Curajul din spatele monitorului

bet » nu sunt chiar asa de usor de speriat, nu am 15 ani

Moama ce i-ai umplut gura cu carne! Pacat doar ca papitoii de genul asta n-au mai des oportunitati din astea, sa-si ceara scuze in scris, si sa recunoasca implicit ce labe triste sint. Bravo!

@Vlad: în momentul în care tu postezi injurii de bădăran pe site-ul personal al cuiva, îi ameninți familia și scrii chestii de genul ”te caut eu și-ți sparg fața”, ai o responsabilitate față de acțiunile tale. Dacă faci cele de mai sus de pe PC-ul unei firme respectabile, în timpul orelor de lucru, e cu atât mai grav. În termeni pseudo-legali, ceea ce a făcut tipul se încadrează la amenințare și calomnie.
Acum, pune-te în locul celor de la banca respectivă. Primesc într-o zi un e-mail de la un tip (adică moi) care a lucrat în presa scrisă și care are trei avocați în familie, care știe cum să formuleze o frază fără să pară un imbecil oligofren și care – pe deasupra – îi asigură că e dispus să meargă destul de departe ca să le facă banca de râs (aka ”dacă așa discută online angajații în timpul programului, imaginați-vă cum o fac în real-life cu clienții”). I-am dat doamnei câteva titluri de articol pe care le-aș fi putut scrie, împreună cu adresele unor cotidiene locale, reviste de specialitate (la ”Capital” cred că a reacționat cel mai bine). A doua zi mi-a scris avocatul băncii, cel care se ocupa de problemele internaționale p care ei le aveau. Patru pagini A4 în format PDF. Scria acolo că eu trebuie să dovedesc că din firma lor s-a făcut năzdrăvănia. Le-am dovedit. Le-am spus că singura – dar SINGURA – modalitate ca eu să uit de chestia asta și să nu-i târăsc printr-un coșmar mediatic ar fi ca individul respectiv care postase sub anonimat și cu o adresă e-mail falsă să scrie și să semneze o declarație prin care-și cere scuze.
Prea mulți retardei se cred apărați de anonimitate pe Internet. Scopul meu era să-i dovedesc imbecilului că Internetul nu-l apără întotdeauna și că a fi zmeu online cu cine nu trebuie poate avea repercursiuni nasoale. Le-am scris celor de la bancă exact cum să afle din history-ul browserului care angajat de la acea sucursală a vizitat blogul meu la ora cutare și l-au găsit în cele din urmă. Așa că după scurt timp, decât să riște să apară în presă și să le târăsc numele prin nămol, mi-au trimis chestia aia de mai sus, cu numele individului și semnătura lui. Și după ce am râs isteric vreo două ore, i-am scris tipului pe adresa lui reală și l-am întrebat dacă mai vrea ”să mă caute”. Zero signal.