Giola e o chestie care nu pre poate fi descrisa in cuvinte, iar imaginile luate cu telefonul nu sunt cele mai potrivite. Trebuie sa vreți cu adevărat să mergeți acolo, pentru că drumul e infernal și e pe jos, în cădere liberă până la malul apei, peste un kilometru. Dacă ajungeți aici, nu o ratați, indiferent de aberațiile pe care le zic diverși. Este extrem de spectaculos.

Râdeam azi cu Luna, căzând pe cărarea de praf și pietroaie ce duce la Giola, că, dacă era românesc, cu siguranță era un obiectiv cu taxă. De fapt, mai sigur era că s-ar fi plătit mulți bani pentru un studiu de fezabilitate care să genereze un drum până la Giola. Nu ar fi costat decâtcâteva milioane de euro. Studiul. După care, cu vreo 50 de milioane se făcea un drum cu o bandă, dar cu treceri de pietoni de 170 000 bucata, stâlpișori de 100 de euro bucata și semafoare. Am fi plătit taxa de drum, taxa de intrare, taxă de barieră și taxă de acces Giola, cel puțin.

După ce puiul unui potentat al zilei făcea vreo buba sărind în cap de acolo, se lua decizia de a se interzice săriturile, toată marmura ar fi fost polișată la maxim și adăugate preșuri de protecție. Într-un final, se betona totul și se punea și un bar cu umbreluțe, fix lângă parcarea specială de jeepuri. La final, se înlocuia apa sarata cu apă dulce,pentru ca aia sarata e sarata si plange pisi și aveam și o saună finlandeză, pentru domni și doamne.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.