directoare

Bună seara, Cetin!
Încep acest mail ca şi toate celelalte mail-uri cu “nu ştiu dacă o să postezi acest mail, dar voiam să”.

După cum bine cred că cunoaşteţi toţi cazul, nemernica de directoare care a bătut nişte amărâţi de copii într-o grădiniţă privată a scăpat cu un amărât de control judiciar, că doar nu reprezintă un pericol public ca s-o ţină în arest preventiv…

Ideea era că poate nici mie nu mi-ar fi păsat mai mult decât oricui care ar fi auzit în treacăt ” o directpoare de grădiniţă a agresat copiii”, aş fi spus ca orice bun creştin un ” doamne fereşte” şi aş fi trecut mai departe să văd cum o să fie vremea pe următoarele 3 luni.

De data asta sunt aproape direct afectat de acest caz, nepătă-meu, fiul soră-mii, a fost şi el printre amărâţii de câteva zeci de copii care au luat bătaie la acea grădiniţă, totul o minune! Nici măcar nu a bănuit nimeni ce se întâmpla pe-acolo până când au aflat de filmări, iar după ce şi-au retras cu toţi copiii de la grădiniţa groazei şi nu s-au mai simţit ameninţaţi au început bieţii amărâţi de copii să povestească ce li s-a întâmplat şi să manifeste sechele. Nepotul meu, de exemplu, a început să se trezească noaptea plângând, a trecut o singură dată după evenimente pe lângă strada cu grădiniţa şi a început să plângă când a văzut că sunt în apropiere şi nu s-a oprit până nu a vomitat, la propriu, şi ţipa tot timpul că el nu mai vrea la Ana, aşa îţi zicea directoarea, deşi o cheamă Ioana.

În fine, nu te-aş fi deranjat cu rândurile astea care poate deja sunt prea multe şi prea plictisitoare, DAR: se pare că respectiva individă are destul de multă influenţă în jurul procurorului care instrumentează cazul, unele dintre înregistrări (existau mai multe decât cele difuzate pe posturile de televiziune) s-au evaporat în aerul curat de Bucureşti, iar despre cele existente, care pur şi simplu nu mai aveau cum să se facă pierdute din moment ce au fost vizionate de o ţară întreagă, procurorul a spus că în principal nu pot să o acuze pe directoare pe baza unei singure înregistrări pentru că poate chiar în acea zi a avut o zi mai proastă şi cine ştie ce i s-a întâmplat şi de aceea era nervoasă.

Apropo, ţin să vă anunţ că doamna directoare se pregăteşte să-şi descidă o a 2-a grădiniţă, în caz că aveţi copii mici şi nu ştiţi la ce grădiniţă să-i daţi. Dacă cazul se va face uitat, cel mai probabil chiar o să o şi deschidă.

Mâine, la ora 17.00, în Piaţa Victoriei, în faţa Guvernului, se organizează un protest împotriva directoarei şi a educatoarelor şi învăţătoarelor care abuzează copiii. Nici nu ştiu cât de mediatizat a fost acest marş, eu abia am ajuns acasă, dar te rog frumos, dacă ai putea să-l mai mediatizezi şi tu, poate dintre oamenii care o să dea like şi share măcar 1% o să facă efortul să fie şi prezenţi fizic acolo. Pur şi simplu nu trebuie lăsată să scape o astfel de individă!
Eu nu am copii, nici măcar nu-mi doresc, dar sincer, totul până la copii!

Îţi mulţumesc şi sper!

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

76 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Like, share, petiţii… Unu nu i-ar rupe capul mândrei. Aș fi tentat să spun că nu le-a bătut destul copiii, dar ţinând cont că românilor poți să le și omori puradeii că ei tot mioritic se complac în declarații și interviuri…

    • #2

      da, la asta ma gandeam si eu. sincer, nu stiu daca mai eram liber, la ora asta, daca imi vedeam copilul inregistrat cum e batut de vita aia.

    • #3

      Culmea….scăpai si tu ca doar ai avut o zi mai proasta…

    • #4

      da, nu poti condamna un om pe baza unei singure batai

    • #5

      Ma, da’ ce caracter violent aveti. Mai ales în ziua de azi, când cu un like se rezolva orice problema – de la copii bolnavi la guverne rasturnate….

    • Greu de crezut ca poti face un Drasius Keyds din mamaliga.

    • #7

      Un prieten de-al meu, care a trecut prin ceva destul de asemanator cu o invatatoare turbata, a ajuns la concluzia ca cel mai sigur ar fi sa dea cu masina peste ea. Cel mai probabil iei cu suspendare…

    • #8

      @ela
      daca procurorul demonstreaza ca ai dat peste ea intentionat, cam iei cu executare vo’ 20 de ani.

    • #9

      Cu riscul de rigoare (si desi sunt impotriva oricaror forme de violenta in special impotriva femeilor si/sau copiilor) japita aceea de sex feminin (personal cred ca jignesc majoritatea femeilor daca ii zic femeie) merita sa fie rupta in bataie in mod constant; si anume ii spargi fata (la propriu) se trateaza pe banii ei si apoi i-as mai sparge fata inca odata. Daca fiul meu ar fi fost acolo nu ca o bateam ci o bagam in spital pe multi ani…si daca vreun politist s-a fi bagat il faceam arsice. Totul pana la copii – aici devin extrem si mi se rupe de orice lege sau alt om…e o lege universal valida…si dupa cum Homo Sapiens se supune legilor normale universale (nu discut bashini religioaso-morale aici indiferent de natura religiei) eu unul ma consider doar un om normal care se supune legilor de autoconservare si raspandire a speciei. Restul e poveste de politicieni si de adormit copii mici. Cu asemenea japite singura metoda e biciul la nesfarsit…desi ar fi bine si o exterminare completa (dar dupa cateva sesiuni de bici zdravan)…lumea pierde o japita penala care consuma resurse degeaba si nu un om de valoare care sa aduca ceva valoare adaugata.

    • #10

      @ela asta cu masina e tricky, ca daca ai un CASCO scump iti maresc astia mult prima de asigurare.

      Plus ca daca o lovesti cu tabla nu simti nimic, e ca si cum ai folosi un prezervativ de tabla.

    • #11

      Or fi facut ceva copiii, Or fi zis ceva.
      Sau nu..E de fapt un pixel albastru care induce ideea că ar fi fost bătuți.

    • #12

      Oricum, în filmulețele vizionate ce vedem nu este adevărat. Seamănă cu o producție vizionată la teve prin 2009 cu special guest star Chiorete. 🙁 🙂

    • Sa nu fiu inteles gresit, de acord ca aia e o cretina, se vede in video, e evident. Intrebarea pe care mi-o pun eu este… de ce nu s-au trezit copiii astia din somn si pana acum ? De ce pana acum nu vomitau in fata gradinitei ? :)) Ori, ne cam doare in pula de copil si ce spune el, ca e copil si ne sesizam doar cand se mediatizeaza ceva. Si da, pe langa educatoare, ar trebui sa se faca si o ancheta cu protectia copilului in fiecare casa. Daca fiitu ia bataie in fiecare zi la scoala si tu nu stii, esti prost. Punct.

    • #14

      @Sabotor :
      Dai cu spatele. Noaptea. N-ai văzut-o. A sărit de pe trotuar.

  2. #15

    unde mama ma-si e societatea civila acuma ? bine ca de hala matache si de cainii vagabonzi va f.te grija !

  3. #19

    În situații din astea meștere visez cu ochio umed,cum gingas glăsuia ramona Bădescu,la evu mediu.Eu optez întotdeauna în situații din astea pentru cafteala temeinică cu sau fara martori,nu stiu sa dau share,nu am cont de feizbuc,tuiter dar stiu sa ma bat,pentru un agricultoro-hipsteresc si cocalar deghizat este destul.Si pușcăria tot pentru oameni e făcută.Cum mm ca părinte tot ce faci este sa scrii mailuri să postezi ca balerinu emasculat indignarea ta de rahat si aia îți rade in fata?

  4. #20

    nu pot sa nu remarc ca societatea romaneasca e numai in extreme cand e vorba de sistemul de invatamant: ori educatoare si profesori care snopesc elevii, ori elevi scutiti de orice urma de responsabilitate. pe vremea voastra cum era?

    • #21

      Pe vremea noastra nu erau tampiti care sa confunde bataia data copiilor la gradinita cu problemele sistemului de invatamant.

  5. #22

    In situatia de fata parinatii copiilor poarta toata vina.Sunt niste cretini care au lasat deliberat sa li se bata plozii.Si nici acum dupa ce au afalt cele intamplate nu au luat nici o masura.Va meritati soarta atat voi cat si progeniturile voastre.Cat de lepra si de infect ca parinte sa fii sa permiti asa ceva.Si acum vii si te plangi pe forumuri ca vai doamne boracul are cosmaruri.Du-te ba cretinule si rezolva problema sau taci dracului din gura daca nu esti in stare de nimic.

    • +10 capre de la mine. Daca propriul plod nu are incredere in tine sa-ti spuna cand e batut inseamna ca ai o problema.

    • #24

      Bigone, plus ca bietii parinti nu se simt vinovati absolut deloc pentru ca nu au observat la pruncul lor ca e altfel. Unii fac plozi doar pentru ca e in trend, il arunca intr-o gradinita ”privata”, ca au bani, si bine pa, il asteapta cu cana de apa pe patul de moarte. Vina principala in cazul directoarei asteia o au parintii, pentru lipsa de interes inainte si de reactie dupa,punct.

    • #25

      @big0ne sunt si cazuri cand nu e vb de incredere. exemplu concret fi-miu care la 2 ani jumate nu vorbeste de comod ce este … cum ar putea sa imi spuna ?? Si crede-ma ca un copil maltratat de un adult isi pierde toata increderea mai ales sub amenintarea ca daca spune pateste mai rau

    • #26

      da mai, victima e de vina, a naibii mentalitate romaneasca!
      dati verde toti agresorilor, violatorilor condamnand incontinuu victimele in orice situatie de genul asta. ce mesaj transmiti?
      atitudinea ar trebui sa fie ZERO toleranta fata de asa manifestari salbatice indiferent unde cand si cum.
      observ ca multi isi flexeaza muschii, ca mai bine o snopim in bataie pe directoare decat facem petitii si proteste etc. ineficient! ce rezultat ar avea asta pe termen lung, ce anume ar schimba faptul ca un parinte sau 10 ar bate o profesoara? nimic. schimbarea cea mare trebuie sa aiba loc in regulamentul institutiilor astea, si anume zero toleranta in cazurile de agresiune fizica si verbala fata de elevi, iar schimbarea asta nu se face cu bata.

    • Victimele sunt copiii. Eu ma refeream la parinti. N-ai priceput. Si lasa lozincile astea cu mentalitatea romaneasca. In romania, mai ales, casca bine ochii si protejeaza-te singur ca nu te ajuta nici un rahat de ong.

    • #28

      am priceput foarte bine, parintii se afla in tabara victimelor in cazul de fata. faptul ca nu ai cercetat pana in maduva gradinita respectiva nu-i da dreptul aleia sa-ti bata copilul, cam asta am vrut sa zic.

  6. #29

    Nu mai stiu in ce …tara, cu ce legi…traim???Nu i-a batut cu repetare…parca era una din motivari, spun asa din ce am auzit ca au spus la tv. O fi corect din punct de vedere al legii? Si daca ar fi asa scris in lege mi se pare aberant…Dar imi pun ca o proasta o intrebare: Daca eu, tu, oricare, dintre noi ii da o mama de bataie cu tras identic, pe jos, acelei “doamne” identic cum a facut ea cu acei copilasi , se pune? d.p.d.v. legal? Ne aresteaza? Dar are vreo importanta? Cum sa mai aiba dreptul de a deschide o alta gradintita? Cei care au judecat aceasta fapta sunt orbi, surzi, muti, prosti sau incapabili? Sunt la fel de vinovati ca si directoarea! La fel ca tine, Cetin, daca aveam copilul, nepoata acolo, ma sacrificam eu, pentru ca parintii sa fie langa nepoata, nu imi mai pasa de libertatea mea….Nu incurajez la violenta! E doar ce as fi facut eu!

  7. #30

    Ca tot vorbim de societatea civila: cati din parintii afectati de acest scandal au luat parte ca “societate civila” la astfel de marsuri/proteste pe oricare alta tema? probabil 1%.
    Inca suntem un popor de semianalfabeti, inculti si tot ce deriva din lipsa educatiei.

  8. #31

    Eu pe asta cu “are influenta” aplicata unei amarate de directoare de gradinita n-o inteleg…
    Ce dracu influenta poate sa aiba o ipochimena de rangul ei?
    Sa taie accesul la rau-ratusca-ramurica? Sa dea catelusul cu placa sa nu mai aiba parul cret?

    • #32

      Cucoana are spate,puternic
      Ma mir ca presa n-a găsit pină acum nimic

    • #33

      Asta cu influenta directoarei eu nu o cred. Nu suntem intr-o tara din “lumea a treia”.
      Da, din ce am auzit, in tarile din “lumea a treia” smecheria este sa ai bani multi si sa cunosti o secretara/grefiera cu vechime in institutia respectiva, care “stie mersul” si care sa iti spuna de ce persoana ai nevoie. Cica ar fi decidenti care “lucreaza” doar cu anumiti avocati, carora daca le platesti un onorariu corespunzator, problema este ca si rezolvata, rezolvarea ajungand unde trebuie pe cai numai de rezolvare stiute. Tot asa, cica de fapt ar conta sa ai avocatul care stie persoana care iti decide rezolvarea problemei si ca doar fraierii sunt prinsi luand, dand, discutand, cerand sau oferind, restul avand niste retele foarte bine puse la punct, totul fiind legal pe hartie. Daca a fost asa in Romania vreodata, in mod sigur in ziua de azi, nu mai este. Singura asemanare ar fi ca si acolo justitia este inamovibila si oricat de aberanta ar fi decizia ei, nu poate fi investigata, daca nu prinde nimeni “rezolvarea” pe drumul ei “firesc”.
      Nu e cazul aici, Romania fiind un stat european care isi face treaba destul de bine. Chiar cred ca femeia “a avut o zi proasta” dupa cum bine zice si procurorul. Daca asa a decis justitia romana – asa e. Sa nu mai judecam sub impactul emotiei, ca nu suntem noi justitiabili.
      Si daca am fi intr-o tara de rahat (dar nu e cazul), sigur nu ar avea banii necesari sa isi “rezolve” problemele. Cand ai o gradinita in Cotroceni, la sfarsitul lunii de abia ramai cu un salariu decent. Stim toti cat de mari sunt chiriile in Bucuresti/Cotroceni si cat de mici sunt tarifele la “gradi” particulara. In plus, a zis si Olguta Vasilescu ca in arestul preventiv situatia nu e chiar atat de dramatica asa cum a descris-o Udrea. Chiar si un mare om din fotbal a zis ca puscaria e pentru oameni, asa ca nu avea motiv directoarea sa fie ingrozita de arest si sa recurga la gesturi disperate. Chiar daca incerca, nu avea cu cine.
      Lasati femeia in pace! Orice om greseste.

    • #34

      Asurbanipal, da zi ce ai pe suflet sau arunci pastile aiurea ? Pe cine are in spate ?

    • #35

      S-a vehiculat in presa ca tatal animalului este politist

    • #36

      uauuuuuu! politist? la circulatie? judiciar?…evidenta populatiei? foarte tare spatele asta

  9. #37

    “Eu nu am copii, nici măcar nu-mi doresc, dar sincer, totul până la copii!”
    Respect!!!

    Nu sunt in tara momentan, dar as fi fost printre primii in Piata Victoriei. Sper sa nu stam ca oile si sa iasa lume.
    Altfel tara asta e gresita rau.. Se fac zeci de proteste ca niste copii batuti sunt separati de parintii care i-au lovit, dar cand vaca asta careia i-as fi rupt capul fara un minim de instinct de conservare e lasata libera sa mai bata si alti copii, ramanem la stadiu de plansete pe net?

  10. #38

    Mie cel mai grava in tot tambalaul asta nu mi se pare atitudinea miserupista si impotenta a autoritatilor. Cum ai tupeu, ca ministru al invatamantului, sa imi spui ca e treaba parintelui sa verifice autorizarea. De ce, daca ai constatat aceasta lacuna dpdv control, nu ai dat o OUG in secunda doi ca sa preiei controlul.

  11. #40

    Meștere nu pot să mă abtin,m-am enervat rău.Terminați ba cu fetisurile cu proteste în piețe,cu hore patriotarde,cu spume virtuale si postări pline de testosteron pa feizbuc.Ești posesor de coae,rupe-i capu’ alaia/ăluia.Vezi ca cioa.. scuze rromu îți împinge copilul,baleste la nevasta-ta sparge-i fata atunci, nu sa il înjuri când ai ajuns in casa.Fmm Miorito ca ai lăsat romanu castrat.

    • #41

      foarte eficient! asa progreseaza societate, rupand un cap, spargand o fata, nu schimband o lege.

    • #42

      Well… Românii nu ascultă decât de băț și iau atitudine doar când au mortul pe masă…

  12. #43

    Si ministrul e in funcție…

    Era așa de greu ss fie pe siteul MEN o lista cu toate instituțiile de învățămînt privat autorizate?

    Cucoana are spate,spate puternic, ma mir ca presa n-a prins nimic pina acum…

  13. #44

    Ca să nu apară comentarii idioate, și eu i-aș fi dat un dos de labă (vitejii din online cu spart capete și luat gîtul să se abțină).

    Dar:

    1. mai ușor cu ”arestul preventiv”, nu se dă la așa ceva arest preventiv, e și stupid (dacă gândești la rece și treci peste pornirea emoțională). La interlopi, criminali, violatori ce mai dai?

    2. nu excludeți prostia procurorilor. Poate ăia nu-s în stare să facă dosare bune. Judecătorul ascultă două păreri.

    3. nu excludeți legile proaste. Am auzit (deci nu garantez că e 100% real) cum că există o scăpare în lege, poți să înființezi pseudo-grădinițe înregistrate ca ”centre nu știu cum…”, care nu au nevoie de autorizație și unde părinții depun pe proprie răspundere că își lasă copiii. DACĂ e așa, să ne uităm puțin și la părinți… pana mea, era una care și în timp ce se uita la filmulețe repeta ca toanta ”va, dar eu nu cred, nu cred”

    • #45

      “La interlopi, criminali, violatori ce mai dai?”

      Adevarul e ca un copil batut in mod sistematic e un lucru mai putin grav decat o mana rupta de un interlop. Cosmarurile si comportamentul copilului sunt cu totul altfel decat cele ale unei femei violate. Unde mai pui ca acum, dupa ce i s-a facut atata publicitate naspa, directoarea aia o sa-si schimbe brusc comportamentul si o sa fie painea lu’ ‘mniezo. Eu zic s-o lasam sa mai deschida cateva gradinite, asa cum planuieste si sa nu-i sistam activitatea, ca nah, doar din asta traieste si se stie ca “bataia e rupta din rai”.

    • #46

      Ssssttttt! A început revoluționariada de facebook

    • #47

      @Sarpele, ce zic eu si ce raspunzi tu. Ce treaba are arestul preventiv cu eventuala condamnare finala? Eu as prefera ca in loc sa stea 30 de zile in arest preventiv, sa se termine dosarul in 30 de zile si eventual sa faca aia niste inchisoare in loc sa o lalaie ani de zile.

      Cu ce ma incanta ca a facut Rusanu arest preventiv daca acum e liber? E chiar mai rau pentru imaginea justitiei si a unui procuror, asta inseamna ca e prost, ca a facut un dosar cu cacaturi care nu a tinut in instanta. Sau ca judecatorul e corupt, se poate si asta, dar cand 2-3 instante la rand zic acelasi lucru, e mai complicat.

    • #48

      Si inca ceva, lumea pleaca de la ideea ca procuror=justitiar, judecator=corupt. Uitati-va putin la cazul M$ (pedepse mici, hoti denuntatori liberi).

      Vi s-ar parea iesit din comun ca procurorii sa faca intelegeri cu denuntatorii nu doar in schimbul informatiilor ci poate si in schimbul a $1.000.000 din cei $60.000.000 pe care denuntatorul i-a furat la randul lui? Procurorul fusereste dosarul, judecatorul achita persoana sau ii da mai putin, toata lumea fericita si cu lacrimi pe obraz. Eu unul nu-l vad ca pe un scenariu SF.

      Asa si aici cu gradinita, poate procurorul a vrut sa faca un dosar prost, dracu stie…

    • #49

      Arestul preventiv se imparte ca painea calda. Mergi intr-o sala de tribunal sa vezi acolo cati contesta arestul preventiv impartit cu multa amabilitate pentru cele mai marunte fapte. Du-te intr-o dimineata si alege o sala in functie de lista cazurilor de pe usa si o sa ramai cu gura cascata de spetele respective.

    • #50

      @adyzah Din cate stiu, arestul preventiv se da daca reprezinta pericol social, iar nebuna chiar e un pericol pentru copiii aia, pentru ca acum, lasand la o parte comportamentul ei “normal”, se va razbuna, va fi mai stressata etc. Chiar din denumire, “arest preventiv”, iti poti da seama care e rolul lui. In cazul asta, previne maltratarea unor copii. Hai, ca nu e greu.

    • #51

      @Sarpele, ah, adica aia se mai intalneste cu copiii, nu? Geez, da, asa e, nu e greu.

    • #52

      @sarpele – dar femeia aia nu e un pericol public, nu bate copii pe strada si nici nu intra peste ei în casă, îi bate pe aia pe care îi duc părinții la ea. E ca la banca- dacă te duci la ea o să îți ia comisioane abuzive, dacă nu..nu.

    • #53

      @aditzah: citez din articol:

      “Apropo, ţin să vă anunţ că doamna directoare se pregăteşte să-şi descidă o a 2-a grădiniţă, în caz că aveţi copii mici şi nu ştiţi la ce grădiniţă să-i daţi.”

      Probabil o face pentru batrani sau ceva.

      @bigbear. Probabil ca in gradinita aia se si fumeaza, ca nu e loc public.

  14. #54

    Si daca-l omori pe unu scapi basma curata? Sau tre’ sa-l omori asa, ….de vreo 2-3 ori pana sa devii suspect?

    • #55

      Maxim 3, doar cate o data si bine. Musai cu masina, dupa ce ai tras un cap intr-un copac la schi.

  15. #56

    Nici un tatic cu o ranga in mana la primul gang? Mare minune

    • #57

      asta ar fi impulsul, dar ca atitudine e profund gresit. pretindem civilizatie p-aci.

    • #58

      pe mine asta ma mira. suntem noua generatie. dar spanzuram instant pe unul, fara prea multe explicatii

    • #59

      Cand incepi sa bati copiii oamenilor, consider ca dreptul civilizatiei nu se mai aplica.

    • #60

      da, dar totusi. trecand peste impuls, la urma urmei daca asteptam ceva, tre sa oferim intai. altfel, ne invartim in cerc la infinit

  16. #61

    Cum zice big0ne “Daca propriul plod nu are incredere in tine sa-ti spuna cand e batut inseamna ca ai o problema.”
    Nu vezi vanatai ceva pe maini etc.
    @ cetin Daca rezolvi problema de la inceput gata ai scapat de stres. Copilul doar spune in caz de ceva: bah tata a batut-o pe miss de la gradinita dar i-au dat cu suspendare asa ca vedeti cum va purtati.

  17. #62

    Parintii bucuresteni n-au coaie.

    • #63

      Unde mai pui că 90% dintre bucureșteni sunt de fapt ardeleni, bănățeni, olteni, moldoveni…

  18. #64

    O ranga pentru o femeie?
    Pe femeie nu poți s-o atingi c-o floare,o atingi cu un pumn….de flori

  19. #65

    oricum scarba maxima am trait-o cand am vazut interviuri la tv cu parinti indignati dar care nu vroiau sa apara la tv ,erau cu fata blurata. astora le-as lua copiii. Fara discutie. Daca tu ca tata nu ai coaie sa-ti aperi copilul in nici un fel atunci mai bine lasa sa-l creasca altul

  20. Deci. Este cercetata in stare de libertate. Pentru ca intr-adevar, din punct de vedere al judecatorului fapta a fost facuta doar o data, intr-o zi. Dar, repet: este doar cercetata in stare de libertate, nu este declarata nevinovata
    Se presupune ca aia nu o sa mai dea peste copii, iar de influentat martorii mai greutz.

    ZIc totusi ca judecatul la cald este contrar unei societati cat de cat normala

    • #67

      lumea o vrea spanzurata. rapid si repede
      am editat comentariul 🙂

  21. #68

    Va agitati cam degeaba , sincer.
    Din ce stiu eu, nu exista proceduri ultra-rapide de aplicare a legilor pentru cazurile penale ce devin cunoscute la nivel national.*
    Referitor la “pedepsit javra”, e premeditare. Este foarte greu de demonstrat contrariul, pentru apararea in instanta , daca cel ce savarseste este prins.
    Si cum s-a mai spus in comentarii precedente, relatia copil-parinte parca nici nu exista, adica parintii aia chiar nu stiu sa comunice cu copiii, sa ii monitorizeze?
    O metoda rudimentara de a vedea daca un copil a primit bataie in mod repetat, e sa interactionezi cu el normal si sa ridici brusc mana , si daca tresare/incepe sa planga … hmmm… prindeti voi ideea…

    Mie de exemplu cazul transfuziilor de sange pe bani, mi se pare de cateva ordine de magnitudine mai grav, insa ultima stire aparuta despre el e trimiterea in judecata , asta era acuma 2 ani… nu am auzit de nici o condamnare definitiva.

  22. #69

    sunt curios daca in cazul copiilor batuti nu trebuia sa fie acea institutie numita protectia copilului varf de lance la muit blonda din imaginea de mai sus. altfel, avand in vedere ca nu curg plangerile penale si protestele, treaba aia cu cazul bodnariu e perfect explicabila. omu si-a batut copiii, e ok, e normal, doar tampitii aia de la protectia copilului din norvegia au exagerat ca au reactionat iar romanii nostri ca brazii au spus nu lipsei de violenta fata de copii.

  23. #70

    Am vazut un caz pe net,cu o bona care a batut un copil de care trebuia sa aiba grija.Pentru ca cea mica a dat semne si avea urme de violenta pe corp,tatal si-a pus camere de filmat in casa.
    Bona a primit o bataie sora cu moartea (contuzii,fracturi severe) deci pot sa pariez ca nu va mai da in copiii de aici inainte….sau daca va mai avea curaj sa profeseze,daca nu se stapaneste.
    Tacsu’ fetitei,a iesit pe cautiune :))

  24. #71

    Incultura juridică te ajuta sa fii prost în continuare. Nu înțelegi ceva, faci un protest.

    Ne dăm cu părerea că aia a fost eliberată, dar nu suntem capabili să facem verificări unde trimitem copii, INAINTE nu după!

    Ulterior suntem șocați ca acea grădiniță nu avea autorizație ai era condusă de un jeg uman.

    Vorba unuia: v-am lasat saraci si prosti… v-am gasit si mai saraci si mai prosti.

    Felicitari, acum mergeți la vot și cereți salarii mai mari.

  25. #72

    de ce nu organizeaza ‘protestul’ la adresa cucoanei?

  26. #73

    Deștepți tare ăștia cu protestul. Campanii de informare – nu mai duceți copiii la grădinițe neautorizate – și de conștientizare pentru părinți n-ar derula (nu există să nu se fi manifestat copiii acasă cumva – de fapt tatăl reclamant zicea că obișnuia să-l amenințe pe fiu-său că dacă nu e cuminte, o cheamă pe Ana, dar NU s-a întrebat până-n al doșpelea ceas de ce i-e frică de Ana copilului!). Deci campanii online n-ar face, că deh, la alea e de muncă. Dar își fac tricouri personalizate și ies să protesteze, mândri de ei că ”fac ceva”. Apoi se vor mira foarte și vor scrie pe FB că ”nu s-au luat măsuri”.

  27. #74

    OF DOAMNE !!!_Vom ajunge sa ne facem dreptate singuri, sunt credincios dar am o asa furie pe jivina asta(o complimentez numind o asa), incat as schingiui o salbatec !

  28. #75

    Da daca ar fi avut autorizatie sigur era safe?

    • #76

      Nu. Dar dacă nici de-o amărâtă de hârtie nu le-a păsat (”merge și așa”, gen), de ce le-ar păsa de copiii altora? Așa ar fi trebuit să-și pună părinții problema.