fast rewind

Coincindență?

Judecătoarea Brânduşa Gheorghe, de la Tribunalul Bucureşti, care a dispus arestarea preventivă a lui Mircea Băsescu, a fost implicată, miercuri, într-un accident rutier. Ea a fost transportată la spital, după ce a acuzat dureri de spate.

Duplicitari

În timp ce acuză vehement Franţa că nu suspendă contractul militar cu Rusia, Marea Britanie continuă să exporte armament către Moscova. Confirmarea apare într-un raport al Parlamentului de la Londra, la puţin timp după ce premierul David Cameron anunţase, din nou, că toate licenţele britance de export au fost suspendate şi că poziţia Franţei este inadmisibilă.

Orice gaură cu păr…

Apariţie neaşteptată în această dimineaţă la Judecătoria Sectorului 4, care judecă cererea lui Adrian Năstase de eliberare condiţionată. Fostul premier a apărut în public, cu barbă, în semn de protest faţă de deciziile instanţei.

Acest popor muncitor

Proverbul cu posmagii moi se poate aplica și unei comune din Vâlcea. Aici, edilul a atras investitori care au deschis o fabrică de confecţii. Firma a fost inaugurată în urmă cu o lună, dar nu își găsește angajați. Din cele 300 de posturi puse la dispoziție, doar 40 şi-au şi-au găsit ocupanţi. Primarul localităţii spune că motivul îi e clar: lenea.

Remember Teo Peter!

Doi militari americani sunt acuzati de violarea unei romance insarcinate in Italia. SUA cer repatrierea suspectilor

Românii adoră sexul anal

Mugur Isărescu și Victor Ponta sunt persoanele publice în care românii au cea mai multă încredere, conform barometrului realizat de Inscop Research la comanda cotidianului “Adevărul”.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

25 comentarii Adaugă comentariu

  1. n-a pocnit-o nimeni pe judecatoarea aia… suna prea a paranoia afirmatia.

    • #2

      Si Bin Laden a pus jos turnurile.

    • #3

      Eu cred ca a fost un reminder, avea un bec ars la pozitii si nenea ia aratat care…

  2. Auzeam că italienii nu prea vor să-i repatrieze pe cei doi.

  3. #5

    Tu cu Eftimie v-ati apucat de scris articole cu capitole, cool.

    Nu cred ca poporul e lenes, dar sunt sigur ca salarile erau mult prea mici daca nu si-au gasit ocupanti pe criza care s-a lasat peste posturile care nu necesita cunostinte superioare.

    • #6

      Cred ca glumesti cu salariu era prea mic nu???
      Stii ca exista un salariu minim, exista un contract de munca, poate niste bonuri de masa si asta intr-o “comuna” loc in care fiecare sta la casa si mai poate compensa cu ce are prin gradina/copaci, deci orice sursa in plus de bani constanta ar fi ceva nemaipomenit….deh muieti is posmagii…

    • #7

      nu exista salariu prea mic atunci cand tu stai la carciuma toata ziua si o freci… matematica ne-a demonstrat ca 2 lei > 1 leu , so…

    • #8

      2 lei < 1 leu + efort

    • #9

      @romeo: “Cred ca glumesti cu salariu era prea mic nu???”

      Nu glumeste. Ai idee pe ce se bazeaza economia? CERERE SI OFERA. In cazul asta oferta (salariul) nu e suficient de atractiva pentru cerere (forta de munca). Si evident, oamenii refuza aceasta ofera penibila. Pur si simplu cererea nu se intalneste cu oferta in acest caz.

      Nimeni nu e obligat sa munceasca pe salarii de cacao. Facem un test? Ia angajeaza-te tu pe salariile alea si baga munca ca Dorelu’. Iti convine?

    • #10

      Are dreptate Romeo. Se referea mai mult la oamenii care locuiesc in sat, daca vor sa lucreze acolo, aproape de casa unde nu ar trebui sa cheltuiasca bani pe transport si mancare in plus pentru ca le-ar avea aproape si ar face si un venit cinstit. Bineinteles ca depinde de oferta dar avand o prietena care lucreaza in confectii, nu mi se pare putin ce le dau femeilor care vin sa coase …

    • #11

      Hai sa ne intelegem…
      In confectii lucreaza majoritatea femei-asa e activitatea asta, nu sunt eu misogin…
      Pentru a lucra in confectii nu iti trebuie mare experienta ci doar niste cursuri(cursuri care mai mult ca sigur firma care a deschis acolo ti le oferea la inceput doar sa aiba angajati si sa aiba o calitate a muncii).
      Firma a deschis acel punct intr-o comuna(nu oras/orasel/municipiu/periferie).
      Majoritatea persoanelor cunoscute de mine care lucreaza in domeniul confectiilor mi-au spus ca iau in jur de 1000 de ron plus bonuri de masa(unele iau mai mult daca presteaza extra ore).
      Deci cum mama masii n-ar fi un lucru bun pentru o femeie la tara sa aduca in casa in jur de 1000 ron(aproximativ).
      Si are dreptate Arhi cu lenea…ii vad de fiecare data la tara la parinti pe “taranii” autentici care nu ti-ar veni la munca campului daca nu le dai si de baut, si de mancat si un pachet de tigari(deh-mofturi) plus intre 50-80 lei per zi(depinde ce presteaza), dar care incep ziua cu berea/votca in stanga si tigarea in dreapta…si asta la 6 dimineata…

    • #12

      Eu din cate m-am documentat salariul era 700RON, nu 1000.

    • #13

      700 nu e ca 1000 si iarna nu-i ca vara. Am zis.

    • #14

      De cand puii mei raportam salariile la “ce mai are omul prin curte”?
      Daa are 4 vaci e ok sa ia un salariu mai mic, “ca are de unde”?
      SUNTETI RETARZI!?

  4. #15

    Au rusii kalasnikoave sa faca o stiva pana la dumnezau,sa impuste arhanghelii,noroc ca rusia e in partea din jos a pamantului si daca fac o gramada de pusti s-ar indrepta in directia cealalta si ar cadea in apa

  5. #16

    Pe mine cred ca vrea sa ma omoare primaru, face stanga in intersectie fara sa se asigure si ia curba in scurt. De doua ori era sa ma rupa…

  6. #17

    In cazul judecatoarei este evident o pura coincidenta; daca era mana lui Basescu ar fi lovit-o un vapor.

    • #18

      imposibil, a vandut flota 😀

    • #19

      Numai zice ca basescu a vandut flota deoarece nu e deloc asa. El e aparatorul justitiei independente, a statului de drept, se lupta cu rusii, cu minerii, cu tot ce e rau in tara asta, el e calauzitorul romaniei spre occident si sua nu ca ponta care e omul rusilor:))

  7. Eu zic totuşi că judecătoarea aia a făcut voit accident, cam toate duduile de apar odată în presă, vor să apară mai des.. Barbie de la judecătorie! 🙂

  8. tanti judecătoarea aia poate avea nevoie de un motiv ca să se retragă. cât despre englezi se spune că niciodată să nu te încrezi în ceea ce spun.

  9. #22

    Anal cu perversiuni!:))

  10. In Severin au venit japonezii de la Sumitomo iar oltenii s-au calcat in picioare cand au depus CV-urile -fabrica de cabluri auto.

    La aia e vorba de “fabrică de confecţii”- croitorie, cum ar veni. si imi inchipui ca tre sa ai niste abilitati pentru asa ceva si sa mai fi si muiere. Mai bine veneau in Severin, ca aici a fost o mare fabrica de confectii si isi puteau alege angajati profi.

    • #24

      Da’ si-aia, sa se duca ei in Valcea?! Ei nu stiu ca pe o raza de 50 km in jurul Olanului se lucreaza doar cu intelectu’, nu si cu munca bruta?

  11. #25

    “Primarul localităţii spune că motivul îi e clar: lenea.”

    Primarul cred ca manaca rahat. Adevaratul motiv? Salariile de cacao specifice Romanistanului. Ia da-i un salariu bun unui muncitor, sa vezi transformare. Dovada: milioanele de romani care muncesc in afara tarii.