Toată lumea se întreabă, mai în glumă, mai în serios, după mine şi după zoso cine va veni? Pentru că nu se vede din spate nici un blogger care măcar să se apropie de noi, darămite să ne înlocuiască. Şi aici vorbim de carismă, stil, capacitate de a agrega comunităţi în jurul rândurilor scrise şi altele, poate mai puţin vizibile.

Ei, eu cred că am aflat răspunsul.
Pentru că bloggerii sunt foarte ocupaţi. Bloggerii din ziua de azi nu mai scriu pe blog, ci organizează non stop evenimente, de toate felurile şi toate tipurile. Nu poţi să te învârţi prin bucureşti, că ai şi dat de un blogger care a organizat un eveniment de promovare a mersului pe bicicletă într-o pedală, sau bronzarea muştei ţeţe în condiţii carpatine.

Organizatori profesionişti de evenimente? Fii serios, e suficient să pui un blogger sau o bloggeriţă wanna be. Va linge unde e nevoie, va da din cur pe unde trebuie şi zbang, ai evenimentul. “Ai scris pe blog azi?” “Nu am avut timp, sunt prins până peste cap în detalii organizatorice“. Discuţie foarte reală, purtată de subsemnatul cu…cineva.

Desigur, logica este că aşa află lumea de tine mai rapid şi devii o mică celebritate la tine în cartier. De ce logica aceasta e greşită? Pentru că degeaba află lumea de bloggerul Vasilică, dacă bloggerul Vasilică e organizator de petreceri, nu şi blogger. Iar după ce se termină minunatul eveniment, lumea vrea să citească rânduri scrise inteligent, care să îţi dea spleen la bibilică. Din păcate, nu va citi nimic, pentru că în primul rând, bloggerul e obosit, că deh, a muncit şi 2, laurii pe care tocmai i-a câştigat îi lasă impresia că blogul va creşte şi fără să mai scrie cineva pe el.

Aşa că, întrebarea ar fi, dragi bloggeri, de scris, când mai scrieţi?

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

68 comentarii Adaugă comentariu

  1. Blogosfera se cam muta din online in offline din pacate. Voi aveti locul vostru bine asigurat acolo pentru ca aveti vechime si ati fost ponderati. Ce spui tu insa se intampla pentru ca banul primeaza si apoi continutul. De scris scriu, fara retineri, ce gandesc si despre cine vreau si pot. Cand scriu? La capitolul asta stau bine, sunt somer de lux deci stau bine cu timpul pentru articole. Nu intotdeauna sunt si idei insa.

  2. Salut ,Arhi
    Sunt un blogger mic , nu am eu blogul foarte popular , dar scriu in fiecare zi daca nu chiar si de 3-4 ori pe zi.Dar mai citesc si eu bloguri ale unor prieteni unde vad numai campani si alte chesti.Eu percep blogul ca pe un jurnal public.Daca vrei sa organizezi evenimente poti sa o faci printr-un mass sau sa faci o cerere de eveniment pe facebook.

  3. Poti sa pui problema si altfel. Marinudu-se numarul de bloguri cu xxx % s-a marit si numarul evenimentelor mai mult sau mai putin interesante.

  4. Arhi, lasa si tu poza aia sa se “mareasca”. Sa vezi ce cresc pe urma blogurile. 🙂

  5. #13

    A fost mai mult in gluma sau mai mult in serios prima propozitie?

  6. #14

    Tu cum o iei?

    • Off Topic : Legat de faza asta cu luatu’ , i-am spus-o unui comandant roman si mi-a replicat ca el doar o da, nu o si ia. (Eu fiind cadet) 😀

  7. E foarte greu sa intri pe o piata saturata 🙂 De exemplu, daca ar veni T-mobile in Romania nu ar putea sa faca mare branza… Poate doar daca da faliment Cosmote.
    Asa si cu blogurile. Cine citeste 4-5 bloguri nu mai are rabdare sa-l citeasca si p-al 6lea.
    Si, pentru amuzament, gandeste-te ca si Vodafone rezista pe piata desi nu e cel mai stralucit ;)) Pentru ca s-a obisnuit lumea cu el 😀

    • Nu e bună comparaţia. Pe un blog nu e nevoie să şezi o oră. Un minut max 2. Citeşti ce e nou şi gata. Nu e neaparat să şi comentezi (asta în cazul tău, în cazul meu este). Dacă apare un blog nou care-mi place şi văd că cel care-l scrie se ţine de el, poate-i devin client fidel. T-Mobile iară dacă ar veni în România ar putea face o mică brânză, de exemplu să cumpere lejer unul din cei 2 operatori mari.

    • #18

      Este foarte greu sa intri pe o piata saturata, este adevarat. Dar daca o faci trebuie o oferta cu mult mai buna (agresiva chiar, asa cum a facut Cosmote) decat a competitorilor si ceva investitii in promovare. Adica in materie de telefonie mobila trebuie bani.
      In alta ordine de idei, pe piata blogurilor este si va fi loc totdeauna pentru cineva care are ceva interesant de spus. Trebuie multa munca la blog, nu la evenimente, si drumul catre varf este deschis. Sau altfel spus, fiecare blogger are in contul de Analitycs bastonul de A-lister 🙂

    • @costin: off-topic: T-mobile = Cosmote, la asta nu te-ai gandit?

    • @Mugur
      Nu vreau sa gresesc, dar nemtii de la T-mobile se lauda mai rau ca Gigi cand spune “la anu iau campionatul”. Din cate stiu eu, in momentul de fata au in jur de 15% din Romtelecom + Cosmote si cred ca va dura destul timp pana cand vor scoate bani sa cumpere mai multe procente..
      In orice caz, ideea comparatiei era alta, si nu mi-a venit in minte alt operator de telefonie mobila pe care sa-l stie toata lumea fara sa apeleze la google. 😛

      Revenind la topic 🙂
      @RBoy
      Daca stai 1-2 minute pe un blog inseamna ca ori e blogul lui zoso, ori e un blog prost :)) Stiri de 2 randuri pot sa citesc foarte bine pe wc cu un cancan in mana… Pe un blog vreau sa vad articole bune, argumentate, care sa depaseasca 100 de cuvinte. De exemplu, visurat e un blog pe care nu ai cum sa-l citesti in 2 minute decat daca esti Reid din Criminal Minds 🙂

  8. #21

    Nu o sa vina nimeni din urma atata timp cat cand intru pe un blog nou dau de un slider care repeta posturile, de flash, reclame buluc.

  9. The haters cannot replace the A-listers. Scuzati ora tarzie si posibilul flame. Era cumva mai in gluma, mai in serios. Dar despre asta, cand ma trezesc.

  10. poi…sa o luam metodic. eu nu ma consider blogger, da’ mi-ar creste si mie inima sa ma vad in top.asa…

    lasand la o parte frustrarile mele, sa spun de ce nu ajung alte bloguri in top. pentru ca nu stiu sa vanda. eu scriu “poezii” si “proze” pe blogul meu, cine dracu are chef sa le citeasca? lumea vrea mai o barfa, mai o cearta intre bloggeri, mai o caterinca. si uita-te pe la astia multi si mici… toti ne credem scriitori, avem cate 10-20-maxim 80 de followers si 2-3 comentarii la 5 postari. de vizite nu mai spun.

    asa ca, nu venim din spate pentru ca suntem fraieri si nu stim sa vindem. 🙂

  11. si ca tot veni vorba ca sa venim din spate… omule, aveti toti in blogroll numa’ “vedete”, apucati-va si gasiti un blog mic pe care sa il promovati cat de putin.

    (si nu, nu ma refer la “blogul” meu amarat care intr-un an are vizite cate ai tu intr-o zi)

  12. E și piața supra-saturată. Serios, sunteți de ajuns cîți sunteți, și nu ați început să o ardeți suficient de tare aiurea ca lumea să caute pe alții gen RBoy, care vin tare din urmă.
    Cînd o să călcați voi doi pe bec, atunci poate poate o să mai fie loc și pentru alții. Pînă atunci stăm și ne bucurăm de spectacol.

  13. las’ ca vine tare vaca.

    :p

  14. #27

    Bloggingul e vazut de foarte multi tocmai ca o poarta de intrare in lumea asta a event-planning-ului, conferinte, soupnights, piar, “da’ de pica ceva job de facut cafea pe bani frumosi”, and so on.
    Practic bloggerii vor sa ajunga sa cunoasca persoanele ce-i pot ajuta sa traiasca ok in offline. Am observat si eu ca bloggingul propriu-zis e neglijat.
    Si sunt prea multe exemple de oameni care scriu un articol de 100 de cuvinte pe saptamana, si sunt destul de sus in top. Ceea ce mi se pare jenant. Jenant pt. relevanta topurilor respective.
    Prea multi vor sa parvina, nimic mai mult.
    Altii(o cunostinta de-a mea) fac sute multe de euro/luna(~1000) dintr-o idee banala, dar pusa in practica cu succes. Cu efort si spam ~zero. Si banii vin, luna de luna. Fara sa trebuiasca sa rada la glumele stupide ale onlinerilor la diverse sindrofii, fara sa tina un site porno, sau un “invisible scanner”. 🙂 Bine, asta e off-topic, pt. ca nu tine neaparat de blogging, insa tine de banii din online, preocuparea principala a celor ce activeaza in el.
    Eu ramas pe “blogurile mele”, adica alea( f. putine) pe care le citesc zilnic. In rest, pur si simplu nu-mi pasa, si ma pufneste rasul cand detectorul meu de bullshit(f. bine calibrat) ajunge in zona rosie. Si asta e tot mai des.
    Asskissing everywhere.

  15. Zici ca ti-au murit laudatorii :)))) In mare parte ai dreptate insa, blogul tau si al lui Zoso sunt generaliste si de…autor. Mai sunt o gramada de bloguri de nisa, bloguri care merg foarte bine pe segmentul lor. Acum ca blogurile respective nu au un reprezentant scos in fata… spaga lor. Despre faza cu evenimentele. Ei aici nu doar ca evenimentele respective scot din sarite foarta multa lume, ci au si o “inutilitate” mare atat pentru organizatori cat si pentru participanti. Parerea mea

  16. În fiecare zi. Dar n-am carisma voastră. =))

  17. Eu sunt pe la inceput de drum si vreau sa muncesc pentru locul meu si stiu ca am de muncit mult, de exersat.
    Ma ingrozesc , sincer , persoanele care sunt cunoscute pentru ceva, cand spun eu de X, restu il cunosc pentru evenimente, dar el intre timp mai zice si ca e blogger cu toate ca scrie la 2 luni despre un eveniment si atunci o faci cu plictiseala si la un nivel redus de calitate a textului. Dar el e cunoscut.
    Si problema e ca nu cunosc un singur exemplu de acest gen.
    Parerea mea e ca daca vrea sa fie organizator de evenimente, sa mearga pe asta si sa o faca cu profesionalism si atat.

  18. O generatie nu seamana cu alta si nici blogurile vechi cu astea noi. Iar de comparat performantele greu de spus daca exista o solutie. Nici nu stiu daca ajuta la ceva.

  19. Ce vad eu in “blogosfera” si de ce din blogurile romanesti le citesc numai p-alea “de mancare” (atata timp cat n-o iau razna si alea cu campanii si evenimente si alte prostii):
    1. Hate-posts
    2. Hate-comments
    3. Certuri ca-ntre femeile din piata
    Nu inteleg de ce pun unii problema de “piata saturata”?! Bloggingul nu e o piata, nu te decizi brusc ca “imi fac biznis frate, deschid blog, iti dai seama ce-o sa ma umplu de banet”. Blogul este ceva ce seamana cu literatura: te apuci atunci cand simti ca ai ceva de spus. Din pacate, ca si literatura, numai cativa sunt publicati si, din aia, numai cativa se umplu de banet. Tot din pacate – spre diferenta de literatura aici se publica toti 🙂

  20. #33

    Haoleu se mai apropie de tine. Si are articole funny.

  21. Problema poate fi rezumata asa: multi bloggeri nu mai vad blogul ca un scop, ci ca un mijloc. Pam pam.

  22. Când va veni cineva care doreşte să aibă un articol plătit pe un anumit blog. Atunci, stimulul numit bani îl va face pe blogger să mai mâzgâlească câte ceva.

    • #36

      Pavel » e greu sa primesti publicitate, cand nu ai trafic si articole pe blog

    • Mazgaleala bloggerului atrate ofertele, nu invers.

    • #38

      +1

    • Se presupune că organizatorul de evenimente va primi ceva linkuri spre al lui blog, practic, şi traficul va creştea, iar când mai are şi nişte prieteni bine plasaţi, cu siguranţă va avea şansa să primească o ofertă. Pilele în blogosferă nu cred că sunt evitate.

  23. Nu vine nici dracu’ din spate

  24. pt ca s-au mutat toti pe tweeter.
    nu mai pot deschide telefonul ca vad numai campanii de la boby voicu, chinezu etc. prin care ne arata ei cat de frumoasa e rromania vazuta cu masina romaneasco-franceza si cu benzina de la austrieci.

  25. Pe ce criteriu te autocaracterizezi tu, blogger bun ? Sau blogger in cap de lista ? Sau a-lister , sau cum vrei sai spui ?

    • #44

      Myky » de exemplu pe faptul ca tu vii la mine sa chestionezi asta, nu invers

  26. Zilnic bre, zilnic, eu scriu zilnic, da’ n-am timp sa organiizez evenimente d’astea cu care sa ma laud, ca stau si scriu:=))))))

  27. nenea Arhi. lumea scrie, eu scriu. eu nu ma dau blogger, probabil toate la timpul lor. Dar defapt alta era intrebarea. De ce atunci, cand un blogger de asta care vrea sa faca ceva, sa ajunga un pic mai sus, este imediat inlaturat.
    ———
    In schimb ma bucur foarte mult ca exista un blogger ca tine, care le are pe toate in cantitati mici. Nu te pup in fund, nu ai tu parte de tratamentul asta din partea mea, dar sincer, esti al care il citesc mai mult si imi place…. Umor de ala fain fain. Bravo. Si lasa Arhi, ca pana va retrageti voi, tu si gaspadin Zoso, vor mai aparea, mai buni sau mai rai. Nu se stie.

  28. Vor veni ei alţii, doar că nu a trecut încă vremea voastră… 😛

  29. Hai sa spunem ca exista unul care munceste zilnic la blog, are ceva carisma si talent la scris. Dar este anonim, scrie dea’n pulea, pentru nimeni, putinii oameni care il visiteaza dispar imediat ce vad “0 comentarii” la toate articolele. Cum ajunge ala cunoscut? Un SEO decent si comentariile pe alte bloguri nu sunt deajuns. Are nevoie de…PROMOVARE. Pe cati bloggeri nu i-ai transformat cu adevarat in bloggeri doar pentru ca i-ai mentionat intr-un articol?

    Ca sa fiti inlocuiti de altii mai intai voi in persoana trebuie sa il promovati pe respectivul ca fiind urmatorul “zoso” sau “arhi”, omul este un animal de turma si turma trebuie condusa.

    Majoritatea romanilor au nevoie de stimulente, cineva de succes trebuie sa le spuna cine este inteligent, de succes si merita respectat. Indiferent de domeniu, muzica, tv, politica, ziare…bloguri.

    Atat timp cat zoso te mentioneaza pe tine ca fiind “tatarul care m-a depasit in venituri” normal ca ramai popular, pana si haterii raman cu tine, de ce? Pentru ca esti in topul listei si nu ar vrea sa citeasca un anonim pe care nu il citeste nimeni.

    Eu te citesc pentru ca mi-a facut placere sa te citesc, de prima data, cand erai un simplu user pe un anume forum care nu mai exista aparent. A fost o placere sa observ evolutia.

  30. Aveti de gand sa va retrageti cu burta la soare in Bahamas sau Gran Canaria ?! Deja ?!?!

  31. On-topic, totuși: ZILNIC

    Mersi

  32. #51

    pacat de dono ca nu mai e 🙁 pe el l-as fi vazut urmatorul dupa voi

    acuma haolica a crescut mult, scrie super si o citesc zilnic. si groparu, dar el e ardelean 😛

    • #52

      Teo » dono balarea mult mult de tot pe tema fixa, devenea enervant, ca sa spuna ca a baut o cana de apa scria 2 pagini

  33. Nu cresc pentru ca urmeaza retete care au mers pentru altii. Altii pentru care reteta aia a fost originala (adica scoasa de ei), in timp ce alti 100 cred ca “daca merg pe un drum deja verificat” zbang! ajung si ei “faimosi”.

    Sau cresc pana la un punct, dupa care dispar brusc. (?!)

  34. Pentru ce de fiecare data cand se ridica unul se trezeste un a lister sa-l faca de kk, iar cand riposteaza se duce ca toporul la fund.

  35. #57

    nu exista bloggeri. exista doar zoso.

  36. Dupa zoso si Arhi vine Manu, adica io… o sa vedeti voi. Scurt. evasile.com vine tare din spate 😀

  37. ha ha :))) dar cine ti-a zis ma ca voi sunteti cei mai tari bloggeri sau buni cum va cosiderati :)) ?

    Milf si Petrov , foarte buni, pitici gratis la fel
    sincer sunt altii mai buni no offence 😛

  38. #60

    Un mare plus pentru acest articol. Am observat chestia asta de mult, mai ales cu primul blogger pe care l-am citit eu (recte Ariel). Blogul a trecut pe planul 16, in schimb jdemii de alte chestii organizate. Pacat.

  39. #61

    Foarte realist articolul, cu toate ca ai calcat peste multe inimi de prin zapacenia online. Indide dude, nu sunteti mai mult de … maxim 5 Zmei online care imblanesc internetul cum ar trebui pt. a fi citit si de ce nu “adulat”… Arhi, Zoso, BobbyV., Piticu, China’town 🙂 plus eventual mai vo’ 3 Feti Frumosi care promit…(de ceva vreme doar promit)…. insa am o nelamurire.. oare un astfel de … personaj care sa vina din urma nu poate fi crescut?, stiu teoria cu dar nu va mai fi autentic, etc., etc., (doar… imi exprimam parerea …nu trageti in pianist plz)…. unde mai pui ca .. scrii atat de frumos la descriere in penultima fraza de acolo cu “ajutorul unui blogher la inceput”…. Doamne cati ar vrea asta dar … . Multumesc & respecte.

  40. Cand tu sau Zoso lipsiti cate un weekend e cam sa nu am ce citi sau sa vad o parere. Chiar daca nu sunt cu toate de acord! 🙂

  41. @vasile manu: intre timp din iunie ai venit dar te-ai si dus tare :))

  42. #64

    Pe masura ce creste piata tinde sa se segmenteze. D’aia nu vine nimeni din urma. Cei care vin, vin pe anumite segmente.

    • #65

      Haivas » nici acolo pe segmente nu sunt cine stie ce

    • #66

      Așa e. Și asta e cu adevarat trist. Cel mai de succes mi se pare Ligia Pop pe subsegmentul raw-vegan al segmentului bucatareala 🙂