Miercuri am fost la petrecerea Times New Roman, auzind că vine și Lucian Mândruță, neputând rata ocazia de a încerca măcar să respir același aer cu el.
În principiu, ar fi trebuit ca toți cei cărora le atârnă ceva în față, să venim cu o frumoasă mustață. Desigur, am fost singurul care a venit cu mustață, din grupul nostru de prieteni, toți ceilalți au avut grijă să nu poată sau să nu aibă timp.
Și aici a fost problema. Pentru că, deși mie îmi era o jenă teribilă cu porcăria aia la gură (tatăl meu, Mohamed să-l ierte, avea o vorbă: Din 10 moldoveni, 9 au pălărie, mustață și îi cheamă Vasile. La preot sunt botezat Vasile… Noroc că nu și în certificatul de naștere) NIMENI nu observase că am mustață!!!
Și nu, nu era vorba de politeție. Nici măcar fiică-mea nu observase, a trebuit să îi arăt eu Uite tati, nu e haios? – A, ba da, foarte.
Și e terifiant. Vă dați seama că mie îmi vine natural să am mustață?? Că am o genă recesivă de moldovean?
Că sunt sexy și cu mustață??

te prinde, te prinde!
Clubul Mustaciosilor Anonimi si Nehipsteri te saluta!!!!
Dacă nu s-au prins restul, deobicei se-nțeapă repede nevasta. Se vede c-a început iar munca. :))
si daca nu se-ntaoa nevasta, probabil ai o problema mai grava decat mustata
‘nteapa*
Nu se-nteapa nimeni, e mai eficient el, deja e invatata limba cu parul
Iţi şade bini.
moldovenii astia s-au suparat pe tine. nu-ti recomand sa te apropii de moldova
fanart.tv/fanart/music/5b687684-ad34-4a9f-b425-0e7aa81fbd38/artistbackground/amon-amarth-4df61fa5a94ea.jpg
Rasuceste-o putin la capete si pune-ti o palarie neagra.
Arată ca un ţigan ungur. 😀
minim ungur
Haoleo barosane
i.imgur.com/xCUnk9Q.jpg
si ti iei di vasili ma?
>Rasuceste-o putin la capete
Cu ceara din urechi!
You’re sexy but we don’t know :))
nu cred ca sexy e cuvantul potrivit 🙂 e prea putin
Măi Vasile, îți stă chiar bine așa. De ce n-o păstrezi?
Sictir…
O palarie neagra cu boruri late iti trebuie.
Si poate deschide o afacere cu jgheaburi si burlane. Succes garantat.
Nu e garantat pentru ca vorbeste suspect de corect limba romana.
De vorbit ca de vorbit, însă de scris… 😉
Cu ceva turban in cap ai lua lejer un casting pentru Suleyman magnificul. Sa vezi atunci ce mandra va fi soacra.. 😉
Vopseste-o! Dai mai tanar asa!
Neaparat blondă .
Verde-secuiesc
Ia s-o dai jos, sa vezi cum observa toti!
@Arhi: Ai patit precum Kramer in Seinfeld – We’re not doing that anymore:))
www.youtube.com/watch?v=gSf2O80brbU
Bai @Vasile, aia-i mustata de turc.
Daca desprinzi din radacini flocii din nari nu va observa nimeni, dar vei face poze mai bune.
Am zis !
Flocii din nări au rolul lor. Că nu-s degeaba acolo. Grijă trebuie să ai doar să nu-ţi iasă părul din nas.
și eu credeam ca ești ardelean!
Pai cum, tu nu ai mustata in mod normal ???
Prea mult fainosag
Merge o mustata din cand in cand, eu combinam cu ,,cioc” a la D’artagnan.
O poza cu tine cu mustata nu ne arati ?
ce urat.
Pălăria unde-ti e ?
USTUROI… daca stii ce vreau sa zic 😉
Se pare ca mustata ajuta la calitatea foto. Eu zic sa o pastrezi
Iti sta bine, dar ar fi interesant sa te vedem si cu alte variante, cum ar fi stilurile Chaplin sau Caragiale.
Uite ce sa nu incerci: www.cracked.com/blog/a-guide-to-the-modern-moustache/?utm_source=facebook&utm_medium=fanpage&utm_campaign=new+article&wa_ibsrc=fanpage
unde am crescut pe la tara prin Bucovina, oamenii nu prea au mustata. as zice ca mustata e mult mai populara la unguri, posibil si prin Ardeal. acum nu stiu daca moldovenii din Iasi sau Vaslui au mustata. Cu palaria insa, ai dreptate. Toata lumea are palarie sau cusma.
Moldovean??? De unde? Asta-i chipul celui care l-a sagetat pe Mitrut!
(sa vedem cum stati la lecturi…)
aidi bre, ce draq…
Asta-i mustata dinaia, de violator francez.
sa incerci mustata aia care coboara in jos, se uneste cu perciunii si se termina in par
haberciniz.biz/images/other/tatar-ramazan-17.jpg
Iti lipseste si o privire d’aia constipata ca la tipul din poza
stai ma asa
ultima oara cand ne-am intalnit nu aveai mustata?
:))
sictiiiiiiiir
Stiinta are intdeauna dreptate: weknowmemes.com/wp-content/uploads/2014/04/beards-make-you-hotter.jpg
Lasa mai ca e bine ! Ai si barba si mustata deci esti pe barba ta :))
Perciuni sa-ti mai lasi, si om te faci. Iei cetatenie si turca si maghiara mintenas, zici doar ca ti-au furat moldovenii buletinul si sa-ti faca altul.
Vez ca-ti curg mucii pe mustatza.
E o vorbă românească cum că un bărbat cu mustață face cât cinci fără. Acum nu știu la ce exact se referă da’ cred că-i de bine.
Taica-meu – moldovean care n-a purtat mustata niciodata – ii zicea “perie de chizda”…
well, a man amongst men
Mustata nitel mai groasa, sa porti si cutit si ai fi un adevarat dahlit.
(asta-i din lit. universala…)
da, mi-as zice raych
curu meu e mai inteligent decat tine. nu te supara, asta e adevarul.
palarie de gabor iti mai trebuie 😀
Pentru ca fix asta a vrut sa ne arate.
Ce mi-e barba, ce mi-e mustata.. tot o floaca sub nas este 🙂
privind la parul din nas ,ma gandesc ca uneori prea multa claritate la o fotografie strica
adora-ma si taci:))
Nu e par bre, a fost praf afara, vreme uscata ..
Și în bărbie ai tot mustață?
E poza sau mustata strimba? Oricum arata jalnic.
cam aduci a mongol cotropitor :)))
superb