Există un trend de ură pe internet, care își face de cap de ceva vreme. Toți urăsc, toți îi disprețuiesc pe ceilalți, toți înjură pe oricine, nu mai există nicio urmă de respect, nicio urmă de dialog, totul se termină în ba pe-a mă-tii și cam atât.

Mă uit, de ceva vreme, în comentarii și este îngrețoșător. Pur și simplu a devenit irespirabil acolo și, așa cum bine remarca o comentatoare rătăcită, cea mai frumoasă comunitate de pe internet a devenit un loc de silă și ură, în pofida tuturor încercărilor mele de a o corija. Recunosc, am o mare parte de vină și am permis multe rahaturi unora care nu merită, dar situația a ajuns într-un loc în care eu, personal, nu mai suport, am ajuns să mă gândesc inclusiv la închis secțiunea de comentarii.

Așa că vă propun să avem o discuție serioasă, cu soluții serioase. Măscăricii glumeți sunt rugați să se abțină.
Ce soluții avem pentru a sanitiza secțiunea de comentarii? Simplu.

Eu am în vedere una, readucerea comentariilor pe bază de user înregistrat. Exclusiv pe bază de user înregistrat, ca la răzvan. Mai ales că acum a intrat în vigoare GDPR și poliția nu mai are dreptul de a-mi cere nimic fără să aibă un mandat, iar eu, după înregistrare, voi anonimiza toate IP-urile și adresele de email.

În acest moment, nu văd altă soluție. V-ați pierdut busola complet, nu comentați decât cu ură la adresa celorlalți, nu aveți de spus nimic decât miștocării stupide sau trolleală ieftină la adresa cui se poate. Practic, orice aș scrie, există un grup care deschide discuțiile cu o glumiță tâmpițică, mai vin câțiva, dacă apare vreunul nou, își ia muie masivă de la toți, pentru că e nou și noi suntem aici un grup unit, nu permitem noii, vin 2-3 pe hate după care totul devine un discurs de muit, mai mult sau mai puțin vizibil, iar eu nu mai permit chestia asta în casa mea.

Așa că gândiți-vă. Dacă nu aveți, între timp, vreo idee pe care eu să o consider mai bună decât a mea, de pe 15 septembrie întră în vigoare comentariul exclusiv pe bază de user. De pe 31 August voi da drumul la înregistrări. De pe 15 Septembrie, oricine nu are email confirmat manual de mine, nu mai poate comenta aici. Prefer 100 de oameni decenți, decât 20 000 de gunoaie care strică atmosfera pentru toți.

PS: Nu vă obosiți cu comentarii gen Da, dar tu ai făcut, dres etc. Nici măcar nu le voi citi, așa cum fac cu comentariile nebunului pe care îl țin în spam și nu îi blochez IP-urile, ca să îl țin ocupat cu dejecțiile pe care le citește doar el. Ori construim ceva împreună, pentru a avea ÎMPREUNĂ un mediu plăcut, ori dispăreți. Nu există cale de mijloc.