Am fost vineri după masă în zona Bibliotecii Naționale Samsung, să îl sărbătorim pe Bufnițoiul, și am rămas extrem de uimit de masele mari de oameni care stăteau la cozi pentru vaccinare. Mulți, foarte mulți, rânduri de sute de oameni (și chinezi printre ei) întinși pe mai multe rânduri pe toată fațada bibliotecii. Și știți de ce m-am mirat?
Pentru că există o tendință în media de a subaprecia intenția de vaccinare a populației. Pentru tot auzi despre cât sunt oamenii de reticenți și cum nu vor ei să se vaccineze, dar, de fapt, când e de mers la vaccinare, sunt cozi peste cozi.
Și am discutat și eu cu niște prieteni mai deștepți decât mine și ușor mai înfipți în piață, care mi-au explicat unul din motive.
Piața de teste PCR este una de zeci de milioane de euro, iar felia este împărțită de un conglomerat de unități sanitare, care fac testările în doar câteva rețele de laboratoare. Mulți, foarte mulți bani, nici nu vă imaginați cât de mulți.
Dacă lumea s-ar vaccina așa cum trebuie și am atinge acel 70% din populație, testările ar fi inutile. De aici și lupta și banii care se pompează în fițuici ca digi, hoțnews, ziare și restul. Oamenii trebuie convinși să stea acasă și, dacă au de ieșit din țară, pac, 1000+ per familie (mai mult chiar, am înțeles că s-au scumpit)
Aceleași rețele pompează bani în Cîțu, cel care se împotrivește, ca să vezi, singurul din UE, să apară pașaportul de vaccinare. Nu e nevoie de pașaport, oamenii trebuie să meargă să se testeze, INDIFERENT dacă sunt vaccinați sau nu, pentru că VIRUSUL SE POATE TRANSMITE ȘI AȘA.
Acum înțelegeți de ce toată bătaia asta de joc?
NOU
Tot nu pot sa inteleg cum, dupa atata experienta cu Romania, nu e asta primul lucru la care sa ma fi gandit.
NOU
Austria se pișă pe pașaportul sau adeverința de vaccinare.
Le-am arătat-o soldaților pe aeroport în Viena când am aterizat și mi-au zis că nu-i interesează: carantină 10 zile cu testare la 5 zile, io având adeverință austriacă de vaccinare și 2 teste PCR negative. S-au pișat cu jet pe ele.
NOU
Zic să-i reclami.
NOU
Daca e hotărâre la nivel UE mi se pare stupid. Și da, fa o reclamație. Spre deosebire de România, acolo sunt șanse să fie luate în serios.
NOU
pai da …ca abia din 19 or sa le recunoasca…ca sunt putine tari momentan care accepta vaccinarea…dar din 19 mai, si Austria si Germania(vin si altele din urma) le vor accepta
NOU
Daca aterizezi in Canada te baga intrun hotel 3 zile pana iti iese testul negativ. Hotel platit de tine cu preturi ce variaza intre $500 si $700 pe noapte. Deci te costa stationarea cam $2000 dupa care daca esti negativ te trimite sa stai 14 zile acasa. Nu conteaza ce fel de test ai avut, ca ai vaccinurile, ca poate ai acte ca ai facut in ultimele 2 luni boala…hotel, test, acasa
Refuzi hotel, amenda $2000
NOU
Pe de altă parte, dacă reduci discuția la vaccin versus test pentru ieșit din țară pentru afaceri sau diverse, reduci numărul de cetățeni la o mulțime incompatibilă (ca vârstă, stare de sănătate etc) cu pacienții care au fost cât pe ce să blocheze medicina ATI.
Fiindcă așa gândește omul respectiv: de ce să risc eu vaccinul dacă nu ies din țară, pun mască la magazin și mă spăl pe mâini? Doar fiindcă niște bătrâni cam pe moarte au făcut o pneumonie fatală?
Nu mai zic de exemplele din jur cu pozitivi asimptomatici sau cu simptome ușoare care au anticorpi fără să fi riscat vaccinul.
E complicat.
NOU
Ieri trecui pe langa un mare panou publicitar pe care era trecuta oferta unora, BrotacMedical, legat de covideala. Si un test ptr anticorpi era la superpromotie, numai 250 lei.
Parca anticorpii astia îi rezolvai cu 100-150 lei, pana mai acu ceva zile.
Covideala a fost mana cereasca ptr clinicile astea. S-au umplut de bani.
NOU
Eu nu știu cum căcat s-au scumpit atât de mult, acum că se găsesc pe toate gardurile teste PCR.
Am plătit anul trecut în aprilie pe un test PCR 200 de lei la spitalul municipal din Câmpulung Muscel. Și era perioada când lumea se speria și nu se găseau așa ușor. Ehe, bobiță.
NOU
e putin contraintuitiv dar de fapt nu e chiar asa. numarul de persoane care mergeau de obicei de era full peste tot pe la privati a scazut foarte mult de teama covidului. toti aia de mergeau la medic pentru fiecare stranut si tuse au renuntat la frumosul obicei. pt ca nu s-a mai mers la socala/gradinita etc s-a golit la pediatrie, ciuciu raceli/gripe/alte kkturi. asa ca veniturile din teste si alte chestii covidoase mai degraba au acoperit ce au pierdut pe partea cealalta. nu zic ca nu au castigat bani buni dar nu cred ca e valabila chestia cu “s-au umplut de bani”.
NOU
UNDE ESTE GRIPA???
NOU
*Mihail, sezonul de gripa a trecut, au fost extrem de putine cazuri pentru ca au fost lockdownuri, se poarta masti, se spala lumea mai mult pe maini si s au vaccinat mai multi decat anul trecut.
Nici VSR n a fost anul ăsta in zona in care locuiesc.
NOU
Tu ai experiență cu România ei au experiență în a-ți ascunde lucruri cu ajutorul presei și de a manipula mentalul colectiv într-o anumită direcție, ei cu asta se ocupă tu trăiești normal.
NOU
Cam 8 milioane de teste facute in romania pana acum.
La un pret mediu de 60€/test, ne apropiem de juma’ de miliard de euro.
Ar fi interesant de stiut cate din ele au fost facute in sistemul de sanatate de stat si cate in retele private.
Pe de alta parte, ca retea privata, daca ai investit in aparatura de testare, treebuie sa tragi cu dintii sa iti scoti parleala, nu?
NOU
8 Milioane de teste raportate, si in mare parte doar RT-PCR, ca astea rapide le raporteaza de putin timp. Cine stie cate zeci de milioane de teste de anticorpi (sange) sau rapide (antigenice) au fost cumparate din farmacii/clinici.
NOU
Din ce știu eu, testele se fac mai mult la privat. Noi, la începutul pandemiei nici nu prea aveam aparate de făcut teste PCR, doar pe la ANSVSA câteva.
NOU
costurile nu sunt doar in echipamente. in privat ai totul mai scump, oameni, materiale, cladiri etc.
NOU
“Pentru că există o tendință în media de a subaprecia intenția de vaccinare a populației. “.
Numai in media?
NOU
Și pe fb, și pe YouTube. Era un video de la Te Cunosc de Undeva, Imnul Golanilor. Și tot despre vaccin și pandemia care nu există se vorbea. Pentru că da…
Am mai adăugat două lucruri la care ne pricep pe lista națională: pandemii și vaccinuri.
NOU
Am programare pentru rapel diseară la Romexpo. Mi-e teamă de cozi și încep să mă întreb dacă nu era bine sa fac și doza 2 tot la Suraia.
NOU
Zi-ne te rog cum o fo.
Am rapel la Cuca Macaii, dar as muta centrul la Bucale daca nu e stil discotecă.
NOU
Sper sa nu uit, revin cu update după ora 19.
NOU
Am avut eu rapelul reprogramat la Romexpo vineri. A fost absolut lejer. Nicio coadă și nicio îmbulzeală. Doamnele care vaccinau așteptau “clienți”. Am terminat în 20 de minute cu tot cu cele 15 de așteptat după.
NOU
Si eu m-am reprogramat la Romexpo dupa ce am facut prima doza pe coclauri. Am facut rapelul duminica dimineata. Era lume multa dar a mers totul foarte repede. In 25 de minute am terminat.
NOU
Update: am ajuns la 18:45 acolo. Nu faceți că mine sa parcați la drum, mergeți cu mașina până la intrarea in centru, e fara bariera, fara nimic.
Acolo era liber, a mers repede. Ce m-am șocat a fost că nu mi s-a luat temperatura, nu m-am întrebat nimeni nimic. Nici nu a verificat nimeni daca chiar am stat alea 15 minute.
Cat așteptăm, niste medici/asistente se întrebau unii pe alții “Mai sunt doze? Că mai sunt de venit!”. Apoi panică.
NOU
Dacă cineva beneficiază din sănătate, atunci sunt serviciile.
NOU
La mine în zonă a murit o shaormerie. Ce-a apărut în locul ei? Un centru de testare COVID. Asta în condițiile în care, nu foarte departe, mai sunt trei centre de recoltare analize aparținând unor rețele specializate.
NOU
Cand am citit Bufnitoiul, m-am gandit la Cucuveaua de la Kreml… astaaa, de la Cotroceni.
NOU
Mi-am dat seama de mult de asta, ideea e….cum putem, la naiba, sa contracarăm oamenii normali asta? Am convins rude spalate de A3 pe creier sa se vaccineze si astia tot bat apa-n piuă ca românul nu vrea să o facă. Chiar atât de înapoiați ne cred ăștia?
NOU
Dincolo de balbele guvernului, dincolo de secta lu’ Steer, dincolo de medici care se trag pe cur ca si profesie (aia care stiu despre ce e vorba si ar putea sa lamureasca lumea nu explica, in timp ce aia care sunt anti-vaxx fac zgomot), dincolo de prostie / lipsa de educatie (nu toti stiu sa isi faca User/ID pe site + programare) / lipsa posibilitatii de a ajunge la vaccin (da, in Ro2021 se merge cu rata si caruta) sau alte milioane de motive, CEA MAI MARE PROBLEMA este faptul ca vaccinul nu te ajuta cu ABSOLUT NIMIC la modul practic in acest moment.
Pentru ca nu numai RO dar toate tarile se “trag pe cur” cu deschiderea granitelor si facilitatilor pentru cei vaccinati si cu DEBLOCREA situatiei in care ne aflam. Si in alte tari “industria” testelor face bani, nu numai in RO, si lobby-ul functioneza si la ei ca si la noi ca banul nu are nici gust si nici miros. Nu vad exclusa posibiliatea ca insasi UE sa se duca la vale tocmai pentru rahaturile astea birocratice si lipsa de comunicare si “vointa” comuna in spatiul comunitar.
Personal NU sunt jihadist nici pe PRO si nici pe CONTRA vaccin. Si o tratez ca pe o boala ca orice alta boala infectioasa pe care as putea sa o iau de pe unde umblu. Am redus, responsabil fiind, tot ce am putut anul trecut – plimbat, concedii, etc. Am trecut prin vreo 4-5 contacte directe cu persoane confirmate ulterior ca si infectate, nu am patit nimic. La fel si sotia, la fel si copilul. Prin “suspiciuni” de contacte cu persoane posibil infectate care nu s-au mai confirmat, am reununtat sa mai numar de pe la 20 in sus. Asa cum am renuntat sa imi “conduc” viata dupa mizeria asta de COV.
Revenind la vaccin, testul PCR mi se pare o discrimiare si o mizerie de “facut bani” asa ca anul trecut am plecat in Bg pe simplul motiv ca NU CEREAU TEST. Anul asta am facut vaccin (doza I) si astept rapelul. Tocmai ca sa scap de stres, teste, birocratie & shit. Dar, daca incep astia cu mizeriile cu test nu-stiu-de care, carantina, teste la intoarcere atunci o sa trec in tabara cealalta si o sa imi bag picioarele in el de vaccin (doza III, daca o fi) sau orice alte kkt-uri asociate.
NOU
La mine aici, incepand de azi, daca doresti sa te infatisezi la:
-mall
-complexuri comerciale
-transport in comun
-restaurante si cafenele, chiar si asezat afara la terasa
-cinema
Trebuie sa ai unul din urmatoarele documente:
– adeverinta de vaccinare cu cel putin 3 sapt trecute de la doza 1
Sau
– test rapid sau PCR negativ de maxim 72 ore
Sau
-dovada ca ai avut Covid in ultimele 6 luni, si ai declarat asta la autoritati(ai fost inregistrat undeva). In acest cazi arati SMS-ul care ti-a permis iesirea din carantina la vremea respectiva
Poti sa te duci la alimentare si alte magazine mici
Sa vezi ce rapid iti trece haiducia ca esti smeker si nu mai faci doza 2/3
NOU
Tu faci vaccinul, doar ca să nu ți se ceară test PCR la aeroport/vamă?
NOU
Pe mine, in România, mă ajută vaccinul cât se poate de practic să dorm mai bine noaptea.
Am plămânii varză și mi-era frică de mă căcam pe mine că dacă iau covid mă pupă mama rece.
Asta dacă reușea să mă pupe, că am cam dublat sutele de km depărtare de casă și dacă o mierleam în starea de urgență nici asta nu-i ieșea.
Și, deși o să râdeți, mi-era teamă că dacă ajung în vreun spital, chiar dacă reușesc să scap, îmi moare pisicul de foame. Un copil mai are șanse să fie luat de un vecin, un animăluț mai puțin.
NOU
Nu inteleg de ce trebuie bagati bani in digi si hotnews, cand romania tv si aneta 3 fac anticampanie de vaccinare extrem de eficianta de un an de zile. Acum cateva zile, la dereglatii de la romania tv era un titlu de genul “Esecul vaccinarii, rezistii sint disperati”, in timp ce la digi dadeau stirea cu suta de mii de doze zilnice administrate… ori am obosit sa tot fac slalom printre fake-uri ordinare si manipulari jegoase, ori ceva nu se leaga…
NOU
Sunt miliarde cheltuite in toate directiile, nu doar pentru teste. Iar cel mai mult se cheltuie si se estimeaza a fi cheltuit pentru vaccinuri, deci daca sunt stiri contradictorii, sunt pentru ca foarte putini se bat pe o felie de foarte multe miliarde si suspectez ca niciuna din parti nu are sfinti in consiliile de administratie.
NOU
Mătușa mea se uită la TV pe mute, pentru că zice că nu aude. Și când a început etapa a doua de vaccinare a zis că nu își face vaccin, că a văzut o burtieră pe România TV că au murit nu știu câți bătrâni de la vaccin în Norvegia. I-am explicat că nu e chiar așa, și mi-a zis că Internet-ul minte. Burtierele astea funcționează, se pare. Și formulări ca reziști și alte chestii de genul. E un fel de ”băsiști” de pe vremea Antena 3.
Vaccinarea nu merge excelent, dar merge bine, dacă cam toată lumea de pe liste a fost vaccinată. Am un amic în Danemarca (care cică are apă caldă și mai puțină populație ca noi) și nu i-au dat niciun semn cu vaccinul. I-au zis să aștepte, că îl caută ei.
NOU
sfatuieste-ti matusa sa socializeze cat mai mult!
NOU
Unii urlă pe fb, de ce testele nu sunt gratuite, dar vaccinul da. Că mai bine să ne testăm, decât să ne vaccinăm. Că cine știe ce ne bagă în vaccin.
”De ce nu testează gratis statul?”
Păi un test costă vreo 50 de euro (poate are statul discount, who knows), iar un vaccin câțiva euro. Ce e mai bine de făcut: 0 vaccinare și milioane de teste sau milioane de vaccinuri și teste doar la nevoie?
NOU
Pe mine m-au testat gratis cand m-am dus la prima doza, ca aveam putin rosu-n gat. (pe-a doua o am saptamana asta, chipintaci)
NOU
era bietul gat usor inflamat?
NOU
@DeeDee: PCR sau rapid?
NOU
Ei, doar nu ma puneau sa stau 3 zile pe canapelutza sa-l astept pe ala PCR.
@Cetin, trebuia uns mai bine.
NOU
Eu sunt pro vaccin, l-am si facut chiar daca am avut reactii adverse cam nasoale. Vaccinul il faci in primul rand pentru tine , pentru sanatatea ta , ca sa faci o forma mai usoara sau chiar asimptomatica de boala daca tot o iei si in al doilea rand faci vaccinul pentru chestii birocratice , adeverinta de vaccinare, pasaport de vaccinat , diploma de vaccinare ..etc.
Daca vrei neaparat sa mergi intr-o tara trebuie sa respecti regulile de intrare din acea tara. Nu iti convin regulile nu te duci, simplu.
NOU
Ai început bine și ai terminat prost. Vaccinul îl faci pentru sănătatea ta și cel mult pentru sănătatea celor dragi ție. Cine spune că face vaccinul pentru sănătatea babei de la etajul 3, ori e ipocrit, ori chiar e din categoria celor pe cale de dispariție.
Legat de faptul că îți faci vaccinul doar pt a primi niște libertăți, înseamnă că ne-am dus pe pluă.