M-a lăsat coana Tanța cu ăștia mici dar nu de-aia am eu morcov, că mă descurc, sunt expert acuma.
Nu mai e ca-n tinerețe când era cu ministrul de finanțe în ședință și eu bag capul pe ușă:
– Dacă puteți s-o învoiți puțin pe nevastă-mea, că nu știu cum vin aricii de la pempărși, în față sau în spate?

Acuma gata, au crescut, nu mai e nevoie de schimbat nimic, le-am luat un sac de pufuleți, îi umflu până vine ea.
S-a dus cu gașca ei de gagicuțe la New York – la nu-știu-ce eveniment cu Denzel Washington – și am ceva emoții, că eu și coana Tanța când ne-am luat am făcut un pact:
Dacă vreodată o să ne întâlnim cu feblețea vieții, celălalt să nu fie gelos, e doar o noapte, asta e.
Oricum, chiar și-așa, șansele să se întâmple ceva ar fi foarte mici.
Well… feblețea ei e Denzel Washington…
A mea e o tipă de la scara C, dar șansele sunt foarte mici, v-am zis.

Pentru cei ce nu știu, am trei năzdrăvani de băieți care sunt tot ce-mi trebuie pe lumea asta. Adică nu știu cum sunteți voi, dar să vii acasă și să te aștepte nevasta cu poale-n brâu și să-ți sară în cârcă 3 poznași cu “I love you 3k, dă și mie telefonul” e totul pentru mine.

Ăla mare e un adolescent puțin cam melancolic dar îi sfârâie bine mintea.
Ăla mijlociu n-are alt scop în viață decât înghețata și cremvuștii.
Iar cel mic… ăăă… cum să vă zic?
Ăsta mic îmi seamănă. Că nici una, nici două, se dezbracă de pantaloni.
– Băi, nu ieși pe balcon așa, te vede vecina în puțulica goală…
– Și ce? Ea n-are?
Pfaa, ce fac eu cu ăsta?
Au venit odată niște măicuțe de la Philadelphia pe la coana Tanța și pe când își serveau ele cafeaua a venit ăsta mic și pac! textila jos chiar în fața lor de mi-au murdărit alea și covorul, s-au dus dreacu, n-au mai dat pe la noi.

E, și încărcat cu aceste energii paterne pozitive i-am zis la nevastă:
– Meri liniștită, sunt pe mâini bune, promit să găsești cel puțin trei când vii acasă.
Primele două ore au fost ușoare, i-a instruit coana bine pe-ăștia. S-au trezit, s-au spălat pe dinți, și-au pus mâncare, mi-au lăsat un munte de farfurii în chiuvetă.
Când am intrat în baie era pastă de dinți și pe oglindă, și pe capacul de veceu…
– Am dezinfectat cu periuța ta, zice ăla mic.

Și pe urmă au sărit pe jocuri.
Ăia doi mici sunt dilii cu Mario, ăla mare – cică are gagică – s-a apucat de textuit și zâmbea ca o visătoare-n metrou.
Pfaa, nu așa tetică.
Păi eu dacă stau cu voi așa înnebunesc.
Că mă gândesc numai la ce-ar putea să facă la ora asta Denzel Washington.
Se știe că Denzel doar se uită la femei și ele râmân gravide…
Ma’meeen…

Hai să ieșim pe-afară!
Iau paletele de tenis, îi echipez și pe ciutani, când să ies, țârrr, soneria la ușă.
Cin’ să fie, cin’ să fie?!… deschid…
Vă jur cu mâna pe inimă, mi-a căzut paleta chiar pe unghie dar n-am simțit nimic.
Nici nu m-am mișcat și nici n-am clipit.
După reacție mi-am dat seama că arătam ca un vițel la poarta nouă.

Era blonduța de la scara C, aia de v-am zis că e feblețea mea…
24-25 de anișori… Într-o fustiță albă scurtă, pfaoleu, mamă-mamă…
– A, zice, ieșiți la tenis? Chiar mă pregăteam să ies și eu. Vreți să jucăm împreună?
În gândul meu, daaa, și nu numai tenis…

Fac o pauză să vă spun că în toată cariera mea militară eu n-am văzut un strateg mai priceput ca nevastă-mea.
Ce Enkulette, ce Blitzkrieg, nevastă-mea le bate la cur lejer.
De ce spun asta?
Fiindcă zice blonduța:
– M-a sunat soția dumneavoastră să vin să văd ce faceți.

Bă voi vă dați seama ce mutare a putut să facă?
Adică ea se duce cu Denzel și pe mine mă ține sub observație cu blonduța?!
Luați aminte, dragele moșului, așa se face: pe el îl lași în pace, folosești blonda ca telecomandă.
Acuma mă frământam cum să aflu și eu numărul lui Denzel.

În fine, am fost la tenis, copiii au fost fericiți.
Și eu un pic, mai ales când servea ea, că icnea…
– Îah!

Până la urmă le-a plăcut la copii de ea că a invitat-o ăla mare să vină după masă să vedem un film.
I-am și zis:
– Ioane, tu mă bagi la belea, vine împărăteasa acasă, o găsește pe-asta aici, oare cât or fi sendvișurile la supermarket?

Doar că beleaua s-a întâmplat în altă parte, în timp ce veneam spre casă am auzit un huruit la motor și din două mișcări s-a oprit mașina. Am dat iar la cheie, a pornit, dar ceva nu suna bine pe-acolo așa că ajuns acasă am zis să îmi bag nasul prin ea să văd ce are.
A venit ea blonduța la film dar știți cum e, întâi munca și pe urmă distracția.

Până mi-am scos eu nasul de sub capotă a venit și coana Tanța acasă.
Ce faci țuțuraș, bine țuțuraș, hai să te pup, în câte luni ești, mă rog, glume de-astea.
Când să intrăm în casă iese blonduța răvășită și speriată, zic stai să vezi c-a mințit asta, că poate nici n-a sunat-o coana Tanța, m-o fi pândit după perdea când a plecat nevasta de-acasă și pentru că-i plăcea de mine a băgat și ea din top…
Când, în urma ei, ăla mic, în puța goală alerga după ea.
– Nu vrei să jucăm monkey see monkey do?

Ce să vă zic, mi-a spus coana că sunt un bărbat de nota 20.
Am călcat tot ce-am găsit prin uscător și-am făcut și-un bulgur cu ficat de pui la cuptor că cică la întâlnirea aia cu Denzel le-a ținut doar pe cipsuri și limonadă, îi era o foame…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

53 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    bă frate, cum să nu citești așa ceva!
    chiar dacă-i lungă, știi c-o să-ți dea lacrimile de râs de vreo 3 ori pe parcurs și-o să te doară burta la final.

  2. #2

    Nea Ilie, nu stiu cum arata febletea ta de la scara C dar daca arata ca tenismena din grafica te inteleg!

  3. #4

    ahahaha, ciutani, de mult nu am auzot asta, esti de-al meu, nea…

  4. Bag picioarele n mașina ta. Pe când mă instalam mai comod, ție ți se strică mașina ….

    • #7

      De fapt cred ca a “suflat” in jigleur dar a dat vina pe ala micu…ntzntzntz.

  5. #8

    Nea Ilie, da-ne niște poze cu bunaciunea, un fb, Twitter, insta…

  6. #9

    Ai strecurat duda fin sau ma insel eu? Pentru ca o singura propozitie nu e de acolo daca ma intelegi , nea Ilie 🙂

  7. #10

    Nea Ilie, daca al mic a speriat biata blonduta nu cred ca existau pastile sa o vindece dupa o intalnire in doi cu tine 🙂

  8. #11

    Articolul asta e ca episodul de azi din Game of Thrones

  9. #12

    Ca sa ne calmam, zi-ne direct: blonda are acum 47 de ani, 137 de kile si 2 nepoti, asa-i? Zi ca asa e.

  10. #14

    Cum sa compari asa maestrie cu fluture? Eu cred ca vine si cartea, intai le scrie aici ca e mai usor in cativa ani, apoi ii da cu copy/paste si-n 10 zile e gata toata, calda pe “tarabe” :p Doar un sfat, cum zicea si cineva mai sus: pune si poze ca asa e frumos, sa nu ne scurtcircuitam citind :p abia ai motiv s-o chemi la un tenis 🙂

  11. Nea Ilie, acum e rândul tau să-i bati la ușă. Ea a servit, nu? Urmezi! Cica așa e in tenis, ca Denzel in penis!

  12. Nea Ilie, nu te supăra, ai scăpat ieftin.
    Al meu i-a spus iubitei mele soacre când l-a intrebat ce să-i dea:
    “Orice, mamaie, cum spune tati, de la omul al dracu’ iei ce-ți dă.” 🙂
    Laserul de la Măgurele a fost pistol cu apă…și așa mă iubea soacra în exces.

    • Băiat educat, nu iese din cuvântul părinților 🙂
      Complimentele mele celui mic.

    • Mulțumesc, nea Ilie. De asemenea, complimente familiei.
      Fiind mai priceput decât mine (ai trei, nu unul), spune-mi și mie, copiii ăstia nu ar trebui să vină cu manual de instrucțiuni? Eu de 10 ani tot caut manualul. 🙂
      P.S. Ai văzut, a venit frau Merkel în România. 🙂

    • Memorie bună, nea FGD.
      Să fie vreo 3 ani de când ți-am zis că am pus ochii pe Merkel și mă ții minte acuma?
      Mi-a trecut de nemțoaică, am alta în vizor.
      Acuma îmi place Tereza asta de la englezi.
      Ai văzut ce stafiduță ca-lumea e?
      Dac-o storci bine, miere iese din ea.

    • Nea Ilie, așa-i că astea-s mai bune?
      În plus, englezoaica e și sprințară, ba iese, ba intră. Din UE, zic 🙂
      Vorbind de mașină, așa-i românul, tot timpul repară ceva, tot timpul leagă ceva cu o sârmă, improvizează ceva.
      Unii au tot timpul sârme la ei să-și repare mașina sau altceva, în buzunar, în mașină, poate o să auzim, scuzați, chiar de români care au sârme și în ….
      Acum ce să facă, trebuie să le cârpească dacă sunt uzate de vai mama lor. De mașini zic.

  13. #21

    La bărbați de mult ori feblețea vieții e ce pică…

  14. #22

    Monkey see – Monkey do :))

    • #23

      Cred ca de aici vine expresia: “slap the monkey”…

  15. #24

    Pai se stie, soarele, tenisul si blonduta intareste puta!

  16. #25

    Firai tu nea Ilie că mă dor fălcile de la cât am râs. Ține-o tot așa!

  17. #26

    Da-o ncolo de defectiune la masina ca ne-ai taiat toata povestea imaginara cand tocmai promitea…

  18. #27

    Tare banale povestioarele astea. Ma chinui sa zambesc macar. Umor pentru copii.
    Si, ca dupa fiecare povestioara, INTOTDEAUNA, apar la comentarii ala pe care il doare burta/falcile/etc de atata ras plus ala pe care nu l-ai anuntat si a varsat/scuipat/scapat cafeaua pe monitor/masa/etc, plus ala la care se uita toti colegii ca la un nebun fiindca izbucneste in ras citind ”capodoperele” la munca.
    Asa autori, asa cititori.

    • #28

      Si cel mai enervant este ca esti obligat sa le citesti.Spune-le si de morti!!

    • #29

      Mai Dan…cu scuzele de rigoare catre Cetin pt. limbaj… du-te ma inplm si uita-te la IUmor ca pari genul de telespectator al acestui gen de emisiune “comica”.

    • #30

      Ai votat cu Fluture, asa-i?

    • #31

      Dane, am aparut… eu is cel la care s-au uitat colegii.
      @Nea Ilie: Cred ca neailitoza e acuta si, daca scrii mai des, sunt sanse sa devina cronica. 😀

    • #32

      Hahaha :)) A pornit scriptul, au reactionat NPC-urile 🙂
      Stai ca se mai screme neailie de o povestioara pentru pitici peste 3 zile si apar iar: ala pe care il doare burta/falcile/etc de atata ras plus ala pe care nu l-a anuntat ca o sa fie amuzant si a varsat/scuipat/scapat cafeaua pe monitor/masa/etc plus ala la care se uita toti colegii ca la un nebun fiindca izbucneste in ras citind ”capodoperele” la munca…
      Ma doare fix in pix de fluture, ilie etc. Nu tre’ sa fie totul alb sau negru, fluture sau ilie. Doar ma amuza nivelul comentatorilor, se simt ei 😉

    • #33

      Suntetz’ prosti, comentatorilor!Prosti, ba! V-a ginit danutzu’

    • #34

      Culmea e ca si el e si comentator si cititor asemenea noua…si cand se oftica ca altii poate se simt bine doar citind un text “umoristic” parca se umfla in el invidia de ruman verde si nu numa ca vrea sa crape capra(sic) vecinului, dar vrea sa o si sodomizeze 3 zile la rand pana moare…

    • #35

      Hai, nu plangeti 😉 Nu trebuie sa participam toti la laba in cerc… Tare ma amuza cum se agita poporu’ pentru un anonim cu nume random de pe net care are o opinie contrara/care critica :)) Ma distreaza enorm internetul asta si orataniile care il populeaza :)) Am ras si pe ziua de azi, multumesc 😉

    • #36

      Nu se agita nimeni pentru Nea Ilie, mocofane.Incercam doar sa subliniem ca esti prost si trist

    • #37

      Ti-e ciuda ca Nea Ilie este Leonard Cohen al forumului, superiorule! :))

  19. #38

    @W @Romeo @Danyzus @Radu-Mihai cui ii raspundeti frate, ca nu vad pe nimeni ?
    PS: Nea Ilie RULZ :))

  20. #39

    Trebuia propus direct tenis pe dezbracate.

  21. #42

    de Gaben mai știți ceva, a cam dispărut din peisaj

  22. #44

    Ce marca era masina?

  23. #46

    ..si eu tot cu Denzel dar si cu Idris Elba! :))

  24. #51

    what happens in Vegas, stays in Vegas
    :)))) sau daca va ganditi la interviu, nu intru in detalii, ca a fost grav. M-am uitat ca curca-n lemne la cele doua doamne si ele s-au uitat ca lemnele la curca! Cu job nu se lasa, asta-i clar. Da cu un pahar de vin, asa, baut de necaz, sigur se lasa zilele astea.:)))))

    App de implinirea celor 700 000 de ani de bloggarit, :)) pe mine ma mananca degetele si limba zilele astea sa scriu, sa zic dar sa stii, Arhi, ca eu nu vreau nimic, eu am ce-mi trebuie si zic cum ziceau altii, sa le dai, Arhi, cadourile celor care au nevoie.

    • #52

      dar nu e nimic rau in a scrie. in plus, daca suntem din bucuresti, poate ne si vedem, cine stie?:)

    • #53

      Ar fi dragut, multumesc, dar eu stau la o distanta de mii de km de Romania. Nu spun unde, ca nu e interesant si vreau sa raman incognito.:))) Interesant e sa bantui pe bloguri romanesti cand mi-e dor de acasa. :)))
      Adevarul e ca numai copilaria mi-am petrecut-o in Romania dar radacinile romanesti ma cheama.
      Cam atat despre mine ca e deja prea mult!:))