Bine, mint, am un grup de telegram unde, impreuna cu un grup de prieteni, jucăm la Euromilliones. Dar avem o înțelegere între noi, indiferent de cine câștigă, banii se împart în mod egal la toți. Chiar dacă, într-o săptămână, unii nu joacă, chiar dacă joacă unul singur dintre toți, banii se împart egal. Da, până acum am câștigat de vreo 4 ori, cel mai mult 7 euro, dar contează enorm intenția. Și faptul că eu sunt cel ce joacă, fizic, pentru că am NIE și de Spania și de UK. Muhahahahahahaha.

Anyway. Mi-am adus aminte de asta acum, în dimineața asta, când unul din colegii de grup s-a apucat să îmi explice strategiile de la Quinela și cum se joacă pe cearceafuri de alea de pronostic.
V-am mai zis, când eram mic eram foarte săraci. La modul orez cu zahăr la prânz, orez cu sare seara. Ceai negru dimineața.

Una din amintirile mele penibile, de alea la care nu poți adormi noaptea nici după 40+ de ani, pentru că creierul tău e obligat să se gândească la ele și îți vine să te ascunzi sub cearceaf, a fost când, într-o zi, când efectiv rămăsesem fără bani de tot, aveam o monedă, de 3 sau 5 lei, nu mai țin minte chiar totul, mama mi-a dat moneda și m-a trimis să joc la loto cu ei, pe tipul oricum nu mai avem nimic, ori la bal, ori la spital.

Și m-am dus. Pe lângă faptul că nu mai jucasem niciodată, habar nu aveam ce să fac, eram mic, chiar mic, sub 10 ani, brusc, întreaga responsabilitate a familiei căzuse pe umerii mei și depindea de mine. Așa simțeam, că tot viitorul nostru e în joc. Încercam să ghicesc numerele alea și transpiram din toate încheieturile, speriat și roșu la față, aproape îmi dădeau lacrimile de frică, dacă greșesc, dacă o să fim în continuare săraci? Simțeam că mi se sperge pieptul de cât de tare îmi bătea inima când i-am dat biletul doamnei de după ghișeu.

Nu îmi mai aduc aminte ce s-a întâmplat după, dar probabil nu am câștigat, pentru că tot săraci eram. Dar, de atunci, am instilată în mine o penibilitate maximă când e vorba de jocuri de noroc, încât nu pot să sufăr nici măcar ideea, orice fel de joc ar fi el. Asta deși am avut și o scurtă, dar fabuloasă carieră de dealer de casino. Oricând vine vorba de așa ceva, mă transport, dintr-o dată, în copilul ăla slab și speriat, care avea responsabilitatea întregii lumi pe umerii săi.

Și nu a mai lăsat-o niciodată, de atunci.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.