Nu l-am suferit niciodată pe Mihai Șora, când era în viață. Trecutul său de grangure comunist atașat de Ana Pauker, omisiunile intenționate din viața sa, ca să reținem doar ce filozof mare era (o fi fost, nu știu), nu și faptul că a contribuit personal la realizările Anei Pauker plus toată lacrimogeneala aia obosită despre cu vai, el ne-a scos din casă împotriva PSD, lucru complet neadevărat, faptul că îl ținea cineva în geam ca pe regele Mihai, toate chestiile astea mi-l făceau un personaj mai nesuferit decât regele Mihai, același tip de marionetă, dar fără sânge albastru, doar seceră și ciocan.

Dar vă spun, atâta ură s-a deversat pe internet la moartea lui, mai să zici că a murit Iliescu. Toate gloabele analfabete au avut ceva de zis pe tema asta, căutând cu înfrigurare, pe net, orice fel de informație care să arunce cu zoaie în memoria lui. Desigur, pe același palier cu cățărătorii pe cadavre, care vărsau zoaie de lacrimi pe temă și cu amintiri de alea de mai lipseau pozele cu Șora la băute.

Internetul ar fi trebuit să fie un spațiu care să educe lumea, care să ne ajute să facem un pas înainte. În loc de asta, avem poze cu pisici, prostituate și analfabeți.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.