Laura Glodeanu
Scris de Laura Glodeanu
Cam ce se vede in imaginile de mai jos.
Cam asta am reușit să fac după vreo două săptămâni de permis, cu mașina Ursului (îl știți de prin comentarii sigur, v-ați înjurat mulți cu el pe-aici), undeva pe Șoseaua Berceni la intersecția cu Centura, pe la doișpe noaptea. Oleacă mioapă și cu reflexe specifice unui începător (adică sublime și lipsind cu desăvârșire), am făcut o daună totală de toată frumusețea.

În apărarea mea, eram pe prioritate. Dap, acum știu că prioritatea e o noțiune vagă și că nici culoarea verde la semafor nu mă ferește de o olteancă pe la patru’jde ani, „șofer de ocazie”, cum s-a recomandat, care nu cunoaște bine împrejurimile și credea că opresc eu (da, eu am crezut că oprește ea). :))

Din fericire olteanca conducea o buburuză de Beetle și nu un tir. Din fericire, amândouă, șoferițe pricepute, aveam o viteză mică, de vreo 40-50 km/h (motiv pentru care am și crezut una despre alta că oprește cealaltă:))). Altfel, acum probabil conduceam trotineta lu’ Sfântu’ Petru printre norișori. Presupunând că Sf. Petru și-a făcut CASCO la trotinetă.

Noi n-am avut CASCO la mașină, că ăla-i pentru înstăriți, așa că încercăm să remediem situația pe patru roți pe RCA-ul șoferiței di-vină. RCA la Euroins. Dap, cam nasoală situațiunea, însă până acum s-au mișcat destul de repejor și ne-au spus următoarele:
mașina noastră este, într-adevăr, daună totală. Evident, doar pentru că reparația cu piesele ei originale ar costa mai mult decât valoarea mașinii, nu fiindcă ar fi ireparabilă. Vorbim despre un Mercedes C200, în caz că din motive de lipsă totală a feței mașinii, nu se vede în poze :)). vom primi, așadar, o sumă de bani + epava pe care o puteți admira în poze.

Acum, eu v-aș ruga, dacă sunteți de treabă și drăgălași (și știu că sunteți), să mă ajutați cu niște răspunsuri la întrebarea „Ce facem cu epava?”. 🙂 Care sunt posibilitățile OPTIME de valorificare a unei mașini în această stare? Vânzare/licitații, etc? Vreun contact, o recomandare?
Mi-asum cu capul jos toate laudele ce vor urma la adresa femeilor la volan, cu care sunt, în mare parte, de acord. V-aș ruga doar să introduceți în comentarii, după șirul de bip-biiip^^#$@@!#* și „cine ți-a dat permisu’”, și niște info utile, dacă aveți.
Mulțu! 🙂

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

99 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Dauna totala pentru ca are bara din fata indoita un pic ?

    • Dauna totala pt ca valoarea reparatiei e peste 75% din valoarea masinii. Valoarea lor, din calculator, nu valoarea pe piata.

    • #3

      dauna totala se da atunci cand valoarea de noi a pieselor pentru reparatie intrece valoarea asigurata a masinii.

    • #4

      @corneli – Probabil airbag-uri + alte chestii prea scumpe sa fie luate de noi…

      Epava o vinzi ca pe orice alta masina. Pui poze si pret 🙂
      Sau, calculezi la un service cat te costa reparatia si o pui la vanzare ulterior “recent adusa din Germania”.

    • Daca valoarea devizului de reparatie depaseste 75 % din valoarea asigurata a masinii, e declarata dauna totala. Devizul se face doar cu piese OEM.

    • #6

      NU a sarit niciun airbag. Stricaciunile sunt strict la exterior.

    • #7

      ‘iese la polish’

    • #8

      Eu vreau sa stiu ce-a zis Ursu…:)

    • #9

      Romica, am zis ” ‘ca-ti-as p..a ta doamne ca avea prioritate “

    • Simplu. ”Au, mercedesu’ meu!”.

    • #11

      laura, e mai ok poza de sus, de la articol. adica e mai sexy asa, fata de aia de la avtar, mai formala. zic si io, noa.

  2. 2 variante:
    – parcurile de dezmembrări – partea proastă e că ăștia de obicei oferă prețuri mici, dar avantajul e că scapi repede de ea.
    – o pui la vânzare pe site-urile de specialitate. Fie întreagă, fie pe bucăți. S-ar putea să câștigi mai mulți bani, dar durează destul de mult și să nu merite tot efortul.

    • #13

      Nu ne grabim s-o dam atat de repede, vrem doar un pret corect pe ea, fiindca oferte de genul 1500 de euro au tot curs. Si, dupa cum se vede, nu-i cazu sa-i scadem ATAT de mult valoarea.

    • #14

      Pe bucati, my ass. Cine scoate bucatile din ea si ce face cu bucatile ramase? Le tii in apartament?

    • @Laura: daca nu e graba, pune-o pe site-uri si asteapta. 🙂

      @Dan C: Iartă-mă, dar nu am verificat dacă Laura stă la curte sau la apartament. Data viitoare voi cere și un CV. 😀

    • #16

      plus FFN

    • #17

      @Laura eu inteleg ca e Mercedes si na calitate si siguranta….dar la 1500-2000 de euro iei un Logan functional in stare decenta,pe cand asta mai are nevoie de investitii pentru reparatii.
      In Romania am observat ca multi ofera masini dauna (mai rau ca Mercedesu in cauza…asta nu e asa rau,dar nici ok) la preturi prea mari.Adica am vazut Duster ars 70-80% cu 3000 sau Touareg la 6000 ..rasturnat la 170-180.Ce sa faci cu alea cand la banii aia iei masini intregi si functionale si decente …ba chiar aratoase 🙂

  3. #18

    ofer 350 euro pe epava. rog seriozitate!

  4. #21

    O cunostinta care a avut tot un eveniment de asta cu dauna totala (si ce sa vezi, tot soferita) a dat-o la un nene care se ocupa cu dezmembrari. A luat vreo 2000 eur pe ea.

  5. #22

    Din experiente (prea multe de genul asta) iti spun ca ai doua optiuni:
    1. O vinzi tu, pe piese, dar asta inseamna sa stai mult timp cu ea in curte + sa faca “Ursul” pe mecanicul
    2. O vinzi la dezmembrari. Daca nu stii pe nimeni, o pui pe olx cu tot cu poze de sub capota si din interior (in special sa se vada bordul)

  6. #23

    Exista niste sisteme de licitatii pentru epave, dar sunt cu sistem inchis si doar asiguratorii au acces acolo. Cred ca te pot ajuta totusi sa o vinzi acolo 🙂 Ai adresa mea de mail la Cetin.

    • #24

      Musiu Cetin, daca binevoiesti sa-mi furnizezi adresa… 🙂

  7. Am avut si eu masina dauna totala in toamna anului trecut. Am postat anunturi de vanzare pe diferite site uri de vanzari auto avariate. Am primit telefoane relativ repede si daca nu trebuia sa stau dupa compania de asigurari si dupa judecatorie sa solutioneze cazul cred ca in maxim o luna o vindeam. Am vandut o cam cu 20 % din valoarea de piata pe care a estimat o compania de asigurari. Puteti incerca si la anumite parcuri de dezmembrari, dar cu atentie, ca majoritatea vor incerca sa va jecmaneasca

    • Am uitat sa mentionez ca era lovita mult mai rau decat masina voastra. Deci este posibil sa recuperezi mai mult de 20%

  8. #27

    Eu sunt de la comuna, poate de aia nu pricep cum poate sa coste reparatia 4-5000 euro, cam cat ar fi mertu sh.
    Eu as incerca sa repar epava.

    • #28

      Costa 4000-5000 pentru ca aia nu ti-o repara la Costel cu faruri de la dezmembrari si bara din Turcia, si doar un bloc optic bate mia de euro. Asta e.

    • #29

      alternator mercedes A 140,nou, 1139 lei

    • #30

      Da, cam aia e, ambele faruri sunt busite cu totul, iar la preturile de noi ale pieselor originale am gasit o duda de genul 3900 de lei farul. Asadar, de-aici si concluzia de “dauna totala”.

      Noi nu vrem sa reparam epava tocmai fiindca nu stim un service bun unde sa ma bazez ca dupa ce o repara va fi ok si nu e lipita cu superglue, asa ca poate cineva care stie mesteri buni care o fac la bani ok, se poate bucura de ea. 🙂

      Ori poate un service care o poate da pe bucati, ceea ce pentru ei ar fi aur.

    • #31

      Laura, iti dau cati mecanici vrei, care fac si treaba. Si nu iti iau ca in service cu toate ca sincer, la ce ai acolo poti sa faci si singura.

    • #32

      Din ciclul ‘pamantul e rotund si totusi, paradoxal, toti ne futem pe la colturi’, toti stiu mecanici bestiali, care fac masinile de zici ca-s noi, si pe drum vezi doar janghine care scot fum de furnal si nu pot depasi 140 kmh ca iese motorul prin capota. In pana mea, nu e Oltcit s-o repari la scara blocului, ce naiba.

    • #33

      Stefan, iti explic eu. Valoarea declarata de asigurator ( 5100 eur) cost reparatie ( 6000 eur )
      Ex : far bixenon lupa- 3700 lei. X 2
      Capota : 1700 ron
      Etc…

    • #34

      @jordan, janghinele sunt asa pentru ca nu sunt reparate deloc, nu pentru ca ar fi reparate defectuos. Eu cand vorbesc de mecanici de cartier, nu ma refer la tractoristi de CAP sau posesori de dacii ci de mecanici de meserie care lucreaza si acasa, unde au sculele necesare, nu o trusa de combinate si un ciocan
      Asa, per total, eu mai mult am avut neplaceri cu mecanicii de la reprezentante decat cu cei care fac pe cont propriu.

    • #35

      Aha, deci nu conteaza ca masina ar putea fi reparata cu piese aftermarket si sa ajunga la un pret inferior sumei asigurate. Cam paguboasa pt asigurator, pbbil e cv lege care stipuleaza ca obiectul de referinta e piesa noua.

    • #36

      Stefan, e lege care spune ca obligatia asiguratorului este sa te despagubeasca astfel incat bunul sa ajunga la situatia dinainte de producerea accidentului.
      Daca masina avea un far care costa 3700 lei, OE Mercedes, bixenon adaptiv cu lupa, in calitate de proprietar, de ce as accepta o reparatie cu un far chior de 500 de lei?
      Daca masina e echipata cu faruri aftermarket, nu ti imagina ca ti vor pune la calcul pretul farurilor originale.

    • #37

      @Liviu – si eu mai multe neplaceri am avut cu aia de la reprezentanta, ca la aia pe cont propriu nu ma duc. Bine, in general am masini cu ani putini, si poate de aia nu ma-ndur sa merg la service-uri independente.

    • #38

      @ursu
      Ma asteptam sa fie lege.
      Eu zic ca pot fi imaginate situatii cand preferi si piese aftermarket daca iti repari masina.(evident, nu la capitolul.siguranta)
      Dar daca e lege, aia e.

    • #39

      @Stefan

      Corecta logica, absolut, dar asta in planul 2, dupa ce esti despagubit la valoarea bunului afectat, poti alege intr-adevar sa o repari cu aftermarket… clar nu renteaza sa pui originale.

  9. #40

    cam toate Mercedesurie, inclusiv modelele mult mai noi decat a ta, au problema asta, dupa un accident usor frontal arata de zici ca a trecut tirul peste ea, e ceva legat de protectia pasagerilor, nu stiu sa iti explic chiar exact . ideea e ca se cam da dauna totala, pentru ca reparatia la reprezentanta cu piese originale evident costa cat nu face. aceeasi situatie a patit-o un prieten cu un E classe din 2011, i-au dat dauna totala, desi masina arata cam ca a ta. cu epava nu prea ai ce sa faci altceva decat sa o pui pe un site de anunturi gen autovit, best auto, olc, etc si sa astepti sa te contacteze niste domni in general foarte bruneti , daca va intelegeti la pret, masina va aparea peste 1 luna maxim 2 pe acelasi site, cu anuntul nu bate nu troncane, fara accident, accept orice test. sau mai ai varianta sa te duci la un service privat sa vezi exact situatia masinii, si daca nu prezinta probleme de siguranta, sa o repari mult mai ieftin decat la reprezentanta cu piese din dezmembrari, si sa o vinzi tu reparata sau sa o pastrezi

    • #41

      Da, sunt facute sa se deformeze foarte tare piesele astfel incat sa absoarba socul si sa l transmita cat mai putin inauntru…. Uneori e in avantajul nostru….alteori… 🙂

  10. #42

    Iei epava si banii, te duci la service si-o repari (suporti tu diferenta).
    Asta in caz ca diferenta e acceptabila. Daca diferenta e prea mare, ignore this suggestion.

  11. #43

    n-o sa injur, o sa spun doar replica ce face sa le sara tandara soatei si soacrei: “femeia la volan este cea mai proasta inventie automobilistica, dupa taxa lui tariceanu”

    cat despre ce sa faci cu epava – o dai la un parc de dezmembrari probabil pe niste bani de nimic, ori o repari, dai km inapoi si o pui pe autovit proaspat adusa din germania, o folosea o batrana pana la piata duminica, accept orice teste etc.

  12. #44

    nu mai bine o duci la mare si o faci recif de corali ?

  13. #45

    Pai astia de la RCA trebuie sa iti dea niste bani.
    Tragi masina intr-o curte, dai jos de pe ea tot ce este spart si apoi cauti piese la dezmembrari pe cat posibil iar acolo unde trebuie nou, pui nou.
    Iti faci calculul daca suma primita de la RCA iti acopera piesele, reparatia, vopsitul acolo unde este cazul si tragi linie. Daca banii iti ajung, o repari, daca nu, o dezmembrezi si vinzi piesele. La Remat nu este o idee buna pentru ca, fara tichet rabla nu iti iei nici sa platesti platforma pana acolo.

    • #46

      Mie imi pare subtire ce ai acolo. Eu am facut mai rau, ma rog cu Ford Focus 2, si m-a dus la 10 000 lei cu totul.
      Daca nu ai spart turbina, intercooler, DPF sau alte piese scumpe, restul este reparabil. Cauti un vopsitor bun de cartier sa nu iti ia mult si poate acoperi cu banii primiti de la RCA.

  14. Daca va hotarati sa o dati pe bucati si e manuala as fi interesat de cateva chestii din habitaclu ( schimbator, clima,poate si volan.) si motorasul de la oglinda stanga.

  15. #49

    Suma de bani va fi mult mai mica decat pretul pe piata al unui C200 echivalent. Acu multi ani a intrat unu’ in mine, eu conduceam o Dacia mai vechiuta, din 80. Asigurarile au zis ca masina e dauna totala, pentru ca reparatiile costa mai mult decat masina, drept urmare pot sa ma despagubeasca cu 900 de lei, ca atata valora o Dacie in ochii lor. Chiar daca pe piata era sensibil mai scumpa.

    • #50

      Same shit.
      Valoarea pe piata, nu neaparat cu optiunile ei si fara taxa ( aduse germania fara numere) aprox 6000.
      Oricum, sunt multimit de evaluare (5100)

  16. daca e dauna toata si o repari, pt tine de ex. mai poti circula cu ea? adica nu o radiaza nimeni dupa incident, gen compania de asigurari?

    • #52

      nu, e a ta, in aceleasi conditii ca si pana atunci. doar ca asigurarile nu vor sa o repare, mai pe scurt

    • #53

      Dap, si te trimit acasa cu epava cu tot, cu promisiunea ca vei primi in cont 75% din valoarea de piata a masinii. 🙂 Si se stie ca asiguratorii chiar platesc. Repede.

    • #54

      absolut

    • Sa inteleg ca 25% din valoarea masinii e taxa de fraier, sau cum?
      Nu dati cu parul, n-am fost pus in situatia asta pana acum, dar mi se pare c-as fi usor luat de prost daca masina mea are o valoare de 10000 si sunt implicat intr-un accident care nu e din vina mea iar asiguratorul imi da 7500. Restul de 2500 de unde ii scot? Ma apuc eu sa vand epava? Eventual surub cu surub?
      S-o ia si sa faca ciorba cu ea, iar mie sa-mi dea suma integrala, ca nu eu sunt tontul care a gafat.
      La casco o fi la fel?

    • #56

      dap, asa e la asigurari. prima oara cand m-am lovit de asta m-am sufocat de nervi. si daca nu stii, valoarea de piata a masinii din acel moment e data de studiile firmei in domeniu, nimic altceva. adica daca ei spun ca face atat, atat face, chiar daca masina ta costa triplu

    • #57

      O veste minunata am primit. Euroins a decis ca sunt apt de a fi despagubit cu 9000 de lei LEI. Atat considera ei a fi valoarea de piata a masinii.

      Gasesc solenta la banii astia ?

    • #58

      Arhi: valoarea de piata din acel moment e data de: pretul de catalog al masinii(aici includem si optionalele de pe ea) minus anii/gradul de uzura. La gradul de uzura se scade x%/an.

      @ursu: mie o reclamatie la Asf(nu mai stiu cum se numea acum 7 ani) mi-a adus 1500euro in plus la despagubire.

    • 2000E. nice. unde gasesc si eu una?

    • #60

      @Ursu zi-le la aia de Euroins ca valoarea de piata se refera la suma pe care ar face-o masina intreaga, nu lovita. Cum plm 9000 de lei? Cred ca iei mai mult pe ea daca o vinzi cum e.

  17. #61

    @arhi: pls, da-i fetei mailul meu. Am cea mai buna solutie, si tehnic si financiar. Desigur, daca doreste sa mai tina masina. Si oarecum offtopic, am si pentru tine pregatita o povestioara similara, dar astept mai intai sa se pronunte instanta :).

  18. #62

    Daca te intereseaza o persoana de incredere pentru reparatie, spunei lui musui Arhi sa iti dea email-ul meu si discutam. Dupa cum arata merita o vizionare la mecani. Bafta! PS: Nu sunt eu mecanic, dar cunosc pe cineva de incredere 🙂

  19. #63

    Un tinichigiu bun repara masina aia de zici ca n-a fost lovita niciodata. O ureche de far se poate lipi, samd, nu trebuie sa arunci cu bani pe piese noi de origine. Eu zic s-o repari si s-o folosesti in continuare, nu-i cine stie ce dauna.

  20. #65

    1.s-ar putea ca peste vreo saptamana sa nu mai fie dauna totala (discount service, etc.)
    2.daca iti da dauna totala, repar-o!

  21. Pastreaza epava, recupreaza banii de asigurare si repara masina cu piese din dezmembrari acolo unde se poate si cumpara de nou piesele esentiale. Ar trebui sa ramai cu bani macar de un pachet de tigari.

  22. #67

    reparatie scumpa, mai de degraba inteles cu asiguratile, luat o suma de bani si reparat masina pe contr propriu, iese mai ieftin
    altfel, as zice ca “Noi n-am avut CASCO la mașină, că ăla-i pentru înstăriți” nu e deloc adevarat, este fix invers
    casco e pentru saracii care nu au bani sa repare mercedes-ul in caz de… saracii se plimba cu logan-ul la care e mai ieftina reparatia
    bogatii isi iau direct alta masina, isi baga :- in casco
    recunosc, sunt sarac, am facut casco la un ford cand am vazut ca un prapadit de far costa 500 lei! fara motor..

    • #68

      Vorba vine pentru saraci. E accesibil la o masina mai veche, doar ca inaccesibil daca are peste 10 ani ( e cazul aici)

  23. #69

    In mod normal, masina ar trebui sa fie reparata pe cheltuiala asigurarilor, indiferent de cost. Ca, din cate stiu eu, RCA-ul nu scade odata cu varsta masinii. Ar trebui sa fie absolut irelevant faptul ca reparatiile sunt mai scumpe decat valoarea masinii (in ochii asiguratorului) din moment costul politei nu e corelat cu valoarea masinii. Sau, daca tot e estimata masina la o anumita valoare, sa gaseasca o masina comparabila ca dotari, km si intretinere la banii aia si sa-ti schimbe masina.

    Dar e o piata si pentru epave cumparate la pret de nimic, indreptate si vandute cu “km reali, fara accident, accept orice test”.

    • #70

      De ce nu e o afacere sa o repar/ sa mi o repare.
      Am oferta de 2000 eur. Consideram ca atat valoreaza.
      Reparatia,( facuta cu raspundere pentru ca n as vrea sa spun tatal nostru cand apas pe frana) ar costa vreo 2000, piese, manopera, vopsitorie.

      Dupa ce o fac, daca o vand, va veni unu ca oricare din noi si va spune :. Aaaa pai se vede ca a avut lonjeroanele indoite, asta a fost dauna. Iti dau 4000 pe ea.
      Atunci, prin repararea masinii, ma inham la munca, alergatura, cheltuieli si incertitudine. Deci, daca n a fost sa am bafta de ea, duca se.

  24. #71

    Reparata la un prieten mecanic cu piese de la dezmembrari, aranjat putin kilometrajul si pusa pe olx ca sa o vada baietii de valoare care vrea si ei mercedes sa atraga gagicile. Daca merge la bmw, merge si la mercedes ;). Sau vanduta pe bucati dar asta dureaza mai mult ….prea mare bataia de cap. Ah ..si sa nu uit : ce cautai in afara bucatariei ? :))

  25. #73

    Acolo e masina perfect reparabila daca ai noroc de un mecanic bun si nu te grabesti, luna asta iei un far, cealalata capota, cate putin in functie de bani si oferta de piese, daca nu-s stricaciuni structurale iese foarte bine la final daca zici ca te-ai atasat de ea si mergea bine…

  26. #74

    Mai bine cauti o alta dauna totala lovita in spate si faci limuzina:)

  27. #75

    Atentie la modul de calcul al valorii de dauna totala. Firmele de asigurari scad cateva sute de euro din despagubiri incadrand masina la stare de intretinere proasta. Cereti calculul oficial, in scris, stampilat si semnat, iar la plata in cont, atentie sa fie suma intreaga. Legea asigurarilor este tare stramba. Iar masina poate fi reparata ieftin cu piese din dezmembrari.

    • #76

      Ah, si mare atentie la semnat hartii. Nu semna la asigurator nici o foaie care contine “am fost despagubit” pana nu..esti despagubit. Este o practica comuna.

    • #77

      Merci George,

      Deja ma confrunt cu: despagubirea dumneavoastra = epava + 2000 eur :).
      Show ul incepe

  28. #78

    In principiu in aceasta situatie “dauna totala financiara” cam orice service serios iti poate repara masina cu suma primita ca dauna, folosind piese after market.
    Si va fi OK.
    Deci daca nu ai o problema nasoala care nu se vede in poze (de exemplu lonjeroane indoite) ceea ce e putin probabil daca aveati 40 la ora… e mai ieftin sa o repari decat sa o vinzi.

    Relativ la epava.
    Ei vor calcula valoarea daunei din care vor scade valoarea epavei si tu vei primi diferenta.
    Pentru evaluarea epavei se pune masina pe un site de licitatii.
    Daca ai noroc si in contract se specifica o valoare maxima a epavei (sa zicem 20% din dauna) sfatul meu e sa accepti evaluarea maxima si sa nu mai pierzi timpul. Altfel astepti 2-3 luni dupa licitatii.

    In alta ordine de idei, notiunea de “dauna totala” la RCA, cand nu se vina ta, e o porcarie.
    Tu aveai o masina si vrei o masina. Daca suma primita nu iti acopera reparatia sau cumpararea unei masini similare poti sa dai in judecata Euroins / soferul vinovat pentru rezolvarea situatiei.

    • #79

      Serj, culmea, lonjeroanele sunt indoite, nu mult, dar sunt plecate spre dreapta amandoua.

      Nu a fost.viteza cat natura impactului. Punctul de tensiune nu a fost frontal( lonjeroanele ar fi rezistst) cat lateral stanga spre dreapta( sensul de mers al vitei care n a cedat)
      Practic a smucit botul masinii spre dreapta.

  29. #80

    Daca e dauna totala, de ce kkt sa nu fim noi romani si sa o reparam si sa o vindem. Pana acum erati cu furca pe samsari, acum ca e miros de o combinatie hai ca poate merge. Gen bine ca nu ati zis ca poate gasiti pe unu ce are masina busita din spate si cu asta face una buna. O duci la dezmembrari si iti iei alta masina si aia e, adica renunti la sperantele ca accidentul asta a venit de la dumnezeu ca sa faci tu 3000 de euro.

    • #81

      super_fotbal, tati, eu n-am nevoie de accident cu 4 oameni in masina ca sa fac 3000 de euro. Noi vorbeam aici despre ce se poate face cu o epava. Am explicat mai sus de ce nu luam in calcul reparatie, merci 🙂

    • Auzi, ia scuza-ma putin. Esti un pic prost(ut). Ti se pare ca VREODATA, intr-o situatie in care iti buseste masina o CRETINA cu asigurare de RAHAT, ai cumva vreo sansa sa iesi castigator de aici?!

      Simplul deranj de a sta fara masina luni de zile bune de acum inainte nu face banii! Si explica-mi te rog de unde rahat ai calculat tu 3000 de euro pe plus, in conditiile in care primim TEORETIC 75% din valoarea masinii (intre timp s-au razgandit domnii de la Euroins si dau doar 2000 de euro, pentru ca, nu-i asa, azi ai masina de 5000 si peste noapte te trezesti ca face 2000 + o rabla)?! Doar aia 25% pe care nu ti-i mai da nici dracu inapoi sunt bani PIERDUTI.

      Dar, nu-i asa, hai sa dam cu parul, fiindca suntem isteti si ni se pare ca cineva face vreo combinatie care nici nu ne afecteaza direct macar, dar hai sa fim lupi moralisti.

      Mergi pe strada cu masina, la munca sau in concediu sau la ma-ta mare sa mananci o sarmala, si te trezesti deodata cu masina epava, cu milioane date pe platforma, pieton, alergand prin service-uri si milogindu-te pe la asiguratori sa-ti dea banii pe ea. Stem niste nesimtiti, in pana mea, uite ce fericire a dat peste capul nostru si noi ne plangem si incercam sa ne scoatem banii. Aruncati cu pietre. :))

    • #83

      well, super forbal e mai special, asa…

    • A, si asa, ca remarca vizavi de samsari: si noi am avut la un moment dat o Skoda care fusese dauna totala, lucru pe care l-am stiut la cumparare, si cu care ne-am dus vreo 3000 de kilometri pe autostrada spre Viena si s-a comportat impecabil. 🙂 Stiam c-a fost reparata foarte bine.

      Desigur, sunt convinsa ca tu fiind in situatia asta, cu o masina de 5000 de euro in parcare si cu slabe sperante sa mai vezi vreun ban pe ea de la asigurator in viitoarele 3-5-6 luni, n-ai incerca sa scoti cat mai mult pe ea, ci ai da-o pe 30 de milioane la fier vechi. 🙂 Doar asa, din principiu si fiindca nu incurajezi samsarii.

    • #85

      Acuma daca va intereseaza ce zic eu, cred ca problema e la voi. Am amestecat chestiile in comentariu, avea mai multa legatura cu aia de au zis sa o repari decat cu voi, dar am avut altceva de facut si n-am mai stat sa rectific.

  30. Privind poza 3 am avut o revelatie: Mertanul fara bara seamana destul de bine cu un Trabant.

  31. #87

    Daca e sa repari masina, cel mai bine ar fi sa incerci la un service care nu e in Bucuresti. Am avut si eu un accident iarna trecuta si a fost diferenta de pret de cam 250%.

    Asa ca daca cineva din voi e din alt oras sau stiti un mecanic prin alte parti, eu zic sa incercati asa. Chiar si cu banii dati pe platforma tot iese mai ieftin.

  32. #88

    cauti una lovita din spate, o cumperi si muti piesele pe asta, restul la dezmembrari.

  33. #89

    Si referitor la ce as face eu, ca vad ca ma trimiti la mancat sarmale si nu face nici naiba sarmale in familia asta. Merg pe principiul lasa ca mai fac eu bani, sanatos sa fiu. Am zis mai devreme, eu chiar am inteles ca vreti sa o reparati, ca va dau aia 10000 si vreti sa luati cat mai mult pe epava aia.
    Asta e problema la mercedesuri, iei una de arata de 100.000 cu 10.000, ca nu vrea nimeni sa le repare dupa ce ies din garantie. Decat sa cumperi c class la mana doua, mai bine un logan. Conduc unu acum si s-a speriat mamaie cand a sunat telefonu si a inceput sa vorbeasca masina.

    • #90

      N am o problema cu loganu, dar, cand vad acelasi material pe.plafon din 2006 pana in 2015, chestia aia ieftina poroasa, cum erau covoarele alea de iuta pe vremuri…
      In plus, pe logan, in 3, 4 ani chitaie tot plasticul.
      Avut audi a3 din 99, 1.9 sdi( no turbo).
      In masina aia in 17 ani nu s a deplasat niciun plastic nici macar 1mm. Mergi pe sina de tren si nu se aude nimic.
      Punct forte la logan : motorul de 1.5 dci care e o bijuterie de fiabilitate, cel putin alea euro3 si 4 pe care ei le stiu cu 500k km plus fara umblat in el.

  34. #91

    Am trecut prin aceeasi situatie anul trecut…
    Inteleg de ce nu vrei sa o repari, desi la prima vedere nu pare asa grav/complicat.
    Sa explic pe scurt cazul meu. Opel Astra G, lovita din spate (longeron, haion, bara), carligul intact ca a fost lovita din lateral :)). Asiguratorul celui vinovat a evaluat masina la 6000 de lei (deci primeam 4700 + epava). Am cerut explicatii detaliate, cum a ajuns de la 16000 de euro valoarea de noua la 6000 de lei. A doua oferta a fost mai mult decat satisfacatoare. Am pus anunt pe olx, am refuzat cateva oferte de 300 de euro si am vandut-o dupa doua luni cu 500 de euro. Am intalnit si samsari, dar am vandut-o unui cuplu din mediul rural, care mai aveau o masina ca a mea. Cred ca faceau colectie…Nu pareau samsari, deci cred ca au luat-o sa o repare si sa o pastreze.
    Exista un catalog universal cu gradul de uzura. Iti poti calcula singura valoarea de piata la momentul actual, daca stii pretul de nou al masinii…

    • #92

      Ce inseamna mai mult decat satisfacatoare?
      Spune si compania.
      Incerc sa aflu cam ce marja de negociere au baietii astia intr o discutie.

    • #93

      Compania este aia romaneasca, ce are capital austriac.
      Nu pot spune suma, dar mi-am permis sa nu tin la pret cand am vandut epava (ma gandeam la 700-1000 E). Am refuzat oferte gen laptop la schimb, voiam bani sa imi cumpar o alta masina.
      Nu stiu daca se poate negocia cu ei. Eu am simtit ca au incercat sa traga o teapa. In primul mail au spus doar atat: “valoarea de noua 16000 de euro, valoarea actuala 6000 lei.” Dupa ce am completat formularul de solicitare a despagubirii, am asteptat mai mult decat cele 10 zile, cat era normal. Am primit banii dupa doua luni si doua reclamatii la ASF si ANPC.

      Oferta aia de 2000 de euro este aiurea. Da-le pe la nas cu catalogul ala, nu e publicat doar asa, la misto. Cineva trebuie sa il respecte. Am auzit ca mai fac si tiganii gen cauta anunturi asemanatoare si fac o medie la preturi.

    • #94

      @Ursu – am scris si mai jos dar poate nu vezi .

      Asigurate ca in acte scrie clar – Vehicul declarat dauna totala . Pentru ca asiguratorii au acum o alta metoda prin care iti spun ca e dauna totala fara sa fie matematic sau clar acest lucru si mascheaza asta prin oferta de despagubire.

      Iti pot spune mai multe dar poate telefonic sau cumva , am lucrat ani de zile cu dosare de dauna si am trecut si prin asta personal .

      Am primit o oferta si apoi cu tact a doua oferta a venit cu 35% in plus fata de prima.

      Ca o metoda de calcul ei pot scadea TVA-ul si un 10% pentru deranj.

  35. #95

    In primul si in primul rand trebuie sa te asiguri ca suma primita de la asigurator este satisfacatoare.
    De obicei ei fac o prima oferta cu un pret mic . Atentie sa faci diferenta intre “dauna totala” si “oferta de despagubire” , pentru ca ei pot sa iti faca o oferta dar sa omita sa iti spuna ca ce primesti de la ei este o oferta si nu o despagubire de dauna totala.

    Daca e cazul sa nu fii de acord cu suma trebuie sa ceri o recalculare sau sa ii rogi sa iti inainteze metoda de calcul.

    Apoi cu masina este alegerea ta.
    Daca cei de la asigurare si service nu au facut reconstatare va trebui sa faci tu . Ca pe langa elementele de caroserie de la exterior pot fii alte probleme ( lonjeroane strambe , motor afectat ) lucruri care nu se vad cu ochiul liber ci se vad dupa ce se demonteaza elementele contorsionate.

    Daca nu ai nevoie sa dai motorul jos si sa tragi de lonjeroane , dauna intradevar pare mica si o poti repara ieftin si apoi o poti revinde sau chiar pastra.

    Gasesti parcuri de dezmembrari unde te duci si iti cumperi jumatate de masina .

    @Ursu – Marja de negociere se face din ochi de obicei. Tu trebuie sa decizi daca suma este sau nu conforma cu realitatea si sa ceri modul de calcul sau o alta oferta.

  36. asteptam peste ceva zile pe autovit “mercedes, al doilea proprietar, fara accident”

  37. #97

    Cam la CE pret ai da masina? Just asking….

  38. #98

    Daca nu te-a ajutat costin call me

  39. #99

    editat de Arhi:
    ba idiotule, nu ti-am zis de atatea ori ca aici nu vei mai comenta niciodata?