În afară de mine, nu ştiu pe nimeni care să nu facă cele mai mari spume, apoplexie şi infarct atunci când le este buşită maşina în caz de accident.

Absolut toţi, dacă păţesc o chestie de asta, se dau jos, iau bâta, cuţitul, lanţul sau pumnul de rezervă şi dă-i scandal şi ucidere, pentru că i-ai şifonat cratiţa.

Măi prietene, de aia îi zice accident. Nimeni, în afară de escroci, nu intră în maşina ta pentru că aşa a vrut muşchiul lui zigomatic. E accident, e un moment de neatenţie, e o greşeală, TOŢI, absolut toţi putem greşi, putem fi neatenţi, putem face ceva greşit.

Iar tabla aia de sub curul tău e exact ceea ce este, o tablă nenorocită, care poate fi îndreptată. De aia avem RCA-uri, de aia avem CASCO, tocmai pentru a preîntâmpina asemenea probleme. Fii fericit că ai scăpat cu viaţă, că ai scăpat neatins, că tu şi familia ta sunteţi bine, nu ieşi cu bâta la omor, că ţi-a şifonat vreunul aragazul.

Nu, nu am păţit nimic, doar m-am dat jos azi să despart un imbecil, care a intrat în fundul unui alt imbecil şi se luaseră la omor, sub auspiciile încurajărilor imbecililor şi imbecilelor ce făceau parte din familiile lor, de pe banchetele din spate. Asta deşi nici o maşină nu avea nimic, doar îşi împărţeau pumni în mod educativ, să nu se mai întâmple.

Sper că poliţia i-a amendat suficient, de să le treacă aerele din căpăţâni.