Te voi iubi până la moarte

Sau până găsesc ceva mai bun decât tine. Mai prețios. Mai nou. Mai interesant.
De fapt, acest concept de iubire definitivă, care cuprinde totalitatea anilor de viață al partenerilor este un romantism desuet, introdus de menestreli în viața de zi cu zi.

Pentru că, altfel, deși nu pare, oamenii nu sunt monogami. Nu au fost, nu vor fi. Ce avem acum sunt doar constrângerile legale ce acționează de aproape 1000 de ani în societate, constrângeri ce au apărut datorită lipsei complete de protecție a femeilor și copiilor în viața cetății. Adică venea țăranul, lua femeia, cu voie sau fără, își făcea nevoile, ura și la gară, drum bun. Pe lângă faptul că nu puteai demonstra că fructul iubirii de 2 minute e al țăranului, nu păsa nimănui de asta, nu aveai cui să demonstrezi, rezultatul inseminării era luat în calcul doar dacă distinsul împlântător dorea să o facă. Dacă nu, rămâi doamnă sănătoasă, că avem grămadă de treabă.

Și nimănui nu îi păsa de fapt de doamna, sănătoasă sau nu. Dar femeile, rămase singure, repudiate de familie sau societate, nu prea aveau harul eroic în ele, așa că omorau plozii la naștere sau imediat după, conform socotelii simple copii mai fac, dar de foame mor o singură dată. Iar țara, indiferent care ar fi fost ea, avea nevoie de mână de lucru, de soldați care să moară în fața trupelor de elită, de servitori, de fete în casă, de femei ușoare dotate cu sârme, toată trupa.

Și așa a apărut monogamia, consfințită prin ritualurile bisericești, care au renunțat la tâmpeniile vechiului testament, unde una două, dacă o deflora pe fie-ta cineva, trebuia să o omori cu pietre, dacă nu îl convingeai pe deflorator să o ia drept sclavă. Înțeleg că s-a revenit în rusia la faza cu Dacă ai violat-o și o iei de nevastă, ai scăpat, ești bine mersi și are și PNL ceva pe țeavă. Biserica a început să implementeze păcatul bigamiei, preacurviei și alte chestii cuvioase, himenul a devenit virtutea femeii, virtute pe care o sacrifica, demonstrativ, în noaptea nunții, legea a început să protejeze cuplurile căsătorite, sclavii primeau condiții mai bune, țăranii primeau oleacă de țărână în plus, nobilimea a început să simtă ca pe o onoare existența copiilor, chiar dacă erau de condiție Snow, mai ales că primeau reduceri de taxe dacă își recunoșteau copiii și nu își băteau femeile așa cum meritau.

Asfel, au trecut sute de ani, încet, încet, în psihicul colectiv a fost uitat modelul definitoriu uman, cel în care dacă vrei femeia, mergi și o iei (desigur, în matriarhat era Dacă vezi bărbatul, mergi și îl întrebi dacă este constitutoriu erect) și lumea s-a învățat, puțin câte puțin, cu faptul că, de fapt, sunt monogami, că dragostea se oferă și se primește pe viață și că e ceva ce se înțelege de la sine.

Dar e doar un misticism, o aberratio ictus in favorem validitatis. Și este atât de simplu de demonstrat, și chiar s-a demonstrat, de-a lungul timpurilor, prin exemplum ad mortem.

SUnteți copii, vă iubiți mama foarte mult, știți asta, o veți iubi tot restul vieții.
Dar dacă vine Trump și vă integrează în absolutul unui lagăr de reeducare mama și soția și sunteți puși în fața alegerii mortale, cine trăiește în această seara, mama sau soția, veți alege, fără probleme, soția. Normal, vor fi zbateri interioare, durere, dar, la final, veți plânge la mormântul mamei, care oricum trebuia să dea colțul la un moment dat. Normal, vor fi și niște persoane cu complexul lui Oedip, ce își vor alege mama, dar majoritar vorbind, that woman is gone and burried.

Dar nu e tot. Trump v-a ucis mama, dar ați rămas cu iubirea vieții voastre și copiii. Și vine iarăși timpul eugeniei în lagărul romano-mexican unde vă aflați și ei trebuie să moară. Trebuie să alegeți, cine moare, dintre soție și copii? Vă aduc aminte, e soția, este femeia visurilor voastre, este destinatarul iubirii eterne și receptaculul semințelor ce au crescut în copiii ce acum își așteaptă sentința, pe care doar voi o puteți da. Cine moare, ea, iubirea eternă sau copiii?

Nu-i așa că iubirea eternă deja a zburat pe coșul reeducativ trumpian? Pentru că nu ai cum să îți sacrifici copiii, nu? Iată, dintr-o dată, dragostea eternă, viața voastră, s-a dus în raiul ortodox fără să clipiți, deși juraserăți că aia e, forever and ever. Dar copiii au devenit mai importanți în ecuație. Și ați remarcat, dintr-o dată, că pe copii îi iubiți mai mult decât pe femeia visurilor voastre.

Să continuăm, totuși, tragismul. Pentru că Trump nu se oprește și vrea să vă execute copiii. Și trebuie să alegeți care trăiește. Știu, ați citit în cărți că părinții se sinucid și nu aleg. Dar aici nu suntem în cărți și nu vă puteți sinucide, dacă nu alegeți, toate roadele iubirii voastre vor fi ucise unul câte unul, încet, în fața voastră, versus o moarte rapidă, în conformitate cu convențiile de la Geneva și alte convenții respectate de naziștii de peste ocean.

Și veți alege.
Ca să scurtăm, procentual vorbind, în cazul alegerilor sunt preferați întotdeauna copiii mai mici față de cei mai mari, pe baza logicii că cei mai mari au trăit mai mult și trebuie dată o șansă și celor mici. Dacă e băiat versus fată, e preferată fata, pentru că vreți să vi se salveze genele.

Și tot așa.
O demonstrație simplă a faptului că iubirea eternă nu există nicăieri, pentru nimeni și că limitele ei se schimbă rapid, în funcție de alegerile dure pe care sunteți puși să le luați.
The end.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt