Am avut, mai înainte, o discuție extrem de instructivă, cu niște prieteni, despre capitolul înșelat într-o căsnicie.
Concluzia generală e că femeile au cel mai mult tendința de a recunoaște că au înșelat. Datorită faptului că actul sexual, la ele, trece obligatoriu prin minte, nu e ca la bărbați Hey, am erecție, ce avem noi aici, sunt copleșite de remușcări și, la final, îi mărturisesc fraierului, considerând că sinceritatea șterge urmele de spermă dintre picioare.

Desigur, majoritatea masculilor reacționează normal, iar așa zisa relație se încheie. Dar sunt și unii care trec peste, pentru că na, iubire and șit. Din păcate, căsniciile respective sunt iaduri, niciodată, niciodată nu mai poți câștiga încrederea cuiva, după ce ai făcut asta.

Ce voiam să spun, de fapt.
Dacă ți-ai înșelat partenerul, ține-ți gura și mergi pe burtă, e mai bine.
Dacă simți că nu mai poți de remușcări, părăsește-l, aia nu e viață.
Și, cel mai important, nu îți minți omul de lângă tine. Dacă vrei să o faci cu altul, anunță-l, oricum e evident că lucrurile s-au terminat, asumă-ți ce urmează și fii verticală.

The end.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

69 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Ma da… despartirea e solutia. Ce se intampla dupa nu mai e regula… cu un drum poti sa descoperi ca ala pe care l-ai inselat e mai ticalos si mai mizerabil de 10 ori decat tine care ai remuscari

    • #2

      asa ca e mai bine sa stai tu ticaloasa el ticalos tul in ochi pe masa daca nui fac eu viata mai amara stai sa vezi

    • #3

      sunt cluburi de swingeri… numa zic.

  2. #4

    ” și fii verticală”. Fii verticala si cand vrei p-orizontala. Plus aia cu mergi pe branci e buna, daca nu te-ai captusit si cu ceva care face marturisirea fara prea multe vorbe

  3. #5

    Sa nu uitam de faza cu prinsul/descoperitul si inerentele discutii.
    La mine, dupa ce am prins-o, a fost enervarea de moment, apoi amuzamentul pe parcurs, in care se ingropa singura in cacat si incerca sa duca discutia spre faptul ca eu am fost de vina de fapt.
    Era un stand-up misto la Bill Burr, despre cum inseala si apoi argumenteaza femeile.

    • #6

      Absolut toată lumea încearcă să-și rationeze alegerile, altfel nu cred ca am putea trăi cu noi înșine. Cu toții o facem.

  4. #7

    din experiența mea pot să spun că nicio femeie nu mi’a spus că m’a înșelat
    a trebuit să’mi dau eu seama cu ce curve stăteam
    și n’am rămas cu niciuna, chiar de a trebuit să’mi dau demisia din jandarmerie
    pot să spun că viața e mult mai bună și mai liniștită fără femei – care m’au înșelat toate și n’au recunoscut
    #brosbeforehoes

  5. #8

    Am un prieten care, in seara cand a aflat, a luat frumos lucrurile fetei, le-a scos la usa, a dat-o afara si a incuiat usa. Chiria era pe numele lui si el platea tot, impreuna de ani buni de zile.
    P.S. “asumă-ți ce urmează și fii verticală.” – de ce la feminin? :))

    • pai am zis ca majoritar femeile sunt alea care si-o trag outside dupa care au remuscari

  6. #10

    Am doi colegi de birou(un EL si o EA, ambii in relatii stabile (a se citi casatoriti), care vor sa se fută macar o singura data, dar le e frica de consecinte, in speta “daca se află”.
    Eu nu cer voie, sa fie clar.

    • #11

      de aici ar putea iesi o poveste frumoasa de swing

    • #12

      Bine, eu am pus odata o poza pe facebook si mi-a dat una de la fostul loc de munca unde am lucrat impreuna acum vreo 8 ani, like. Eu ce sa inteleg din asta? Cel mai probabil ca si-a adus aminte de mine si vrea sa se futa cu mine. O sa mai pun una maine sa vad daca se confirma.

    • #13

      Baxty, organizeaza si tu un team buildingcu colegii de birou si lasati-i sa-si indeplineasca visul. Se stie ca buna reputatie a unei femei se bazeaza pe tacerea mai multor barbati…

    • #14

      multe futaiuri prin Dacia

  7. #15

    Sau orizontala…

  8. #16

    Zoe, fii barbata!

  9. #17

    Cred ca ar trebui sa dai link la comentariile de la articolul asta; arhiblog.ro/doua-sansa/

    Au contat destul de mult in decizia de a nu fi prost si a ne impaca dupa ce am aflat cu cine imparteam viata.

  10. #18

    N-am inselat in viata mea pe nimeni, pentru ca nu-s genul sa ma arunc in relatii doar pentru ca ma plictisesc singur, cu toate fetele cu care am fost, eram lesinat dupa ele, nu vedeam pe niciuna mai buna.

    As vrea insa ca vecina din blocul de vis-a-vis sa-si insele barbatul cu mine… e o milfeta blonda incredibil de frumoasa ( nu cu tate sau cur mare, pur si simplu foarte frumoasa la fata, si cu corp fit ), sociabila, caterinca cu toata lumea de pe aici, saluta pe oricine… off… cand trece prin fata blocului oricine se afla in preajma, de la pusti de 15 ani la drojdierii de 50 care toarna bere la pet in ei sta dupa fusta ei, cu sarut mana, cu glume, cu si azi sunteti cea mai frumoasa vecina… zici ca suntem in filme d-alea de pe Hallmark plm

    rau sa fii indragostit

    • #19

      du-te si zi-i. ce pierzi?

    • #20

      a eu doar aud interactiunile astea cand trec prin fata blocului lor sau cand e prin parcare, cu ea personal n-am interactionat decat o data cand i-am dat un sarutmana + are femeia vreo 40 de ani si fetita de cam 10-12 … nu merge, daca statea in scara cu mine sa ne vedem zilnic si sa schimbam mai des vorbe… aruncam si eu o undita :)))

      asa, au drojdierii aia care isi fac anturaj cu ea zilnic avantaj maxim :))

    • #21

      Astea sunt pretexte, boss. Daca iti place, du-te si incearca. N-ai ce pierde si daca zici ca e buna ai sanse mult mai mari sa iasa decat daca ar fi o urata. Daca e si maritata de mult timp, cu atat mai mari sansele. pwp.

    • #22

      Pustiule, vino maine si saruta-ma direct intre unu si doua, voi sti ca esti tu. Milfeta.

    • #23

      iti numerotezi fesele?

    • #24

      Astea-s lamentari de loser. Cind e vorba de femeia pe care ti s-a pus pata, n-ai mama, n-ai tata, nu exista “il las pe ala in fata ca sta in scara cu ea”. Nu fi fraier. Baga-te in fata. N-am cunoscut fata/femeie care sa nu zimbeasca daca te cocosesti in fata ei. Odata cu primul zimbet se deschide si primul nasture…

    • #25

      #amin

    • #26

      intre 1 si 2 e ok, daca-ti propune intre 3 si 4, recomand sa fugi.

  11. “Dacă vrei să o faci cu altul, anunță-l, oricum e evident că lucrurile s-au terminat, asumă-ți ce urmează și fii verticală.”. Verticala când nu depinzi de banii lui. Că dacă bunăstarea cuplului e generată de venitul lui e cam nasol pentru ea. Daca rochițele, parfumelele și lenjeria aia mișto sunt cumpărate din banii lui, dacă renunță la el, nu o sa mai vrea nici celălalt să o futa, posibil. Psihologie complicata. Unele vor doar sa se futa și atât, 10 min și după fiecare își vede de ale lui.

  12. #28

    Dar oare nu ar trebui sa facem diferenta între un 5 minutes-stand si o relatie adevărata cand vorbim de înșelat? Sa luam in calcul si circumstanțele. Daca ma imbat o singura data in ClubA intr-o seara si pun mana pe o rockerita de 19 ani si merg mai departe oare ar trebui sa se termine relatia de 20 ani pe care o am? Reciproca e valabila.

    • #29

      Vezi ca in A ai toate sansele sa se aplice matematica lui Pop si 19 sa fie egal cu 15

    • #30

      acu’ nu stiu ce sa zic, dar la o relatie de 20 de ani, ce pnm faci in club fara partenera? eu am 29 de ani, casatorit de 2, bebe de 1, dar noi de cativa ani an cat terminat-o cu cluburile. Iesim impreuna peste tot, restaurante, cafenele, petreceri cu prietenii, bautura etc.. dar noi de vreo 7 ani sa zic, la ora 1..2 noaptea suntem acasa. ne simtim incredibil de bine in doi, cum stim noi mai bine.
      nu suntem ciudati, petrecem, avem prieteni, vizitam orase, ne cazam la hoteluri…
      dar ce vreau sa zic, sunt anti cluburi, mai ales dupa ce ai familie si copil. gasim bautura si in alta parte, muzica nu ascultam asa tare, nu fumam, nu ne drogam :))

    • 19=15+4infectii ?

    • #32

      ClubA si 19 ani era doar cu titlul de exemplu. Puneti ce vreti ( club/nunta/ înmormântare 15-35-80 ani)

    • #33

      da, boss, daca arzi o pustoaica de 19 ani, beat fiind, inseamna ca nu iti respecti familia, indiferent de cati ani a pierdut ea cu tine. nu te judec, e treaba ta ce futi, dar nevasta-ta, cu siguranta, nu ar zice A, ok, erai beat, move along, no biggie.

    • #34

      @alex
      Citind ma intrebam cand spuisi pretul pe care sjnteti dispusi sa il platiti, asa a anunt suna comentariul.

    • #35

      Dar nici nu am spus ca nu e un biggie sau nu e motiv de scandal. Dar eu inca mai cred in a doua șansă. Stiu, bla-bla, a facut o dată sigur mai face o data, bla bla. Dar chiar cred ca prima e promoțională, din partea casei, de atentionare, spune-i cum vrei. Avem amandoi ce invata din o astfel de experiență.

    • #36

      @ioana
      ti-as raspunde cu drag, dar nu inteleg ce vrei sa spui… nu inteleg comentariul

  13. @Alex

    Not sure if troll or not, dar nu te mai apuca cheful uneori sa iesi in birt numa cu baietii si sa va uitati la meniu, daca ma intelegi ce vreau sa zic? Sa da-ti o duma, doua, trei, 7 beri si apoi sa plecati acasa la neveste?

    • #38

      dude, birt=\=club. cum plm sa ma duc singur in club, la 40 de ani, cu femeie si copii acasa? care e scopul? Ma duc in club sa ascult muzica?

    • #39

      pentru mine e comm-ul?
      daca da, raspund.
      nu. ma gasesc cu baietii la fotbal sambata, cate doua ore, apoi o vorbaraie si lada cu bere dupa partida. apoi fiecare acasa sau mergem si luam cate o “saorma” (drum ii zice aici), si mergem la unul dintre noi si mai bagam cateva beri.. ascultam stand-ul, caterinca, bancuri si multe povesti din trecut.. mai ales ca suntem din zone diferite ale tarii si avem ce povestii…

    • Sa-nteleg ca s-a terminat, nu mai am voie singur in club? 🙁

    • #41

      Ma da bisericosi mai sunteti, auzi daca ai 40 de ani si un copil nu mai poti sa te duci in club. Ho ca nu e biserica. In alta ordine de idei, la petrecerea de Craciun, ca asa e pe la noi corporatistii, se merge in club, fara sotii.

    • #42

      “40 de ani”

    • #43

      bineinteles ca te duci in club sa asculti muzica. doooh

      eu ma duc la house/techno/dnb si oricum acolo sunt numai baietei feminizati si fete naspa care arata ca niste baieti deci no stress

    • #44

      Eu sunt mai cu biserica asa, totusi, nu discut gusturile si activitatile fiecaruia.

      Pentru mine, mersul in club e pierdere de timp si bani, serios, cu 2 copii, 35+, chiar nu ma simt confortabil. Experientele mele din club nu au fost asa de genul de povestit la nepoti. Nu stiu ce cacat as putea face in club acum, sa vad pretioase toate un bot si pline de gled si sa intru in discutie sa se sparga in besini, sau Dasaevi care-ti taie mainile ca printesele lor s-au uitat intr-o directie si din greseala erai si tu pe traiectoria aia, apoi la politie reiese ca de fapt tu cu mainile taiate l-ai agresat, l-ai oprit si nu l-ai lasat sa se duca la baie sa faca pipi? Nici macar la petrecerile de Craciun nu ma simt bine chiar daca tot clubul e inchiriat, cand, care mai de care se sparge in figuri ba rupandu-se patetic, ba incercand ca ultimii libidinosi insistenti (care apropo mi se pare de datoria ta ca barbat sa incerci doar ca sa intelegi din limbajul trupului diferenta intre flirt si agresiune) ba golind barul de zici ca a asteptat tot anul sa bea. Am fost si eu in clubA in tinerete, dar nu pot sa zic ca mi-a transformat viata, erau unele tipe ok si atat.

  14. #45

    Eu da, ma duc in club pentru muzica si betivaneala…rar dar bine.

  15. #46

    Deci eu mă simt înșelat.Am uitat parola,nimic surprinzător,resetat.Esti robot?Nu sunt.Na de’aci si bifeaza hidranti.Am bifat aiurea.Ia de’aci si mai multi hidranti.
    Am avut un amic care a pățit-o.Doamna vietii lui l-a înșelat cu unu din cercu lor de prieteni.Explicatia ei :nu prea mai simt plăcere când ne mufam conjugal si am vrut să văd dacă sunt eu frigida.El a iertat-o ,noi am râs de el.Ea nu ne-a iertat.El a ascultat-o pe ea si ne-a dat jet.L-a inselat încă de două ori.El are încă de dat sanse,ca iubire.Ea este o strâmbă.

  16. #48

    Sefu, da cum ramane cu varianta aia in care e ok pentru ambii sa aiba o data pe an ceva aventura? Cand ambii sunt de acord.
    Sau, iubi uite o femeie mmmmmm de nu-mi iese din cap si care e dispusa sa ni se alature diseara in pat….
    Revenind la subiect, e aiurea cu increderea. La birou o mai scalzi, dar in viata personala nu prea.

    • #49

      excelenta, in text e evident ca se exclud casniciile care au aranjamente de acest gen.

  17. @Arhi dar nu numai: tu esti deja persoana publica, celebritate, fara stocareala, e greu sa mai gandesti ca un regular law abiding citizen. on the other hand – cunosc oameni, apropiati, dupa ani de zile de convietuire armonioasa, reciproca de asemenea, care – din curiozitate – au bagat (doar)nasul intr-un club de swingeri? no offence/none taken.

    zic, dupa umila-mi parere: cand esti ok cu un om, dar te mananca – tu deja esti out din schema asta – nu mai bine bagi o scurta pe unedva, legala, agreata cu omul cu care esti ok, si ulterior esti si mai ok? nu incurajez pe nimeni, notiunea de a insela, in sine, mi se pare foarte greu de acceptat. doar ca, in loc de – asa cum zici tu de multe ori “maica, cum de s-a despartit, e rusine” – poate ca e mai bine sa ai 1 wildcar, doua, pe an, no questions asked, cat de discret posibil, si pe urma sa impingi in continuare la aceeasi carutza.

    Si nu, nu mi s-a intamplat, iar in orizontul de timp pe care-l vad eu acum e senin :).

  18. #51

    Cand inseala femeia, barbatul va afla ultimul si de obicei nu poate sa creada ca tocmai lui i se intampla grozavia. Asta am patit-o eu, multiple times, insa la un moment dat am aflat si parca mi s-a luat un val de pe ochi. Da da baieti, femeile inseala, s-a ajuns bineinteles la violenta, eu am ramas cu individa doar pentru copii, functionam ca o familie fara sentimente, sunt sigur ca nu e bine ce am facut. Promisiunea solemna din partea mea e sa divortam doar atunci cand va fi putea fi independenta economic, atunci imi iau bocceluta si adios. Pe moment functionam ca un SRL, imi iubesc copiii dar nu si sotia, pe ea o insel cand vreau si cu cine vreau, fara menajamente. Toate femeile sunt curve, urmatoarea va fi poate mai curata.

    • #52

      dude, daca aveti copii, sa stii ca ei vad si sufera.

    • #53

      Sunt inca mici copiii, inca nu inteleg, speranta mea este sa divortez dinainte sa inteleaga, pana una alta m-am refugiat oarecum in munca, mi-am luat in plus un job de seara pentru a minimiza contactul cu persoana “iubita”. Fac totul sa ne vedem cat mai putin, de vorbit mai mult prin mesaje, eventual ceva neutru telegrafic. Imi pare rau numai de copii, greu de trecut peste dar nu imposibil mai ales ca am si observat cum subtil ii intoarce impotriva mea, de parca as fi eu de vina.

    • #54

      Bigal adica tot tu ii lasi cheile de la casa, in timp ce tu iti cauti acoperis? Nu se potriveste, poate n-am inteles bine.

  19. Nimeni nu pune punctul pe i vad aici, mersul la damette e inselat sau nu? Intreb pentru un prieten :))

    • #56

      pentru mine, da. dar cunosc oameni care o fac si considera ca nu inseala. la intrebarea Daca nevasta-ta ar face la fel, raspunsul e ca sunt cazuri diferite

    • Buna aia cu cazuri diferite :)) cred ca oamenii aia voteaza si pentru familia traditionala…

    • #58

      Pai spunei la prieten sa l contacteze pe Bill Clinton ca si la ala parcat ul organului genital in guri straine nu era …..sex

  20. Si daca ai copil mic si vrei sa treci peste pentru el sa creasca cat mai corect (ca eu stiu cat de greu ar fi pentru el altfel) si daca ii dai in cap la ala ca il cunosti si ai avut incredere in el poti oare sa mergi mai departe?

    • #60

      da, poti. copiii au nevoie sa fie iubiti, nu sa stea intr o casa unde parintii se urasc

  21. Multumesc

  22. raspunsul e NU. Nu am inteles niciodata de ce te apuci sa fii “corect” dupa ce ai facut cacatu. Se sterge?

  23. #64

    Cred ca se da prea multa importanta actului in sine, ar trebui sa spunem partenerilor de viata de cate ori ne-am masturbat pentru ca teoretic am pacatuit cu gandul? Stii draga, eu ma masturbez, esti de acord cu acest lucru? E mai bine sa te desparti de persoana pe care o iubesti si sa te duci la sex pe bani dupa? Cine are de castigat? Nu poti sa minimizezi diferentele dintre un barbat si o femeie nici fizic dar nici psihic, iar argumentul ca “nu suntem animale, ne putem controla” nu este valid, nu e ca si cum ma duc sa dau in cap, e doar un masaj “cu finalizare”.

    /end of rant

    • #65

      problema e ca atunci cand vii cu argumentația asta, ca femeie, 100% din barbatii care o sustin pentru masculi nu mai sunt de acord. ca doar ii fute femeia altcineva

    • nu e 100% ca io nu

    • #67

      nu vorbim de rockeri satanisti drogati si iubitori de homosexuali

  24. #68

    Sunt dispus sa renunt la toate chestiile materiale, pur si simplu vreau sa divortez cat mai repede cu putinta. Dubios este si cat de complicat este de divortat, am nimerit intr-o provincie din tara frunzei de artar mai matriarhala, femeie oricum ia caimacul material din casnicie. La naiba cu toate, o sa cumpar altele, vreau doar sa uit ai sa scap de fosta mare dragoste.

  25. #69

    (ea) -“Cine-i blonda aia din dormitor?”
    (el) -“Care blonda?”
    (ea, catre blonda) -“Iesi afara din casa!”
    (el) -“Cu cine vorbesti”

    Si inca un sfat:
    Folositi prezervativul! NicI o relatie nu supraviatuieste unei boli cu trasmitere sexuala.