Când eram mic, una din plăcerile cele mai mari ale vieții era când reușeau ai mei să facă rost de o cutie de pateu de ăla comunist, Antefrig sau cum se numea. Fiind 5 persoane în casă, o cutie de aia ne ajungea pe o măsea, așa că se tăiau felii groase de pâine si se ungea felia cu un strat subțire, aproape transparent de pateu, cât să îi dea un gust diferit chestiei ăleia acre numită pâine comunistă de 3 lei. Doamne, ce bun era, ce gust delicios, ce plăcere gustativă. Sigur, comparativ cu un pateu de azi, era o chestie zgrunțuroasă, cu un relativ gust de ficat. Dar…
Tot pe vremea aia, era halvaua care se mai găsea, din când în când. O chestie tare, care ți se încleșta în fălci și devenea greu de mâncat. Dar ce gust bun avea și cu câtă plăcere o mâncam. Deși, să fim clari, era atât de proastă încât gustul ăla nu l-am mai descoperit niciodată, deși am tot încercat varii feluri de halva, inclusiv din motherland turkyie.
În armată, cu ajutorul celui de sus, am făcut foamea la început. Orez mizerabil, fasole cu pietricele, mâncare complet fără gust și puțină, nici măcar ceaiul nu avea gust. Până am găsit metoda de a fura, cu o sfoară și un magnet, conserve de carne din pivnița magaziei. Conserve de vită sau porc, lowest quality, dar ce bune erau, mai ales când crăpai de foame și nu era la orizont vreo îmbunătățire a situației sau ceva. Mai îmi iau, din când, conserve de genul de la Scandia, dar diferența de calitate e prea mare, nu au gustul ăla de atunci, care s-a imprimat pe creier în momente de foame maximă.
Dar pateul mi-a rămas ca plăcere vinovată, de zeci de ani. Oricând vrei tu, dacă vrei să îmi faci dimineața fericită, dă-mi o felie de pâine moale, unsă cu o cutiuță întreagă de pateu, de aia mică. This is happiness.
Halva din aia foarte asemanatoare se gaseste acum pe la moldoveni in pietele din Galati (si la Tapu Carpatin, pour les connaissuers) … nu stiu daca ajung si prin Braila. Acelasi gust, dar mai putin clisoasa, probabil e vorba de prospetime.
Nu o să uit niciodată exprimarea unui coleg căruia i-am adus pateu din România, el locuind într-o țară nu foarte prietenoasă cu carnea de porc: ”Nu credeam să-mi fie poftă de pateu în halul ăsta!”. După ce dăduse gata o cutie fără nicio vorbă.
Nu e chiar ca la tine, dar a fost distractiv.
aaaaaaalo
deci tu ai inventat zicala ca restul se regleaza din pateu :))
Pateu cu rosii si parizer MOldova cu ardei + rosii (de preferat d-alea din piata). Si cu paine proaspata franzela.
Oricand, oriunde
Da, parizer cu pâine proaspătă. Chiar și astazi îmi place.
Cu ragaitul ambiental aferent de dupa experienta asta……Mixed feelings. 😀
As adauga ca painea sa fie daia pe vatra (aka paine de la turci).
Ploua mai mult pe vremea aia, creștea pateu’ mai bine.
Ai, ce mi s-a pus pateul!!
Cand am fost ultima data in Franta am umplut portbagajul cu foie gras, se uita acritura aia de vanzatoare la mine ca la un ciudat. Il intindeam pe chifle proaspete si bagam ca un spart. Imi explica un amic frantzuz ca eu nu stiu cum se mananca civilizat ala, ca nu e pate normal, ca se gusta asa putin. Eu: “bine bah, fii tu civilizat!” si ma indopam in continuare.
Mai am un fix: painea proaspata cu unt (3,5% grasime, nu prostii) si cu sare. Mama-mea dadea meditatii la copiii muncitorilor de la o fabrica de produse lactate si aia plateau cu unt shutit din fabrica. Paine si sare aveam dar restul care completa senvishul nu se gasea intotdeauna.
Francezii sunt oricum niste urzicati din nascare. Si mie imi place fois gras. Il intind pe bagheta ca un redneck, in strat gros si cu ceapa pe deasupra.
Asa si un francez invitat la o bauta se mira cum putem noi manca seminte, ca alea sunt pentru peasants
Untul are de la 80% in sus grasime, 3.5% are laptele.
Da, mah, 85% in loc de 65% ca ala pentru semivegani. Si lapte 3,5 in loc de 1,5. Mea culpa.
3,5 este o greșală. Probabil 85 este corect.
Cu siguranță. 3,5 e la lapte, untul e de 65 și 80 (și 82) procente.
Din copilaria postdecembrista imi aduc aminte cu placere de feliile de paine mai veche rumenite putin in cuptor, frecate cu usturoi, apoi unse cu pateu si date iar la cuptor vreo 15-20 de minute. Urmate de 2 tavi de cornulete cu magiun. Finger lickin’, body poppin’ good! Acum e invers, de la inceputul de artrita: finger poppin’, body lickin’ good!
Halvaua clasica de la Feleacul parca e cea care seamana cel mai mult cu cea de acum zeci de ani.
a mei nu stiu cum reuseau sa aiba mereu conserva d-aia cand mergeam la mare.
trenul pleca pe la 12 noaptea din Bv. pentru ca in comunism n-aveai ce face cu banii, luau a mei bilete sa ocupam 4 oameni un compartiment de clasa-I, unde canapelele se trageau si se uneau sa dormim.
Dimineata ne prindea la Cernavoda, unde ne trezea taica-meu sa vedem podul lui Anghel Saligni si dechidea conserva de pateu.
Pentru mine pateul ala are gust de vacanta la mare.
nu prea mai pot sa mananc ca ma ia instant guta 🙁
Spune mersi că n-ai prins în meniu cartofi deshidratați și cu carne fiartă de oaie care a murit de bătrînă. Să fie clar, eu mănînc carne de miel/oaie de mic copil, dar aia era cam după rețeta Buna-S a academicienei…
nu, doamne fereste.
Eram în academie, undeva în câmp, la vreo 2 km vest de Ploiești. Și stăteam acolo, în baza noastră, nu ne lăsau să plecăm teleleu. Aveam liber acasă doar în weekend. Și mă apuca o foame…Nici nu o puteam regla din bere ca acum, nici fete nu prea erau; macar când te enervează femeia, îți trece pofta de mâncare. Eram 9 băieți și o fată. Asta, mai mofturoasă, doar ciugulea la masă, restul pasa la mine, deci mâncam aproape două mese. Dar tot flămând plecam. Băieții, glumeți, profitau de faptul că ajungeam ultimul la micul dejun, și puneau ouăle și crenvuștii lor la mine în farfurie. La 6:30 aveam vizita medicală, la 7 masa. Nu mă trezeam, clar, intram la 7 fără 5 la medical :))
Eh, și când ajungeam la masă, toate ouăle și toți crenvuștii erau la mine, în diferite aranjamente, nu știu ce era așa amuzant, eu mâncam tot. Dar tot îmi era foame.
Și eram într-o zi pe câmp, 40 de grade, așteptam să ne vină rândul la zbor. Așteptam, aștepam, treceau și câte două ore pe canicula aia, și începeau colegii să mai bată câmpii: unde se văd ei peste 2 ani, ce ar vrea să facă, ce au mai visat. Unii visau că se fac piloți de test, alții visau că zboră pe platforme la Marea Nordului, alții că zboară prin Alpi. Eu am visat o pâine mare. Și le-am zis.
Băi, ce motiv de distracție au mai făcut dintr-o pâine… și acum, după vreo 15 ani, când mă văd cu ei, iar încep glumițele cu pâinea.
Asta visam eu, na, mi-era foame!
“toate ouăle și toți crenvuștii erau la mine, în diferite aranjamente…”
Glume de companie! Sper! 🙂
In ce plm de armata romana aveati oua si crenvusti la masa, oricare ar fi masa aia?
Probabil de aia picau migurile, ca erau gandite ptr piloti sovietici proaspat scapati din holodomor, deci mai usurei.
Eram civili, nu armată. Și aveam normă de 4000 kcal/zi, doar că ne furau pe tot lanțul, de la livrare până la farfurie.
Civila la Strejnic?
Nu mai tin minte cum erau normele de hrana la popota: 4000 era personalul navigant si 3000 cel de sol sau navigantul era 5000 si 4000 cel de la sol?
La mine, militara, Giarmata si Boteni: ’86-’88.
Chiar Zilele trecute a venit vorba de halău printre colegi si spunea unu ceva de praz. Ba nene mia venit apa n gura. Direct in auchan m am oprit cand am ajuns acas am loat 2 bucati de praz si o paine calda. Acas am scos un pachet de branza si sunculuta de la vericu, d aia de tara asa afumata bine. Mama ce a mers.
Halva am mereu pe stoc d aia de feleacu cu cacao.
Acu ziceti niste pateu de ficat care chiar sa aiba ficat nu 5% ficat si restu platic si grasime. Ca parca as baga vreo 3-4 felii de paine calda cu pateuț asa. Si c-o gura de pepsi. Si c un praz.
Halviţă. Halviţă era chestia aia densă în care îţi rupeai dinţii.
Erau prin anii 70-80 nişte joculeţe pentru copii, când se strângeu familiile de Lasata Secului, unul din ele constând din agăţarea unei bucăţi generoase de halviţă cu monede înfipte în ea de tocul uşii, bălăngănită şi copiii – cu mâinile la spate încercând pe rând să extragă cu dinţii monedele.
halvaua si halvita sunt 2 chestii diferite
Halvita e (un fel de) nuga, nu?
Si halva e aia facuta din resturile de seminte care raman dupa ce se preseaza uleiul, care era vanduta gata usor rancezita.
Savoarea din pateul si parizerul si cremvustii si orice alt fel de resturi macinate fin care acum se arunca era data de sare + monoglutamat.
monoglutamatul e o substanță 100% safe, este identic cu ce ai în organism.
>> monoglutamatul e o substanță 100% safe
Absolut, si sunt alimente care il contin natural, de exemplu branzeturile tari si uscate gen cheddar sau parmezan.
Insa problema e ca e folosit artificial sa dea gust unor resturi fara gust. Adica chestiile care sunt rele nu sunt rele pentru ca contin monoglutamat, ci contin monoglutamat pentru ca sunt rele.
a, da, absolut.
Din capitolul delicatese comuniste ar mai fi salamul pus la uscat timp de 3 saptamani in debara sau in camara, si apoi taiat in felii cat mai subtiri, cu paine si mustar.
Bliss.
Păi da… salamul era o raritate!
Mama stătea ore-n șir la coadă să prindă un baton de salam și mai mereu venea acasă cu plasa goală. Știu pe cineva care era merceolog și avea frigiderul plin.
mama, era acel salam de vară, jumatate zgarciuri. cand prindeai Victoria, ala cu soia, erai norocos
Din toate pdv
imi dadea mama 5 lei, 3.65 era pateu’, juma de franzela de 2.70, o rosie din gradina si da-i drumul la practica!
acolo luam desertul, ca ne ducea la cules de struguri.
Halvaua nu mi-a placut niciodata, chestiile cu grasimi vegetale imi fac greata de cand ma stiu,! Pateu cred ca am mancat prima oara la internat, dupa 14 ani dar nici dipa ala nu ma dadeam in vant. Cred ca nu am amintiri din astea, poate ostropelul de pui facut de mama….bine, ca pe mine m-au prins 30 de ani la 50kg/165 cm, nu credeam ca o sa imi doresc vreodata sa dau vreun kil jos de pe mine!!
Singura mâncare preferată din copilărie pe care o mănânc și azi cu plăcere sunt 2 ouă fierte cu pâine. Am mâncat din astea zilnic. Și poate iaurtul de casă.
Inainte de 89, sectia de halva a fabricii de ulei din Constanta era pe strada 6 Martie ( acum Atelierelor ), taica-miu lucra la un atelier de tamplarie gard in gard cu fabrica de halva, cand il chemau sa mai repare ceva tamplarie/mobilier venea acasa cu un calup de 5 kile de halva, dadeam la toti copiii de pe strada. De atunci nu mai suport halvaua…
eu nu mai suport pepsi, de cand am lucrat la pepsi. il deosebesc cu ochii inchisi de orice alta cola
În consens cu @dani corban, o întâmplare adevărată din academia situată pe aleea privighetorilor, când am mâncat foarte bine, de abia la finalul anului 4, an terminal:
Aveam masă festivă de ziua armatei, ziua națională a României, ziua poliției și atât, le am pus în ordinea în care începeam anul universitar, în rest era mâncare puțină și fără gust.
La finalul anului 4 am avut o chestie vreo 2 săptămâni și norma de hrană era foarte îmbunătățită, aveam supliment. Și după câteva zile observăm toți că mâncarea nu doar că era foarte multă, ci și foarte gustoasă. Care era secretul: la bucătărie făcea de mâncare un coleg de al nostru, atât pentru studenți, cât și pentru comandanți și profesori.
Colegul era din Huși, județul Vaslui.
Și acum știu pe de rost ce se sărbătorește pe 25 octombrie, 25 martie și îmi aduc aminte cu plăcere de chestia de la terminarea anului 4
25.10 e ziua armatei, dar ce e pe 25 martie?
Ziua poliției.
Pe 3 aprilie este ziua jandarmeriei, dar era masă normală
Ziua politiei romane pe 25 martie
Si mie imi place pateul. Recent am descoperit tocana de vinete de la Topoloveni. Doamne, cum e. As manca zilnic asa ceva si nu m-as plictisi. Are un gust de afumat, da dependenta serioasa. Daca nu ati incercat, v-o recomand. Eu nici nu eram fan tocane de vinete. Si am incercat mai multe branduri..dar asta e cea mai delicioasa.
Am sa te contrazic, cu tot respectul, numai legat de pretul franzelei. Era 4,5 lei una. Imi dadeau ai mei 10 lei sa iau paine si “uitam” sa le dau restul. Anii 80-90. Am 50 de ani
Am să te contrazic și eu, tot cu tot respectul. Erau 3 tipuri de franzele în zona mea din București: una de 3.50, acră, cu o singură tăietură, una de 4.25 (avea două tăieturi) și una de 4.75 (avea 5 tăieturi). Aia de 4.75 era cea mai bună, aia de 3.50 era aproape de nemâncat. Spre finalul anilor 80 s-a unificat prețul, au devenit toate 4 lei, dar erau la fel ca înainte, le recunoșteai după tăieturi.
Cred că prețul la pâine a variat în toată țara.
Andrei, erati bogati. Noi mancam de aia acra:)
Prin anii 80 eram copil în vacanță la țară, comună din Vaslui, și CAP-ul organiza oameni care culegeau cartofii care rămăneau în urma utilajului de recoltat. Mergeam în remorcă trasă de un tractor ceva zeci de kilometri prin dracu-n praznic pe niște dealuri. Plecarea era pe la 6 dimineața.
Pe la 13.00 era prânzul pentru muncitori adus de același tractor care era compus dintr-o pâine neagră și un pateu care se împărțea la patru. Din cauza foamei, colțul ăla de pâine și porția aia minusculă de pateu mi se părea divină. Dar cel mai crâncen era apa. Apă în marmidele alea de aluminiu care la ora 11.00 era clocită pe soarele ăla.
Am rezistat vreo 5 zile. Ce a fost corect este că m-au plătit cum a fost contractul de zilier, adică 60 de lei/zi.
Da, era bun pateul ăla.
3,30 lei cel de 100 gr, 6,60 lei la 200 de gr.
Pîine – fie semi, neagră – cu pateu și roșii, deliciu.
Dar și cu ceapă, ardei, castraveți, murături.
Pateu să fie.
Parizerul, cu soia cum era, era iarăși f bun.
În ultimii ani însă nici pateul, nici parizerul nu se mai găseau, nimic nu se mai găsea…
Daca ti e dor de halvaua comunista, te duci la presa de ulei, ceri si tu o bucata de turta de floarea soarelui mai putin prajita si o amesteci cu sirop de zahar.
Obtii o pasta pe care o presezi usor si o lasi la uscat in frigider.
Daca ti se parea cu prea multe coji, sorry despre tine dar inchide ochii si adu ti aminte: asa era si aia veche. Am pe cineva cu presa de ulei, daca doresti pot sa cer de prima tura, unele au mai mult miez si vizual seamana perfect cu halvaua ceausesciana.
Cand ti-e foame mananci si pietre. “88, Ploiesti, 18 ani, armata, nu-mi fusese niciodata foame pana atunci, cand ma chemau ai mei la masa eram ceva gen iar mancam?… Dupa 2 saptamani in kktul ala de armata din ploiesti plin de ploiesteni as fi lins si zidul, asa de foame-mi era.
Unitatea avea asigurat absolut tot, aveam GAZ cu tot ce trebuie. Cadrele si ofiterii erau serviti ostentativ cu fripturi plutind in mujdei, noi innebuneam ca trecea bucatarul cu tavile printre noi, subunitatea aia de pompieri era asa de mica incat n-aveau pe unde trece. Iar noi primeam toate resturile si zgarciurile, fasolea si orezul pline de pietre, bucatarul ala ar fi trebuit batut cu ranga in dinti, cel mai bine am mancat de juramant si de ziua armatei, piure cu 2 chiftele si-un castravete, a fost orgasmic.
Si-ntr-o zi ne-a dus la GAZ, eu cu un coleg am nimerit la oalele de porci, trebuia sa tinem focul sa fiarba laturile alea, eram lesinati de foame. La un moment dat m-am uitat mai cu atentie la ce fierbea in oalele alea, bah Florine zic, ce draq astia sunt cartofi! Si-am scos nene din oalele alea vreo 14 cartofi, i-am cojit, am dat cu sare din aia grunjoasa pe ei, un coltuc de paine neagra si-o bucata de branza de la gustare, pfoai a fost festival, si azi mi-aduc aminte cum curgea dopamina prin mine…