Acum un an si ceva, Tarom făcea o frumuseţe de accident pe Otopeni. A fost show, trebuie să ţineţi minte. Când intrau reporterii ca-n brânză pe piste şi puneau cutii însemnate cu BOMBĂ.

Pasagerilor acelui zbor nu le-a plăcut că sunt trataţi ca vacile de lapte pe banii lor şi au dat în judecată Taromul, normal, pentru provocarea de daune şi traume.

Eh, justiţia a triumfat din nou. Tarom a câştigat.

Pe bune dacă spuneam ceva dacă era o motivaţie de sentinţă rezonabilă. Că nu e din vina Tarom, că avionul a şchiopătat, că s-a scurs combustibil şi ăştia nu aveau de unde să ştie. Chestii de genul.

Dar nu. Instanţa a dat câştig de cauză Taromului pentru că, citez

cererea a fost depusă prematur

Adică oamenii ăia din avion s-au grăbit mult prea tare să îi dea în judecată, lucru absolut anormal. Ar fi trebuit să aştepte 5-6 ani, pentru ca probele să se distrugă, faptele să se prescrie şi, în general, să poată să existe un proces ca la carte. Ca la cartea rromână.

Da, se întâmplă în rromânia, ţara unde şi apocalipsei îi e silă să vină.

PS: Uitai să spun că păgubiţii trebuie să plătească şi cheltuielile de judecată, de 180 milioane. Asta aşa, ca fursec de final.
Foto: Adevarul