În general, nu îmi place să îmi suflu singur în corn, mai ales când sunt pe tarlaua mea, unde nu am opoziție. Dar, câteodată, chiar mă minunez singur de predicțiile pe care le-am lăsat pe aici, de-a lungul timpului. Și una din ele a fost cea în care am zis, acum mulți ani că, la un moment dat, mămăliga woke va exploda și, din pricina presiunilor idiotice aplicate, membrii LGBT vor obține exact inversul. Sigur, era oarecum logic să se întâmple asta, nu e ca și cum aș fi fost vreo Baba Vanga. Cred că, cel puțin în state, unde vedem ce efecte perverse are această explozie, a fost agravată de legislația care permite profesorilor din școli și grădinițe să inițieze tratament hormonal de schimbare de sex pentru copii, fără știrea părinților iar, în caz că părinții află, nu au vreun drept să intervină. În general, poți să le faci oamenilor cam ce vrei, în limite relative, dar nu te iei de copii, pentru că atunci, ca la oricare alt animal, te vei trezi cu el la beregată.

Și uite-așa, tot ce au câștigat oamenii buni din LGBT, prin luptă, de-a lungul a zeci de ani, a fost distrus, în câțiva ani, de cretini scălâmbi, you will adress me as ma’am, they/them și restul de tâmpenii.
Ne vom opri aici? Sigur că nu. Pentru că de mișcarea antiwoke s-a agățat religia, iar asta se va transforma, în puțin timp, în intoleranțe religioase. A se vedea decizia curții supreme din Alabama, care a decis că embrionii congelați sunt ființe vii, închizând, practic, toate centrele de fertilizare in vitro. Decizia conține vreo 13 referiri la dumnezeu, cartea sfântă, profeți și ce morții lor mai au în cap imbecilii ăia, pentru care sexul cu rudele e ceva normal. Deja republicanii călăresc această decizie, vor să o extindă la nivel național, o justifică prin decizii dumnezeiești.

Iar la final se vede interzicerea avortului la nivel național.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.