mustacioara haiducului

Miercuri am fost la petrecerea Times New Roman, auzind că vine și Lucian Mândruță, neputând rata ocazia de a încerca măcar să respir același aer cu el.

În principiu, ar fi trebuit ca toți cei cărora le atârnă ceva în față, să venim cu o frumoasă mustață. Desigur, am fost singurul care a venit cu mustață, din grupul nostru de prieteni, toți ceilalți au avut grijă să nu poată sau să nu aibă timp.

Și aici a fost problema. Pentru că, deși mie îmi era o jenă teribilă cu porcăria aia la gură (tatăl meu, Mohamed să-l ierte, avea o vorbă: Din 10 moldoveni, 9 au pălărie, mustață și îi cheamă Vasile. La preot sunt botezat Vasile… Noroc că nu și în certificatul de naștere) NIMENI nu observase că am mustață!!!

Și nu, nu era vorba de politeție. Nici măcar fiică-mea nu observase, a trebuit să îi arăt eu Uite tati, nu e haios? – A, ba da, foarte.

Și e terifiant. Vă dați seama că mie îmi vine natural să am mustață?? Că am o genă recesivă de moldovean?
Că sunt sexy și cu mustață??

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.