A pus și domnul Elliot Page, fostă doamnă Ellen Page, o poză la bustul gol, celebrând transgenderitatea.

O să râdeți de ce o să spun, dar niciodată nu am căutat și nu m-a interesat ce se întâmplă cu persoanele trans, după operație. Pur și simplu nu m-a străfulgerat curiozitate, subiectul este, la mine, la nivelul fetelor thailandeze. Acum e interesant pentru că mie chiar îmi place Elliot Page, indiferent de ce sex își asumă și îl face un subiect, pentru mine.

Ideea e, ca femeie trans, din bărbat, faci operația, se construiește lăcașul viitorilor penisuri ce îl vor explora, se iau hormoni, una peste alta, iese o treabă decentă.
Dar ca bărbat, ce faci? Că ok, mastectomie, dar…ăăă…organul, ce faci cu el? Că nu e ca și cum ar putea fi reconstituit și, ce e mai important, nu e ca și cum ai putea să îl folosești la ceva.

Sau ai putea?
În altă ordine de idei, în țara demenței, adică US, ești declarat anti trans dacă nu ești de acord să faci sex cu o persoană de genul.
Tot acolo e suficient să te declari femeie și poți participa în competiții feminine. Se pare că femeilor nu le place.
Strange.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

82 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Se face operatia de faloplastie +/- implantarea unei pompe pentru crearea erectiilor; se poate realiza chiar si un scrot cu implantarea unor proteze testiculare. Exista si varianta metoidioplastiei care presupune transformarea clitorisului (prin terapie hormonala si chirurgie) intr-un neopenis, cu posibilitatea erectiilor naturale, din pacate dimensiunea mica nepermitand penetrarea.

    • #2

      Si cu placerea sexuala cum ramane? OK, inteleg mecanica lucrurilor cum ar putea functiona, dar pe partea de satisfactie, orgasm, placere sexuala cum se rezolva oare? Sincera curiozitate.

    • #3

      Placerea se intampla in creier. Sunt femei care simt placere cand folosesc un ham si o puta de silicon pentru a penetra alte femei/ barbati.

  2. #4

    “…nu e ca și cum ai putea să îl folosești la ceva.”

    Ehe, poa’ “să ți se fâlfâie”, poa’ “să te doară în”, poți trimite pe oricine în, ai o groază de opțiuni care-ți îmbogățesc viața spiritual-culturală.
    În rest, 10 degete și-o limbă ar trebui să fie suficiente.

    • #5

      Eu mă întreb unde e placerea…adică da, îți pui puțică reconstruită, din mușchi, plastic, piele, tendoane, ouțe din bile de rulment, pietre de moară, cristale Swarovski, whatever…dar cum simți placerea, cu ce substitui terminațiile nervoase care îți dau senzațiile alea ?!

    • #6

      Eu credeam ca-ti pastreaza din terminatiile nervoase pentru cand iti “fabrica” butonas de femeie, dar posibil sa ma insel (si nu cred ca poti “prelungi” terminatiile alea, chiar daca sunt acolo).

    • #7

      Dacă ia media din Romania la nivel declarativ ca reper, de unde sa lungească și doctorul ăla terminațiile nervoase cu 34-35 cm ?!

  3. #8

    Intre timp, la un articol cu link in articolul original:
    So while a trans female might be a dominant athlete for some high school teams in some prep leagues, it is very unlikely she will be superior to the most elite female athletes.
    Deci e recunoscut ca e posibil ca cei trans sa fie superiori fizic la anumite nivele, dar asta e…sa sufere cei din licee, ca acolo nu e bai…dar la nivel de performanță nu se va întâmpla…
    Cum ar zice americanii: Bullshit !

    • #9

      Mda, nu știu ce să zic, dacă oamenii ăia iau fac terapie hormonala și hormonal sunt femei, atunci e ok să participe în competiții alături de femei. Daca se declară femei cu 3 luni înainte de competiție, că să maximizeze șansa de a lua o medalie, atunci, clar, nu e ok.

    • #10

      Daca incepe terapia hormonala de la inceputul adolescentei atunci nu o sa aiba avantaj dar daca un individ apuca sa se dezvolte ca si barbat va avea tot timpul avantaj fizic in fata unei femei, presupunand ca amandoi au acelasi stil de viata.

    • #11

      Dave, ce anume e bullshit?

    • #12

      @deea, indiferent ca fac terapie hormonala, daca oasele si musculatura s-au dezvoltat initial la nivelul unui barbat, vor avea un mare avantaj.

      @Stefan, este bushit ca, desi au recunoscut ca vor avea un avantaj, se vine cu scuza ca la nivel de campioni mondiali nu vor invinge femeile nascute cu 2 cromozomi X.
      Problema este ca aceasta afirmatie este falsa, deja apar barbato-femei din astia care bat recordurile mondiale in diferite sporturi feminine.

    • #13

      Andrei, de acord. Initial am avut senzatia ca bullshit-ul lui Dave se poate fi interpretat in doua feluri.

      Ca sa va faceti o idee, va dau un exemple de la natatie, ca aici ma pricep:

      – recordul national pentru proba 100m liber la baieti 15 ani e 49.8 s. Recordul mondial la feminin e 51.7 s.
      – recordul national pentru proba 100m spate la baieti 15 ani e 56.3 s. Recordul mondial la feminin e 57.6 s.
      – recordul national pentru proba 100m fluture la baieti 15 ani e 55.7 s. Recordul mondial la feminin e 55.5 s.
      – recordul national pentru proba 200m bras la baieti 15 ani e 2 min 18.8 s. Recordul mondial la feminin e 2 min 19.1 s.

      Nici nu vreau sa ma apuc sa caut printre recordurile de juniori din SUA, Rusia, China, Japonia, Regatul Unit, Italia sau Ungaria.

    • #14

      Cum a precizat si ante vorbitorul meu ,Andrei: bullshit e ca se recunoaște că transii au un avantaj, dar apoi se închide subiectul pentru că la nivel profi, zic ei, nu contează…
      Ceva de genul: sa sufere unii si altii pentru ca minoritățile sa fie ok

  4. #15

    E revoltator ca un tip ca Elliot a jucat rolul unei tinere care ramane gravida. Cum e posibil asa ceva ? a furat un rol care trebuia sa fie natural al unei tinere actrite. Unde e egalitatea de sanse? Ce spune curentul feminist despre aceasta grava discriminare? Ne intoarcem in timp?
    Ce urmeaza, albi care joaca rol de negri?

  5. #19

    Wtf! Imi placea actrita….

    • #20

      Dar ce face cu buletinul, certificatul naștere, pașaportul, documente necesare identificării. Cum trece de controlul pașapoarte in aeroport. Se îmbracă la loc in femeie?

    • #21

      si in romania, ca si in restul tarilor, persoanele trans devin oficial ce au ales. cu schimbarea documentelor cu tot

    • #22

      eu nu stiu prin ce controale ai trecut, dar la aeroport nu ma verifica daca am pl sau nu, se uita cel mult la fata, iar asta se poate rezolva cu pasaport nou. ca eu daca imi pun peruca, umplu un sutien cu ceva, ma machiez si ma duc la aeroport in fusta, nu o sa ma refuze nimeni.

    • #23

      Extrapolând puțin dacă eu aleg să fiu american ăia îmi fac documente? Nu cred… sau..

    • #24

      @perkele: s-ar putea sa fie si carcotasi care sa te refuze pe baza unor greseli grave de asociere a culorilor vestimentatiei, a croielii. exista niste limite

    • #25

      @ev – Canada (Page e cetatean canadian) permite si optiunea de sex nespecificat de ceva ani: en.wikipedia.org/wiki/Canadian_passport#Sex

      Aceeasi poveste si la certificatele de nastere si permisele de conducere, in functie de provincie: en.wikipedia.org/wiki/Legal_recognition_of_non-binary_gender#Canada

  6. #26

    La zoso vazui la stirile zile link la digi fix cu asta. Ultimul paragraf zice asa: “Page s-a declarat gay în 2014, când a afirmat: „M-am săturat să mă ascund și m-am săturat să mint prin omisiune”. După trei ani de căsătorie, el și-a anunțat divorțul de coregrafa Emma Portner, în luna februarie.” Doar ca “On February 14, 2014, Page, who was then presenting as female, came out as gay”. Deci el sau atunci ea, era gay, adica lesbiana. Acum ca e trans, FTM (Female to Male) sau na hai sa zicem barbat daca-i monteaza tot ce trebuie, acum nu mai e gay ci e straight? WTF is wrong with these people?!?

  7. Bag de seama ca in lupta lor pentru libertatea preferintelor sexuale au ajuns sa le-o interzica altora.
    E suficient de pernicios ca incearca sa se vanda drept normali, cand de fapt nu sunt, dar e de-a dreptul scarbos ca acum se cred mai cu mot decat restul.

    In definitiv parca ideea era sa fie loc sub soare pentru toti.
    De cand inseamna asta ca nu mai am dreptul sa nu plac pe cineva si, pe cale de consecinta, sa nu vreau sa il am in jur si sa pot sa il evit?
    De cand inseamna asta ca trebuie sa existe o categorie in afara criticilor si alta nevoita constant sa calce pe degete ca sa nu iasa drept anti?

    • #29

      Desi au si ei dreptul la iubire, ar trebui sa existe transparenta intr-o relatie, in asa fel incat sa nu existe dezamagiri de genul asta. Iar daca nu exista, probabil ca asta va duce la multe refuzuri “preventive”.

      Pe de alta parte, daca tot e indicat sa-ti informezi partenerul ce organ ai acolo jos, mi se pare normal sa-i spui si cat de mic il ai (iar pentru femei, largimea, daca tot vrem egalitate), ca poate sunt unii care nici nu se deranjeaza sub o anumita limita.

    • #30

      El si ea goi pe marginea patului.
      El: * Suparat tare
      Ea: – Hai, iubi, ca un penis mic nu e chiar asa de grav….
      El: – Mda, as fi preferat sa nu ai deloc…

    • #31

      @Alex, te declari super heterosexual si le ceri tuturor sa iti respecte libertatea de ati alege preferinta sexuala.

      @DeeDee, eventual sa fie trecute in buletin dimensiunile astea si sa fie masurate dupa standarde oficiale.

    • #32

      Corect. Care o are sub un metru, sa i se “descoasa” si sa fie declarat femeie.

    • #33

      Era un banc:
      Un mosneag neamt e la evidenta populatiei unde vrea sa renunte la cetatenia germana pentru a se muta definitiv undeva in Africa. Oficialii sunt foarte intrigati de ce vrea mosulica sa “fuga” din Germania asa ca il intreaba insistent pana cand mosneagul cedeaza si le zice motivul : ” Cand eram tanar homosexualitatea era pedepsita aspru, dupa razboi a devenit ceva ignorat, pe urma a devenit tolerata si acuma e promovata, vreau sa plec pana devine obligatorie”.

  8. #34

    Sa se duca in Belarus,sa le explice la aia ce si cum.
    Eu stau si ma intreb,acum 50 de ani asemenea comportamente si atitudini erau,dpdv psihiatric,privite ca niste anomalii,deviatii,ce s-a schimbat, stiintific,care sunt studiile,experimentele,teoriile care justifica acceptatea acestor idei.

    Si ma mai gandesc la o chestie:in usa,treaba loe,money is money,iar doctorii isi fac timp si chef sa creeze organe sexuale si ce vrea clientul,dar ce ne facem daca in Europa,asemenea operatii devin decontate,chiar si partial.Sunt scumpe,si ce ar justifica includerea lor in programe de sanatate,versus alte acte medicale?

    Ca nu mai poti zice nimic de ei,asta e deja veche,si imi e frica ca va acumula niste tensiuni in societate care pot exploda,in unele zone,pe model nazist.

    • #35

      Atunci vorbește cu colegii naziști să și-o mai frece din când în când, să nu explodeze.

    • #36

      @ Becaly In Romania au toate sansele ca sa isi deconteze operatiile astea pe bani publici. Remember toate panaramele care si-au pus tate si botox decontate de ministerul sanatatii cu doctori care luau spaga pentru a pune diagnostic fals ca sa le poata opera.
      Romanistan: land of the dacs that come from the trucks locul binecuvantat unde orice e posibil.

  9. #37

    La fel cum a fi heterosexual nu e un motiv de mândrie, nici faptul că ești trans sau gay nu e motiv de mândrie, de celebrare.

    • #38

      La cum merg lucrurile in curand o sa fie atat de putini heterosexuali incat va deveni un motiv de mandrie. Ceva de genul: “eu fac parte din vechea garda”.

  10. #39

    Eu nu mai pot cu trans-siberienii astia una doua o stire despre ei.Eu inteleg ca nu le mai place o cavitate si vor alta dar ba gata nu trebuie sa sufere toata lumea ca sa fie ei fericiti.Cum plm si pe ce logica acesti siberieni intra sa concureze in competitiile feminine cand ei sunt clar barbati.Klaus ce zice cum priveste aceasta problema?

    • #40

      :)) Și cum mai exact suferă toată lumea? Eu nu sufăr deloc, pendulez între empatic și indiferent.

    • #41

      Ma refer la lumea din jurul siberienilor ca un moldovean ******** nu are de ce sa sufere.

    • #42

      Ba Maithun daca ma gandesc bine cum adica nu te afecteaza, tu ca mare lingvist esti de acord cu aberatiile LBGTQ implicit cu ale siberienilor cu folosirea a n-shpe mii de pronume pentru fiecare gen inventat de ei?Tu ar trebui sa fii primul care se leaga cu lanturi de ceva si sa iesi la protest.

    • #43

      Maithun, cauta pe net ‘cotton ceiling’ si o sa vezi de ce ar trebui sa iti pese.

    • #44

      @Robert: Aia cu pronumele mi se pare un moft enervant. Dar na, dacă așa vrea omul 🙂
      Maithun, el/alteță/fă

  11. #45

    Pai e simplu. Pastreaza “vrabiuta” si gaseste o femeie trans care si-a pastrat “cocostarcul” si gata.

    • #46

      lol, ai castigat internetul pe azi, maine poti sa te concentrezi la o solutie de pace intre evrei si palestinieni?

    • #47

      @Perkele, oare abolirea religiei ar functiona?

  12. #48

    Ceva e gresit rau aici.
    Zic ca se trage de la bani la un moment dat o iei pe aratura.
    Probleme la mansarda.

  13. #49

    Fara legatura cu Eliott sau cum il cheama, more power to him, viata e scurta sa stai sa o traiesti dupa standardele si credinta lu tzatza Veta din Udati manzu, eu am alta intrebare. Vad imaginea asta postata pe facebook de 1000 de ori in 1000 de articole diverse. De ce e ok din punctul de vedere al Facebook o imagine cu aceleasi tzatze si aceleasi sfarcuri acum cand ele apartin unui barbat numit Eliott si aceleasi tzatze nu erau ok acum cateva luni cand apartineau unei tipe numite Ellen. Care e diferenta? Niste tesut si grasime in plus?

    • #50

      TOSul fb interzice EXPLICIT sfarcurile feminine.

    • #51

      How fucked up is that?!! In cazul asta sunt the same fucking sfarcuri…acum e ok….

      Whatever…

    • #52

      sheryl sanders, cea care a facut aceste reguli, e o javra religioasa

    • #53

      Poate si-a facut transplant de sfarcuri de la un donator de organe barbat, posibil sa fii fost la oferta cu penisul!

  14. #54

    eu urasc trans FTM , aia ma scarbesc. In schimb cei ce se fac femei imi plac

  15. #55

    mie imi plac genul asta de stiri ca ma amuza cum se inflameaza prostii. la fel si la comentariile de pe FB la articolele Vice, alea gen “sunt un un gay trans non-binary poliamoros si lumea ma judeca”

  16. #56

    Mda, nu știu ce să zic, dacă oamenii ăia iau fac terapie hormonala și hormonal sunt femei, atunci e ok să participe în competiții alături de femei. Daca se declară femei cu 3 luni înainte de competiție, că să maximizeze șansa de a lua o medalie, atunci, clar, nu e ok.

    • #57

      Mnope, nu e ok. Terapia asta hormonala e argumentul suprem al proaspetelor duamne, numai ca abilitatile fizice se formeaza in mod diferit (adevarat, in functie de mixul hormonal) inca de la pubertate.
      Daca tu vii la 20+ ani cu un sistem musculo-scheletal, cu un VO2max format ca si barbat vei avea un avantaj in fata unei femei chiar daca acum ai nivelul de testosteron la fel de scazut ca al acesteia, indiferent de perioada care a trecut de la inceputul terapiei. Singura varianta in care nu ar exista niciun avantaj fizic ar fi ca “tranzitia” sa se intample inainte de a se declansa pubertatea.
      Corect ar fi sa existe o categorie separata pentru trans, da’ nu vor ca cica ii discriminare…

    • #58

      Cate situatii de genul asta pot fi ca sa faci categorie separata? Mi-e greu sa cred ca cineva incepe un proces de tranzitie de sex cu scopul de a castiga medalii sportive. Persoanele care is in situatia respectiva pot concura la categoria din care fac parte “pe buletin” – si-au schimbat actele la tribunal si acolo scrie ca sunt femei, asta e, sunt femei. Ca, pana la urma, diferente de aptitudini fizice exista intre sportivi oricum. Si Simona Halep e dezavantajata din start intr-un meci cu Serena Williams, care e mult mai inalta si mai puternica decat ea. Dar ce sa faci, that’s life….

    • #59

      Eu as aplica reguli ca la sporturile unde se concureaza pe categorii (cum sunt la box musca, pana, etc.). Adica sa nu puteti concura la aceeasi categorie, daca nu aveti capacitati fizice asemanatoare, stabilite in urma unor preselectii (mi se pare ca Doroftei n-a fost acceptat intr-un meci, pentru ca luase in greutate si se incadra la alta categorie).

      Mai exista de exemplu competitiile paralimpice sau cele pentru copii, care nu ii includ si pe cei care nu se incadreaza (din motive evidente). Stiu ca exemplele astea nu-s echivalente cu barbat-femeie, dar zic ca separarea competitilor pe grupuri cu limite fizice diferite e posibila, e deja pusa-n practica si deci ar putea continua si in cazul dilemei de fata. Dupa care teoretic s-ar putea elimina separarea pe genuri (o Serena bine odihnita ii da lejer bataie la fund unuia mai pirpiriu decat ea).

      Dezavantajul ideii ar fi ca, in mod normal, va trebui pusa o limita minima a conditiei fizice, dar apoi vor dori si politzaii (care gafaie dupa un etaj urcat pe jos) sa-si faca propria categorie, ca altfel se vor simti discriminati si nu vor mai da amenzi.

    • #60

      @deea, nu conteaza cate situatii de genul acesta sunt. Chiar daca sunt 3 sportivi trans care “fura” premiile a 3 femei ce s-au antrenat toata viata pentru asta, tot nu este corect.

      Uite, de exemplu in 1970 cand s-a infiintat WTA erau doar 9 jucatoare. Intre timp, a crescut considerabil numarul acestora.

    • #61

      @Deedee
      Pai surorile Williams si-au luat-o amandoua de la un numar 200+ atp.
      www.theguardian.com/observer/osm/story/0,,543962,00.html

  17. #62

    Desi sunt perfect ok cu trans (in cel mai bun caz ma bucur, in cel mai rau caz, mi se rupea de ei si inainte, n-o sa devin brusc fan), recunosc ca o parte din mine e usor tristuta pentru bucatile care sunt date jos. Uitati-va la cicatricile de sub sfarcurile domnului din imagine. Da, imi pare rau si cand e taiat “ceva de la masculi”, cum zice si autorul. Adica era ceva acolo, apoi nu mai e.

    (Din cate stiu (vag), pe piept se pot pune silicoane sau ceva, iar in lipsa de ciucuras se poate re/construi un “fenix”, dar nu stiu cat din senzatie se va pastra, plus ca tesutul spongios nu ti-l poti transfera de exemplu de pe fund, deci cea mai buna solutie (again, dupa mine) ar fi o grefa de la un donator (poate unul decedat, poate unul care devine prin coincidenta trans in aceeasi perioada sau poate o fi posibila si conservarea…), iar atunci sa vezi alta distractie cu luatul unui tratament pentru a nu respinge tesutul strain, chestii, socoteli.)

    Nu, nu ii judec pe niciunul/una (iar daca ei se simt mai bine dupa tranzitie, felicitari si la mai mare), zic doar cum ma simt eu cand ma gandesc la “mai taie din ele”. Inteleg ca nu inteleg cum e sa fii in pielea lor. Majoritatea cazurilor de care am auzit (si pe care le-am cunoscut) s-au gandit toata viata la asta, cred ca e nevoie de foarte mult curaj si de foarte multa hotarare sa-ncepi sa tai din tine, sa-ti schimbi numele, unde mergi la toaleta, poate garderoba si tunsoarea (desi ultimele schimbari nu par chiar asa de mari), tu fiind sigur/a ca de asta ai nevoie ca sa te accepti si sa te simti bine in viata asta.

    Pe o tema asemanatoare, sunt unii oameni care-mi plac (ca fizic si/ sau ca profesionisti), indiferent de ce gen au sau cu cine se culca, cam in genul acestui individ. (too soon?)

    • #63

      Om simplu here. Zici Barda și AoL, dau like!

  18. #64

    Acum astept cu nerabdare lansarea filmului JUNO 2

  19. #66

    SuperStraight is a sexuality preference where a cis person is only attracted and/or wants to date other cis people. So that would be someone who identifies and has all the biological make up of a gender they were born.

    S-a rezolvat si problema aia 🙂

  20. #67

    Pana la urma fiecare e liber sa faca ce vrea, dar cum ramane cu obligatia doctorilor sa nu faca rau? Cazurile astea in care mintea si corpul nu se pun de acord ar trebui rezolvate la psihiatru, nu la chirurg.
    Ma rog, nu e ca si cand chirurgii care fac rau sunt aparuti azi, multe operatii estetice pot fi considerate mutilari facute la cerere.

    In alta ordine de idei, barbatii care nu vor sa suga penisul feminin al lui Caitlyn Jenner sunt clar transfobi si merita trimisi in tabere de re-educare.

  21. #68

    Cea mai tare faza pe care am citit-o zilele astea a fost “straight weight”, se referea la oameni care au greutate normala, ha ha ha…..

  22. #69

    si cand te gandesti ca Alexander Skarsgard a dat ca surdu’n toba lui Ellen la un moment dat….

  23. #70

    Eu am alta dilema
    Ce face Facebook daca postez poza asta? Trebuie sa cenzurez sfarcurile sau nu?

    • #71

      S-a stabilit deja ca daca sfarcurile au buletin de barbat e ok nu mai sunt indecente si pacatoase.

  24. #72

    Am un amic, are doi copii, acum vre-o 15 ani a decis sa se faca femeie. Hormoni, operatie (ca sa lamuresc, da, platita de stat, dupa evaluarea unei comisii de psihologi), ma rog.
    Acum e lesbiana – se pare ca a facut toate astea pentru ca s-a indragostit de una care nu-l vroia barbat!

    • #73

      Ceva mă face să cred că iubita prietenului tău este cea care împinge nămolul la deal, și nu invers.

    • #74

      Asta chiar nu vreau să ştiu. Însă acum fiind amandouă femei, cred că e mai greu cu nămolu’ la deal – da’ încă o dată, ce știu eu? Și din nou: la ce m-ar interesa, atâta vreme cât ele sunt fericite?

      Mi s-a părut doar interesant de menționat în contextul discuției – un bărbat care a devenit lesbiană nu e chiar o chestie care să se întâmple zilnic 🙂
      (Știu, am amici ciudați, nu-i nevoie să mi se amintească)

  25. #75

    Mda. Deci, s-a terminat si Umbrella Academy 🙁

  26. #76
    • #77

      So cool! Cu ocazia asta cred ca am gasit si locul 1 pe lista filmelor horror pentru audienta masculina…

  27. #78

    Pe mine m-au distrat minciunile de clasa a 5-a D, alea când zicea într-un interviu că la 3 ani scria cuiva scrisori de dragoste pretinzând că este băiat. Adică nu numai “trans de când mă știu”, dar și geniu, frățică…

  28. #79

    la aia cu trans competitions, a raspuns bine Caitlyn (bruce) Jenner

    • #80

      Vorbim de acelasi Caitlyn Jenner care a participat la competitii de golf feminin?

  29. #81

    Bai, personal, mi se rupe de transi. E treaba lor ce fac cu device-urile de intrare/iesire cu care i-a inzestrat Mama Natura … dar da, mi se sterpezeste cucul numai cand ma gandesc daca as putea face sex cu unul re-esapat si consider ca am dreptul si eu sa aleg, nu numai el/ea/* …

    Dar, ce vedeti voi aici e o poveste de succes. Am (bine, aveam) in birou, pe etaj, un trans d’asta. Unul care a renuntat la cuculet pentru pasarica. Si si-a pus si niste silicoane d’alea exagerate ca nu cumva sa inteleaga lumea gresit. Ca om, nu stiu cum e – nu am vorbit niciodata cu el/ea, doar ne mai intersectam pe culoare. Dar frate (ok, si “sora” ca sa nu ii suparam pe wokaisti) … e urata cu _SPUME_ … sincer, mi-e si mila de ea. Si cred ca stie, ca nu prea e in stare sa tina mult timp un contact vizual. Si nu e singura “ciudata” pe care am vazut-o …