Am permis din februarie 1998. În toată această perioadă, am avut 1 accident din cauza mea, în primul an, dând cu spatele în parcare și bușindu-mi mașina la modul praf, în timp ce SUV-ul patronului de la FOX sau cum se chema magazinul ăla nu era nici zgâriat. De atunci, am mai avut 3 evenimente, niciunul din vina mea, toate cu taximetriști care nu au acordat prioritate. Am avut și permisul ridicat de fix 3 ori, o dată fiind lăsat ca prostul pe roșu în intersecție de o vită cu un matiz, care a frânat brusc când a văzut că s-a pus galben, după care a plecat, iar eu am rămas miez, în mijloc la unirea, iar polițistul haști, m-a lăsat 30 de zile. De celelalte ori, pentru depășirea liniei duble continue, like a boss.

De ce am făcut introducerea asta, care nu e neapărat laudativă, deși, la urma urmei, se referă la 21 de ani de permis de conducere. Unii dintre voi se jucau cu…cuburi de lemn pe vremea aia. Voiam să subliniez că, deși am condus atâta timp, pe distanțe de minim 40 000 de kilometri pe an, dar și 60 000, de exemplu, Honda, luată în februarie, deja are 40 000 în plus, eu nu fac accidente din vina mea, deși nu sunt neapărat vreun șofer model.

De ce?
Respect niște reguli de bază, nu totdeauna ortodoxe. Întotdeauna am grijă la prioritatea de dreapta. Accidentele cele mai tâmpite se fac pentru că oamenii uită că sunt obligați să dea prioritate mașinilor ce vin din dreapta, în anumite cazuri.

Nu intru NICIODATĂ cu viteză mare într-o intersecție, chiar dacă am verde. Întotdeauna iau în calcul că e posibil să fie o deșteaptă care vrea ea să facă dreapta, vrea să întoarcă, vorbește la telefon sau ceva, ori un tâmpit care crede că dacă o calcă tare, încalcă regula de bază a fizicii care spune că două corpuri nu pot ocupa același spațiu, în același timp. De foarte multe ori am scăpat de accidente astfel, uneori la un fir de ață. Bancul acela cu Poate vine unul șmecher este extrem de real, să știți.

Întorc și eu pe linia dublă continuă, eventual și simplă. Rar, foarte rar, dar o fac. Toți o facem, unii doar nu recunosc. Este cost of doing business, cum zice Prințesa Ardealului, îți asumi, dacă te prinde, aia e, predai carnetul și îți vezi de treabă. Dar niciodată, NICIODATĂ nu întorc de pe banda 1, riscând să intre banda 2 în mine. Niciodată nu o fac până nu mă asigur că nu e NIMENI care să fie pus în pericol de manevra mea, din toate părțile, iar dacă nu sunt eu liniștit și sigur, prefer să mai merg până găsesc un loc de întors și aia e.

Ați văzut că mai pun filmulețe din trafic. Uitați-vă la distanța pe care o las față de mașina din față. Indiferent de viteza avută (bine, nu în traficul din bucurești, trebuie să fii nebun să nu stai lipit de cel din față, altfel locul ăla e ocupat în secunda 2 de altul), îmi las o distanța semnificativ de mare, care să îmi permită să frânez în siguranță, în cazul în care s-ar putea întâmpla ceva. Iarăși, de multe ori m-a scăpat din chestii uneori tragice.

Evit să stau aproape de femeile care conduc. Știu, statistici, bla bla. Vax, femeile la volan sunt praf și pastă, extrem de nesigure pe ele, capabile de gesturi sinucigașe fără nicio problemă, obișnuite fiind că, dacă e femeie, oamenii sunt politicoși. Am ajuns la capacitatea de a nu mă enerva deloc, dacă văd că la volan e o femeie. Oricum nu mă vede, dacă e în oraș, șansele sunt de 90% să fie pe telefon. Doamnelor, știu că soții voștri vă spun că sunteți minunate și conduceți beton, degeaba vă ofuscați și vă pregătiți argumente. La volan sunteți varză. Ziceți repede, care e stânga??

Dacă văd, la drum lung, pe DN-uri sau autostrăzi, tâmpiți mergând haotic, depășind aiurea, frânez și las o distanță mare între ei și mine, cât să fiu convins că nu îi ajung. Pentru că, dacă faci parte dintr-un mol de ăsta în care există un dement, de preferință cu BMW, riști ca în carambolul rezultat, tu să fii bila în care se revarsă toate energiile acelui accident. Așa că, cel mai bine, îți vezi de treaba ta, dacă vrei să ajungi acasă. Niciodată nu a fost premiat cineva pentru că l-a făcut în trafic pe fraier. Niciodată.

Mă uit, întotdeuna, pe sub botul autobuzului pe care îl depășesc, indiferent dacă e staționar sau nu. Autobuzele merg încet, iar idioții de pietoni simt nevoia de a alerga direct pe banda a doua, să nu cumva să îi lovească autobuzul. Când ajungeți la spatele autobuzului, prima privire trebuie să fie pe sub sau pe după roata din față, după un picior sau o umbră în mișcare. Cel mai sănător, dacă sunteți în apropierea unei intersecții sau stații, încetiniți cât să puteți fi siguri că frânați în câțiva metri. Chiar dacă acel pieton e idiot, nu merită sub nicio formă să fie schilodit sau mai rău, doar pentru că e prost.

Evitați, pe cât posibil, viteza mare în orașe sau sate. Rezumați-vă la acei 59 maxim legali. Orice mașină de după 2000 frânează relativ decent la viteza asta, iar reflexele sunt cât de cât ok. Niciodată nu știi când poate sări un copil dintre mașini sau de după un colț, o minge, un câine, o proastă. De ce să faci pagube, uneori iremediabile, când poți, foarte bine să nu? Cât despre viteza în afară, pe autostrăzi eu nu merg cu mai mult de 150, mi se pare periculos pentru cei din jur. Iar pe DN-uri nu depășesc viteza legală decât dacă sunt porțiuni drepte și libere. Câte mașini înfipte în căruțe sau derapate din cauza criblurii am văzut în 21 de ani, să fiu eu sănătos.

Vă rog să rețineți. Prostiile din prima parte le fac rar, la fel cum le faceți și voi. Ideea este că, chiar dacă faci tâmpenii care încalcă regulile de circulație, asumă-ți, iar grija ta primordială să nu fie să nu te vadă poliția, ci să nu rănești pe cineva.

În rest, conduceți prudent.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

58 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Asta cu viteza in orase si sate am invatat-o la bulgari, la ei e litera de lege, dar litera!! initial m am speriat cat de violent franeaza cand intra in sate/orase. La noi mai e, momentan sintem la 80-90, iar cand se intampla sint urate rau cu copii/batrani :/

    • #2

      Litera de lege, litera de lege, dar cu 30 de leva sau 20 de euro (depinde de cu cat a fost depasita viteza) se da o derogare…
      Bulgarii au in localitati “politistii culcati”, pe care daca nu-i vezi din timp si ii iei din plin iti nenorocesti masina…

    • #3

      vorbesti de bumperele alea de culoarea asfaltului?

    • #4

      Dap.

    • #5

      @Genghis Han (bunicul lui Kublai): da sa vezi ce frumos este cand le iei cu autocarul, noroc ca aveam centura pusa.

  2. #6

    De ajuns sa nu depasesti in curbe si deja ti-a crescut media de viata cu 50 la suta. Pentru mine regula de aur e sa fiu atent nu la masina din fata mea ci la prima din fata. Astfel ai un pic de avantaj si reusesti sa anticipezi un posibil tamponament.

    • #7

      Exact asa era sa ma sui pe Matiz-ul din fata acum ceva ani. Daca o calcase ala din fata lui…

    • #8

      cam asta a fost discutia si la cursul de la titi aur. masina din fata e usor de urmarit. problema e aia de dupa ea, in functie de aia reactioneaza cea din fata ta. asta in ideea de anticipare a oricaror probleme. la fel al pietoni, te uiti daca sunt pietoni in fata masinii din fata etc.
      o chestie simpatica am patit acum fo 10 ani cu o doamna cu o masina de TR (dragnealand) care nu a dat prioritate de dreapta pe jumate, adica s-a bagat jumate in fata mea. am facut o volta si am evitat dar ala din fata a oprit la trecere pt ca pieton. frana si din cauza voltei nu am mai avut aderenta. i-am mucit spatele dar omul a fost inteligent si a tinut frana ca sa nu il imping peste pieton. vaca de TR a plecat relaxata mai departe. ala baiat bun a zis la politie de vaca, politistul a zis si el de vaca dar asta e, eu am luat amenda. singura duda facuta ever si sper sa ramana asa.

  3. #9

    Despre “cost of doing business”: eu stiam ca pentru virajul sau intoarcerea peste linua continua nu se ia carnetul, desi e cu puncte de amenda…
    Stiam eu gresit sau s-a schimbat legea de cand am plecat?

    Va ca lumea din bula mea incepe sa ia atitudine fata de numarul de accidente si traznaile care se intampla pe sosele. Petreanu de exemplu zice de sanctiuni draconice.
    Nu cred ca asa se rezolva situatia ci creste doar hazardul moral.
    De exemplu: amenda pentru uitat carnetul acasa este 1200 lei. Cat o sa fie cand o fi draconica? 5000 de lei ca n-au plasticul la tne? o mana taiata si un ochi scos?
    Dimpotriva, amenzile ar terbui sa fie mici, si doar constestarea lor ar trebui sa fie consisioare:
    Trecut pe rosu: 100 lei si 1 punct penalizare trimis prin plic la “adresa de corespondenta” pentru inchiderea investigatiei. La constestare se adauga cheltuielile de militian aferente in cazul in care esti totusi gasit vinovat. Adica aproape intodeauna.
    Semafoare cu poze facute la culoare rosie cat cuprinde, peste tot.
    Radar pentru viteza medie intre Fundulea si Fetesti:
    Lucrurile astea marunte o sa scoata repede de pe traseu toti sinucigasii de pe traseu.
    Iarasi sunt de parere ca in multe locuri limitarile de viteza ele insele periculoaste.
    Pe la Academia de pulitie e (era?) limitare la 50. Sub 80 nu merge nimeni pe acolo. Daca respect legea risc sa fac accident.
    Intr-o gramada de locuri ep DN-uri exista limitare la 30. Sunt de parere ca acolo unde exista limitare la 30 ar trebui sa fie un motiv foarte serios pentru asa ceva, iar limitarea aia trebuie sa fie fizica si extrem de vizibila: bump-uri , sicane, insule de ocolire, etc. Si amenzi cate una pe zi la administratorul drumului. tot asa; mici si dese platite de director din buzunar cat sa puna angajatii la lucru.

    • #10

      Limitele de 30 sunt absolut cretine in conditiile in care treci prin sate in care DACA vezi un om pe strada, e bine. Sa nu mai zic de faptul ca multe din ele oricum au un asfalt atat de terci incat poate ca de aia au pus acea limita de viteza, ca s-au gandit sa nu vii cu 70 si sa sa iti rupi masina…

    • #11

      Ursulet sau Passat tdi ca sa stim si noi?

    • #12

      Cred ca Petreanu se referee la sanctiuni draconice pentru depasiri periculoase, viteza, alcool la volan si astfel de fapte, nu pentru ca ti-ai uitat tu permisul acasa :))

    • Semafoare cu poze?
      Votăm GDPR dar să fie semafoare cu poze.

    • #14

      @Nea Ilie: pozele sa semafor au un scop legitim: pedepsirea contravenientilor si/sau infractorilor. Scrie si la GDPR despre asta…
      Pe langa scularia matale nu sunt dintr-astea?
      Sau era doar un trolling fin?

  4. #15

    Am permis tot din 1998. Am condus carla si in Romania si afara. Dim 2003 conduc zilnic in Bucuresti. Fac 30.000 de km pe an doar cu masina de firma, dar mai fac cateva mii si cu cea personala….ei bine am facut aceasta introducere sa iti spun ca in 21 de ani nu am facut niciun accident din vina mea si doar unul ca ai urat un bou in mine cand am pus o frână la o trecere de pietoni. A…nu mi-a luat niciodată permisul. Just saying

  5. #18

    Ursulet sau Passat tdi ca sa stim si noi?

  6. #19

    Știi ce ar fi mișto? Sa se dea amenzi pe baza de filmari primite de la șoferi. Evident, pentru viteză nu prea se poate. Dar pentru trecut pe roșu, depășite linie continua, etc. merge lejer.
    Sa vezi atunci disciplina știind că șoferul pe care “l-ai făcut” la ultima intersecție te poate lăsa fără permis…

  7. #21

    Șoferii de TIR fac tot ce pot ca să-și conserve impulsul. Țin cu dinții de viteză, pentru că orice reducere costă atunci când ai zeci de tone în spate. Posibil să le ia ceva kilometri și o tonă de combustibil (poluare pentru toată lumea) ca să revină la viteza inițială.

    Deci puțină înțelegere pentru TIR-urile care depășesc pe autostradă. Ce fac este legal (mai puțin unde e interzis, evident) și are sens.

    • #22

      Tirurile nu depasesc pe autostrada.
      Tirurile nu depasesc pe autostrada

      Mai repeta odata si inca odata

    • #23

      @Bluehand Probabil n-ai circulat prea mult pe autostrăzi. 😀

      TIR-urile care depășesc pe autostrăzi nu sunt deloc ceva ieșit din comun.

    • #24

      Corect este “sunt portiuni de autostrada unde tirurile nu au voie sa depaseasca”.

    • #25

      Asta am spus și eu: mai puțin unde este interzis. Așa sunt porțiuni, mai rare ce-i drept, unde nici autoturismele nu au voie să depășească (linii continue). Dar în general este permis.

    • #26

      Soferii de tir nu ar trebui sa depaseasca 90 km/h.
      Astfel, daca toti merg cu viteza legala, nu au nici un motiv sa intre in depasire fata de alte tiruri.

    • #27

      Teoretic nu ar trebui sa depaseasca, dar lumea nu e perfecta. Diferente la diametrul rotilor sau la mecanismul de masurare pot face ca viteza actuala sa fie diferita de cea indicata in bord. Chiar daca au limitare la 90 km/h, viteza reala poate fi de 92 km/h sau 89 km/h si variaza de la o masina la alta. Asta e motivul pentru care depasesc tirurile pe autostrada, desi ambele merg cu pedala apasata la maxim.

    • #28

      Alte situații:

      * Nu toate TIR-urile pot să meargă cu 90km/h. Dacă-s super-încărcați vor merge mai încet (mai ales dacă e ușor pantă) și cei mai ușurei îi vor depăși.

      * Un TIR care intră pe autostradă va intra cu maxim 60km/h. Uneori chiar și autoturisme intră pe autostradă cu viteza melcului. Crezi că TIR de zeci de tone care vine din spate cu 90km/h va frâna până la 60 ca apoi să se chinuie să accelereze iar?

  8. #29

    Şi pentru a vă mări şansele să trăiți mai mult evitați pe cât posibil condusul noaptea.

    După cum zice Cetin, conduceți “şi pentru alții”, ştiu că e frustrant dar mulți sunt retarzi, n-au spirit de conservare.

  9. #30

    Ahahahaha, cum e acel prim “ricord vidio… RECORD VIDEO!!!!”

    Sa fiu si eu on topic, am patit sa-mi zgarie masina o vita care se uita in telefon. Pe o strada cu sens unic, am oprit sa parchez. Ea, venind din stanga mea, de pe alta straduta cu sens unic, a oprit sa ma lase si a bagat repede nasul in telefon, uitand ca trebuia sa tina piciorul pe frana, si a inceput sa vina usor catre mine. In spate nu aveam unde sa mai dau, ma incadrasem pentru parcare, in fata daca dadeam riscam sa ma loveasca in usa sau in aripa, asa ca am decis sa sacrific bara din fata, spre care se indrepta, si m-am infipt cu mainile in claxon. Dupa ce s-a oprit cu masina in a mea, a ridicat ochii si s-a uitat la mine ca la un dement. Am coborat sa ii zic sa fie mai atenta, ca mi-a zgariat masina, dar efectiv n-am avut cui sa ii explic. Replica ei a fost “cum sa te lovesc, mai baiatule, tu nu vezi ca stau pe loc?”. Pur si simplu n-am putut sa o conving ca ea statea pe loc 3 metri mai departe, initial. A inceput sa se inchine, ca-s eu nebun, ca nu stiu reguli de circulatie…. Mi-am bagat pula si am plecat mai departe, am renuntat si la locul de parcare de acolo.

    • #31

      Deci, practic, te-a lucrat din tupeu :))))

  10. #32

    In primul an de condus cred ca aproape toti fac accidente (preferabil cu impact mic dar nu e asa intotdeauna), chestia e daca invata ceva din ele (sau eventual se sperie si devin soferi de duminica). Eu indraznesc sa cred ca am invatat.
    In legatura cu prioritatea de dreapta, din cate stiu, tocmai de asta a fost ea inventata, ca sa nu-l trosnesti pe ala in partea soferului (unde sigur e un ocupant in masina). Un efect secundar nasol este cand unii ‘mor cu dreptatea in mana’ pentru ca nu li s-a acordat prioritate (d-aia e bine sa te uiti ce se intampla intr-o intersectie chiar daca ai prioritate). In tarile unde se circula pe stanga prioritatea de dreapta nu exista.
    @#3 pentru trecut pe rosu un punct penalizare ? pe bune ? Primo: ala are sansa sa contribuie la cel putin 15 accidente pana ramane fara permis. wow ! La cum se aplica la noi, probabil cifra reala ar fi pe la 100 undeva. Nu cred ca in sistemul tau soferul apuca sa iasa cu masina intacta pana epuizeaza numarul. Secundo: exista intr-adevar si rosu idiot (pus la stradute pe unde circula o masina pe ora, sau la ore din noapte cand in tot orasul circula 2-3 masini/bulevard) dar asta este lipsa de semaforizare inteligenta. Nu inseamna ca trebuie sa-l incalci, pentru ca omul are o tendinta oarecum innascuta de a isi impinge limitele (sau pur si simplu trecutul pe rosu devine obisnuinta – daca e din categoria care gandeste mai putin) si se trezeste ca incalca rosul chiar si cand nu ar trebui (dpdv al conditiilor de circulatie, ca legal am lamurit treaba sper). In secolul 21 macar problema asta cu semaforizarea se poate rezolva usor. Neahhh…
    PS acum se spune ‘nerespectarea semnificatiei culorii’ ceea ce e mai ok dpmdv

  11. #33

    Observ prin blogosfera pe care o mai frecventez, o dorinta de luare atitudine a celor intamplate in trafic. Fiecare cu viziunile lui, dar tu si cu vali va asumati treaba de a conduce prudent, pe la altii spiritul de militian este la el acasa si se merge pe amenzi si altele, aceste lucruri concentrandu-se pe efect si nu pe cauza.
    Problema reala a traficului romanesc, este ca odata avem prea multe masini raportat la infrastructura rutiera(DN1 sau A2 stau exemplul, cand mergi bara la bara cu 20km/h sau 100km/h), respectiv foarte multi oameni au pretentia ca li se cuvine totul. Nu o sa iau in calcul politia rutiera, care avand in vedere resursele de care dispune incearca sa controleze cat poate fenomenele, poate ca nu au fost foarte vocali in anumite momente, dar este o alta discutie.
    Ca ceva bun sa se intample in acest moment, trebuie facut un audit serios al traficului din Romania, ce fel de masini avem, pe unde se plimba romanasu si in ce segmente avem accidente frecvente. Treaba asta dureaza maxim 6 luni si fiecare primarie de localitate poate extinde acest audit la un an daca doreste. Dupa ce ai niste rezultate preliminarii, primele solutii vor fi montarea unor camere cu radar in zonele cu accidente grave, ideea e sa previi nu sa faci planul de amenzi. Apoi, pe toate autostrazile la intrare camera, la iesire camera, faci media orara si ce nu da(viteza prea mare sau prea mica), dai amenda, de asemenea in zonele unde se lucreaza pe bune, pui camere de viteza, in continuare ideea e sa previ accidente. Asa se rezolva treaba cu viteza, bineinteles intr-o prima situatie poti da o abatere de +5km/h, dar nu mai mult.
    Dupa ce rezolvi treaba cu viteza, te concentrezi pe preventie, iar aici ai camere, ai oameni care filmeaza in trafic, trebuia doar sa ai cadrul legal sa-i amendezi pe cei ce apar in filmare facand ilegalitati. Daca vrei sa fi si mai vizionar, faci o chestie perversa, incurajezi sa-si instaleze un fel de cutie neagra ce masoara mai multi parametrii contra unei reduceri la impozite sau daca ai prea multe amenzi(aici stiu cliseul, dar ce faci daca masina e condusa de mai multi, ghinion cum spune sasul, e masina pe numele tau e responsabilitatea ta.)
    In paralel, in zonele cu accidente frecvente ce se intampla in localitate, guvernul Romaniei se apuca si pune o centura ocolitoare filmata si rasfilmata. Mi se pare aberant ca in anumite localitati, oamenii sa se trezeasca cu un tir in curte sau alte nebunii, doar ca tu guvernul tarii asteia pe care o iubeste nu esti in stare sa faci o ocolitoare, cazuri exceptionale in munte inteleg, pui camera si rezolvi problema.
    Legat de partea cu urcatul baut la volan, asta e o chestie ce se rezolva prin actiuni dese si obligarea fiecarui sofer sa poarte un alcool-test cam cum e Franta si marirea pedepselor, dar despre restul de probleme, trebuie doar simplificarea aplicarii legii, nu amenzi de Scandinavia intr-o tara mandra.

  12. #34

    Arhi, dar tu cu ce te jucai in ’87? In afara de un cirlg bagat intr-o zastava de-aia gen fiat 500 care s-a parcat in spatele meu in unghiul mort, n-am lovit nimic din vina mea. Am platit la radare de cumparam macar un Rolls second hand, am dat si spaga, mai pe la turci, mai pe la sirbi sau unguri, NICIODATA la romani (poate de aia am avut permisul luat de 2 ori…). Baet fiind, continente cutreieram…

  13. #37

    Ca bine le zice seful nostru! Cand suntem in masina, ar trebui sa ne gandim mai mult la cei de langa noi si pe urma cred ca ne mai scade curajul de a face depasiri riscante sau alte grozavii.
    Eu evit sa merg noaptea cand ies taranii de la discotecile din sate tocmai pentru ca aia n-au creier si se intampla tragedii cum o fost cele 2 accidente din vaslui si neamt cu 7 si 4 morti.

  14. #38

    Cred că nu ai menționat unul dintre cele mai importante lucruri. Alcoolul, si nu mă refer la cei care conduc beți, ci la cei care conduc după o bere sau un pahar de vin, clar neinfluențați de ceea ce au consumat, dar care nu conștientizează că dacă le sare un pieton in fata dintre mașini sau au orice alt eveniment cu rănire, și nu din vina lor, automat li se face alcoolemia și acea bere devine culpa comuna.

  15. #39

    Spunea cineva pe aici despre bulgari, a remarcat cineva ca drumurile pe la ei, sau cel putin astea de pe litoral de la Vama Veche spre Varna, nu prea intra prin localitati? De ce oare? Sunt si localitati tranzitate dar nu ca pe la noi.
    Vorbeam cu niste primari, de-a lungul timpului nu deodata(asta pt hateri) si imi spuneau ca ei personal sunt impotriva unor eventuale autostrazi sau drumuri expres, ei aveau nevoie sa mergi ca melcul prin localitate(vezi Busteni) sa te enervezi, sa vrei sa opresti si astfel consumi ceva in localitate. Pe bune, atat de sarcastici pot fi unii, nu-i intereseaza sa ne miscam rapid, in pas cu vremurile, ci sa le facem vanzare la ei in localitate.

    • #40

      In Bulgaria sunt foarte multe zone pustii, fara sate. Populatia la ei pare mai putin risipita ca la noi. Probabil pentru ca au doar 2 zone mai dezvoltate, capitala si litoralul, intre ele fiind o mare de nimic important.
      Dar am observat si eu, in drum spre greci, de la Vidin la Kulata ca mai toate localitatile au centura.
      In ce priveste constructia de autostrazi, mai am o poveste similara cu bulgari: podul Calafat-Vidin era terminat de ceva timp si romanii nu il inaugurau odata invocand tot felul de motive stupide (gen nu stiau cat sa fie taxa) cel adevarat fiind ca orasul Calafat traia de fapt din afacerea cu bacul peste Dunare. Podul a lasat orasul practic fara venituri.
      Similar cu autostrazile: gandeste-te ca toate benzinariile din oraselele alea mici prin care treci supravietuiesc mai ales din traficul de tranzit. Si daca faci autostrada ai doar cateva locuri de popas cu benzinarii care nu mai pot fi construite pur si simplu la marginea drumului.
      Si mai ai presedinti de consilii judetene din Ardeal care sunt perfect constienti ca, daca ai autostrada, esti la concurenta cu judete unde oamenii se misca mai repede si poate ca rata somajului nu va mai fi infima la ei in judet.
      Si usor usor punem de-un lobby.

    • #41

      Așa este, din cauza benzinăriilor de pe marginea drumului și a președinților de consilii județene din Ardeal nu se construiesc autostrăzi în România. Aplauze.

  16. #42

    ii salut pe aceasta cale pe aia care nu aprind farurile ca sa nu se consume becurile
    #becless #ziuaeumavaddecisitu

  17. “Chiar dacă acel pieton e idiot, nu merită sub nicio formă să fie schilodit sau mai rău, doar pentru că e prost.”

    Doar aici nu sunt de acord cu tine. Este costul lor de “doing business” si isi asuma.

    Nu am intelegere, deloc, pentru cei care traverseaza printre masini, pentru ca, de ce nu, ce conteaza ca trecerea-i la cativa pasi mai incolo, el se grabeste, de ce esti hater?

    Ce sa mai spun despre biciclisti sau trotinetisti, electrizati sau nu, trec pe trecerea de pietionti calare si cand ii claxonezi se uita urat la tine, mai ca ti-ar da si cativa pumni? CUM iti permiti sa-i claxonezi pe trecere??!?
    Ah, daca le explici ca trecerea de pietonti este doar pentru PIETONTI, nu pentru alte categorii, ii doare la brisca, fireste.

    Motociclistii cer respect, dar statul in coloana nu este pentru ei – ce respect ofera, asta primesc. Da, ai motor, ai loc sa te bagi, baga-te, dar asuma-ti ca unii pot alege sa te ignore sau sa nu te lase, nu fi magar si agresiv, poate iti merge odata, de mai multe ori, dar nu se stie niciodata cand ti s-a infundat.

    Dar toate aceste probleme pleaca de la educatie, de la cei sapte ani de acasa si pentru ca suntem in tara lui “se poate si asa”. Eu imi educ copiii clar: la verde treci, dar numai dupa ce te asiguri si din stanga, dar si din dreapta, la fel si dupa jumatatea axului drumului. La rosu, stai.
    Si – ca efect secundar – cand am tendinta de a incalca EU acesta regula, copilul ma trage de maneca – deci functioneaza, daca se doreste.

    Nu sunt pro-accident […], tin la mine, la masina si respect viata in general, dar decat sa fac, cum au facut preiteni si cunoscuti, sa traga de volan ca sa evite un dobitoc, ala sa plece zambind, tu sa iti spargi masina in bordura/stalp/cap de pod etc. [sau mai rau, sa patesti tu ceva, sau altcineva din masina] si – repet – ala sa plece zambind [tru’ story, ca doar nu era prost sa recunoasca si sa ia el amenda etc.], iar tu sa iti iei si amenda de la militie si sa-ti repari masina sau sa iti iei alta, in functie de daune, mai bine intru direct in dobitoc – sansele sa fac distrugeri mai mari sunt infime.
    Tin mai mult la viata mea si a celor apropiati, decat la un dobitoc care s-a decis ca poate, nu doar sa incalce legea, dar sa ma si puna pe mine, fara vina, in pericol, dar nu numai pe mine, pe oricine!

    Acum, fiecare intelege ce vrea si ce poate.

    • #44

      @ Niros, viteazule, faci pariu că dacă s-ar întâmpla vreodată să omori vreun idiot de-ăsta de care zici tu că merită, din vina lui și scapi că doar nu ai fost tu vinovat, tu nu o să mai fii același om când știi că ai omorât pe cineva?
      Ești tu atât de perfect să nu fi făcut greșit în viața ta? Ești pregătit să dai peste unul care gândește ca tine în ce privește cu ce ai geșit tu?
      Nu cred în dumnezeu, sunt ateu convins, dar nici în dreptul oamenilor să decidă dacă x sau y merită să trăiască!
      De la chestia asta au pornit de fiecare dată cele mai mari atrocități!

    • Ca sa-ti explic mai pe intelesul tau, sa-ti trasez o luminoschema, mai exact, NU eu decid, geniule, el, cand a incalcat nu doar legea, ci normele elementare de convietuire intr-o societate… “cilivizata” :P, el a decis DEJA daca mai traieste sau nu.
      Eu sunt “dăcât” un factor aleator in toata povestea asta.

      Dar… de la tine atat s-a putut, mai mult nu se poate, nu am ce sa mai zic, pentru ca am zis deja.

      Am prostul obicei de a nu face afirmatii in van si te asigur ca ma va durea FIX la zece metri, in spatele curului, de acel retardel.
      Da, o sa ma doara sufletul de masina, reparatii, nervi, declaratii, politie etc., dar in rest, ZEN tati!

      Nu te-am intrebat daca crezi, in ce crezi etc., de ce crezi ca as da o ceapa degerata pe ce crezi tu?
      Prin urmare, daca taceai…

    • #46

      cand faci afirmatii de astea, tii cont de faptul ca oamenii nu sunt roboti? si ca nu urmeaza o schema preprogramata? pe strada sunt si oameni obositi, oameni neatenti, oameni cu mii de ganduri, oameni carora tocmai le-a murit cineva drag sau care tocmai s-au indragostit. vrei sa ne zici ca nu ai nicio problema in a da peste un om care merge aiurea pentru ca, pur si simplu, a fost dat afara de la munca si nu stie incotro sa o ia? atunci, fara nicio urma de intentie de a te jigni, iti recomand un psihiatru, chestia asta are denumire stiintifica si se trateaza medicamentos

  18. #47

    Am condus 8 ani și ceva în România. Undeva la 40-50k km în fiecare an. Citind articolul tău, m-am recunoscut pe mine. Nici măcar un accident din vina mea; o singură dată mi-a lovit un moșulache mașina când încerca să iasă dintr-o parcare.

    Mai făceam prostii – poate o linie continuă, poate o viteză depășită etc. Am avut de 2 ori carnetul suspendat – de fiecare dată pentru viteză (odată cu 2 km înainte să intru pe autostradă, csf ncsf). Deci, da, mai făceam prostii.

    Am venit în Londra acum aproape un an. Am avut fix același stil ca în RO: atent, dar dacă aveam nevoie, mai călcam pedala. După prima lună în care au venit acasă 2 amenzi, una după alta, pentru depășirea limitei de viteză (cu 37 mile pe limită de 30 și cu 48 pe limită de 40), conduc legal. Extrem de legal. Sincer, nici nu mă recunosc. E limită de 30? Fix 30 am. Limită de 50? Fix 50 am. Toată lumea merge constant cu aceeași viteză, deci traficul este destul de ok, chiar și la ore nasoale.

    Îți dai seama că după ce au venit amenzile mi-au venit tot felul de vorbe la gură. Însă regularizarea asta aduce un lucru bun – șansele să faci accident sunt mai mici, pentru că toți merg legal (rari vezi câte un aiurit cu 100mph pe autostradă, însă în câteva momente vezi X5-ul în spatele lor cu girofarul pornit).

    În final, vă las cu asta: i.imgur.com/1FATT1z.jpg

  19. Am avut permis de moto multi ani inainte sa imi iau permisul de masina. M-a ajutat foarte mult. Cand esti pe 2 roti, intre tine si idiotul care nu iti da prioritate e doar un pantalon de piele(in cel mai bun caz), nu ai o portiera sa te protejeze. Si astfel, accidente usoare la 20-30-40km/h devin din: la naiba, se indreapta la ciocan -> pai 3 suruburi si o tija, poate o sa mai mergi vreodata drept. Poate.
    Asa ca arunc si eu o idee extrema si absurda: toata lumea sa fie obligata sa conduca si un vehicul pe 2 roti inainte de conduce masina. Nu ai mai vedea oameni care stau lipiti de ala din fata, nu ai mai vedea baieti care ies 4/5 din masina de pe o strada laterala, intoarceri aiurea pe dubla continua, etc. Sau ai vedea mai putin.
    Ani de zile de condus preventiv de frica unui accident, m-au facut un sofer de masina mult mai bun decat daca as fi inceput din prima pe 4 roti. Si, drept urmare, nu am nici un incident din vina mea pana acum si sper sa ramana asa.

    Reiterez o intrebare care ma macina: stiti pe cineva care a ramas fara permis? Eu unul nu stiu pe nimeni. Foarte rar aud si de spaga si si mai rar de amenzi. Am auzit ca ar exista niste oameni imbracati in albastru care te sanctioneaza daca nu respecti regulile dar cred ca e doar un mit.

  20. #49

    ce au în comun femeile care spui că sunt varză și cu majoritatea bărbaților care fac accidente prostești, km puțini, la asta se reduce totul.

    • #50

      Femeile mai sunt obisnuite sa li se acorde prioritate in viata de zi cu zi, asa ca transpun acest obicei si in trafic.

  21. #51

    Stiu ca sunt surd, stiu ca ma prind greu (deh, gena de ardelean amestecata cu ungur), dar ma jur ca am ascultat de minim 10 ori inregistrarea cu Luna si nu-mi dau seama/n-am auzit bine care e replica pe care ti-o da. Help?

  22. #53

    Deci eu sunt cel mai vechi şofer de pe-aici? (’95, am prins ofertă, examen + bac). Cred că un sfat simplu şi de bun simț ar fi: nu vă grăbiți în plm! Sfertul ăla de oră câştigat nu merită stresul.

    În altă ordine de idei, am făcut ieri 20km de centură în 90min. Cum rezistați mă, zi de zi, cu mizeria aia?

  23. #55

    eu merg pe acolo da nu stau niceodata 90 de minute

  24. #56

    Ok, trebuie sa intreb. Care-i faza cu depasirea camioanelor pe autostrada? Aia nu e oameni? N-au si ei o destinatie, un program de urmat?

  25. #57

    Oamenii cu topoare nu aproba aceasta postare!
    Una peste alta, aia cu “printesa ardealului” ma face sa rad de fiecare data.