Contul meu
Discutam aseară cu nevastă-mea despre o chestie.
În toate filmele americane unde apare subiectul, bătrânii lor ajung, invariabil, la nursing home. Iar, din film, înțelegem că acolo este locul cel mai bun în care pot fi, locul unde primesc grija și dragoste și, astfel, nu stau în casa lor, pentru care au muncit o viață, lăsându-i pe copii fără stresul de a avea grijă de ei.
Acum, o fi din cauză pentru că mă apropii de vârsta aia, dar mi se pare o versiune extrem de creepy a lumii, un fel de eutanasie blândă, mergi tu, tataie, și stai la un loc cu ceilalți boșorogi, ca să avem noi timp să ne ocupăm de viață și bani.
Și sunt curios, chiar așa este cultura, cum i-au tremurat un pic genunchii bătrânului din casa ta, cum zbang, a plecat la azil, să se pregătească de moarte, în timp ce tu ești trist și îl privești pe geam plecând, dar, în același timp, știi că e cea mai bună opțiune pentru el?
Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Pe scurt
NOU
In America de Sud nu e asa, acolo daca iti tremura genunchii a doua zi sigur nu te mai doare nimic!
NOU
In cultura est-europeana, faci copii ca sa aiba careva sa te intretina la batranete, ca e rusine sa ajungi la azil; de fapt, lipsa oricarei empatii a celor ce lucreaza in aceste locuri, lipsa de respect pentru batrani, modul lipsit de demnitate in care sunt tratati face aceste locuri sinonime cu iadul/abandon rusinos.
Sa fim sinceri, oamenii nu vad azilul cu ochi buni in primul rand din cauza infectiei locurilor respective/personal lipsit de empatie/fara abilitati, dar si faptul ca nu detin batranii bani sa ajunga in locuri decente. Eu cunosc situatii in aziluri de 3500 euro/luna in care batranii sunt repeziti si prost tratati de niste africani/magrebieni/est-europeni, ca nimeni nu sta sa ingrijeasca batrani pentru salariu de 1300 euro/luna, iar faptul ca batranii sunt vulnerabili, afectati de boli degenerative nu face decat sa ajute managementul acestor institutii sa mentina o imagine pozitiva asupra institutiilor ce le pastoresc.
Cred ca , daca iti permiti, si locul e decent, azilul e o solutie; acum cu totii visam sa fim in putere la batranete/sa murim subit, fara chinuri.
NOU
In orice cultura in afara de unele dintre cele vestice e ultima varianta azilul. Familiile pentru asta sunt, sa se ajute si sustina intre ele. Nu mai gasiti justificari la mizerii doar pentru ca sunt occidentale.
NOU
Comisare, azilul e varianta civilizata, in nici un caz nu distrugi viata copiilor ca stea cu tine sa te spele la cur.
NOU
securica, iti urez sa sfarsesti intr-o varianta culturala estica!
NOU
Daca ajung la batranete si nu crap de vreun cancer/AVC intre timp, copiii mei nu au absolut NICIO DATORIE fata de mine sa ma stearga la fund si sa le distrug viata cu basinile mele batrane. Eu am datoria sa-mi asigur batranetea. Terminati cu tampeniile astea.
NOU
@comisaru
sa te vad dupa ce ingrijesti un batran senil cat de rapid suni la azil. este f greu, mai ales daca nu dorm noaptea, devin agresivi, fac pe ei, efectiv isi pierd mintile.
NOU
Ca de obicei, numai in extreme gandesc oamenii. Poti sa ai nevoie de ajutor si fara sa fii o leguma dependenta de altii. Cam despre asta era si articolul, analfabetii mei functionali. Daca n-as putea avea grija de mine as prefera sinuciderea asistata.
@daddy esti prost. Rau.
NOU
Pleacă mă, cu „În cultura est-europeană faci copii ca sa aiba careva sa te intretina la batranete”, asta ai extras-o din Asia. Demografia nu e o problemă, fir-v-ar al dracului genomul ăla ceaușist infect.
Cât despre azile, de parcă nu se împart oamenii ce le place sau nu le place și în Vest.
NOU
>>Poti sa ai nevoie de ajutor si fara sa fii o leguma dependenta de altii
Atunci iti angajezi ajutor, maxim copiii sa te ajute cu bani. Nu cu prezenta lor fortata de grija pentru tine. In nici un caz sa stea cu tine in casa. Sau sa nu se mute in alt oras sau tara ca trebuie sa aiba grija de tine, ca ajung sa-ti numere zilele. Si ca idee, datoria principala o ai fata de copii, nu fata de parinti, ca asa merge viata, inainte.
*analfabeti funtional
NOU
securica, oricum as fi, in comparatie cu gunoaiele securiste, oricine este o lumina!
fa-ti un test de inteligenta, din ala pentru caini si vezi daca te incadrezi pentru eutanasiere. sunt optimist!
NOU
@radu, securica se spala cu aceeasi periuta de dinti, la ambele gauri!
NOU
Comisaru’ are mare experienta in a ingriji si a linge-n posterior un foarte batran liber-cugetator format la Frunze si al sau partid trandafirist.
NOU
@daddy imagineaza-ti sa fii atat de prost sa crezi ca vreun “securica”(de ce folosesti diminutive?) n-are altceva de facut decat sa comenteze la un articol despre azile. Ala esti tu.
@nea_zapada bolnavicioasa obsesie ai. Numai cururi linse vezi, dar cine acuza de obicei face o chestie numita “projecting”, tare mi-e ca pupincuristul de serviciu cam tu esti.
NOU
Comisaru’: Spre deosebire de matale, dac-ar fi cazul, eu as prefera sa mananc din pubele decat sa iau bani la punga din Kisseleff.
NOU
@Comisarul – copiii mei nu sunt si nu vor qjunge asistente medicale. E de datoria ta sa iti asiguri ingrijirea la batranete, nu a lor.
NOU
securila, sa-ti provizionezi prioritar fonduri pentru azil!
NOU
Din ce directie te apropii de varsta aia, Senioare?
NOU
Dinspre est?!
NOU
Scriu din Scandinavia, unde centrele de plasament pentru cei varstnici sunt la ordinea zilei. Nu e nimic anormal in a-si vedea fiecare de viata lui, adica copiii sa nu mai depinda de parinti si nici parintii de copii. Fiecare se poate sustine singur si se descurca cu ajutorul social sau cu veniturile pe care le are. Nu trebuie ca sa fim, ca indivizi, o povara pentru nimeni.
In Romania, in schimb, statul roman iti ofera doar suportul de baza, iar sistemul social nu este unul solid. Multi parinti, ajunsi la pensie, au muncit la negru sau au avut venituri mici, si de asta copiii au grija de ei la batranete.
Nu e nicio umilinta in a-ti duce parintii la azilul de batrani, daca nu se pot intretine fizic singuri. Tarile civilizate au grija de tine si cand ajungi fizic de nu mai poti face aproape nimic.
Cam atat, my 2 cents.
NOU
Cand aveam 20 de ani, am avut grija de bunica-mea, paralizata in urma unui AVC, timp de noua luni. Eu si ai mei parinti. Am avut grija de ea cum am stiut noi mai bine. Dupa ce a murit, eu le-am zis la ai mei sa aiba MARE grija de sanatatea lor, ca eu a doua oara in viata nu mai fac chestia asta si ca nu am nevoie de nicio mostenire de la ei. S-au suparat vreo doua saptamani, dupa care au luat hotararea ca, dupa ce moare primul, celalalt sa vanda casa si sa se mute la azil. Nu stiu cum e in alte parti, dar pe langa Brasov sunt conditii foarte bune (mai ales la cele particulare). Asta nu inseamna ca il abandonez pe supravietuitor ci doar ca ne vedem fiecare de stilul lui de viata.
NOU
Te compatimesc. Sincer.
Eu nu vad nimic rau/dramatic in a avea grija de parintii tai. Si ei au avut grija de tine. Si iti va veni si tie randul ca cineva sa aiba grija de tine. E ciclul vietii.
Iar daca ar fi sa ajung la azil, ar trebui sa fie decizia mea. Nu sa-mi spuna copilul sa merg la azil ca pe el il doare in cur.
Si, apropo, nu am inteles ce legatura are cu mostenirea. Daca copilul are grija de tine pt mostenire, mai bine recunosti ca ai gresit in viata si te duci singur la azil.
NOU
@Ion: depinde ce înțelegi prin “a avea grija”.
NOU
@Ion Nu știu dacă ai trecut prin ce zice Șarpele (am trecut si eu). La bătrâni unde intervine demența senilă, au nevoie de pampers, e nevoie să îi hrănească cineva…e un job în sine. Asta faci ziua și noaptea. Mare noroc dacă găsești o femeie câteva ore să te degreveze. Plus că la bătrâni intervine agresivitatea, unii țipă, nu te lasă să îi schimbi și speli. E absolut îngrozitor. Ajungi sclav, menajer, infirmier și doctor (că la spital îți zice cuvintele magice – “n-avem ce să facem, ia-l să moară acasă” și apoi mai trăiește 3 ani sau 3 luni n-ai idee). Toată viața ta e futută. Spălat și pamperși la bătrâni necesită efort fizic, nu e ca la bebe.
Și în cele mai multe familii treaba asta e făcută de femeile familiei. Da, chiar și pentru tataie.
Off-topic – de-aia mor când aud expresii gen “șterge batrâni la cur în Italia”.
@Șarpele Te înțeleg perfect.
NOU
@ion, vorbesti din carti!
este f greu sa ai grija de un om bolnav daca nu ai pregatirea necesara si suport din partea unor asociatii abilitate. si cum astea lipsesc la noi, sa vezi “distractie” sa cauti dct sa vina acasa, sa gasesti cea mai buna varianta cu munca, viata ta si noua situatie. cum spuneam, vb din carti si alea proaste
NOU
Vezi tu, Ioane, “viata bate filmul” e un cliseu cat se poate de real. Diferenta intre tine, mine si ai mei este ca tu nu ai trecut prin experienta asta, iar tu nici macar nu-ti poti imagina ce inseamna (si sper sa nu afli vreodata). Eu si ai mei stim si de-aia nu vrem sa mai trecem prin experienta asta. Si, uite, ca sa-mi fac batranetea si mai grea, nu am facut si nu voi face copii. Ghici unde o sa ma duc de bunavoie? Este ca te-am scos din paradigma paharului de apa?
NOU
Nu prea ai tu de unde sa stii daca am trecut prin asta sau nu. Si nici nu este cazul sa-ti confirm sau sa-ti infirm.
Insa, inainte de a le spune parintilor ca te doare in spate de ei si ca ii duci la azil, poate ar fi cazul sa astepti sa vezi daca nu cumva vor avea o batranete usoara si o vor duce pe picioarele lor, fara sa fie nevoie de pampers sau vor fi senili etc… Si atunci confortul personal nu ar mai fi atat de pertubat de proprii parinti.
Insa, ce-i drept, nu sunt parintii mei.
NOU
@Ion
Ma da te-a pus copilul sa te futi si sa faci plod? Ai grija de el ca tu l-ai adus cu japca in realitatea asta. Nu ca sa iti stearga curu` la N ani.
Ah sa aiba grija de tine pe o perioada temporara? Dar ani de zile pana mori?
Daca dau in dementa sau altceva bag pastile sa ma simt bine pt ultima oara si aia e ca oricum mai ramane 10% din mine daca ai noroc.
De ce ai vrea sa iti pedepsești familia cu buna stiinta
NOU
Sunt socata de cât de in măsură să judecați deciziile altora despre viata va credeți. :)) Omul zice clar ca “asta nu înseamnă că îl abandonez pe supravietuitor”, comentarii: “te doare în cur de parinti”.
Decizia mi se pare înțeleaptă, sincer mi-as dori sa dispun de banii necesari, dacă voi apuca o bătrânețe, să ajung într-un loc cu oameni de vârsta mea, cu care vorbesc aceeași limba – ca sigur cu copiii vom vorbi limbi diferite. Cu atât mai mult cu cât, doamne ferește, as deveni o povara, mi-as dori ca fiica-mea sa NU trebuiască sa ma spele prin părțile rușinoase în loc sa schimbe pampersi la proprii copii.
Din păcate nu trăim în tara în care sa avem locuri din astea civilizate, dar trag speranțe ca nu mai sunt aici atunci sau ca se schimba lucrurile pana atunci.
Nu își dorește nimeni sa ajungă o epava umana, dar ma sperie faptul ca sunt oameni care dacă ajung asa, își doresc sa pună asta în carca propriilor copii. What the actual fuck?
NOU
@Laurra: am scris comentariul asta special ca sa pot sa-ti dau like
NOU
@jon Daca parintii vor la azil, inseamna ca isi iubesc copiii. Mi se pare foarte egoist din partea parintilor sa isi slugareasca copiii. Eu nu vreau sa imi incurc fetele cand o sa ajung in momentul ‘ala’. Daca m-am descurcat o viata, cu ultimele puteri semnez pentru azil sau o sa las scris sa fiu dus la azil. La urma urmei, nu vrei sa socializezi si cu alti mosi de seama ta? Mai un sah, mai o plimbare cu garduletul, de ce sa stau dupa copile sa ma scoata la plimbare ca pe-un catel.
NOU
@Sarpele
Ultimii 8-9 ani am lucrat in ingrijire batrani in azile si pacienti de tot soiul in spitale. Stiu ca a fost un iad sa ai grija de bunica ta, si ai toate motivele sa nu repeti experienta. Cine sustine contrariul, habar nu are cum e realitatea.
NOU
Mama a avut un AVC cu cinci luni inainte de nunta mea, planul meu si al sotului fiind sa ne casatorim si sa facem un copil. Avand in vedere ca a ramas imobilizata la pat deocamdata sta la un centru de recuperare de cativa ani. In clipa de fata am nevoie de ajutor,nu de responsabilitati in plus. Intre timp a aparut copilul nostru drag, pe care il iubim ca pe ochii din cap si caruia nu as putea sa ii cer sa se sacrifice pentru mine, mai ales dupa tot ce mi s-a intamplat. Il cresc impreuna cu sotul meu, fara sa avem bona sau vreun bunic prin preajma. Am o ruda “binevoitoare” de gradul 3 care mi-a reprosat ca mi-am abandonat mama. Am rugat-o sa se gandeasca bine de ce are tendinta sa sufle in ciorba mea cu atata nonsalanta. Este a nu stiu cata oara cand imi spune ca trebuie sa o iau pe mama acasa, ea avand la dispozitie mama, soacra si bona care o ajuta sa isi creasca cei doi copii. Mie imi pare ca unii oameni au o placere sadica sa ii necajeasca pe ceilalti.
NOU
Coane în ultimă perioada au apărut azilurile cu saune tratamente.
Sa tot ajungi pe acolo
NOU
Mi-e mila de ei, dar unii si-o mai si merita. Gen aia care n-au avut grija de proprii copii, au fost toxici sau care si-au batut joc de ei in alte moduri (mai ales daca nu s-au potolit nici dupa ce copiii au crescut si n-au mai depins de ei). Pentru cazurile ceva mai blande, avea Vali cateva postari cu tarani care se mirau ca “au fost parasiti”.
NOU
in romania, cea mai frecventa motivatie a urmasilor de a da tarcoale batranilor este ziua de pensie. restul sunt mai ocupati cu munca si familia lor.
NOU
Normal, exista si fii profitori si/sau nerecunoscatori. Dar pe aia nu-i mai poti baga, dupa o varsta, la cresa sau internat. Dar ei pot sa te bage pe tine la azil.
NOU
nu te baga, ca pierd bani!
NOU
De asta am zis că bag sala și sport ca Stallone și Schwarzenegger. Ori fac vreun infarct și crăp de la efort ori sunt suficient de puternic sa mă descurc singur.
NOU
Ori faci un AVC și rămâi paralizat și semidement cu pamperși restul de 20-30 de ani de viață, da.
NOU
Ai zis tu, dar pana la urma ai mai si bagat?
NOU
@ Ion asa se mint toti limbricii de canapea care nu sunt in stare sa faca nici un sport, ca daca se intampla sa faca infarct in timp ce ridica o gantera. De departe cel mai bun lucru pe care il poti face pentru longevitate si intarzierea azilului este sportul, dar asta implica efort.
NOU
cred ca subiectul asta are foarte multe nuante. spre exemplu bunicii mei au fost relativ pe piciorele lor pana le-a venit inevitabil randul. desi ei erau la tara (la o ora de Bucuresti) mergeam la ei aproape in fiecare weekend. nu a existat Paste in care sa nu stam 2-3 zile pe acolo, si nici vara in care ai mei sa nu stea o saptamana.
daca compari o astfel de batranete cu azilul, da atunci suna naspa rau.
pe de alta parte ma uiti la batranii din Bucuresti. zici ca sunt zombii (nu felul in care arata). sunt mereu tristi, mereu ingandurati, tarasc sacosa cu cumparaturi dupa ei si ii topeste caldura si aglomeratia. copiii lor cine stie pe unde sunt, poate au plecat afara sau poate nu ii viziteza. intr-o situatie ca asta as prefera un azil. macar nu trebuie sa ma duc sa car de la piata mancarea, mai am cu cine sa vorbesc etc. singuratatea e cea mai mare pedeapsa.
NOU
Iar președintele ales de ei trăiește bine-mersi, cu paza de la SPP.
Mă refer la Iliescu.
NOU
Back in time, chiar mult pentru majoritatea cititorulor blogului de fata, 1984. La tara, de unde erau bunicii mei, Ardeal, undeva intre Cluj si Dej. Un batran, caruia ii murise sotia, si-a vandut tot si s-a mutat de buna voie la azil. De unde pleca cand avea el chef, vizite, plimbari, excursii. Concluzia ca daca esti in toate mintile poti sa faci alegerea corecta, daca nu mai esti …. nu mai conteaza unde ajungi.
Aia cu “cresc copii ca sa aiba grija de mine la batranete” sa o aplice cine are chef, nu-i doresc nimanui sa ajunga sa aiba gija de un batran neputincios sau senil.
NOU
Sau faci ca in Italia, angajezi romance sa aiba grija de batrani.
NOU
Alea sînt prin sistemul social, nu angajate direct (in majoritatea cazurilor).
NOU
Pe reddit e plin de copii americani speriați că într-o lună două fac 18 ani și părinții i-au anunțat că trebuie să se mute de acasă sau să înceapă să plătească chirie.
Eu nu știu mulți europeni amenințați cu părăsitul cuibului. Nu zic că-i mai bine la noi, că avem „tineri” de 30+ care încă stau pe capul părinților și unde nu ai voie legal să-ți dezmoștenești copilul, chiar dacă puiuțul e ultima jigodie de om.
Culturi diferite.
Am fost ieri pe la medicul de familie să-mi iau hârtia pentru pastilele de iod și m-am bucurat că sunt sub limita de vârstă. Am fost și pe la casa de pensii și mi-am luat hârtiile care atestă că am contribuit o căruță de ani la un fond de pensii din care n-o să văd mare lucru. Aș cumpăra un apartament ”de investiție”, dar încă nu-mi ajung banii și cu depopularea asta nu știu dacă mai e o idee bună. N-am făcut decât doi copii, oare să-l fac și pe al treilea să-și împartă între ei costurile bătrâneții mele?
Și dacă vrei să te sperii mai serios, cred că mai este pe Netflix ”I care a lot”. Cică e o comedie, dar dacă sapi un pic pe net vezi că a pornit de la niște cazuri foarte reale.
Singurul lucru pe care mi-l doresc e să mă prindă moartea cu mintea întreagă, lucrând prin grădină ca pe străbunica, sau un cancer scurt care mă curăță în vreo două săptămâni ca pe bunicul.
NOU
Interesează-te și nu te mai inspira din filme.
NOU
Asta a făcut, s-a interesat. În 10% din cazuri e o fraudă.
NOU
Nu știu cum e pe la americi, dar îți scriu din postura unuia care a fost nevoit să își ducă bunica la azil. Părinții divorțați, tata șofer pe comunitate, eu la 20 de ani. Bunica tocmai își revenea după 2 AVC-uri, nu se putea spăla singură, inițial nu mânca singură, de deplasat nu se punea problema. Așa că i-am explicat că nu pot să o îngrijesc la fel de bine ca cei de acolo, a fost supărată vreo săptămână – două, dar când a văzut că personalul e ok, condițiile erau bune, s-a lămurit că nu am dus-o acolo să o abandonăm. Într-adevăr, în cel mai rău caz o vizitam o dată la 2 zile dar de obicei mergeam în fiecare zi pe la ea. Dacă aș fi văzut o dată mizerie, mâncare proastă sau comportament de căcat din partea angajaților aș fi mutat-o a doua zi. A mai trăit acolo aproape 3 ani, și-a făcut “prieteni”, îi scoteau la aer în grădină etc. După părerea mea mult mai bine decât să fi rămas închisă singură într-un apartament de bloc. Nu înțeleg mentalitatea asta românească (mă rog, est-europeană) conform căreia copiii trebuie să renunțe la joburi, viață, whatever pentru a îngriji 24/7 un bătrân, atâta timp cât există o variantă mai bună pentru ambele părți.
NOU
Acum vreo 3 ani era undeva pe la știri de un azil din Tuzla care nu avea toate actele în regulă și s-au dus haidamacii să-i evacueze. Se țineau bieții oameni de clanțe și garduri, că loc bun ca acolo nu au găsit, cu asistente și medic și mîncare bună.
NOU
Cam da. In afara de arabeti, care stau 4 generatii in aceeasi casa, la batranete, lumea merge la azil. Acum vreo 3 ani, un cuplu de vecini au vandut casa si s-au dus la azil. Bine, azil asa: www.horizonresidences.com/en/villagia-de-lile-paton
NOU
Azilul ala de la Gara de Nord cum mai e?
NOU
Am lucrat la un serviciu de aprovizionare pentru mai multe centre de ingrijire batrani de stat in Canada, sistemul gratuit bine organizat cu 900-1000 de beneficiari/locatie, diferit de USA, am avut acces pe toate palierele, sistemul sufera din lipsa de personal/medici, conditii mai mult decat decente pentru batrani.
In pandemie de Covid s-a murit mult mai mult la privat decat la stat si asta spune multe, alea private sunt cu cladiri impunatoare sa ia ochii dar la nivel medical slabe de tot, profitul primeaza.
NOU
In Israel este ceva obișnuit. Sunt camine de bătrâni de stat și private, condițiile în cele din urma sunt pe măsura taxelor – și 5000 USD///luna. Chiar și așa e destul de greu sa găsești loc .
NOU
Chestia asta este mai mult legata de mentalitatea si civilizatia tarilor in care traim. La fel ca si mersul la psiholog. In Irlanda, chestia cu azilul de batrani este absolut normala … bineinteles, nu toata lumea isi permite. De exemplu, aici daca nu ai pensie mare sau familia nu isi permite sa plateasca azilul de batrani, ai posibilitatea sa dai casa la stat, iar statul iti asigura un loc intr-un azil privat unde esti ingrijit 24/24, 7/7. Ca exista angajati care nu dau 2 bani pe tine sau te abuzeaza … este cat se poate de adevarat. Dar asta se poate intampla in absolut orice loc din lumea asta.
Oricum, nu este nici o rusine in treaba asta, poate uneori, pentru unii batrani este chiar o chestie de oarecare mandrie ca nu ajung sa fie o povara pentru familie.
La fel nu este vreo rusine sa apelezi la un psiholog care consideri ca ai nevoie. Sau psihologi ptr sportivi. In Romania daca spui unui parinte ca al lui copil care este inscris la un club de tenis / fotbal / etc are nevoie de un psiholog ca parte a pregatirii, te injura si risti sa te mai si ciomageasca, ca deh … copilul lui nu este nebun :)))
Romania inca este la 1000 de ani distanta de mentalitatea vestica si civilizata, cu toate ca in ultimii ani au mai progresat un 2-3% acolo.
NOU
Suburbiile americane sunt organizate astfel incat sa fie foarte problematice pentru oamenii care nu mai pot conduce. Practic esti ca intr-o mini inchisoare daca esti copil sau batran. Distantele fata de magazin/farmacii sunt mari, in unele zone nu sunt trotuare. Degeaba ai o casa uriasa la batranete daca te apasa singuratatea zi de zi.
Am trecut pe langa cateva “azile” de batrani in Canada. Arata a conditii de hotel de lux. Si eu as prefera sa stau intr-unul cu activitati zilnice si alti bosorogi cu care sa ne plangem de vremurile apuse decat sa stau singur si sa depind zi de zi de alti oameni chiar si pentru cumparaturi.
PS.
Pentru pasionati de urban planning, priviti aici de ce este posibil ca suburbiile americane sa fie falimentare pe termen lung: www.youtube.com/watch?v=7IsMeKl-Sv0
NOU
spre deosebire de suburbiile romanesti unde nu pot intra salvarile sau pompierii! daca ne mai legam si de trotuare … aici, pe langa suburbii, mai intra si cam toti riveranii care se caca-n curte.
NOU
Am zis eu undeva de Romania? In primul rand, nu exista suburbii romanesti, sunt maxim niste sate un pic mai spalate. Deobicei se ofera Olanda ca exemplu de organizare decenta.
NOU
ce variante au copiii? să angajeze cineva care să stea 24 din 24 sau la interval fix la dispoziția bătrânilor, dar câți își permit așa ceva? să te aștepți mereu să pățească ceva? pică prin casă, îi calcă mașina din neatenția lor.
NOU
Nu e vorba numai ca nu iti permiti dar este imposibil sa gasesti,mai ales la batranii care au nevoie de supraveghere 24/24.
NOU
In Suedia mai e o faza misto. Nu “azil” ci un fel de blocuri pentru batrani. Ai o garsoniera/apartament. Ai ceva cadre medicale care sunt atasate locuintei.
Practic, stai cu ai tai, ai acces rapid la asistenta medicala, nu iti futi copiii.
NOU
In Constanta am stat langa azilul de batrani si este horror, nu as lasa nici un porc singur acolo. Pe insula m-as duce eu de acum la azil.
NOU
In toamna lu` 2015 tataie a facut accident cerebral, in februarie 2016 mama a primit diagnosticul de cancer pancreatic.
Mama a insistat sa aiba grija de el. De ce, nu stiu. Dupa ce a murit ea, tataie era “neajutorat”, pareza pe stanga, trebuia sa ii bucatesc mancarea, sa ii fac sticlute mici de apa la frigider.
Dupa aproape juma de an, am realizat ca o iau pe urma lu` mama in mormant si imi ingrop sanatatea si relatia. L-am internat la un azil.
Nu zic, conditiile intr-un azil ilfovean la pret decent sunt… sub mediocre.
Dar cine si-a facut prieteni? Cine se plimba fara probleme?
Cine nu avea nevoie de “soldatei” taiati la micul dejun? Cine urca scari? Cine lua de buci femeile de varsta lui care ii picau in glume? A fost blana mosu` pana l-a luat covidu in 2020, fi-i-ar cenusa usoara.
Daca ar fi ca la americanski la tv sa am seara de bingo, seara de dans, de jocuri, iesiri si plimbari, doamneajuta. Eu vreau la azil din ala de zisei mai sus, apoi la final, la urna la IML.
NOU
La eschimosi parca “azilul” e afara in frig. Te duci acolo si astepti 2-3 ore si te gasesc a doua zi copii teapan si s-a terminat cu “povara”. 😀
NOU
Eu confirm 100% asta pentru Franta. Tocmai ce recent au fost scandaluri cu Ehpad-urile lor : établissement d’hébergement pour personnes âgées dépendantes (unitati de cazare pentru persoane in varsta) sau “nursing homes”: www.service-public.fr/particuliers/vosdroits/F763
Majoritatea (daca nu toate) sunt private, exista lanturi (Orpea, Korian) private, practic nu ajunge pensia batranului sa plateasca chiria pe luna (si ma rog mancarea, ingrijirea etc.) mai contribui si copii, dar au iesit la iveala niste scandaluri incredibile unde firmele astea faceau in asa fel incat sa “asigure” 3 mese pe zi cu ceva gen 2 3 euro, asistentele nu se deplasau cand batranii cadeau / aveau nevoie, oamenii au depus plangeri, a iesit mare scandal.
Majoritatea francezilor pe care ii stiu care au parinti in varsta au parintii in EHPAD. Asta-mi contrasteaza complet cu mentalitatea romaneasca (mama de exemplu a avut grija de ambii parinti pana-n ultima clipa a fiecaruia, si nu era chiar usor).
NOU
ehpad-ul ala frantuzesc pare a fi un monopol.
NOU
Mai grav este, ca pentru profit, au ajuns vulturii aia ce jupanesc aziluri de 4000 euro/luna sa chinuie batranii cu personal platit cu SMIC, mancare sub orice critica, nu ii ridica, etc, iar standardul pentru un azil decent a ajuns la sume astronomice……
NOU
Uite cum privesc eu lucrurile.
Daca parintii mei ar fi oameni calumea, la batranete as vrea sa petrec timp de calitate cu ei, stand la cioace, plimbandu-ne, poate mergand la un film, vorbind despre vrute si nevrute. Nu as vrea sa ii sterg la fund, sau sa ii ingrijesc la pat, sau sa ma termine mental, daca fac o dementa sau alhzeimer. Eu nu am facut scoala de sora medicala sau orice studii de care e nevoie ca sa ingrijesti un batran si sa fiu sigura ca ii ofer ce are nevoie conform procesului de imbatranire prin care trece. Mental o sa ma termine, incat sa imi doresc sa se duca mai repede. Nu este sanatos sa iti vezi parintele redus la aproape o leguma, nu e ok sa il vezi cum se distruge si mai ales, sa te distruga si pe tine. E o situatie umilitoare si frustranta si pentru un parinte, sa ajunga o povara pentru copilul lui. Asta daca isi iubeste si respecta copilul, ca daca nu… nu se aplica ce zic eu.
Dar parintii mei nu sunt oameni calumea, asa ca o sa moara singuri in casa lor de chirpici, iar eu o sa imi fac singura datorie de a-i ingropa.
Noi avem grija in Romania de parinti pana ii ducem la groapa, am avut example in familie, dar asta pentru ca azilele in Romania sunt mai mult niste lagare triste unde batranii sunt dusi sa moara.
Eu nu cred ca mai am sanse, dar daca as avea copii, nu as vrea sa ajung sa fiu o povara pentru ei. Vreau sa vina la mine cu drag, sa stam de vorba la o cafea, sa sporovoim vrute si nevrute, sa ii fac sa rada cu bancurile mele depasite si mai ales, vreau sa isi aduca aminte de mine cu placere. Nu ma deranjeaza daca ar fi 30 de minute pe luna, sau pe saptamana, dar alea 30 de minute vreau sa imi insenineze si mie si lor ziua. Nu vreau sa ajunga sa isi doreasca sa scape de mine mai repede, sa isi aduca aminte cum nu mai reuseam sa am grija de mine si ca or trebuit sa ma stearga la fund sau alte actiuni de genul. Pentru sters la fund si altele asemenea, sper din tot sufletul sa imi permit sa platesc pe cineva, a carui job sa fie fix asta si nu ajunga sa ii fie scarba de mine. Iar daca i-o fi, nu-i mare bai, mai bine sa ii fie scarba unui strain, decat copilului meu.
Dar mnoh, ca de obicei, visez si eu la copii pe care nu o sa ii am, dar daca i-as avea as face tot ce pot sa fie fericiti, pana in ultima clipa pe pamantul asta.
NOU
Daca parintele ala e un “parinte calumea” cum zici tu, copilul ala nu o sa o stearga la fund sperand sa scape de ea mai repede, o sa o stearga la fund urand faptul ca omul acela minunat pe care il iubeste este pus in situatia asta atat de grea si umilitoare. O sa urasca jena si durerea din ochii ei pentru ca nici ea nu vrea ca copilul ei sa o vada asa. Si chiar daca ii va fi sila o sa isi invinga orice greata si o sa o faca si a doua oara si a treia oara si de cate ori e nevoie. Si cand totul va fi trecut nu o sa isi aminteasca de ea cum o stergea la fund. Nu ma intelege gresit, nu cred ca e ceva prin care ar trebui vreodata sa treaca un copil nici la 13 ani nici la 30 si nici un parinte sau bunic. Voiam doar sa iti spun din perspectiva copilului ca daca ti-ai facut bine treaba nu ii e scarba de tine doar sufera ca tu trebuie sa treci prin asta.
Acestea fiind spuse, doamne ajuta de un infarct cinstit.
NOU
sau de o sinucidere rapida
NOU
Locuiesc intr-un bloc mare, comunist de multi ani si cunosc o parte din vecini. Multi sunt ramasi singuri in apartamente, le vezi capul la balcon si te apuca mila. O vecina are o mare problema la picior, se deplaseaza greu si sta singura. Nu vreau sa stiu ce e in apartamentul ei. Am mai avut una care era atinsa de dementa bine de tot, urla noaptea de nu stiam ce sa mai facem.
Mama sta cu sora mea si familia ei. Mereu se plange ca nu este bagata in discutiile lor si ca au murit vecinii cu care mai vorbea si nu mai are cu cine sa stea la o sueta. Este singura chiar daca e inconjurata de oameni.
Nu ar sta ei mai bine la un loc cu altii de varsta lor? Care isi stiu glumele, au amintiri comune, jocuri de carti etc
Dar nici nu indraznesc sa-i propun mamei azilul, nu ar intelege ca ma gandesc la binele ei, ca imi doresc sa fie vesela si sa aiba parte de prieteni.
NOU
Un pic diferită perspectiva.
În primul rând că la 18 ani nu mai stai cu părinții.
Majoritatea tinerilor americani, la majorat se cară.
Stau cu chirie, își iau un serviciu sau studiază, fac afaceri, etc.
Independența față de părinți face din americani o societate cu țâf, nu cultura și educația.
Faptul că la 18 ani poți să-ți încerci aripile e un mare lucru iar majoritatea reușesc.
Sunt excepții, desigur, dar vorbim acum de majoritate ca și-n articol.
De cele mai multe ori, copiii nu rămân nici măcar în raza celor 200 de mile (vizitabile săptămânal).
Vin acasă doar în vacanțe sau la sărbătorile cu mâncare multă.
Așa ajung bătrânii (și mai ales cei singuri — când unul din soți moare) să nu mai poată sta în casa “bătrânească”. Nu doar că nu mai pot îngriji casa și ar ajunge o ruină, dar e foarte greu să se întrețină singuri.
Copiii sunt la Cuca Măcăii cine știe prin ce alt stat iar la un calcul sumar, e mai ieftin să-ți atribui pensia unei “case de bătrâni” și să ai cam tot ce-ți trebuie decât să te chinui să repari un acoperiș, să plătești lumină, curent, apă, taxe, să tai iarba și toate celelalte obligații obștești.
Știu, sună cinic, dar mulți preferă un Manor cu comfort și facilități decât să se chinuie acasă în speranța că poate de Crăciunul ăsta copiii nu s-or mai duce in Hawaii și or veni pe-acasă.
De cealaltă parte a monedei, sunt – ca și la noi – sate întregi îmbătrânite, cu case care se duc naibii doar de dragul de a păstra casa bătrânească și pe mama în ea — iar aceste localități sunt mai triste decât orice azil.
Probabil altă cultură, alte generații vor face diferit.
Pentru moment ai noștri stau toți la grămadă 🙂
Și cu soacră, nu știu cum să scap de ea :))))))
NOU
@Nea Ilie: Despre beciuri si cazmale si scule de gradinarit poti citi la blogul de la colega….
NOU
ahahah…asta a fost acum 20 de ani…
NOU
Dupa ce am avut grija de 2 bunici, tot ce imi doresc este sa nu ii pun pe copiii mei sa treaca prin experienta de a avea grija de mine.
NOU
Cred că noi avem niște sechele de la azilele comuniste, și ne imaginăm un azil ca fiind ceva unde ești bătaia de joc a tuturor, și lași acolo bătrânul să-i grăbească ăia moartea prin metode de tortură psihică.
În realitate, (depinde de buget, evident) discutăm de azile care au mâncare la discreție, asistente, condiții de hotel de lux cum zicea cineva mai sus. Concursuri, socializare, jocuri, și asta cu familia îi abandonează se întâmplă dar mai rar decât vă imaginați. Sunt la care vin cel puțin odată pe săptămână sau chiar de 2-3 ori în vizite, le aduc chestii, mai discută, nu e ca și cum îi aruncă acolo.
Diferența e că ei nu au conceptul ăla de sat cum avem noi, unde bătrânii ies pe uliță și socializează, se mai ajută, mai trece ziua, din astea. Ai ditamai casa goală, vecinii sunt toți în altă categorie de vârstă, te plictisești singur toată ziua.
Așa că practic acolo poate fi un mini-sat, și la mulți chiar le place, nu se simt neaparat abandonați. Eu vorbesc de partea de US, nu știu în vestul europei cum e, dar au condiții de la piscină, concursuri, party-uri (rezonabil) și din astea, practic cam aceleași prostii ca pe o croazieră (unde la fel, e plin de bătrâni).
Înainte de a judeca că cineva a dus părintele la azil, trebuie definit azilul, la ce azil l-au dus. Dacă l-au dus la unul doar să scape de el, da, atunci e nasol. Dacă l-au dus la unul frumos unde e respectat, are condiții bune, e ajutat, e îngrijit, se distrează, socializează, atunci e altceva.
Și spre deosebire de azilele de la noi de la stat unde fiecare bătrân = cheltuială deci când moare e un lucru bun dpdv contabil, la ei dacă bătrânul moare înseamnă că nu mai vin banii așa că fiți siguri că-i ține foarte ok.
Sursa: Am o rudă foarte apropiată care lucrează într-o casă de genul în SUA și chiar nu e deloc ce îmi imaginam eu când auzeam azil…
NOU
Poate sunt eu proasta.
“Înainte de a judeca că cineva a dus părintele la azil, trebuie definit azilul, la ce azil l-au dus. Dacă l-au dus la unul doar să scape de el, da, atunci e nasol. ”
Deci inainte de a judeca pe cineva, judeci pe cineva. OK.
Cum pot defini azilul?
Daca tot ce imi permiteam in anul ala erau 2300 lei, iar azilele “de vis” de care spui bateau 3500 lei la fund, cum rezolvam judecata? Mi-ai declansat niste scarba gratis pentru cei care emit pareri fara a vedea the bigger picture. Dai batranul la azil ca stii ca a avea grija de cineva asa distruge ambele parti. Pe scurt, vrei sa scapi (de situatie).
NOU
Poate nu m-am exprimat bine sau poate nu ai înțeles tu bine, mai bine treci peste.
NOU
Nu am fost programați să ajungem la vârstele ăstea.
Majoritatea dominantă ajungeau la 30-40 de ani, pe urmă era cu noroc dar tot aveai șanse mari să mori.
Super minoritatea care ajungea să depășească 60 de ani erau aristocrați, nobili, care aveau armate de servanți și/sau sclavi să facă toate chestiile pentru ei, nu mai spun că nu toți aristocrații/nobilii ajungeau la vârsta aia, era tot „la întâmplare”.
Cu toate binecuvântările ei, extinderea duratei de viață asigurată de medicina modernă e cu dublu tăiș.
La un moment dat, creatorul acela de pe Youtube, care a cântat „Chocolate Rain”, scrisese într-un tweet (nu-l mai găsesc eu sau l-a șters) în care zicea (ce-mi aduc aminte când l-am citit) ceva de genul: „Dacă mor la 35 de ani, nu e nicio problemă. Consider că omul e menit să trăiască 35 de ani și pe urmă să moară.”
Repet, nu mai rețin cuvânt cu cuvânt dar era pe tonul acesta; nici nu sunt sigur dacă a scris 35 sau 30, dar o vârstă care se consideră că ești încă „tânăr”.
Bineînțeles că l-a luat lumea pe sus, „coaie ești bine?” sau „dacă vrei să vorbești cu cineva sună-mă/scrie-mi mesaj” sau cu mesajele siropoase „ești un om important care mi-a marcat viața” și de tot felul. Toți credeau că vrea să se sinucidă.
I-a asigurat că nu are nimic dar a simțit nevoia să scrie chestia asta că, pentru el, viața și-a atins rostul când avea / a avut 30-35 de ani. Nu se referea într-un sens profesional sau despre bani sau așa ceva. Pur și simplu, o introspecție din perspectiva îmbătrânirii și cât e menit un om să existe.
Am stat și m-am gândit la chestia asta. Bătrânii aveau o rimă cu asta: „Până la x ani e cu plăcere, după x ani e cu durere.”
NOU
Persoanele în vârstă au nevoi multiple, nu totul se rezumă doar la șters fundul sau rugumat mâncarea.
Hogeweyk din Olanda îmi pare un model social sănătos, e un video recent pe YouTube făcut de Vox unde se explică detaliile unui astfel de loc specializat.
NOU
Tu nu cred ca ai idee ce poate sa insemne ingrijirea unui batran cu dementa, care insira rahat pe pereti, sau om cu incontinenta urinara sau altfel, sau ce inseamna cu adevarat ingrijirile la pat pt o persoana care nu se mai poate deplasa si care nici nu coopereaza. Ce presupune incadrarea lui in timpul oamenilor inca bine, ce influenta si ce pericole sunt, mai ales pt copiii mici…
Este necesar personal calificat. Pana si ei sunt minim 2 pe tura, si este cineva acolo non stop, la moment pot interveni. Au si asistenta medicala. Este imposibil asta intr-o familie. Sau ar fi abuz crunt pt ingrijitori daca ar fi din familie. Inuman de mult efort si multi bani, traume pt copii si adulti, pt o… incapatanare, si rezultate mult inferioare azilului.
Azilul ESTE solutia corecta. Numai ca la noi aceste locuri sunt niste infectii abjecte, nu locuri de ingrijire si recreere.
NOU
Gandeste-te daca tu acum ai putea sa ingrijesti un batran care poarta scutece si nu se poate spala singur. Eventual si cu o boala grava. Asta pe langa ingrijirea familiei tale si munca.
Este imposibil.
Bunicul meu a facut avc, multi ani l-a ingrijit bunica pana ea a murit de cancer. Intre timp ii angajasera parintii mei un ingrijitor, vedea 4-6 ore in fiecare zi si o femeie sa faca curat o data pe saptamana.
La un moment dat nu mai era posibil sa locuiasca singur, avea nevoie de supraveghere 24/24. Parintii mei lucreaza inca, ce solutie aveau?
Bunicu s-a bucurat la azil, vorbea cu alti batrani care traisera aceleasi vremuri. Il scoteau afara la plimbare cu carutul, aveau si activitati. Era ingrijit bine, costa cam 1000 euro/luna.
Nu toate azilele sunt de rahat, nu l-a uitat lumea acolo.
Nimeni nu duce batranii la azil automat cand implinesc vârsta X, ci cand nu mai exista posibilitatea ca ei sa locuiasca singuri si sa de ingrijeasca singuri.
NOU
efectiv eu la asta ma refeream, dar observ ca toata lumea are o poveste lacrimogena.
NOU
Pai noi ce sa facem daca ai mai putini comentatori “pa americi” si mai multi “pa romanii” iar “pa romanii” situatia batranetii e lacrimogena…
NOU
ideea era discutia despre inutilitatea sociala a batranilor in societatea americana. s a ajuns la lacrimi pana la genunchi si suferinta. plm.
NOU
Da, poate era folositoare o definire mai clara a subiectului. Vorbim de pensionari in putere, independenti financiar. Cunosti multi la noi? :))) Iar americanii sunt prin definitie practici. Explica-le lor ca mamaie vrea sa moara in batatura ei cu gainile ei si buda in curte decat la azil. Bine, daca ar vedea azilurile pe care si le-ar permite media la noi e posibil ca simtul lor practic sa isi nuanteze concluzia la specificul local. Dar da, americanii sunt crescuti independenti si individualisti si f practici. Vezi povestea de mai jos cu nevasta deconectata.
NOU
Arhi, nu e asa. Batranii in americi sunt foarte integrati sociali. Aceste azile sunt o forma de integrare excelenta, si sunt ca o a doua casa cu nursa inclusa. Si ei si ceilalti continua sa se manifeste in economie si cultura orasului. Au cluburi, programe numai pentru ei, joburi de 2-3 ore sa nu se plictiseasca (si nu paznic la farmacie ci tocmai, joburi active la supermarketuri de exemplu). Doar noua ni se pare ciudat ca iata, daca nu sta copilul de 50 de ani sa ii stearga la fund inseamna ca omul ala eneglijat. Tu iti dai seama ca astia au un stat intreg dedicat pensionarilor?
NOU
Hai sa zic si eu o situatie punctuala. Un prieten american get beget casatorit fara copii. Acum 3 ani sotia i-a facut AVC. A fost bagata in coma indusa si dupa cateva zile deconectata de la aparate. L-am intrebat de ce, si a spus ca au discutat/semnat inainte o chestie amundoi legata de quality of life, si ca daca se ajunge la o situatie din asta sa o deconecteze de la aparate. Cum doctorii au zis ca ramane cu ceva sechele (cel putin o paralizie pe o parte), a decis sa o deconecteze si viata merge mai departe, deja e la alta sotie.
La noi in schimb fereasca sfantul sa gandesti asa ceva, nu conteaza ca omul e paralizat complet dupa 2 avc-uri sau ce alte probleme mai are, trebuie sa traiasca. Eu sincer prefer abordarea mai pragmatica, nu vreau nici sa ma chinui nici sa chinui pe altii.
NOU
Știu, o să-mi ziceți „Maithun, dar avem noi grijă de tine la bătrânețe, facem curândul!”. Nu, mulțumesc! Vreau la azil. Dar să fie multicultural și plurilingv. Vreau îngrijitori aleși pe sprânceană, și afgani, și nepalezi, și din Biafra (chiar, RIP Biafra), și din Zair (ah, Mobutu).
Maithun, tiermondist sagace
NOU
“Cu rândul” sau “cur ândul”, că nu se înțelege?!
NOU
Acel moment cand expresia “a-l sterge la cur” nu mai are conotatie peiorativa, ci mandatory.
Ps: Domnu’ Maithun, daca Biafra si RDC inteleg 200%, de ce naiba ai avea nevoie de nepalezi si alti asiatici miniaturali?
NOU
aia sunt pentru aperitiv/antreu!
NOU
@Anukoi: Da
@GospodinZapada:
Argumente pro-Nepal:
1. Manisha Koirala
2. Momos (yum)
3. Tovarășii mei de beție din facultate (ah, Sabin Subedi, bun băiat)
4. Cel mai cool steag
5. Un prințișor a ciuruit juma din familia regală. S-a dus și monarhia, au făcut pace și cu gherilele maoiste, trist, trist.
6. Sunt oameni muncitori.
7. Gurkhas
8. Au ergativ, iar Maithun adoră limbile ergative.
9. Sabin Subedi
10. Sabin Subedi
NOU
@Maithun: timp de 10 argumente, nea_zapada a priceput f’o doo cuvinte, max 3: betie, monarhie, steag. Atat!
Auzi la el, “ergativ”. Pai nu-mi ajungeau, bre, datelnâi și raditelnâi padej, astea de-mi strica zilele acu’?
Ps: cred ca-s gustoase gyozele alea.
NOU
Maithun iar m-ai pus sa ma pierd in neantul internetului cu printisorul tau sociopat…that is some interesting Agatha Christie meets Ian Flemming shit…dar io zic ca printisoru a fost scapegoated grav…cine a tras in noi 21,22 varianta nepaleza
NOU
In cazul meu, generatia bunicilor mei nu a avut nevoie de (sau cel putin nu a cerut) ajutor de la copii, au plecat pe lumea cealalta pe picioarele lor (bunica-mea a stat la pat doar in ziua cand a murit). De o singura chestie s-a plans bunica-meu dupa aia: “eu ma descurc cu cele zilnice dar ma omoara singuratatea”.
Baby-boomer-ii, adica parintii mei au avut nevoie de asistenta pentru ca au trait in stres cumplit, poluare infecta si au avut salarii mici. Acolo e problema, multi erau bolnavi inca de relativ tineri (ai mei la 50+ fusesera operati deja). In plus, la batranete o iau incet incet razna in apartamentele alea comuniste.
La americani nu stiu, dar un coleg din Europa de Vest (frantuz) avusese bunicile la azil pentru ca au murit la 97 si respectiv 102 ani, fiind practic senile, deci nu te mai intelegeai cu ele si de-abia isi recunosteau copiii/nepotii/stranepotii. Cica se mutasera la azil din proprie initiativa de la vreo 75 de ani pentru ca acolo aveau cu cine discuta chestii de mosnegi, copiii si nepotii n-aveau timp sa le asculte.
Fun fact: colegul de care zic avea prieteni nemti, ca deh, multinationala. Babele se constipau instant cand auzeau de nemti si nu pricepeau cum poti fi prieten cu nemtii, ca una era vaduva de razboi si alta avusese sotul in prizonierat. Si ele trebuisera sa practic sa sclavageasca in timpul ocupatiei plus sa isi creasca copiii singure. Ce vreau sa zic e ca, de la un moment dat, lumea in care traiesti iti devine cu totul straina, nu te mai adaptezi. Azilul e un fel de oaza familiara, in special pentru vesticii cu speranta de viata de peste 80 de ani. Plus ca ar fi trebuit sa aiba grija de ele vreo 20 de ani batuti pe muchie.
NOU
Treaba e asa:
Nimeni in toate mintile, nu vrea ca el insusi sa fie o povara pentru cei din jur in general si pentru rude / familie in particular.
Si invers, nimeni nu duce povara asta de placere. Ai putea sa spui ca o face din dragoste pentru persoana in nevoie, pentru ca il/o iubesti dar nu e de placere . Si dragoste cu forta nu se poate.
In toate societatile avansate, tu traiesti pentru tine. Nu pentru parintii tai, nu pentru copiii tai nu pentru partener. amante, partid, tara, draci sau altceva.
Traiesti pentru tine. Te inrijesti pe tine.
Si cu propria ta minte judeci ce vrei sa faci si daca esti in stare sa te ocupi de ingrijirea unui caine sau a unui copil. Pe caine poti doar sa-l adopti. Pe copil poti sa-l adopti sau sa-l faci. SI iti asumi educatia lor: Pe caine il dresezi si-l ingrijesti toata viata, pe copil il ajuti sa se descopere singur si sa traiasca exact asa cum ii place. Il incurajezi sa traiasca exact asa cum s-a descoperit pe sine chiar daca e diferit de ceea ce-ai vrut tu sa fii si n-ai reusit din nu conteaza care cauza.
Nu-i datoria familiei sa faca nimic pentru tine dupa ce-ai ajuns un adult responsabil.
E datoria ta sa te asiguri ca ai deajus de multe pahare cu umplute apa ca in caz de nevoie. Si verbul “sa te asiguri” nu-i ales la intamplare ca poate domnul Alzheimer nu da peste tine abia la 67 de ani ci chiar maine. Cu masina de legume.
NOU
Nu stiu daca am sa ii duc la azil, dar cine nu a avut grija de un batran senil, imobilizat la pat sa nu arunce primul cu piatra. E misto la “azil” unde sunt eu – UK, se danseaza, se fac petreceri, iesiri in diverse locuri, excursii, prietenii. Pisica am adoptat o de la o “batranica” de 62 de ani care isi vindea casa sa se duca la “azil”. Nu avea probleme medicale, dar nu mai vroia sa stea singura acasa. Familia ei era mutata in US, nu ii vedea decat rar. Nu avea voie cu animale unde se muta, pisica am luat o noi. In primii 2 ani am tinut legatura pe WhatsApp, a fost baba in 5 croaziere si apoi vreo 3 luni in Spania cand in UK era iarna. Ce viata la “azil”! Numai la noi exista ideea asta de a avea cine sa iti dea un pahar de apa la batranete, apoi de la un pahar de apa la stersul la fund…neah, e cale lunga!
NOU
Un prieten lucrează ca și Activities Manager la un azil în apropiere de Londra.
Nu cunosc comportamentul celorlalți angajați, dar el îi consideră parte din familie pe acei bătrâni.
Organizează săptămânal activități de dancing, karaoke, poetry, bingo, muzica live in gradina samd.
Se implica emoțional și își petrece timpul liber pregătind tot felul de chestii faine.
L-a afectat mult perioada pandemiei in care câțiva dintre bătrâni au murit, a plans și oftat pentru fiecare dintre ei.
NOU
Am facut greseala sa-mi duc bunicul la azilul de batrani. Unde, desi plateam o caruta de bani lunar, desi bagam lunar milioane in cadourile catre asistente/infirmiere, tot urat s-au purtat cu el. Ma va mustra constiinta toata viata ca si-a trait ultimii 3 ani din viata pe patul unul camin de batrani, ca ii era frica sa ne spuna cum se purtau cu adevarat cu el, ca ne-a zis, printre lacrimi, pe patul de moarte (cu 3-4 zile inainte sa moara) ca fix in acea noapte il plesnise o infirmiera peste față. Da, ma simt oribil.
Dar atunci (in mai 2019, cand in familie am luat decizia caminulu), era cam singura optiune. Locuia singur in apartament, ii duceam mancare gătită zilnic, îl îngrijeam, venea lunar asistenta să-i schimbe sonda, he was okish. Dupa care a inceput brusc să aibă niște dureri de spate cumplite, urla toată ziua, doctora de familie a zis că n-are ce să-i facă, că e vârsta (92 ani), la spital nu i-ar fi făcut nimic (locuiesc într-un kkt de oraș cu lagăr pe post de pseudo-spital), vecinii din bloc ne băteau în țeavă, neputându-se odihni din cauza urletelor, analgezicele nu își făceau efectul. Trebuia să stea cineva în permanență cu el, să-l hrănească (1h minim dura x 3 ori pe zi), să-l întoarcă de pe o parte pe alta, să-i țină de urât, să-i golească punga de la sondă. Problema e că părinții au și eu probleme de sănătate, nu aveau voie să ridice greutăți, cu atât mai mult pe un om de 80+ kile, din cauza asta taică-meo ajunsese să aibă tensiunea f mare, aproape de accident vascular. Iar eu, după cele 8.5 ore de serviciu, 2 ore pe drum (dus-întors), ajungeam acasă, făceam un duș, mâncam și noaptea mergeam să stau cu bunicul. Dormeam adunat maxim 2 ore pe noapte, trezită des de țipetele de durere ale lui, de grija că poate îl găsesc fără suflare. Începusem să fiu neproductivă la serviciu (cu risc de concediere), să fiu în permanență amețită de la nesomn, părinții erau și ei la capătul puterilor, epuizați psihic și fizic. Ne-am gândit în primă instanță să angajam o femeie internă care să aibă grijă de el, dar n-ar fi acceptat (din cauza țipetelor) și nici bunicul n-a vrut. După cca 2-3 săptămâni de chin, am luat decizia internării la cămin. Am ales cel mai scump cămin din oraș, cu condițiile – teoretic, din păcate nu și practic – cele mai bune. Odată internat, l-a consultat un medic angajat de cămin (să-i dea Dumnezeu sănătate!), i-a dat un tratament (nu stiu exact ce pastile, dar ff eficiente) și i s-au ameliorat durerile de spate. Însă se obișnuise la cămin, cât de cât la început era ok (până să înceapă angajatele să se poarte ca niște javre). Ne duceam la el în vizită, prin rotație, eu sau părinții, la fiecare 2-3 zile, îi duceam mâncare gătită (deși primea și de la cămin) și încercam să-l răsfățăm. După care a venit pandemia, nu am mai fost lăsați la cămin să-l vizităm aproape un an, după care s-au reluat vizitele și părea ok, dar doar părea. Ce era în sufletul lui și cum îi prelungea suferința felul mizerabil în care se purtau infirmierele cu el (inclusiv i-au furat din lucruri și bani, pe lângă jigniri) am aflat foarte târziu. Din păcate s-a stins din viață anul acesta în mai. Am sufletul plin de remușcări și de dor, mă simt un gunoi, mai ales că bunicul a fost cel care m-a crescut și simt că l-am trădat. Dar, întorcându-mă mental la momentul de acu’ 3 ani, nu știu ce altă decizie puteam lua (alta decât internarea la cămin), în condițiile în care în acel ritm riscam să pun și viața părinților în pericol (nu mai zic de jobul/sănătatea mea). Poate doar să mă fi interesat fff bine de condițiile din cămin, să văd dacă sunt alternative într-un oraș apropiat, chiar și cu costuri mai mari, să-i fi pus device-uri de înregistrat prin cameră, să aflu cum se poartă cu bunicul și în absența familiei. Anyways, morala, pt cei care au avut răbdare să citească, ar fi: să nu luați decizii regretabile. Și dacă sunteți totuși forțați de împrejurări, interesați-vă din timp de condițiile din cămin și vorbiți cu bătrânii voștri, să aibă curaj din timp să vă spună cum sunt tratați realmente.
NOU
Dar in ce tara s-au intamplat aceste atrocitati?
NOU
@GrasuX: nu stiu daca-i retorica intrebarea, dar (evident ca) tara este Romania. Oras: Craiova.
NOU
Dau si eu cu bata in balta, am nevoie de 100 lei pana luni, promit ca ii returnez. Doar de pe cont de ING ca am nevoie chiar acum. Stiu ca suna a cersetorie dar incerc. Daca Seniorul aproba mesajul asta, contul meu este: RO85INGB0000999906767556
NOU
Man iti zic din experiența, este super de kkt sa si grija de o persoană in varsta care nu se poate ingriji. Am trait cu bunica din partea tatalui in casa si la un moment dat si-a rupt piciorul si n-a mai putut sa mearga. Tata era plecat la vremea aia la munca in afara, sora tatalui s-a cotit cand a fost sa o ia ea sa o faci ingrijeasca, iar tot necazul a cazut pe mama…si sincer nu e ok.. sa stai sa speli o femeie batrana la cur zi de zi…eu n-as putea face asta pt părinții mei… Dupa 2-3 luni de chin au luat decizia de a o duce la un azil in Popești Leordeni, unde am dat de niste super oameni, oameni pregătiți sa aiba grija de persoane cu nevoi de tot felul. Asa ca mie unul mi se pare cel mai decent lucru pe care il poti face pt familia ta, daca nu te mai poti îngriji singur, este sa te duci la un azil/camin cum s-or numi si sa nu fii o povara pe capul familiei ramase
NOU
Babaeti, asta era intrebare pentru colegii din americi, adica pentru mine. Nici macar pentru colegele (wink wink Deea?) ci pentru colegii. Asa ca faceti loc.
Florida se mai cheama The Gateway to Heaven, get it? Pana acum vreo 10 ani, ponderea de pensionari la mia de locuitori era covarsitoare, ce mai, ei, turistii si ceva redneci rataciti in centru, sud-americani si romani in sud, redneci si militari in nord. Tot ce nu era bastinas, pensionar sau turist avea ca unic scop in viata prestarea de diverse servicii pentru casele, persoanele sau azilele in care adastau pensionarii… si Disney. De fapt chiar si miniregatul Disney are cateva orase intregi populate de pensionari, in cel mai partinitor stil cu putinta: orasul pentru ai mai saraci, orasul pentru cei cu venituri medii, orasul pentru bogatani aka Celebration.
Lucrurile s-au mai schimbat de cand au venit republicanii la putere, respectiv in sfarsit are si statul asta o industrie si niste corporatii altele decat Disney. Dar divaghez.
Cel mai celebru azil de batrani din U S & A, Canada, South Africa si Australia impreuna este The Villages: www.thevillages.com/ si se afla pe undeva la marginea Everglades.
Legenda spune ca orice pensionar singur din New Jersey sau California viseaza sau macar isi face un plan sa se retraga in The Villages “where all brags retire to play golf, drink and fock”.
Mai sunt si altele, unele chiar exagerat de exclusiviste, altele decente. Practic cu doar $6,000 pe luna poti avea camera ta intr-un complex ultra super meserias de la malul oceanului, cum ar fi de exemplu pe langa St. Augustine unde sunt fizic unul langa altul, cum iesi din soseaua principala. Uitati aici si sa-mi spuneti mie daca mai vreti la 80 de ani sa va bateti cu compatriotii la coada la Kaufland:
elegance-living.com/senior-living/fl/st-augustine/symphony-at-st-augustine/?utm_source=GMB&utm_medium=organic
Credeti ca e mult? Pai sa facem o socoteala. O proprietate medie in New Jersey este peste un milion, iar o casa decenta ajunge la 2-3 milioane. Seniorii in discutie au cumparat de mult aceste case in perioada de glorie a lui Reagan, cu pana la 500.000. Deci 1 sau 2 milioane profit. Mai pui o pensie de 6 pana la 10 mii pe luna. In loc sa platesti taxe grotesti in aceste minunate state democrate si sa iti inghete poponetul 5-6 luni pe an (sau sa te usuci pe picioare, dupa caz) mai bine vinzi tot si te muti la umbra unui palmier in cea mai misto clima tropical umeda, vara decenta 9 luni pe an si piscina inchisa din iune pana in septembrie cand sunt pacalite hoardele de turisti sa viziteze statul.
Apropos, efectiv nu pricep cum pot fi mintiti vreo 10 milioane de turisti ca vara este cel mai bun moment de mers la Disney. Dar iarasi divaghez.
Din pensie iti platesti cazarea si de restul mananci, bei cat poti, joci golf si…
Asta e cu azilele in americi.
NOU
A fost in Seinfeld un episod in care Kramer a decis sa se pensioneze si a zis ca se retrage in florida, unde erau si părinții lui Seinfeld. Iar Seinfeld i-a zis ca acolo se duc batranii sa moara, nu sa trăiască:))
E doar o gluma.
NOU
in concluzie, daca cineva cauta un azil decent, cum procedeaza?
NOU
In bucuresti nici o sansa, ultimu caz fu azilul din Giulesti, ce nu au mai dat in presa e ca, acu 2 zile au venit si au mai “ridicat” doi din azil. Astia cica ii lasau fara bijuterii.
La azilu nr 2, neam cu asta de au facut arestarile, au “pierdut” un pacient cu alzehaimer, l au gasit dupa cateva zile, mort si semi mancat de caini.
Sunt la curent cat de cat cu situatia pt ca am fost in kk ul asta doi ani, dap, am cam zis cu jumatate de gura doamne ajuta.
4 oameni pt 1 bolnav. Trauma. O singura doctorita ne a intrebat daca facem terapie dupa tot cacatul indurat.
Sper din toata inima sa mor in somn.
NOU
Multumesc B. Ma voi tine de cuvant.
NOU
No problem. Cand poti.
NOU
Raportat la Romania, e rusinos sau aiurea sa iti duci parintii sau bunicii la azil si din cauza anumitor prejudecati si preconceptii dar si pentru ca optiunea de azile bune in care batranii sunt respectati (adica spalati si schimbati la timp cei care nu mai pot fizic singuri si carora li se ofera o viata decenta spre final) sunt minuscule. Ca daca ar fi fost asa, multi ar fi preferat acolo sa ii duca. Dar cand nu ai optiuni viabile sau cand ai totusi optiuni dar nu este loc si este mega scump, n-ai ce face decat optiunea aceasta. Desi implica ca viata ta se va schimba dramatic.
Tata a avut grija si de mama si de tatal lui. La fiecare a avut si un om angajat sa vina sa ii aduca mancare, sa ii faca curat, sa il spele etc. ajutor din sat, ca la oras e mai greu. Dar si mama mea a contribuit cu ajutor. A zis si el ca spera sa crape rapid decat sa ajungem noi sa facem asta, pentru ca stie cu ce se mananca. Dar vedeti voi, aici vad o mentalitate gresita din start. De ce trebuie sa ajungi sa gandesti asa in loc sa iti aranjezi din timp chestiile astea daca ai posibilitatea financiara de exemplu? Sa decizi din timp sa lasi un testament viabil, sa iti strangi bani pentru asta, ca sa nu ingreunezi pe altii? Bunica nasei male are 80 de ani. Singura a lasat casa de la tara si s-a mutat la oras intr-un apartament mic, la parter. Este inca o femeie activa si nu are probleme dar a prevazut in viitor, si-a facut planuri. Tata si mama au avut grija si de un cuplu de batrani singuri care au murit de batranete, in schimbul propriului apartament (eram vecini de scara) pentru ca nu aveau copii si nici rude in viata, solutie propusa chiar de batrani. Tata si mama ocupandu-se de ei in mod exemplar. Si mare le-a fost surpriza la final sa constate ca si-au pus deoparte bani de inmormantare din pensiile lor mici de-a lungul ultimilor 10 ani, ca sa nu ingreuneze pe nimeni.
Cred ca cel mai greu in a griji pe cineva incapacitat mental sau fizic e din postura de sot/sotie. Hai ca poate copiii mai pot, mai angajeaza pe cineva etc dar sotii ramasi duc tot greul. In stanga si in dreapta mea la casa, am vecine ai caror soti au avut Alzheimer (relativ devreme, de la 55 de ani a inceput sa apara simptomele). Unul dintre ei a murit in aprilie si celalalt e la pat, cu pampers si tot tacamul. Atat cea caruia i-a murit recent sotul si cea care inca mai trage imi povesteste ce greu le-a fost si le este sa gaseasca ajutor fizic cu spalarea lor, de administrat medicamentele etc. faptul ca au incercat sa ii duca la un azil si cand au vazut ca pe langa suma mare de platit mai au de adus si platit si consumabilele (pampersi) si faptul ca nu ii schimbau la timp. Asa ca i-au adus inapoi acasa. Si cu greu reuseau fizic sa ii spele, ma duceam eu sau sotul sau cand puteau copiii lor si in rest dumnezeu cu mila.
Daca as fi in situatia asta cu tatal meu: sa fie incapacitat si sa gasesc un azil bun, l-as duce. Problema e ca sora-mea nu ar fi de acord, m-ar considera cruda si nesimtita. O vad si pe verisoara-mea cum toata viata ei se invarte in jurul mamei sale care sta la pat in ultimii 10 ani. Pentru multi azilele inseamna umilinta, moartea si abandon. Asa ca se sacrifica pe altarul acesta.
NOU
Cu ce ai scris aici e usor :’Problema e ca sora-mea nu ar fi de acord, m-ar considera cruda si nesimtita’: ii spui sa faca ea primul an, al doilea tu si tot asa. Va avea ocazia sa vada cat de usor sau greu este. Daca refuza sau nu poate pentru ca e la mii de km departare, atunci ghinon, nu are dreptul sa aiba o opinie.
Mama a avut grija de bunica, acum are grija de tata.De la griji a facut diabet, are hipertensiune etc. Tata, de la boala, s-a inrait si uraste ideea de a ajunge la azil. Sincer, mama moare cu zile dar statul roman nu te lasa sa duci la azil (privat, decent) un om care spune NU.
Eu sunt fata din copii, mai am 2 frati. Am pus toti bani la un loc si vine o doamna sa ajute dar tot nu e 24/24 h prezenta si noaptea tata se agita, e nervos, urla etc.
Efectiv ajungi sa iti doresti ca bolnavul sa moara ca sa nu moara si cel care are grija de el, ceea ce e oribil. Am incercat sa stau din cand in cand noaptea dar nu accepta, zice ca sunt fiica, ca e umilitor etc. Si chiar e. Basca faptul ca am copii mici, job, a doua zi sunt zombi dupa noptea alba. Sincer copiii sunt grija mea principala si am nevoie de job sa am cu ce sa ii hranesc.
Nu exista solutie cand bolnavul nu vrea la azil si inca se poate exprima.
NOU
Cind am vazut “Curiosul caz al lui Benjamin Button” una dintre chestiile care mi-au atras atentia a fost ca in primii ani de viata a trait intr-o casa de odihna pentru batrini. Care veneau cu valijoara si obiectele personale importante (una a adus un pian), plateau o suma lunar ( din economiile personale) pentru a fi gazduiti pina in ultimele zile din viata. Mama adoptiva a lui Benjamin si sotul ei administrau casa, se ocupau de curatenie, gatit, spalat iar “oaspetii casei” isi tineau de urit pe cit puteau, fiecare cu tabieturile lui. Si nu toti erau singuri pe lume, unii primeau vizite de la rude.
Rezumind, in primii ani dupa 1900 la americani erau privite ca fiind normale casele pentru batrini autosuficienti !
O fi in cultura lor:
– lipsa cordonului ombilical fata de “casa stramoseasca” construita de bunicul , in care s-a nascut si a murit tata (ah, cred ca stiu, casele lor nu sint din ciment armat, sa tina 200 de ani)
– predispunerea la mobilitate cit e America lunga si lata si chiria pe termen lung
– sensul asta practic de “nu depind de rudele mele, nu le datorez nimic si nici nu astept de la ei” pe care il au de tineri
Evident ca n-or fi toti asa prevazatori si independenti , clar ca nu pentru toti e solutia ideala, voiam sa subliniez doar ca alegerea asta nu e blamata de catre opinia publica. Nu e vazuta ca “rusinoasa” si nici ca solutie pentru saraci.
Ce sa zic atunci de aia care locuiesc prin moteluri?
Ce m-a intristat mult din raspunsurile celorlalti e felul in care privesc ingrijirea fizica a unui batrin cu mobilitate redusa sau chiar paralizat. Nu ma refer la bolnavii de alzheimer sau cu dementa senila, aia chiar au nevoie de personal specializat dintr-o multime de motive.
Dar persoanele care au deficiente de natura fizica, cu pastrarea sferei cognitive si psihice, sint vazute ca foarte greu de ingrijit pentru ca “trebuie sterse la fund”. Lumea nu stie ca exista tehnici si materiale care usureaza foarte mult munca asta. Insa e esential sa accepte faptul ca igiena personala e o necesitate naturala si se poate face cu demnitate pentru toti cei implicati.
Adevarat ca atunci cind a fost momentul, a trebuit sa inving mai intii reticentele mamei, care avea nevoie de ingrijire la pat. Educatia ca anumite parti ale corpului sint “rusinoase” a fost invinsa numai cu determinare si citeva glume care au mai taiat din dramatismul situatiei. Dupa ce a vazut ca nu era asa greu, astepta baia la pat in fiecare dimineata.
NOU
misto faza cu azilele dar fara sa intru in prea multe detalii:
costul cu un beneficiar dizabilitat pe luna este aproape 8000 de lei in Romania. Costul pentru azil fara sa faca profit.
Investitia in azil pentru conditii decente minim 500 de mii de euro. (2 in camera, minim 1 asistent medical pe tura/azil , normare decenta/personal, spatiu de minim 7m2/beneficiar, paturi si saltele de calitate, infirmiere si ingrijitoare decente, curte, mancare decenta, servicii medicale de calitate la nevoie)
Se pune intrebarea cat trebuie sa platesti ca sa aiba cineva grija de un batran dizabilitat in conditii decente ca sa amortizeze operatorul investitia plus sa faca 1 leu profit?
Fac consultanta pentru un operator care are 250 de beneficiari si mai deschide 150 de locuri… in 2022.
dar da… mi-as duce parintii la el, da m-as duce si eu.
ce primesti de 3500-4000 lei/luna e puscarie… si calea accelerata spre moarte indiferent ce va spune orice pliant ca e minunat. nu e nimic decent sau demn.
NOU
adica trebuie sa ai pensie speciala sau macar 2-300.000 de euro in cont!
NOU
Am vazut cum e prin azilele din Bucuresti,
Cum ii sedeaza ca sa nu aiba batai de cap.
Doctorul “te miroase” daca ai sau nu bani si in functie de asta recomanda diverse terapii. Tu ca apartinator platesti, ca nu te lasa sufletul sa nu ii oferi lu’ bunelu ce e mai bun pe lume. Si ei se folosesc de vina asta a ta.
Asistentele ii lasa sa urle si sa tipe pana ii ia raguseala. Pe urma ii ia la per-pulis cu “m-a cautat cineva?”. Pe deoparte le-nteleg ca faci bataturi la suflet de la cati atinsi de senilitate si dementa vezi. Si daca pui suflet si interactionezi cu ei nu mai ajungi intreaga la cap acasa. Totusi nu concep sa ajungi sa ii tratezi si sa vorbesti cu atata indiferenta si sictir.
Colegul sau colegii de camera nu prea ajung sa se cunoasca. Se schimba des ca mor in cateva luni de la venire. Oare ce efect are schimbarea asta constanta asupra psihicului subred al batranilor.
Daca nimeresti in camera cu vreunul atins, apoi sa te tii urlete si chin pe el si pe tine ca doar vezi pe el ce ti se va intampla si tie in viitorul apropiat.
Mancarea e sub cel mai de jos standard, ca de undeva trebuie sa faca profit si-apoi daca nu mananca, nu caca, nu e sters asa de des. Everybody wins. Mai putin apartinatorii care primesc meniul saptamanii si stiu ei sigur ca totul e bine.
Pandemia a fost mana cereasca pentru personal. Gata cu vizitele! Gata cu pachetele! Gata cu iesitul afara?
Ce iesit afara, ca acolo se duc oameni care nu mai sunt mobili, sau care nu mai au toate tiglele pe casa, care oricum nu-si mai dau seama daca sunt sau nu afara, in casa, cu familia sau cu strainii.
Pana sa ajunga in starea asta, cat au fost cat de cat pe picioare sau cu capul la ei, au stat acasa si s-au intretinut cum au putut: ba o femeie la curatenie, ba o vizita la cateva zile. Cand ajung in ultimul hal, abia atunci copiii ii duc la azil.
Oare cum se brodesc informatiile astea de mai sus, la prima mana cu visele de oameni in putere:
La azil e bine,
Iti dau mancare buna,
Au grija de tine si pun suflet cand te-ngrijesc.
Ai companie cu oameni de aceeasi varsta si pasiuni. Poti sa schimbi o vorba cu ei decat sa stai singur acasa.
Te duci la dans, la piscina, la dracu sa ma ia ca ma apuca depresia scriind.
@Mihai e singurul care pare ca stie cum merg cu adevarat lucurile. Kudos to him. Daca stii vreun azil in care nu se-ntampla asa, zi-mi si mie. Poate foloseste cuiva chiar si la 8000-10000 lei/luna.
Eu nu vreau sa ma duc la azil. Au fost suficienti povara pentru mine si nu vreau sa fiu si eu povara pentru copiii mei. Daca o exista vreun monstru de spaghetti pe undeva poate sa ma tine apt sus sa stiu cand sa ma opresc.
NOU
@Go_Gu: Incearca la Patru Generatii in Mogosoaia. Ar fi unele lucruri de imbunatatit, insa per ansamblu sunt ok daca nimeresti o camera care sa nu fie la mansarda. Au activitati cu batranii, personalul chiar ingrijeste beneficiarii. Mamei mele i-a placut cum a fost ingrijita acolo. Din pacate nu aveau kinetoterapeut care sa vina in fiecare zi si lift. Am mutat-o la un centru de recuperare unde face kinetoterapie 5 zile pe saptamana, are maseur, psiholog, face fizioterapie de mai multe ori pe an.