Observ, odată cu stabilirea datei referendumului, că apar tot mai mulți dintre postacii cu “nu sunt cu coaliția/pesedist/etc, dar votul, dar obligația, dar democrația”. Mai observ și membri penele care au impresia că aici e locul lor de campanie și au dreptul de a emite minciunele pdliste. Și sunt foarte supărați că nu le permit să comenteze.

Băieți, să vă fie clar. Aici este proprietatea mea, personală, pe nume propriu. Nu aveți nici un drept. Niciunul. Mizeriile voastre mergeți și le răspândiți unde vreți voi. Pe orice site unde, nu-i așa, trebuie să permitem opinii, să ieșim din bulă și alte chestii interesante care, la final, se transformă în apologia pesede sau penele, pentru că băieții comentează pe bani și au timp să acopere cu căcat orice altă opinie.

Nu, nu vă permit opinii. Eu sunt angrenat, punctual, cu situl MEU, în misiunea de a educa oameni. Nu mă interesează pluralitatea opiniilor, nu doresc să ies din bula mea și să primesc opinii pesediste, nu mă interesează nimic. Trăim vremuri în care mori sau trăiești, atât, restul e bălăceală de hipsteri.

Unul din puncte este acela de a înțelege că singura soluție pentru a stopa referendumul urii creștinopate este boicotul. Lipsa de la referendum. Orice altă soluție, mers și scrie MUIEPSD pe bilet, anulat biletul, votat nu, nu face decât să vă treacă în listele de prezenți și să ducă prezența la 30%, limita de validare. Vă rog să înțelegeți, orice ați auzi în altă parte, dacă ați dat cartea de identitate la votare și ați primit ștampila de vot, este ca și cum ați vota pentru Coaliția analfabeților.

Și pentru cei care explică cum că vai, trebuie să mergi la vot, Curtea Constituțională, pe vremea când nu era transformată în prezervativul folosit al psd, a scris:

Exprimarea unei opţiuni politice poate avea loc nu numai prin participarea la referendum, ci şi chiar prin neparticiparea la acesta mai ales în situaţiile în care legislaţia relevantă impune un anumit cvorum de participare. În acest fel, se poate crea o majoritate de blocaj raportat la numărul cetăţenilor unui stat; în acest mod, cei ce aleg să nu îşi exercite dreptul la vot consideră că printr-o conduită pasivă îşi pot impune voinţa politică. Astfel, alegând să nu îşi exercite un drept constituţional, cetăţenii îşi văd realizate propriile lor convingeri prin neacceptarea, în mod indirect, a celor contrare. De aceea, neparticiparea la referendum, mai exact neexercitarea dreptului la vot, este tot o formă de exprimare a voinţei politice a cetăţenilor şi de participare la viaţa politică.

Așa că, vă rog frumos, faceți-vă politica în altă parte. Nu mă interesează frazeologie cu Accept hate-ul, dați cu roșii, veniți cu argumente. Caută lacrima și mergi în plm unde vrei tu.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

72 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Poate un postac din acesta ne face un articol si ne explica subtilitatile muncii de postac: cat se lucreaza, unde, cat se plateste, ce opinii trebuie sa aiba etc.

    • #2

      Eu am o suspiciune ca recrutarea se face prin anunturile alea de pe facebook unde zic aia “munceste de acasa si in timpul liber”. Am dat mesaj alora de vreo cateva ori, dar nu mi-a raspuns decat una care vroia sa vindem nu stiu ce creme.

  2. Pe mine altceva mă deranjează maxim.
    Referendumul va costa o groază de bani ~ €35M
    Nu mai bine de banii ăia operăm niște copii cu grave probleme de sănătate?
    Întreb :/

    • #4

      Nu stiu de ce intrebi. Nu, serios. Inteleg ca sunt intrebari la care nu astepti neaparat raspuns. Ti s-a parut ca pana acum s-au folosit banii util si acum s-a dat cu tifla? Nu ii pasa niciunuia de pulime. Celoc care le pasa, nu ajung sus. Nu-s lasati de astia daca nu pot fi controlati, daca nu pot fi avuti cu ceva la mana. Astia de sus daca au problrmr de sanatate isi opereaza familia afara prntru ca stiu ca nu au bagat un leu in sanatate. Si daca as fi USR as face urmatorul slogan “au fost sute de copii cu proble grave pentru care guvernul putea sa le ofere o mana de ajutor si o sansa la viata, dar, PSD a decis ca mai bine ca cu banii aia, cu 35M euro, mai bine face referendumul pulii sa fie scris negru pe alb cine cu cine trebuie sa faca sex”

    • #5

      Plus inca ceva. Referendumul asta are foarte multe scopuri. Incearca sa modifice constitutia, vad unde se afla in piata nu prin sondaje si alte cacaturi, vad cum functioneaza butoanele, primarii, popii, vad daca fasola cu carnat si Dan bitman si-a facut efectul, vad ce face concurenta cat de bine se mobilizeaza, vad cum raspunde populatia si cu suporta populatia inca o pula in cur, vad cat de bine merge manipularea, incearca sa obtina pozitie de forta si sa joace la santaj, provabil vor aduce iar in discutie cum sa il dea jos pe Iohanis, etc. Obtin date reale. Isi testeaza armele in camp real de lupta, nu pe simulatoare.

    • #6

      Putem sa te operam si pe tine eventual. Dar mai intai construim, tot din banii astia un spital. Si o autostrada care duce la spital!

      Acum serios, boy… Astfel de labarii discrediteaza argumente mai bune. Sa te vaieti cu mainile in cap, well, asta suna mai degraba a asistat social asa.

    • #7

      35 de milioane? hahaha… cat costa furunculu’ ala din curu’ parlamentului?

    • #8

      Argumentul tau e la fel de fals ca referendumul.

    • Mulți parerologi pe situl ăsta :))))
      Unu mai special ca altu

    • #10

      @gorpin: te rog eu nu vota, niciodată în viață
      Și 2, să nu faci copii

    • #11

      Altu zice că e fals argumentul
      Ok, eu zic sa le dam foc copiilor atunci
      Ce dracu
      Suntem nemuritori și tara va merge mai departe oricum, nu trebuie sa ne intereseze viitorul

    • #12

      De fapt costa de 2 ori pe atat. Acum votam ca parlamentul sa faca adunare constituanta de modificare.
      Dupa adunarea constituanta se mai face un referendum, pe alti bani, ca sa se aprobe noua constitutie.
      Care ar trebui sa includa si cei 300 de parlamentari.
      Asa ca sarim de 400 milioane de lei costuri totale.
      Dar nu vor face constituanta.
      Adica

  3. #13

    Cetin, am o colega la lucru, ceva neoprotestanta (baptista cam), fata oke, ne intelegem foarte bine, casatorita, fara copii. Totul OK. Nu vorbeste de religie la lucru, nu propovaduieste, nu incearca sa explice cum e cu doamne doamne, etc etc. Ba da cand vad ca o arde pe facebook (am vazut cand si-a adaugat poze pe contul ei, eu neavand facebook) cu “spune DA” la referendum, nu pot sa nu ma intreb “ba ej nebun? adica ai scoala, esti tanara, nu esti analfabeta, traiesti intr-un oras oarecum mare, nu bucuresti dar totusi, te uiti imprejur, vizitezi o tara straina, si tu o arzi medieval cu chestii de genul asta?”
    E trist si ridicol in acelasi timp si noi ca natie suntem vai de capul nostru, ca moldovenii aia care au protestat fata de concertu satanistilor sau rusii aia care au protestat pana la concertele lu Madonna prin 2006…Si cand te uiti prin vest aia o ard cu Hellfest-uri si Wacken-uri de ani de zile si nu i-a mai plesnit dumnezo in cap de pagani si satanisti. Suntem vai de p la noastra. 🙁

    • si eu am la fel dar varianta ortodoxa. nascuta si crescuta in ASCOR (google it).

    • #15

      Am o cunostinta (fata) medic care raspandeste cuvantul Domnului, sanctitatea gaoazei si interzicerea avortului. Habotnicia vine in multe nuante, nu este doar pentru cei fara scoala. Daca ai fost crescuta de o mama bisericoasa, te-a mai dus si la o coterie de popi in copilarie, poti sa te speli prin trei facultati – informatia primordiala nu se pierde.
      Acumulând noi informații, vei avea acces la imagini mai ample, bineînțeles. Te vei uita la un avion în zbor și, pe lângă voia dumnezeiască, vei vizualiza și vectorii forțelor. Dar homosexualii tot în iad ajung.

    • #16

      Dani, daca imi permiti sa-ti spun asa, partial corect dupa mine. Intr-adevar unii raman cu informatiile aflat de mici si cred ca alea sunt adevarul…ca si cu vinul, cu cat e mai vechi cu atat e mai bun.
      Dar, pe de alta parte nu sunt de acord pentru ca stiu si eu oameni care au crescut de mici mergand la biserici, cantand cot la cot cu popa si cu strana, stiind pe de rost toate rugaciunile si unii psalmi, tinand post samd, care nu au ajuns in halul asta. Nici pe departe!

    • #17

      Credinciosii aia de la BRC au facut urat in fiecare an ca sa opreasca festivalul, numai ca roacherii nu sunt asa prosti precum simpatizantii Deliei sau Andrei, au ignorat in fiecare an tot ce au latrat preacredinciosii. Anul asta au incercat sa saboteze festivalul in ultima zi, au reusit sa opreasca curentu’ de pe undeva. Artistii s-au sesizat, l-au imputernicit pe organizatorul festivalului sa ii dea in judecata pentru distrugerea imaginii artistice si banii stransi de pe proces vor fi donati familiilor victimelor colectiv.

  4. Ia s-o mai sugă toţ ieştia, dar toţ toţ cu referendumu pwlii, m-am plictisit de subiectul asta ca de soacră. Şi nu am soacră.

  5. Cine merge sa voteze ma-sa-i intelectuala

  6. #22

    Citesc acest articol aflandu-ma pe un scaun de metrou (nu Bucuresti), pe scaunele din fata mea se giugiulesc doua femei, probabil lesbiene, fara ca nimeni din vagon sa recurga la vreo violenta de orice fel. Suntem la ani lumina de civilizatie si acceptare, ceea ce ma deranjeaza in Romania nu e neaparat atitudinea retrograda si barbarismele omului de rand, ma frapeaza faptul ca idiotenia neacceptarii este sustinuta de guvern/toate partidele si de toate cultele religioase.

  7. #27

    Nu merg sa votez , punct. Nu vreau sa contribui la intoarcerea Romaniei in evul mediu intunecat .
    Am inceput sa fiu foarte iritat de religiosii care iti explica ei cum este cu viata, cum detin ei adevarul absolut.
    Mai intai facem un referendum sa interzicem drepturi dupa care urmeaza referendum prin care obligam lumea sa respecte reguli stupide .

  8. #28

    Referendumului este un test pe bani multi. Si nu cred ca va depăși 25 % prezență.

    • #29

      Pai PSDistii au scos vreo 25-30% la parlamentare acum 2 ani. Gandeste-te ca mai vin si boemii care isi manifesta dreptul de vot si pun NU, se face lejer.

  9. #30

    Daca Dragnea ar fi un troll bun, macar de nivelul lui Base, ar arunca inca o intrebare pe buletinul de vot: “Vreti penali in functii publice?”.

    • Întrebarea de pe foaie la referendum va fi “Ești de acord cu legea X votată în Parlament?” fără alte detalii. Mă aștept s-o schimbe/completeze în anteziua votării cu ceva mizerie gen de ai furat dar n-ai ucis, atunci nu-i bai. Desigur, doar dacă ești politician și sugi pula lu’ dragea în partidu’ vesel.

      Apropos, ce mă enervează toți muiepesediștii pulii care o tot dau cu democrația în partid. Mă doare-n pulă de “democrația” într-o organizație privată, din partea mea pot să-și sugă pulile în cerc sau să se măcelărească periodic. Dar democrația în țară (adică pentru toți fraierii, nu doar șobolanii abonați la banii statului din muiepsd), ei bine, asta o vreau respectată și protejată. Morții mamii voastre de hoți ordinari.

  10. #32

    Sectiunea de comentarii de la Petreanu si G4Media e de necitit, asa ca aprob pozitiv Cetine.
    Este atata de cacat ce se intampla ca oricine vine si-mi zice ca merge sa voteze NU, ca asa e behehe democratic, nu-i altceva decat un lup imbracat in oaie.
    Cu aia care vor merge sincer sa dea cu DA-ul, nu am nimic, daca atata ii duce capul, atat fac.
    Dar astia cu votam democratic NU, nu merita nici 5 secunde din viata mea.
    Si asta vi-o zice unul care in 2012 a fost printre cei 11% care au mers si au votat NU in cazul lui Basescu. Dar ala era un referendum cu un scop clar si cu o finalitate, nu mizeria asta sinistra.

    • #33

      g4media are deja titluri cu Nu o sa iti vina sa crezi! Dragnea e distrus de aceasta declaratie!

    • #34

      asumarea reducerii cu 25% a salariilor abia dublate este o incalcare a constitutiei?

  11. #35

    Am observat si eu smecheria cu ‘nu ca tin cu PSD, dar…’ sau ‘nu ma omor eu dupa Dragnea, dar…’. Asa recunosti trolul pesedist (sau penelist, ca PNL e un fel de PSD mai far’ de noroc).
    Altfel, trebuie sa fim constienti ca la referendum, in afara de votantul pesedist, multi dintre ailalti vor vota ‘pentru’. Aici e marea smecherie a lui Dragnea, care va trece pe cont propriu eventuala victorie.
    La postul de ieri e afisul ala cu indemnuri electorale. Pai, dupa ce i-au injurat pe ‘hastagisti’ si tefelisti, dupa ce primarii PSD refuza sa valideze listele cu semnaturi ‘fara penali’, nu le-a fost deloc jena sa puna pe afis #rezist + #farapenali. Fraieri sunt destui.

    • #36

      în politică, primul lucru la care renunți este jena! nu știu de ce vă mai mirați atâta și după atâția ani de nesimțire!

  12. #37

    Ma, eu nu sunt cu coaliția si nici paseist. Dar cred ca este obligația noastră, a tuturor (macar a celor care au mai mult de 2 neuroni) sa zicem “muie psd” si sa nu mergem la vot.
    Acum e timpul să faceți cum ati facut si data trecuta cand s-a votat. Mergeți la schi, mergi la.munte/mare pula nea mergeți oriunde numai la vot nu!

  13. #38

    Nu cred ca o sa se atingă pragul dacă cei anti – PSD stau acasă. Ar insemna ca au aproape 6 mil. de voturi. Și n-au, niciodată n-au avut.
    Problema e ca e o tema favorita a bărbaților cu pula mica(no ofense dudes, aveți limba, degete) gen Puya si a credinciosilor care vad în asta o Cruciada acceptând inconștient sa fie idioții utili.
    A, da, dacă nu se fură la prezenta.
    Cred ca oricum va fi, validat sau nu, o sa fie strâns, gen 28-33%.

    • #39

      Din pacate, e foarte probabil sa se atinga. Spun asta pentru ca nimic nu e mai tentant pt romanas decat sa-i f…a grija de gaurile vecinilor si ce intra-n ele. Restul, politica, nivel.de trai, Constitutie astea nu prea ne dor. Dar daca este despre cum baga altii ratonul la scorbura si cat de crestini suntem noi, suntem primii. Sa nu uitam ca in mare parte alea 3 mil de semnaturi s-au realizat si cu ajutorul BOR-ului. Nici nu vreau sa stiu ce se mai predica duminicile astea la biserica. Bula de internet e mica, Romania reala e arhaica si primitiva.

  14. #40

    Majoritatea guvernantilor au dosare penale, se fura la greu de la bugetul de stat, infrastructura existenta la momentul ’89 s-a deteriorat masiv, altceva nu s-a construit, parintii renoveaza sali de clasa, bebelusii se imbolnavesc la nastere in spitale, CFR e terminat, strazi dezastru mor oameni nevinovati in fiecare zi. Dar noi trebuie sa votam cum sa apara 5 cuvinte in constitutie

  15. #41

    Sti ce e nasol? Vad persoane cu 10 ani mai tinere ca mine 18/28 ani care sustin sus si tare prostia asta cu referendumul. Chesti tata, valorile crestine, noi credinciosii, blasfemie si alte bla bla-uri. Suntem genul de oameni care iti dam cu sapa in cap daca ai alte idei, dupa care mergem la biserica si urlam cat ne tine gura ce crestini adevarati suntem. Nu ma pot satura din admirat prostia omeneasca!

    • #42

      Unii idioți o fac pentru validare ( de fapt încearcă, că nu reușesc), vezi câte un urât/o urâtă cu spume pe fb cum dă share la căcatul ăsta de referendum, zici că așteaptă a 2-a venire a lui Cristos și crede că dacă lumea vede opinia lui că el/ea e om de familie, automat îi va crește valoarea pe piața de dating, dar nu fac decât să-și expună hidoșenia caracterului. Pentru că nimic nu e mai creștinește ca acasă să te uiți la tone de fetișuri pe pornhub, sau dacă ești mai binecuvântat să îți facă un deepthroat femeia, că dumnezeu te vede doar afară când te ții de mână.

  16. #43

    Tai mustul cu hrean,ca nu alcool,fac curat în beci,mai stim si alții,de unde nu o să ies prea curând asa că să nu se conteze pe mine la exercitarea democrației.Să mă su.ga ortodox.

  17. Că sa vezi nivelul de cultură, îl compară pe ciolos cu hitler și pe aia de iar cu partidul nazist, ăștia de la pro tv sunt marxiști că nu promovează referendumul, iar daca nu mergi la vot ești o oaie spălată pe creier. Sunt niste mizerii umane.

  18. Eu sunt de parerea ca toti astia care sunt cu familia traditionala sunt crescuti la tara intr-o familie unde sotul isi altoia nevasta regulat, la fel si pe copii. Odata veniti la oras, au incercat sa se schimbe, dar chestia asta e inradacinata prea adanc in subconstietul lor si nu pot sa treaca peste. Asa au auzit/vazut in casa, asa fac si ei la randul lor…
    Sa-mi fie cu iertare, dar si eu am crescut 20 de ani la tara, doar ca la facultate am avut colegi mult mai destepti decat mine si care nu au acceptat si nu au facut niciun compromis cu mine, ori gandeam logic cu mintea mea, ori era exclus definitiv din gasca lor.

    • #46

      Si care e diferenta intre ăștia care vor sa scoată pula din cur cu forta si colegii tai de la facultate care ori gândeai logic (si probabil ca ei) ori erai exclus din grup?
      Ori poate nu ai reformulat bine si am inteles eu gresit dar din ce spui cam asta reiese că ai tai colegi erau “ori esti cu noi, ori împotriva noastra” ceea ce nu ii diferă cu nimic data debasria care au inițiat referendumul asta de cacat dau dr tatăl din Vaslui care îi explica copilului ca trebuie sa faca ceva intr-un fel ca asa spune el si ca asa e bine, bineînțeles dupa ce îi trage si o mamă de bătaie.

    • Cu siguranta m-am exprimat eu aiurea :)) Bro, colegii respectivi m-au invatat urmatoarele, poate asa se intelege mai bine:

      1. sosetele nu se poarta si a doua zi daca nu le-ai spalat seara
      2. dupa ce faci dus, nu mai iei tot aceiasi chiloti pe care i-ai avut inainte
      3. deodorantul face minuni
      4. manelele nu sunt bune
      5. drepturile omului sunt sfinte
      6. etc

      Nah, eram copil de la tara…ce vrei :))

      Comprendre acum?

    • #48

      Chilotii, daca ii intorci pe partea cealalta, mai rezista pana la urmatorul dus.

    • Dupa dus oricum nu ai miros naspa. Cel putin prima saptamana.

    • #50

      poate chiar 2, depinde daca ai tricou merino sau nu:))

    • #51

      @Cetin: subtil

  19. #52

    De mers la vot nici nu se pune problema, am lucruri mai bune de făcut decât să slujesc mizeria asta.
    Pragul însă am trista senzația că se va atinge, cu sau fără participarea noastră. Desigur, PSD nu are la ora asta voturile necesare, dar în același timp el este cel care numără 🙂

  20. #53

    eu nu știu ce atâta disperare cu votu ăsta
    problema e banu public cheltuit pe porcăria asta
    restu nu contează

  21. #54

    Si sint o gramada pe care in consideram zdraveni la cap, care merg la acest referendum!

  22. Mulți n-au înțeles nimic din referendumul ăsta, s-au dus pe fenta cu homosexualii și gata, acolo s-a oprit curiozitatea lor despre asta. Și e greu când lumea se informează de pe Facebook mai mult.

  23. #56

    Faza e ca la referendumul asta biserica isi poate indruma enoriasii fara vreo problema. Cand e cu politic mai au o jena ca printre enoriasi pot fi unii care ar vota diferit.
    Nu vreau sa deschid momentan subiectul asta cu bunicamea sa vad ce se spune prin biserica, dar am o vaga banuiala.
    In afara de oameni de care a auzit lumea asa putin, nu vad pe nimeni sa zica nu ori sa zica sa se boicoteze. Mi se pare ca boicotarea o sa ii tina acasa fix pe aia care ar vota nu.
    Totusi rezultatul referendumului este irelevant din simplul motiv ca in 2018 ar fi trebuit facut un referendum care sa intrebe populatia daca vor casatorii intre homosexuali sau ceva de genul. Ori asta de se intampla acum este fix la polul opus. Si mai este irelevant pentru ca normalitatea presupune lgbt si PC, chiar daca unii zic vai e dusa la extrem, asa ca in momentul in care romania isi scoate capul din cur referendumul e zero.
    Ca daca se voteaza da si se schimba definitia dovedeste ca romanii urmeaza o cale diferita si ca vor sa se intoarca in 1800 si asta e naspa. Nu ar trebui sa fie ceva nou. Sunt cativa ani de cand sunt destule semne si avertismente ca romania se duce cu vaca pe camp, destule cat sa trezeasca in mintea cuiva ca tre sa faca ceva sa isi pazeasca fundu.

    • #57

      Cand e cu politic mai au o jena ca printre enoriasi pot fi unii care ar vota diferit

      Mestere, s-ar putea sa te surprinda asta, dar nu e asa. Mai ales pe la sate, preotii nu se sfiesc in a-si indemna (in timpul slujbei) oile din turma sa voteze cu “PSD, ca lor le pasa de oameni”.

  24. #58

    Lasa-i, buoss, ca e ocazia perfecta sa mai faci curatenie printre comentatori.
    Daca in 2018 ii intereseaza cine, ce si unde-si baga, sau daca nu pot intelege ca boicotul e singura solutie ce plm sa caute aci?

  25. #59

    Sanse mari sa se tina referendumul si la fel de mari sa iasa pozitiv din discutiile random prin autobuz. Dar daca vor modifica legea si/sau Constitutia nu va intra pe infringement cu Bruxellul? Astia chiar tin mortis ca Romania sa plateasca amenzi usturatoare? Sper sa nu treaca validitatea, ori macar sa nu apuce besedeul sa modifice…

  26. #60

    Respect man, pentru momente din asta imi place sa vin aici pe site 🙂

  27. #61

    Nu contează ce va doriti si ce credeți, contează ce se votează, asa merg lucrurile.

  28. #62

    Nu voi merge la referendum, dar cred că ar fi putut fi și o mare oportunitate. Un vot contra l-ar face istorie pe Dragnea de a doua zi , ca dealtfel și pe toți popii care fac prozelitism in școli.
    Și nu uitați vorba lui Churchill, un război nu se câștigă doar prin retrageri.

  29. #63

    La referendumul din 18-19 octombrie 2003 a fost nevoie de 2 zile (oficial) şi de o fraudă masivă (neoficial) ca să treacă. Şi ăla era un referendum cu temă mai puţin controversată. Pentru cine îşi mai aduce aminte (na, acum 15 ani, poate unii n-aveau încă drept de vot): 1. La Bucureşti (unde treaba era mai vizibilă) de-abia s-a atins o prezenţă de 38%. În alte părţi s-a dat cu cîrnaţi gratis şi tombole la greu. 2. În întrecerea socialistă pe primul loc a fost Vrancea, cu 74%. Celelalte judeţe au avut la hectar doar 53-55%. Cîştigătorul Daciadei e şi acum la butoane. 3. Noaptea (dintre…) e un sfetnic bun pentru cine e deştept şi păzeşte 🙂 urnele.

  30. #64

    Nasol ca e depaarte, pe 7 oct. Toata media romaneasca o sa mestece ca lemingshii kktul asta, mai bine era azi, inplamea sa scapam naibii. Dar nah, e ca sa fure baetii de bine in liniste. Ii doare pe ei in pla de referendumul asta, dar si inainte si dupa au timp berechet sa bage mana in borcan. Ca oricum nimeni nu se uita la asa ceva, toata lumea combate.

  31. #65

    Bine zis boss.
    O copiez la mine pe timeline. Poate mai filtrez din Cpf-iști

  32. #66

    Mie logica imi spune ca sint 30 la suta de romani dispusi sa voteze DA. Nu e vorba aici doar de procentele pesedeului, mai sint multi altii. Pocaitii, oamenii simpli de la tara (nu neaparat votanti pesede), o gramada de parinti cu un grad mediu de cultura, pupatorii de moaste,etc. Daca cineva crede ca referendumul nu va fi validat, parerea mea e ca se inseala. Ca la toate scrutinurile trecute de cind am facut 18 ani, eu unul voi vota. DA, NU, MUiE P S D, treaba mea. insa daca lumea sta acasa inseamna ca-i lasa pe altii sa decida. Cea mai proasta alegere. Cistigi, pierzi, dar macar participi. Ii mai tineti minte pe cei cu MA PIS PE EL DE VOT? Au rezolvat-o. Ai hanele ude. Fiindca acum se pisa altii pe ei.

  33. #68

    Faza e ca daca trece referendumul, exista riscul ca pornhub si xhamster sa blocheze accesul utilizatorilor romani la sectiunea lesbi si threesome pentru ca nu sunt conform constitutiei. Macar consecintele astea luati-le in calcul daca de altceva nu va pasa.

  34. #70

    Baieti, linistiti-va. Referendumul o sa treaca fluierand. In afara de faptul ca se desfasoara pe durata a doua zile, avem votantii psd-isti, dar si multi votanti de la opozitie. Ba chiar eu mizez ca o sa vina si puleti d-astia homofobi (rapperi, rockeri) si alte categorii de oameni care n-au votat niciodata pentru ca “toti sunt la fel”, dar la o astfel de tema nu pot lipsi.

    Eu chiar caut o agentie de pariuri care are aceasta optiune 😀

  35. DA. This is how you do it.

    Citesc momentan cartea asta www.humanitas.ro/humanitas/matrio%C8%99ka-mincino%C8%99ilor si cea mai importanta lectie desprinsa este: nu poti sa dezbati minciuni si josnicii din astea. Nu tre’ sa le reiei ca sa le desfiintezi, nu ai nicio datorie sa te angajezi in dialog, nu trebuie sa NIMIC cu chestiile astea. De aia suntem unde suntem, ca social media da voie oricui sa debiteze ce vrea, si cu cat e mai sfruntata minciuna sau mai scandaloasa ideea, cu atat mai mari sanse au sa devina virale (si intr-un final deprimant, acceptate).

    • #72

      exact. handicapati cu studii la mama in curte spun despre vaccinuri ca sunt rele, in loc sa fie trimisi la colt, stam sa dezbatem, deci nu, dar stai, sa urmarim dovezile. MUIE BA