later edit: Și un link relevant, cu un primar PNL.

Citeam aseară, din greșeală, pentru că am zis că nu o mai fac, un comentariu pe facebook, unde zicea unul ceva de genul că Dacă făceai asta bunicii mele, te bătea de te zvânta, după care îți dădea un blid de supă caldă, să te omenească. Citatul e ușor aproximativ, dar sumarizează ce vreau să spun.

Mi-am adus aminte, citind asta, de un cuplu pe care l-am văzut în pe plajă, în grecia. Români, tineri, 2 copii, fetite, de vreo 4-7 ani, plus unul în burtică. Erau veniți cu mama soțului, probabil pe post de bonă, să poată să mai respire și ei.

Băi, vă spun, cât a urlat baba aia împuțită la fetițele alea, nu a făcut-o nimeni. Toooot timpul, absolut tot timpul avea ceva de urlat, de reproșat, ceva nu făceau bine, ceva greșeau, se jucau unde nu trebuie, foloseau nisip de care nu trebuie, mâncau greșit, ORICE făceau greșit. Fetițele, de altfel, fiind cuminți și liniștite, se jucau frumos una cu cealaltă, singurele momente în care erau speriate de bombe erau când urla hoașca după ele.

Cu siguranță, peste ani și după ce babornița va crăpa, și fetițele acelea vor avea amintiri melancolice despre cum le bătea bunica de la usca, dar ce femeie minunată era și le făcea supă de găluști, ca să își revină după bătaie și să conștientizeze că au greșit.

Nu, dacă te-a bătut bunică-ta, măta, nu au făcut-o din dragoste și nu erau niște ființe minunate. Erau niște ființe abuzive, iar tu suferi de sindrom Stockholm și ajungi să consideri că a fost ok totul. Eu am luat bătaie, dar uite ce bine am ieșit. Nu, nu ai ieșit bine. Ești un om bolnav, cu un sindrom descris științific, care are nevoie de tratament psihologic pentru a ieși din această buclă a violenței. Îi mai dau și eu o palmă copilului meu, că doar așa învață. Vezi mai sus, ești un om bolnav care copiază comportamentul abuziv al părinților și bunicilor săi. Nimeni nu învață ceva de frică, de frică înveți doar să simulezi mai bine, să te ascunzi și să minți natural.

Nu fiți imaginile părinților și bunicilor voștri. Chiar dacă aveți amintiri drăgălașe, care se suprapun peste bătăile primite, nu faceți decât să duceți mai departe un comportament abuziv bolnav și să creșteți niște oameni cu tare comportamentale, la rândul lor.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.