V-ati imbolnavit de sfatuitorita cronica

Asta cu sfaturile că trebuie să faci oricum altfel, că nu e chiar ok cum faci tu, că nu, că nu …. e de departe una din chestiile pe care le face aproape oricine oricând. Nu ştiu dacă e chiar patologic dar …
Ştiu cu siguranţă că am mai povestit, dar o mai spun odată: eram la pescuit, în una din rarele ocazii când am mai fost, la o baltă unde stiu ca ai mai fost şi tu sau poate o să te mai duci. Eram a doua oară acolo, invitat de un prieten fusesem prima dată, ăla cu feeder-ul lui, eu cu lansetele şi râmele mele. Vezi, zice el, ca o să îţi iei o mare nuie cu râmele, aici nu trage peştele la aşa ceva. Eteplm, îi răspund, n-am vazut încă peşte care să nu tragă la râmă. E, am vazut în ziua aia. Şi pentru că îmi place să învăţ, m-am uitat cu atenţie cu ce momeală dădea prietenul şi alţii din jur, fără să deranjez. Tot felul de nade, amestecuri cu nu’ş ce prafuri, cu viermi, cu atractanţi, cu rahat cu perje. Şi momeala – ah, boileisuri, pelete, arome de căpşune cu cremwurşt, usturoi cu ananas, ciocolată cu ceapă … Ok, a doua oară, când ziceam la început, eram cu un alt prietem, amândoi cu băieţii ăi mari, să le arătăm cum se pescuieşte. Îmi făcusem lecţiile şi aveam ceva boileisuri, ace de păr, ceva amestec de cereale colorate pentru nadă, gata, ştiam. La 5.30 am ajuns pe baltă, la 6 aveam deja prima lansetă în apă, la 6.45 aveam primul crăpălau prins, vreo 3 kg. Până la ora 13 aveam aşa: eu 2 peşti în juvelnic, prietenul 2 peşti în juvelnic, asta pentru că e limită de reţinere captură de 5 kg, kilogramele în plus se plătesc cu xx lei per kg. Întâmplător, lăngă mine era şi prietenul care ma chemase prima dată, la rândul lui cu un prieten. Şi la ei în juvelnic câte doi peşti, plus încă doi daţi unui alt nene. TOŢI PRINŞI DE MINE. Am fost senzaţia bălţii în ziua aia, veneau pescari din capătul celalalt al bălţii sa vadă cu ce dau. E, toţi mari pescari, mari cunoscători. Aaaaa, păi nu e bine legat acul, aaaaaa, nu e bună mărimea boileisului, aaaaa, nu asa se pune pe firul de păr, aaaa, nu se face aşa, aaaa, se face altfel, aaaa, ce-i porcaria asta …. Ei, care PRINDEAU NIMIC considerau ca eu, care le prinsesem toţi crapii din baltă (aici se râde) ar trebui să fac cu totul în alt mod, că aşa considerau ei bine, că mă învaţă ei cum să fac dar că sunt eu îndarărătnic şi nu vreau, că alta data nu o să mai fie binevoitori să mă înveţe …Bine, a treia oara cand am fost pe balta aia nu am prins absolut nimic, am plecat acasă cu peşti daţi mie de ceilalţi pescari, aceiaşi pe care îi ajutasem cu peştii prinşi de mine.
Aşa şi cu mâncarea, am învaţat sa fac mancare obligat de circumstanţe, sunt extrem de mulţumit de ceea ce gătesc şi nu în ultimul rând, juriul format din copii şi jumătatea mea mai bună îmi este suficient, atât timp cât ei apreciaza extrem de mult produsele mele culinare nu am nevoie de alte aprecieri. Ba nu, singura apreciere suplimentară este a mamei mele, pe care am venerat-o întotdeauna pentru mâncarea făcută, iar dacă mă sună ea să mă laude pentru mâncare …. pentru mine înseamna mult.
În rest ? A, cât de tare, da de ce nu ai pus si pătrunjel, a, ce bine arată, mmm, dar ai pus cumva esenţă de rom ? că are un gust de căcat. No joke, mi s-a spus asta. La fel şi cu salata de varză – “ia-o de aici că imi vine să vomit, ce ai pus în ea, că noi nu facem aşa, noi o facem altfel”. Da’ e ce nu ai pus piper, da de ce ai pus piper, mai trebuia sarată, mai trebuia acră …. A, şi ai mei copii cer ciorbele acrite cu zeamă de varză, aşa ca de câţiva ani aşa le fac, deşi mie parcă mai mult cu borş îmi plac. A, vai cât de bine arată ciorba, beah, cu ce ai acrit-o, că noi o facem cu borş, că aşa ne place, data viitoare să faci cu borş, nu cu mizeria asta de zeamă de varză. Aham, că fac măncare pentru alţii, nu pentru ai mei.
Stau şi râd în sinea mea.

Pb e ca tu ai ce face, multi dintre noi… nu. 🙂 Cel mai bine ar fi sa bagi foarte multe articole cat noi sa nu apucam sa comentam tot. 😀