Scris de Ștefan

Episoadele 1, 2, 3, 4

A fost vacanță. O săptămână între module. În total, nouă zile. Nouă zile care erau programate pentru „mine”: să ascult muzică, să mă uit la filme, să citesc, să fac în general lucrurile pe care am chef să le fac în momentul acela, nu pe cele pe care „trebuie”. Mă gândeam înainte de vacanță că o să am timp să scriu vreo două articole, unul în care să mai enumăr câțiva oameni, altul în care să mai vorbesc despre cum se gestionează banii, poate și unul mai amplu, în care să vorbesc despre cum se intră în sistem și care este minunata „metodologie de mobilitate” a personalului didactic.

E-te, ciuciu! A trebuit, bineînțeles, să mă aduc la zi cu toate actele și documentele pentru școală de care nu am avut timp să mă ocup până acum, să mai completez vreo două-trei formulare și chestionare pe care le cerea „ieri” inspectoratul, sau ministerul, sau dracul, sau mă-sa… am mai avut și pe acasă ceva treabă, că știți cum e: „hai, că tot ești acasă, să facem X”…

Așa că, luați amestecate (dar, în principal, despre informatizare).

Să-l ia dracul dracilor și să-l fută cu cea mai urâtă mătărângă noduroasă și cu crăci pe ăla de a inventat WhatsApp. Apoi, să-i ia la rând pe ăla de a zis că e cea mai bună cale de comunicare în învățământ, pe ăla care a descoperit că se pot face grupuri (de profesori, de părinți, de clasa de dirigenție, de fiecare clasă la materia pe care o predai, de câțiva colegi/prieteni care-și trimit glume și meme etc.) și pe ăla care a propagat comunicarea prin aplicația asta de la nivel de minister, prin inspectorate, școli, directori și până la sora lu’ elevul ăla amărât din a II-a, ai cărui părinți sunt plecați în Germania (asta știe el, de fapt i-au semi-abandonat, că în Germania s-au despărțit, fiecare trăiește cu altcineva, doar mama mai trimite câte 100 de euro o dată la câteva luni, iar sora lu’ ăla se cam prostituează ca să aibă ce pune pe masă).

Orice rahat minor sau foarte major de comunicat se face prin WhatsApp. Pe grupurile de profesori ale școlilor, dacă nu ți-ai dezactivat notificările (Nu sunați! Ieșim noi din când în când) ești halit cu fulgi cu tot. Dacă nu ai WhatsApp (Cum să nu ai? Pune-ți!) nu exiști în școala aia. Nu vei ști niciodată nimic. Sau, hai, să nu exagerez, unele lucruri le vei mai afla din discuțiile celorlalți. Dar nu multe. Că n-are toată lumea același orar. Și nu toată lumea lucrează în aceeași structură. Vremea cancelariei unice, în care toată lumea se strângea în pauză la o cafea și-o țigară a apus de mult.

Eu am rezistat fără WhatsApp cam patru ani în sistem. Trei ani m-am fofilat. Am plătit scumpișor cu multă comunicare proactivă (Ce știi? Ce s-a mai anunțat? Ce trebuie să mai facem?), dar am și câștigat liniște la căpuț. Al patrulea an (primul dintr-o școală nouă) am spus de la început răspicat că n-am WhatsApp și nu-mi instalez. Ghinionul meu a fost că ăla a fost anul școlar 2019-2020. Dacă trebuie să vă desenez de ce prin aprilie-mai 2020 am cedat și l-am instalat, înseamnă că trebuie să renunțați să mai citiți articolul. Sau să-l mai citiți pe Arhi. Sau să mai stați pe net, în general.

M-am luat de la asta cu WhatsApp-ul și voiam să ajung la faptul că, într-o lume normală, în anii ăștia, profesorii ar trebui să aibă e-mail de serviciu. În caz că nu stați bine cu istoria Internetului, mediul academic-educațional a fost cel care l-a ținut până la începutul anilor ’90, când a apărut www. Da, nu la noi, dar nu asta e important.

Aș vrea să am un e-mail de serviciu, pe care să primesc toate comunicările legate de școală. Să fie ceva centralizat, cumva prins în lege sau în metodologie…

E clar, am început să visez. Vreau asta de la un sistem de învățământ care are SIIIR (Sistemul Informatic Integrat al Învățământului din România), un sistem pe care nu-l cunosc și nu-l folosesc în școală decât cei din personalul didactic auxiliar (secretar, contabil, informatician). De ce? Pentru că nu e un sistem, nu e integrat și, mai ales, nu e integral. Secțiunea de catalog electronic din SIIIR nu este activă nici în momentul ăsta, deși în 2017/2018 eram „amenințați” că „gata, dom’le, anul ăsta îi dăm drumul!”.

Vreau asta de la un sistem de învățământ care a implementat o aplicație de salarizare, EduSal (Siveco să trăiască și să mai sugă de la țâța contractelor cu statul!), pe care nu a reușit în nu știu câți ani să o facă să aibă și o bază de date centrală, să nu mai trebuiască să-ți fie „introduse datele în calculator” de fiecare dată când te muți la altă școală. Înțelegeți? EduSal, ca și fratele lui mai mare dar mai prost, minunatul Revisal, sunt softuri care trebuiau să infomatizeze sistemele de muncă din România. Revisalul înlocuiește cartea de muncă încă din 2011. EduSal (doar pe învățământ și specific pe salarizare) nu mai țin minte când a fost implementat. Sunt niște simple programe care rulează pe calculator și-ți gestionează o bază de date locală. În 2023!

Vreau e-mail de serviciu de la un sistem de învățământ unde încă există infamele „laboratoare de informatică” în școli, săli de clasă cu câte 15-25 de calculatoare care se schimbă o dată la 10-20 de ani (I kid you not: în 2017/2018, școala unde lucram, avea în „laborator” calculatoare din 2002), săli blocate pe care aproape că nu le folosește nimeni, nici măcar profesorii de TIC.

Vreau asta de la un sistem de învățământ în care foarte multe școli nu au prezență online. Cele care au, de obicei au un cont de Facebook. Cele care au site-uri proprii – multe dintre ele nu mai sunt actualizate de când au fost făcute.

Ei, dar eu sunt optimist! Cred că în curând foarte multe școli vor avea prezență online. Pe Tik-Tok, dar ce mai contează?…

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.