Am fost aseară la operă.
În primul rând nu înțeleg de ce te obligă ăștia să vii îmbrăcat la costum și perechea în rochie. Dar ce au blugii mei, sunt murdari? De când și până unde? Pentru asta au murit români la revoluție, ca eu să nu am dreptul constituțional de a merge la operă îmbrăcat așa cum vreau?

Înăuntru, surpriză. Nu aveau standuri de șaorma suficiente, coadă de 70 de persoane, care așteptau cu sufletul la gură să servească o delicioasă șaorma dietetică. Este anormal și inuman, te-ai aștepta ca, dacă vii la operă, LA OPERĂ, să înțelegeți, să fii tratat altfel decât ultimul cioflingar din piață.

Scaunele din sală? Dont get me started.
Dom’le, eu când merg undeva, vreau calitate maximă. Calitate băi, nu glume cu mobilă luis chinză și preșuri persane. Vreau scaune de alea de avion, ca la multiplex, cu cotiere unde să îmi pot pune paharul jumbo de Cola fără gheață, să am loc să ronțăi floricele și să îmi întind picioarele.

Nu am înțeles de ce nu au microfoane la operă. Păi urla una săraca, ditamai grasa, ca să audă și amărâții ăia care erau urcați la balcoane, leșinați de căldură, de dădeau săracele femei din evantaiele alea chinezești de parcă erau elicoptere. Dă-i băi femeii un microfon, uite, vin eu și contribui cu 100 de dolari, numai să nu se chinuie. Doar nu suntem în evul mediu, suntem în era rachetelor spațiale.

Oricum, din cauza lipsei microfoanelor, nu prea am înțeles ce vor să zică cei de pe scenă. Ba răgeau, ba șopteau și băgau numai în italiană, de zici că eram la roma.
Păi ăștia nu știun că noi suntem în românia? De ce nu cântă o operă neaoșă, de-a noastră, pentru că sigur avem ceva de calitate? De ce trebuie să îi promovăm pe macaronarii ăia?

Ah, uitam să zic de budele de acolo.
M-am simțit teribil de inconfortabil, când și eu la pisoar, ca omul, în budă era unu îmbrăcat frumos, care stătea și mă aștepta cu un prosopo în mână.
Lasă frate românul să își facă nevoile în liniște! Ce e bătaia asta de joc, de ajungi să fii supravegheat și acolo unde împăratul merge singur? Și dealtfel, de ce să mă spăl? Nu pun eu mâna pe mizeriile alea de robinete. E mai curată a mea decât robinetele alea, aia e clar. Să se șteargă singur.

În traducere, cam așa a sunat recenzia concertului Waters, a doi pișcotari români de mare calibru, Auraș Mihai și Adrian Ciubotaru. Pentru că ei au înțeles, din tot concertul Operă The Wall, a lui Roger Waters, că șaorma era puțină și era coadă.

Probabil că Ciuc, sponsorul evenimentului, își freacă mânuțele de fericire că au trimis doi critici de asemenea calibru, cu invitatii moka, la un asemenea eveniment.
La mai mare!