Laura Glodeanu
Scris de Laura Glodeanu
Cam ce se vede in imaginile de mai jos.
Cam asta am reușit să fac după vreo două săptămâni de permis, cu mașina Ursului (îl știți de prin comentarii sigur, v-ați înjurat mulți cu el pe-aici), undeva pe Șoseaua Berceni la intersecția cu Centura, pe la doișpe noaptea. Oleacă mioapă și cu reflexe specifice unui începător (adică sublime și lipsind cu desăvârșire), am făcut o daună totală de toată frumusețea.

În apărarea mea, eram pe prioritate. Dap, acum știu că prioritatea e o noțiune vagă și că nici culoarea verde la semafor nu mă ferește de o olteancă pe la patru’jde ani, „șofer de ocazie”, cum s-a recomandat, care nu cunoaște bine împrejurimile și credea că opresc eu (da, eu am crezut că oprește ea). :))

Din fericire olteanca conducea o buburuză de Beetle și nu un tir. Din fericire, amândouă, șoferițe pricepute, aveam o viteză mică, de vreo 40-50 km/h (motiv pentru care am și crezut una despre alta că oprește cealaltă:))). Altfel, acum probabil conduceam trotineta lu’ Sfântu’ Petru printre norișori. Presupunând că Sf. Petru și-a făcut CASCO la trotinetă.

Noi n-am avut CASCO la mașină, că ăla-i pentru înstăriți, așa că încercăm să remediem situația pe patru roți pe RCA-ul șoferiței di-vină. RCA la Euroins. Dap, cam nasoală situațiunea, însă până acum s-au mișcat destul de repejor și ne-au spus următoarele:
mașina noastră este, într-adevăr, daună totală. Evident, doar pentru că reparația cu piesele ei originale ar costa mai mult decât valoarea mașinii, nu fiindcă ar fi ireparabilă. Vorbim despre un Mercedes C200, în caz că din motive de lipsă totală a feței mașinii, nu se vede în poze :)). vom primi, așadar, o sumă de bani + epava pe care o puteți admira în poze.

Acum, eu v-aș ruga, dacă sunteți de treabă și drăgălași (și știu că sunteți), să mă ajutați cu niște răspunsuri la întrebarea „Ce facem cu epava?”. 🙂 Care sunt posibilitățile OPTIME de valorificare a unei mașini în această stare? Vânzare/licitații, etc? Vreun contact, o recomandare?
Mi-asum cu capul jos toate laudele ce vor urma la adresa femeilor la volan, cu care sunt, în mare parte, de acord. V-aș ruga doar să introduceți în comentarii, după șirul de bip-biiip^^#$@@!#* și „cine ți-a dat permisu’”, și niște info utile, dacă aveți.
Mulțu! 🙂