Frații mei sunt născuți pe 8 și 9 mai. Toată viața nu am reușit să țin minte care când exact, mereu îi încurc. Așa cum îi încurc la zile de naștere și pe Paul Andreianu cu Paul Gheorghe. Sigur, mă scoate nevastă-mea, în general.

Multă vreme, zeci de ani, frații mei au fost singurii oameni pe care i-am iubit pe lume. Pentru că am fost cam noi împotriva lumii, iar ei au fost agățați de mine încă de la naștere. Zeci de ani, pentru că, acum, amândoi au bine peste 40. Și anul trecut, când sora mea, cea care e născută azi, a avut cancer la sân, am simțit că se duce dracului un întreg eșafodaj de lucruri care, în mintea mea, erau sigure. Încă nu știu dacă mi-am revenit, psihic vorbind, deși, iată, a trecut totul, ea e bine, totul e bine.

Aș vrea să le spun La mulți ani! public, aici și să îi asigur că îi iubesc, deși niciodată nu am știut să le-o spun. Și să ascultăm, împreună, muzicile pe care ni le puneam, când eram triști și singuri.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.