Săptămâna trecută a dezvelit săracul ăla de Elon Musk o camionetă pe care ar vrea să o fabrice. A făcut și un stunt, a anunțat că geamurile nu se sparg, după care le-au spart pe scenă. Memeurile au explodat, free advertising pe piața mondială. 25 milioane de dolari , adică 250 000 de precomenzi.

Românii:
Ce mașină de căcat, ce design idiot și pătrățos, nu așa trebuie să arate o mașină, o mizerie, cineva trebuie să îl aducă pe Musk cu picioarele pe pământ.

Asta în condițiile în care TOATE mașinile de pe piață arată la fel. Identice. Mai ales alea care sunt pe platforme comune, IDENTICE. Le mai teșim un pic farurile, zbang, modelul 2019 INCREDIBIL, NICIODATĂ NU S-A MAI VĂZUT AȘA CEVA. După care mai vorbim puțin despre plasticul ieftin și gata, avem noile modele care sunt senzaționale. Doar că, în parcări, nu îți mai deosebești mașina, printre 10 mașini de aceeași culoare.

De fapt, ăsta e și motivul pentru care am CRV-ul pe care îl am. A fost ultimul model deosebit de la Honda. Imediat după le-au transformat în țestoase teșite pom de crăciun, urâte cu spume, toate la fel, fix la fel ca orice altă Mazda, de exemplu.

Dar da, ce design de kkt a făcut Musk, zici că e Minecraft.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

75 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    nu înțeleg o chestie, de ce nu ai vrea să se spargă geamul?

    • #2

      exact. smecherie de marketing. toata lumea s-a apucat sa urle huaaaaaa, s-a spart geamul, reclama moka.

    • #3

      e un episod din twilight zone parca in care un tip isi cumpara noua masina VW care e super protejata si nu poate fi sparta. si omul se blocheaza in ea si cheama o echipa sa il scoata. si filmuletul se termina cu ala blocat in masina imposibil de spart sau deschis intr-o parcare imensa cu masini din astea cu diversi indivizi blocati in ele, morti sau pe cale de a.

    • #4

      Pentru ca prin state mai zboara cateodata gloante ratacite, trase de politisti sau de unii free inhabitants, care poarta arme si le folosesc fara discernamant cand ii mananca degetele ca pe Denis-pericol-public. In caz de atac intentionat, stai linistit si dai pedala.

    • #5

      si paote fiind “truck” omenii il vor folosi la munca, offroad, mai scapa dorel scara in geam cand o incarca, din astea, poate ai vrea sanu se sparga…

    • #6

      Si dupa ce dai pedala pierzi controlul si cazi on garla. Sa vezi atunci fun cu geamuri care nu se sparg.

    • #7

      @ender
      Imi aduc aminte fix scena de la final cu masinile alea multe. 😮

    • #8

      Ai uitat o chestie esentiala…pe langa ca arata ca o masina din Minecraft…nu e dizal tata!!!

    • #9

      Nu e pe GPL bos.

  2. #10

    oamenii uita ca pe langa hipsterii cu bani din us care-i vor sorbi precomenzile mai ceva decat cafelele de la starbuks, a facut si taiere de costuri (atat bani cat si timp) cu designul futurist

    • #11

      Si partea buna… daca o busesti de o caruta, se repara cu o foaie de tabla fasonata cu flexul la tinichigeria lui Dorel de dupa colt…

  3. din explicatiile lui Musk, cica e facut dintr-un otel mai special (acelasi ca si navele spatiale?), care nu permite plierea lui si astfel a iesit cu design-ul acesta. Anywhore, cand o sa ajunga masina asta pe strada, o sa intoarca multe priviri

    • #13

      Inox, așa se cheamă oțelul ala special (că la navele spațiale, wtf???).
      Say it after me: i n o x

    • #14

      Daca otelul nu permite plierea te faci carne tocata pe interior la primul impact.

    • #15

      In plus nu are sasiu si caroserie ca o masina clasica ci un exoschelet similar cu avioanele.

    • #16

      otel special :))))
      musk a anuntat ca foloseste inox la noua racheta pentru ca e mai ieftin decat mega super giga aliajele speciale. de aiai ii zice de nave spatiale. poti sa ii spui si de ala de linguri ca tot aia e.
      ma intreb totusi ce se intampla cu cineva aflat intr-o carcasa dintr-un material neelastic intr-un moment de impact cu un obiect fix gen cap de pod. cum se amortizeaza impactul daca otelul ala sta batz

    • #17

      John, masinile clasice aveau sasiu si caroserie, cele moderne sunt monococa. Bine, daca te referi doar la camionete atunci ai dreptate.

    • #18

      Eu parca am auzit cu o ureche ceva de aliaj de aluminiu pentru care au ceva brevet.

    • #19

      chiar daca era facuta din laba lu musk tot o cumparau cateva sute de mii de hipsteri, musk a ajuns unde a vrut, un fel de semizeu, un fel de keanu reeves si donald trump al masinariilor ce functioneaza cu energie electrica si a rachetelor ce musca din panza de ozon.

    • #20

      ceea ce si este

  4. Parcă-i o hotă cu roți

  5. #22

    In primul rand ca Romania nu e o piata de pick-up-uri si in general in tarile latine sunt importante curbele.
    Pick-up-ul lui Musk e destinat in primul rand pietelor traditionale pentru pick-up: US, Africa de Sud, alte niste tari din Africa si alte niste cateva din America de Sud.

    Am inteles ca geamurile s-ar fi spart pentru ca prima oara au testat portiera cu barosul care ar fi crapat baza geamurilor. Trebuiau sa inceapa invers, cu geamurile primele, in fine, au dat publicitatii un clip cu testele din laboratoarele lor.

    Altfel, dpdv utilitate e genial.

    Ai 5 T sarcina maxima, 3 motorizari (1,2,3 motoare electrice).
    Ai bena care poate acomoda un ATV care daca e electric il poti incarca de la masina (asta e genial pentru statele agricole din US).
    Bena o poti acoperi cu invelis securizat deci iti poti tine uneltele de lucru si alte lucruri de valoare in interior.
    Are 5 locuri cu posibilitatea de a adauga unul in fata.

    Mi se pare pick-up-ul perfect. Pretul de start e 40K, varianta cu 3 motoare si autonomie 600 KM e la 80 K, inca avantajos daca ne gandim ca un VW Amarok pe la full version trece de 60 K euro.

    p/s: treaba cu geamul securizat e f importanta pe pietele precum africa de sud unde au loc multe spargeri si hijack-uri la semafor. Acolo oamenii isi cumpara singuri folii anti efractie. Cred ca e un feature smecher al Tesla.

    • #23

      Nea’ Costică ai uitat și “căteva țări arabe”

    • #24

      Corect. Se pare ca politia Dubai a comandat deja cateva !

    • #25

      Pe care*

    • #26

      In Africa nu prea poti pune statii de incarcare din 100 in 100 de km ca vin leoparzii si babuinii sa le miroase si se curenteaza. Nu e ecologic.

    • 500 mile are versiunea de top rangul. Nu 600km

    • #28

      bine ca lea aratat cum poti sa il ataci pe ala din truc mai intai ii dai un ciocan in usa

  6. #29

    ma gandeam ca de cool poate sa fie o masina din asta pe strada. se pisa cu jet pe orice alta masina. iar din ea cel mai probabil coboara robocop sau un prieten de-al lui

    • …sau un burtos in maieu si slapi / trening.

    • #31

      la noi primele 3 categorii de cumparatori sunt: combinatori, videochatiste, politicieni sau fii de politicieni, ar fi fost si membri BOR dar aia nu cumpara asa usor daca nu are sigla merc

    • #32

      ce mishto sa ii muti lu unu x6-le cu tancu lu musk, nu stiu boss nu te-am vazut ca n-ai dat semnal…

    • #33

      @Bluehand, intrebarea e daca poti, la ce teh are acum pe ea masina ma intreb daca iti da voie, hahaha

  7. Asta e mașina lui Tars.

  8. #35

    :))) buna aia cu “sa-l aduca cineva pe Elon cu picioarele pe pamant” :))) Daca nici asta nu stie ce face, nu stiu cine mai stie…

  9. Aia care zic că e de cacat, nici bani de avans nu au. Salut noul produs al lui Musk. Oricum n-am bani să-mi iau, dar orice inovație merita apreciata. Autonomiile alea, sună mișto tare.

  10. #37

    Ma îndoiesc că Musk nu putea să pună geamuri cel puţin ca ăsta:
    www.youtube.com/watch?v=KyIRvVH7Ohs

  11. #38

    Eu sunt curios daca masina aia ar functiona pe Marte. Poate nu chiar in forma actuala, dar cu ceva modificari?

    • #39

      Fiind electrică și nu are nevoie de oxigen nu văd de ce nu ar merge.

      Cauciucuri speciale ar trebui din start mă gândesc.

      Dacă te referi să poți respira înăuntru și să te plimbi nici vorbă, discutam de vehicul presurizat care e total altă ligă.

    • Au zis ca o versiune presurizata va fi folosita pe Marte.

    • #41

      defapt aia e ideea da multi nu o vad de propria aroganta, musk a zis deja ca osa faca o variant presurizata fix pt asta… Adica in cativa ani Tesla va avea, ma rog SpaceX si nava spatiala si rover si ce kkt o mai face asta intre timp…

    • #42

      Păi atunci ar putea să o vândă și drept submarin :))

      Adâncimi mici corect, dar tot e ceva.

  12. – “CyberTruck, open the pod bay doors”
    – “I’m sorry, I can’t do that, Dave”.

  13. #45

    “Ce mașină de căcat, ce design idiot și pătrățos, nu așa trebuie să arate o mașină, o mizerie” , coborand agale din golf 4

    • #46

      Iaca io am bani s-o iau, da’ mi se pare URĂTÂ cu spume.

    • #47

      Pan o face mai frumoasa pe asta….vezi ca nu-ti merge semnalizarea la “cotetz”…

  14. #48

    Ar merge argumentul cu “toate masinile de pe piata arata la fel asa ca ei au facut-o altfel” daca nu te uitai la Tesla S, 3, X si Y…care toate arata la fel una cu alta.

    Cybertruck arata diferit fata de celelalte pick-up-uri de pe piata, sperand ca o sa ii cucereasca pe petrol-heads cu asta…cu asta au inceput keynote-ul.

    Si comparatia cu Mazda nu am inteles-o. Ai vazut designul din 2019?

  15. #49

    I’d buy that!
    SIncer. E urata. Insa nu-mi pasa. Da, se putea face un design exterior mult mai interesant.
    Insa, doar gandul ca nu-ti pasa de zgarieturi si de cum arata, e linistitor 🙂

  16. #51

    Sunt curios ce rating va avea pentru impactul cu alta masina si cel cu pietoni.

    • #52

      ast sunt si eu curios. cum face cu siguranta pasagerilor, deformarea plastica e cea care salveaza vieti. sau ii pune sticler cu WE DIE LIKE REAL MEN?

    • #53

      intr-o masina de 3 tone nu cred ca esti tu cel care moare. in plus, exoscheletul absoarbe impactul, structura de rezistenta a masinii preia deci mai putin soc.

      cat despre pietoni si alte masini, who the fuck cares? vorbim de US unde daca ai calcat pe proprietatea cuiva poti fi impuscat in cap.

      Uitati-va ce rezultate au pick-urile pe EURONCAP. Isuzu Rodeo, Mitsubishi L200, Amarok sunt people killere. Poti juca Carmaggedon cu ele 🙂

    • #54

      @Arhi

      Da, o sa puna ceva gen SAFETY IS FOR PUSSIES! :)))

      @Costica

      Sa nu batem campii, zic. L200le nou are 76% la protectia pietonilor, Navara are 78%, X-Class are 80%, Rangerul 81%. Plus ca masina asta nu se va comercializa doar in SUA.

    • #55

      Cred că pentru SUV și pickup din start sunt alte standarde.

      Adică orice suv iei, din start datorită înălțimii botului șansele pietonului scad dramatic…deci probabil diferențele vor fi nesemnificative la impactul cu pietoni.

      În schimb sunt curios daca deși e metalică structura, poate la colturi e făcută să se îndoaie cumva, și atunci pentru cei dinăuntru șocul ar fi mai suportabil.

      Dar pentru cei pe care ii lovești probabil e game over.

  17. #56

    voi va dati seama ce dumnezeu e masina asta dpdv al spalatului?

  18. #57

    Faza cu geamurile a fost de mandrul cacat. Echivalentul prezentarii Microsoft, unde a dat Windows-ul blue screen in direct. Dar na, pentru ca Tesla e cool, gasim scuze.

    • #58

      Cand vezi cum arunca ala ca la baseball o bila de otel cat oul de gaina incepe sa fie clar ca faza cu spartul geamurilor a fost regizata.
      Musk a facut damage-control preemptiv. E clar ca pe o masina de serie nu poate pune geamuri de masina blindata (apropo, si alea se fisureaza la impact) din motive de greutate si costuri. Dar a decis sa puna niste geamuri duplex mai rezistente decat celelalte de pe piata si a zis ca sunt un fel de bulletproof. Amu, daca lasa lucrurile asa, la primul contact al masinii cu publicul sigur se gasea un ghiolban sa demonstreze ca poate sa sparga geamurile alea. Asa ca, preemptiv, Musk a decis ca mai bine le sparge el, ca asa poate sa sublinieze de fapt marele avantaj (pentru o masina de serie), acela ca cioburile nu se desprind. Bonus, are lumea despre ce vorbi. 🙂

  19. #59

    E facuta ca sa se asambleze repede sa poata produce cat mai multe.
    Speculez, dar poate pe viitor o trimite la palet, si altii numai o asambleaza rapid in tara de destinatie, ca e cerere in toata lumea. Si daca peste 10 ani imi dai un cazan cu cateva mii de km la bord la 10.000k euro, dar parcheaza si conduce singur, cumpar si eu. Poa sa arata si ca dracu nu imi pasa. Deocamdata 30.000 nou nu imi permit.

  20. După cum arată, mi se pare că Musk vrea să se bage pe armată și poliție, că sunt bani buni pe contractele alea cu statul.

  21. #61

    Ok, inteleg, toate masinile arata la fel. Nu sunt de acord, dar inteleg scopul generalizarii.
    In acelasi timp, masina asta lui Musk, e si ea la fel cu alte cateva milioane de masini. Cum asa ?
    Pai masina asta e la fel cu toate alea pe care noi toti le desenam cand eram mici, le desenam inca pentru copii, nepoti…
    Nu am auzit ca Musk sa plateasca drepturi de autor.

  22. #62

    Daca s-ar apuca sa faca (iar) film pt 1984 al lui Orwell, Tesla truck asta ar fi excelent pt Security Armored Truck. La prezentarea lui Elon Musk puteam sa jur ca in secunda doi iese colo frumos un megafon sau un tun de apa de imprastiat multimea. Sorry, da’ prefer un F150 la chestia asta.

  23. #63

    Bai, toate ca toate dar sper ca nu are cutie automata….

  24. #64

    Când eram la gradi aveam masini cu design de genul acesta, de parca erau facute cu pila de bețivu neighborhoodului!

  25. #66

    Low poly truck!

    • #67

      that’s how u stay rich, intreaba-l si pe bezos, face la fel.

    • @ciumeg Nu stiu de Bezos nene, a trecut omul de la una low poly la una fine edges, si a pierdut jumate de avere cu miscarea asta.

  26. #69

    Eu zic că e la mișto masina asta. E făcută doar să gălăgie.

  27. #70

    Cum e treaba cu product obsolescence la hardughia ăsta?

    Tăblăria pe ea nu are moarte, mai ceva ca pe Volga sovietică. Și atunci, ce va ajunge să moară după un timp? Bateria?! Motoarele?!

    Păi chiar ai pus-o bine de tot cu bateria, care nu costă chiar ieftin…

  28. #71

    Eu vad altfel desing-ul si anume ca trebuie sa aiba o forma cat mai aerodinamica ca autonomia sa fie cat mai mare si apoi sa poti pune usor panouri solare pe partea din spate.
    Dar da, pare ca ar fi o masina din Alien.

    Aici o poza relevanta
    www.motor1.com/news/384123/solar-powered-cybertruck-added-range/

    • #72

      E SUV, nu masina de curse. Iar panourile alea solare nu stiu daca intr-o singura zi iti incarca sa te joci cu laptopul o ora…

  29. #73

    Uitați aici cat de praf in ochi este laba asta tristă cu mașina electrică și cum bate pasul pe loc tehnologia.
    youtu.be/8jzm3mSeeA8

  30. #74

    “25 milioane de dolari , adică 250 000 de precomenzi”
    LOL … eu credeam ca la o precomanda dai un procent din valoarea a ceea ce urmeaza sa cumperi… nu 100$ returnabili daca te razgandesti.
    Hai sa zicem pe bune ce e: campanie Kickstarter dar fara multe complicatii.