Foto

Singura chestie pe care o pot reține din acest an este că am împlinit 42 de ani. Cineva, demult, pe vremea când prima cifră a vieții mele începea cu 2, mi-a spus că, odată cu vârsta, creierul face singur adaptarea emoțională și începi să apreciezi faptul că ai înaintat în vârstă, că te-ai maturizat, că ai alte obiective și gândești pe alte planuri.

Din păcate, acea cineva nu mai există printre noi, ca să mă pot duce să îi explic că Morpheus și Neo aveau dreptate și că în Matrix intri cu propria ta percepție mentală asupra persoanei tale. Iar imaginea mea mentală este a unui puști de 17 ani, slăbuț și cu părul lung, ușor aerian, plin de speranțe, plin de bunătate și gata de a fi păcălit de viața din nou, și din nou, și din nou. Și extrem de mirat că trebuie să educe el, un copil, niște copii.

2016 nu a fost un an memorabil pentru mine, dpdv al vieții extra-familiale. A fost un an plat, fără nicio realizare consistentă, fără nicio pierdere consistentă, pur și simplu a trecut pe lângă mine, cumva îngrădindu-mă în niște limite pe care eu personal nu aș fi vrut să le am.

Ca de obicei, nu am scris nimic la cartea vieții, cum probabil nu o să o fac decât dacă ajung ca stăpânul lui mirciulică, strâns între 4 pereți și cu program de vizitare strict. Asta e una din marile dezamăgiri, că sunt atât de leneș încât nu îmi pot impune să scriu măcar o pagină pe zi. Trist e că este importantă, pentru mine, și totuși nu atât de importantă încât să îmi impun să o fac.

Alte lucruri notabile? Nu prea. Uitându-mă înapoi, nici măcar faptul că mi-a fost spart apartamentul nu mai e atât de grav. A fost și aceea o lecție, ca atâtea altele. O lecție destul de scumpă, dar, la urma urmei, banii sunt doar bani și atât. Cât timp nu voi uita că banii sunt doar mijlocul, nu și scopul, lucrurile vor fi la fel de bune.

În rest, mă simt ca Highlander. Totul în jurul meu se mișcă cu viteză, zile și nopți se închid simultan în jurul meu, se nasc oameni, mor oameni, iar eu privesc cu mirare și neîncredere că lucrurile se petrec în afara ariei mele de percepție și atingere.

Și, privind iadul de oameni ce și-au lepădat potcoavele anul acesta, nu pot să nu mă întreb dacă peste 365 de zile voi mai fi aici, să mai scriu un articol plictisit și fără sens?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

65 comentarii Adaugă comentariu

  1. Lipseste iliescu din colajul tau. Mai este o zi. Speranta moare ultima :))

  2. #5

    Ai o sotie frumoasă, ai doi copii minunaţi, ai Mercedes si Volvo, ai un urs in casă deci live life to the max.
    PS si ne ai pe noi, ăştia care uitam sa ne ridicam dimineata de pe budă pana nu citim tot ce ai “prestat”

    • Mircica…. tu dai ma cu minusuri?

    • #7

      Da, eu dau minusuri, nu sunt de acord cu afirmatia OP. Eu nu ma ridic de pe buda decat dupa ce am terminat de mancat, nu dupa ce il citesc pe basistul asta.

    • ai uitat să precizezi că țoale își cumpără de la XxxL și de per in cap nici vorbă

    • #9

      Mă și miram să observi altceva
      Tu compari orice femeie cu soacră -ta, cu biciu din dotare,du-te bă d,-acilea .,…

      Apropos doamnă boss , la un divorț îți las emailul meu, că nu se stie(săr’na !)
      Nu doresc la nimeni ,dar poate-poate
      Vorbesc din punct de vedere politic pentru un prieten , nu vă gândiți la altceva

    • #10

      Rasputine, te-o pedepsit nevasta? Ia-i si tu un toblerone si fa-i o surpriza. S-o fi saturat si ea de mirosul de tuica. bit.do/toblerone

    • #11

      Boss, stai in banca ta
      Nu mă face să încep cu bancurile ales nasoale cu moldoveni
      Am uitat Ești bucovinean

      Its the same shit, pal

    • #12

      Ceaveţbă ‘tuvă acadeaua s-a umflat tărâţa in voi la sfârşitul anului?… Mnezo ne-a lasat soacra pe pamant ca sa ne bucuram maxim cand nu e pe la noi nu să va certati voi pe regiuni geografice.
      Hai gata, ciocnesc un pahar de Theraflu pt voi.

    • #13

      Zise omu care i-a dat soacrei cu sprey in ochi….

    • Cum sa fie same shit ba oltene. Bucovineanul e ca la vinuri, un moldovean de origine controlata. E un D.O.C. printre moldoveni.

  3. #15

    Las’ că crești tu mare!

  4. De cand am vazut poza pe Facebook voiam sa te intreb… Ce a patit Toblerone ?

    • #17

      e tragedie pe internet, ca schimba dimensiunea triunghiurilor

    • #18

      sa ma duc sa ii cert\?:)))

    • #19

      nu dimensiunea triunghiurilor o schimba bre, ci dimensiunea gaurilor dintre ele. Adica gaurile devin mai mari. E ca in viata intima de cuplu, pe triunghi te poti baza in continuare, gaura se schimba.

    • #20

      Viciosule, ai vrut sa zici ca in viata de cuplu gaura “se modifică” nu “se schimba”, pervers mic ce esti

    • Nebuni in zona capului :))

    • #22

      @baxt pe unii sedentarismul nu ii impiedica sa le mai si schimbe

  5. #23

    Pai si nu ti-ai facut o rezolutie pe 2017 de genul: sa slabesc, sa sar cu parasuta, sa sar intr-o parsauta, o parasuta sa sara pe mine, sa sar cu o parsauta cu parasuta…

    • #24

      nu pot să nu mă întreb dacă peste 365 de zile voi mai fi aici, să mai scriu un articol plictisit și fără sens?

      Well, daca o sa il scrii, noi o sa ti-l comentam.

    • #25

      Dacă nu-l scri, îl scriem noi si comentezi tu
      Fără atacuri la dreapta
      Că s-ar putea să nu apari

  6. #26

    hang in there, man

  7. #30

    Legat de apartamentul spart, nu ai declarat spargerea la Politie, apoi sa mergi cu acea declaratie la firma de asigurari? Asigurarea de la apartamentul meu ma despagubeste in limita a 100.000EUR in cazul unui jaf. Mai mult, electronicele sunt inlocuite cu altele noi, in primii 3 ani. Asigurarea plateste si pentru “prostie” (cineva da cu televizorul jos, sa zicem).

    Mai multe aici: www.if.se/web/se/privat/forsakringar/hemforsakring/pages/hemforsakring.aspx

    Fransiza e aproximativ 750RON/eveniment, dar e OK. De-a lungul anilor de cand sunt asigurat, am acumulat bonus si nu o mai platesc in cazul unui incident.

  8. #36

    In plus, gandeste-te ca sunt oameni cu probleme mult mai mari ca ale tale, exemplu de cautare la tine:
    “ce este cand te dor oasele de la pasarica la 47 ani” (wtf, are o pasarica plina de oase? De pui, de gaina, de peste? Cred ca asta e prima problema, ca o dor deja e in subsidiar)
    Sau gandeste-te ca articolele tale sunt de folos unor categorii largi de oameni, printre care si pedofilii; uite cautare:
    “Poze artistice cu fete de 16 ani dezbracate care se dezvirgineaza” 😐

    • #37

      stii cum se spune, cand e sa ai ghinion gasesti cioburi si in pasarica.

      Probabil ca in aceasta cheie de lectura ar trebui sa abordam povestea cu oasele de mai sus.

  9. #38

    La multi anuri!

    • #39

      Bozgorel era interesant daca faceai fraze lungi cu tipul asta de “vorbire” ca sa zic asa.In 3 cuvinte nu are nici un farmec.

  10. #40

    Ma tot uit si nu o vad pe Carrie Fisher in poza. Nici pe ma-sa.

  11. #46

    maestre, daca nu apuci sa pui poza cu ilici pe un articol asemanator n-ai facut nimic
    eu sper sa fie cat mai curand

    sunt increzator ca 2017 va fi un an mai bun, cu mai putini lideri psd si.. oh wait

  12. #47

    Mai repede colonizam marte decât sa termine un tătar moldovean o carte.

    • #48

      matale încerci psihologia inversa cu un tata a doi draci:))

    • #49

      Dar cartea nu ar trebui sa o scrii cand simti tu, ca doar nu faci munca la hectar sa indeplinesti norma.Atunci cand esti cuprins de spirit artistic da-i batatie tata pana cand va veni momentul eu zic sa te mai relaxezi.

    • #50

      Ferească sfantu.Doi draci am si eu.Ma încearcă un junghi,posibil crampa musculara,cand vad un talent înecat intr-o mare de lene.

    • #51

      e o carte care se scrie singura.

    • #52

      cand e cuprins de spirit artistic nu il las eu in pace

    • #53

      @Luna sa inteleg ca ai gasit costum de craciunita?

  13. #54

    L-a mai văzut cineva pe Freige in poză?

  14. 2016 pare să fi fost un an de căcat pentru majoritatea celor pe care-i cunosc, fie şi doar virtual.

    • #56

      “Pare” virtual, “An” virtual, “Cacat” virtual sau “pe care-i cunosc” virtual ?

  15. #59

    Ce cauta LEMNY KILMISTER in acea poza?
    El a murit la sfarsit de 2015.

  16. Vad ca esti foarte pesimist. Am o urare pentru tine si cetin-itorii tai: Lângă Cetină, înCet Cetim Cetin (punct ro). Hai, La multi ani sanatosi!

  17. #62

    poti angaja un ghost writer sa scrie cartea.

  18. #63

    Cu cartea te poate ajuta Voiculescu. Am vazut ca lr scrie repedw

  19. #64

    ca sa vezi jumatatea plina a paharului,poti spune ca ai avut un an linistit, stau pe langa un spital si aud zilnic de mai multe ori ambulanta si oricat de rau ar fi, ma gandesc ca cineva a avut o zi mai proasta decat a mea. La multi ani cu bucurii! Sa fii sanatos!

  20. #65

    Offtopic: Toate ca toate, dar nu mai gasesc la repezeala postarea cu vinurile!