu o conduită ireproşabilă şi cu acele emisiuni în faţa cărora îţi scoteai pălăria.

Revenind într-un registru obişnuit celor de teapa sa, întreb şi eu, ca omu` simplu din popor:

– Auzi, bă Mândruţă, ţie nu îţi plezneşte obrazul de ruşine?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

27 comentarii Adaugă comentariu

  1. Cum? Nu mai scrie la Dilema Veche? Sau acolo e doar ziarist…

  2. Ah cat de edificatoare e poza! Si pe mine m-a amuzat teribil textul care circula pe blog-uri si cum plang unii dupa vremurile de aur chit ca si-au facut-o cu mana lor.

    Cred ca dupa declinul asta al presei, usor usor cu ajutorul internetului va veni si un declin al televiziunilor, care la fel, si-o fac cu mana proprie. Sunt curios in cat timp vom asista la un prim faliment al unei televiziuni importante (mi-as dori din suflet Realitatea de ex) si la un declin considerabil a celorlalte televiziuni.

  3. Îl denigrezi pe oriunde-l prinzi domnule. Cine te-a plătit să duci o asemenea campanie murdară? Este un elitist al jurnalismului şi un familist convins! Ruşine!

  4. Asadar, poza aia nu e facatura? Chiar s-a intamplat sa stea in studio imbracat intr-o cada cu apa? Pentru care motiv?

  5. Ziceţi voi ce vreţi, eu în 2001 aveam către 19 ani şi-mi amintesc că Mândruţă era cel care comenta, la Pro TV, prăbuşirea turnurilor WTC la New York. Fiecare are “ups and downs”, asta nu-l face mai puţin jurnalist.

    • #8

      denisa, cititor de prompter nu inseamna jurnalist.

  6. #9

    Money talks, it’s all about the Benjamins, baby, etc. Cada aia e #refinantarea lui. :-p

  7. Cititor de prompter nu înseamnă jurnalist, dar când prezinţi ditamai ştirea care tocmai se întâmplă, nu ai nici un prompter, improvizezi. Şi da, o fi el “supranumit” Bâlbuţă, dar tot face treabă bună în direct. Zic şi io.

    • #11

      Denisa » chiar de ar fi asa, desi sublinez, nu este, in 10 ani s-a dus si a dus de rapa meseria. astea nu sunt ups and downs si nu ii da dreptul de a plange de pe un piedestal din ratuste de cauciuc, meseria la care a pus un umar serios sa o distruga.

  8. #12

    Eu cred ca aia e un fel de “emisiunea lui Raduleasca fara Raduleasca” sau “de-ale lui Dan Negru fara blonde”. Nu cred ca bambilici in cada are pretentii de “jurnalism”. Si ma intriga intens dc s-a pretat la asa ceva Norika Nicolai. Parca era ceva judecator sau notar(pe langa ales al neamului)… sau o confund?
    Stiti vorba aia, “cand te intimideaza un om, imagineaza-ti-l pe wc”. Cred ca ceva experiment de-asta incearca Mandruta dar era prea de tot sa aduca buda si bideul in emisiune.

    • #13

      eu » da, as fi vrut sa o vad pe norica nicolai cu chiloti-n vine

  9. I-am vazut recent emisiunea pentru ca il avea invitat pe Andrei Gheorghe. M-a socat tupeul si nesimtirea de a intrerupe invitatii, de a specula. Om lipsit de coloana vertebrala. Marioneta. Tarfa televiziunilor.

  10. #15

    Jurnalist este ăla de care nu aţi auzit încă, pentru că-şi face meseria anonim, fără surle şi trâmbiţe, fără laude, fără să se îmbogăţească. Ăştia care miaună peste tot NU au fost şi nu sunt jurnalişti. Sunt vedeţi.
    Din cauza unora ca ăsta, ideea de “jurnalism” a fost compromisă. Jurnalist este ăla care face rost de ştiri, de informaţie, care este apoi futută de un întreg lanţ trofic de paraziţi de redacţie.
    D-aia mulţi îşi iau câmpii şi se duc la naiba şi în locul lor, paraziţii de redacţie angajează puştime care nici nu ştie unde să caute ce să caute.
    Este indecent să emiţi un astfel de text după ce te-ai dat în spectacol ieftin, după ce ţi-ai târât soţia într-un scandal penibil şi după ce ai devenit patron de agenţie de PR şi firmă de producţie TV.
    E plin de cititori de prompter “jurnalişti”. Prompterul e chestia aia ca o oglindă care proiectează textul de citit în lentila camerei, de pare că ştii totul pe dinafară.
    dap. I-e dor să fie jurnalist. Adică să muncească 10-12 ore pe zi într-o redacţie înghesuită, pe un salariu de căcat, pe drepturi de autor, fără carte de muncă, să alerge pe banii lui, să dea telefoane pe banii lui, să mănânce o şaormă la chenzină şi de restul cafea cu covrigi.
    câtă ipocrizie…

  11. #16

    Desi nu pare, Mandruta chiar cred ca e un tip cumsecade. Stii cum sta treaba in televiziunile felinelor, tre’ sa arunci cu cacat peste tot, ca sa faci audienta, ca sa faci bani din publicitate, ca sa platesti personalul. Daca nu stiai, banul e un fel de Pied Piper, iar oamenii-s soarecii. Meseria asta de jurnalist e cu mult mai insalubra decat cea de gunoier, spre exemplu. De prin 2000 incoace, totul s-a transformat intr-un balci, in domeniul asta, care era respectabil. Inainte, vindeai un ziar, cu o stire de interes national, azi vinzi un ziar, daca scrii ca Monica Columbeanu are chiloti verzi. Metamorfoza e favorabila doar unora, cum ar fi omida, dar nu si jurnalismului. E trist cum se deterioreaza totul in tara asta si ne transformam intr-o cocina, in care ne balacim in cacat si culmea-i ca ne si place.

  12. din fericire (mai) există destui jurnaliști buni, doar că nu sunt foarte vizibili sau cunoscuți: www.dilemaveche.ro/sectiune/mass-comedia/articol/ziaristi-bune

  13. Denisuca, in ziua aia si eu cu o colega am facut “maraton” la radio si am stat 6 ore peste program sa dam stiri din juma’ in juma’ de ora. Nu mi s-a parut ca am facut o treaba mai speciala decat de obicei, desi lucram pe muzical, iar pe stiri am intrat pentru ca nu erau oameni. 😉

  14. #19

    Nu mai exista jurnalisti adevarati!Exceptie fac cei din CLUBUL CONSTIPATILOR de la A3:Gadea,Ciutacu,Tudor Marian,Vranceanu-Firea-etc.,Dana Grecu, Razvan Dumitrescu,Alessandra Stoicescu,Adrian Ursu,Oana Stancu in frunte cu inegalabilul spagatist MIRCEA BADEA!

  15. Eu îl cred că-i e dor de un timp trecut, când era un altfel de Lucian. Îl ştiu de prin anii ’90, când alerga pentru SOTI. Dup-aia a fost editorul meu la Tele 7 – am relatat de la Baloteşti sub coordonarea lui. Ne-am tot întâlnit dup-aia prin breasla asta complicată. Nu-s de acord cu excesele pe care a ajuns să le comită, dar că are fibră de jurnalist de ştiri, pentru asta n-am nici o îndoială. Tocmai d-aia-l cred că-i e dor de trecut – tocmai pentru că ştie ce-nseamnă şi cum s-a schimbat… nu numai el.

  16. Las’ c-o dă bine Turambar. Și s-a potrivit perfect și cu bâlciul din ultima vreme legat de Cațavenci… Asta e, culegi ce-ai semănat…

  17. Madruta a evoluat la SOTI, in ’90. Era la fel de slab. 🙂

  18. #23

    Sa mentionam totusi ca emisiunea lui de pe Antena 2 era chiar buna.Din pacate nu a avut rating bun si din cate se pare nici cei care comenteaza pe aici nu au vazut-o.

  19. #24

    nici petreanu nu face jurnalism.
    cine mananca rahat unidirectional nu face jurnalism, oricat de inteligent si daruit ar fi.

  20. Iata 🙂 Omul ma cunoaste bine, stie ce scriu, stie pseudonimul meu de net, imi stie avatarul 🙂

  21. Donshoara de comenteaza aici e actuala studenta la Jurnalism. Undeva pe la sfarsitul anului al doilea. Timp de doi ani i s-a spus ca nu, jurnalismul nu este circul de la televizor si ca un jurnalist adevarat merge pe teren, pune sufletul in fiecare stire si face sacrificii. Multe sacrificii.

    Asta ca sa ne intelegem ca nu i se trage din scoala.

    Pe de alta parte e o industrie care reflecta exact ce se intampla in strada. Pe principiul “spectatorul cere, spectatorul primeste”. Ca doar educatia adevarata se primeste in familie, nu de la televizor, cu toata iritarea unora ca ne-a tampit televizorul: monseri, daca eram asa rafinati, de ce n-am schimbat nici unul postul si i-am adus asa audiente lui DDD?

    Prin urmare, pentru faptul ca Mandruta se balaceste la televizor cu ratuste de plastic langa el e tot atat vina lui, cat si a noastra, pentru ca ne holbam hipnotizati.

    Si pentru ca adevaratele modele tac si inghit, inchizandu-se in turnurile lor de fildes.

  22. Profesia de jurnalist ramane la fel. Persoanele se duc de rapa.