A fost soare. Și cald. Și mi s-a făcut dor să mănânc nuci crude, din copac și să mă mânjesc de negru pân-la coate. Dor să fac un foc din niște crengi și să pârpălesc câțiva porumbi furați din grădina Olgăi lu’ Manole. Dor de dat cu ligheanul pe bahnă. Dor de mirosul de iarbă culcată la pământ de coasa bunicului. Dor de imensitatea Căii Lactee, văzute noaptea pe un cer senin. Dor de primul sân strâns în palmă. Dor de apa rece din fântână. Dor de perele bunicilor. Dor de tot.

Mi-e dor de tine.
Copilărie.

Mulțumesc că ai citit postarea.
Poți să îmi susții eforturile cu o cafea pe Patreon ->

Alte articole din arhiva de aur