În urma câştigării de către Ştefan Caziuc a concursului Koyos, a trebuit să devin mândrul proprietar al unui Sony DSLR A-330. Aşa că, să vă zic câteva cuvinte despre el.

Face poze la 10.2 Megapixeli. Bunicel, faţă de cei 7 ai bătrânului meu Nikon. Ecran de 2.7 inch, care se roteşte giroscopic. Spre deosebire de Nijon, pot vedea în ecran fotografia înainte de a o face, unul din lucrurile care mă urcau pe pereţi era că trebuie să mă uit prin viewfinderul ăla. ISO e intre 100 si 3200, are chestie de aia antitremurici, antipraf etc. Adevărul e că la banii ăştia, chiar ar trebui să le aibă, nu?

Ce nu îmi place.
E destul de greu de ţinut în mână, gripul ăla mai bine nu era pus acolo, aparatul fiind destul de mic, ai şansa de a-l scăpa fix când faci poza.
Deşi are 2 tipuri de sloturi de card, SD şi Memory Stick, nu ai cum să înregistrezi ep ambele sau, dacă ţi s-a terminat spaţiul, să schimbe automat de pe unul pe celălalt. Trebuie să o faci manual, la sfârşit.

Ce îmi place.
Are puţine controale puţine. Sunt sătul de butoanele care au 40 de milioane de poziţii, să pozezi nuferii pe lac, pasărea în zbor şi pitpalacul în copac, dar daca vrei sa iti pozezi si tu femeia in aer liber langa o statuie, trebuie sa stai sa ghicesti care buton ce e, ce setare, ce ISO sau mai stiu eu. Simple is better.

În rest, un aparat sexy, pe care, spre ruşinea mea, o să îl folosesc 99% din timp pe modul automat, pentru că habar nu am să îl setez din ISO, MISO şi alte SO-uri

PS: O să pun şi poze, momentan nu reuşesc să fac mizeria de iMac să citească un Memory Stick.
PS2: Piticu tot pe Ştefan l-a declarat câştigător. Jur că nu e mânărie :))