Vă spun, am văzut filmul ieri și m-am tot gândit, am făcut topuri în cap și am ajuns la o singură concluzie. Nimic nu mă face mai fericit, la un clip de internet, decât atunci când văd cocalari de ăști care, dragă doamne, protestează împotriva a varii căcaturi asupra cărora noi nu avem absolut nici cea mai mică influență, orice demență le trăznește lor prin cap, iar soluția e să blocheze strada pentru oamenii simpli care, în viziunea lor, vor achiesa la vederile lor și vor pune presiune pe ei.
Îmi place când sunt bătuți, simt o satisfacție internă așa, ca o căldură plăcută care mă dezmiardă pe interior. I-aș lăsa pe ăia care se lipesc de asfalt să moară de sete și foame, pur și simplu. Zonă interzisă. Pușcărie eternă pentru leprele care încearcă să distrugă opere de artă vechi de sute de ani pentru că Stop Oil.
Vrei să protestezi? Du-te-n mm și protejează în față la Elon Musk. Dă-i foc Angelei Merkel, ale cărei politici verzi tocmai deschid minele de cărbuni din germania. Caută-l pe Bill Gates și întreabă-l cât îi consumă avionul. Am văzut mai demult pe unii care au blocat o salvare cu un bolnav în ea, pentru că Stop Oil. Nu mai știu sigur, dar cred că ăla a murit. Încă nu suntem la capătul răbdărilor, ca grup, pentru că, altfel, cu siguranță mureau ulterior și “protestatarii”.
NOU
Astia de la Stop Oil sunt de un retardism aparte. Inteleg si sunt de acord, avem o problema, dar nu asta e solutia. Inca astept sa vad ca e unul calcat de masina.
NOU
Protestant calcat de masina care in drum spre spital ar fi blocat in trafic de o alta coloana de manifestanti Stop Oil.
NOU
„Vrei să protestezi? Du-te-n mm și protejează în față la Elon Musk”
De acord pe fond, dar la Elon Musk a trecut de mult vremea când ceva protecție ar fi servit interesului omenirii…
NOU
Sa-i trimiti pe astia la aia cu nunta de mai devreme
NOU
Se întoarce mașina cu spatele la ei. Se aduce mașina cu spatele extrem de aproape de ei, aproape lipită. Se forjează mașina până au nevoie de batistă.
Issue solved.
NOU
Astia au obiceiul de a se aseza in fata masinilor, unde indeobste nu prea se tine teava de esapament. In rest da.
NOU
EV …
NOU
Tu dai de pamant cu toata politica USR, unde e dragostea ta pentru idealurile USR? Nu te mai recunosc.
NOU
nu e asta politica USR, plimba ursul
NOU
Puțin alt registru, dar mie îmi place ce zice fata asta. La aia cu “We desolate continents” mă fac pielea găinii.
9gag.com/gag/a7q6KQw?utm_source=Whatsapp&utm_medium=post_share
NOU
Io i-aș lua la buzunărit și dacă au asupra lor chestii din plastic care se fac din petrol… două șuturi în cur și trimiși într-un lagăr de ăla care era pe la noi prin ceva sat unde sunt obligați să muncească pământul ca să mănânce. Cu unelte rudimentare din lemn și fier.
NOU
Da’ vestele alea portocalii, adidașii, ceasurile de la mână, rucsacurile, hainele,etc. din ce crezi că sunt făcute? Lână de lamă?
NOU
Cretinismul absolut a fost la Campionatul de Snooker cand au distrus postavul …. WTF.
NOU
Mi se pare josnic sa lovesti oamenii astia care nu vor decat sa salveze planeta de la dezastu.
Mai sunt filmulete d-astea?
NOU
referitor la faza cu ambulanta, tanti a avut un atac cerebral usor, dar pentru ca a ajuns cu intarziere la spital a ramas paralizata.
NOU
M-am racorit la vizionarea videoului!
NOU
Bietul om…
Și-a pierdut cutiuța de la airpods.
NOU
bah nu! nu is de acord cu filmuletele astea. Prea usor il recunoaste politia pe eliberatoru de drumuri si cica presa germana zice pana la 5 ani de zuhaus.
Deci cand mai vedeti scene de astea pe strada va rog nu mai filmati, doar pop-cornu e destul!!
NOU
Ce fac ei are exact efect invers asupra ce vor sa transmită. Dacă tot ii enervezi pe conducătorii auto blocând strada, cu timpul majoritatea o sa fie pro oil cea ce ma face sa cred ca protestatarii ăștia ar fi finanțați de companiile petroliere sau poate chiar sunt foarte proști mai ales atunci când s au dus in față la o fabrica de ulei vegetal.
NOU
nu s-a gasit nici un camionagiu arab sa treaca cu tirul peste ei ?
NOU
Cum protestam noi in fata prefecturii dupa ora 5 cand ne intorceam de la corporatie?
NOU
Au fost si la noi proteste dintr-astea penibile. Prin 90 a fost o faza dintr-asta in Resita, au iesit muncitorii ce era in somaj tehnic de 6-8 luni(platiti degeaba) si au blocat drumul principal. Lasau salvari, pompieri si masini mici dar nu lasau tiruri. A doua zi s-au trezit cu magazinele de mancare goale. 😀