De mic ai fost îndoctrinat. Că ești cel mai deștept, cel mai inteligent, cel mai spiritual, cel mai bun în toate.
La școală erai cel mai bun, iar dacă rezultatele nu o dovedeau, ceilalți erau de vină, nu tu. Tu erai perfect.

Când ai fost întrebat prima oară ce vrei să te faci mare, erai în dubii. Nu știai dacă vrei avocat sau doctor. Mama voia doctor, tata voia avocat.

Ai terminat școala și ai dat cu fruntea de viață. La medicină nu ai dat, că ți-era scârbă de morți. La drept nu ai dat că se tocea mult. În plus, ai trăit și cu remușcările că ți-ai dezamăgit ambii părinți.

Te-ai dus la muncă. Surpriză, aici nu mai erai cel mai bun. Dimpotrivă, până și ție ți se părea că ești mocăit și că prinzi greu. Acasă însă, mămica îți spunea că ei sunt de vină, că ei nu înțeleg ce geniu le-a picat în brațe.

Și așa ți-au trecut zilele și anii. Crezând că ești special, că ești deosebit, neînțelegând de ce ceilalți nu văd asta în tine.

Din păcate, asta e drama multor tineri din ziua de azi. Poate asta a fost drama tinerilor dintotdeauna, nu știu. Dar acum, e o dramă.
Sunt tineri care termină o facultate pentru că așa le-a spus mama că e bine. Iar ei nu știu să scrie, iar cele 4 operații devin ecuație cu 5 necunoscute, dacă pui 2 paranteze. Dau lucrări de licență copiate de pe internet și se trezesc intelectuali la 22-23 de ani.

După care îi lovește viața. Nimeni nu îi angajează, sau dacă sunt angajați pe postul pe care au studii, primesc un șut în fund după o lună. Pentru că nu au capacitatea de a ocupa acel post. Și se târâie din job în job, așteptând ca cineva să îi descopere miraculos și să vadă ce genii sunt.

Iar acasă părinții trăiesc în continuare cu impresia că plodul lor e geniu nedescoperit. Nu contează că au trecut anii și el tot la Luceafărul și Alexandre Dumas se raportează, asta în cel mai fericit caz. Copilul e genial, pentru că a avut părinți geniali. Dar e neînțeles.

Treziți-vă. Dacă voi nu vă acceptați condiția, nimeni nu o să v-o accepte. Priviți-vă în oglindă, priviți înapoi, la ce ați realizat și la ce vreți să realizați. Când veți accepta că nu sunteți cu nimic mai presus de marea masă ce vă înconjoară, atunci vi se vor lumina ochii. Atunci veți vedea clar ce vă așteaptă de la viață.

Nu e o rușine să nu fii genial. E rușine să nu îți accepți umanitatea.