Știu că nu interesează pe nimeni subiectul, dar îl scriu aici, pentru a-l avea martor peste ceva timp, când se va întâmpla.

Anul trecut, ministerul sănătății a închis institutul cantacuzino, singura instituție din rromânia care produce vaccinuri, sub pretextul că nu ar fi la standarde europene. Până atunci putuse să facă vaccinuri bine mersi, ieftine și funcționale, brusc nu mai erau bune, că nu erau în standarde.

S-a spus atunci că e un complot al firmelor pharma, care nu își puteau vinde mizeriile lor scumpe, din cauza cantacuzinoului. Adevărat, imediat, milioane de euro au plecat spre importatorii de vaccinuri, mai ales gripale, pentru că na, cantacuzino era închis și vaccinurile trebuiau făcute.

Doar că, pe lângă toate aceste zvonuri despre firmele pharma, undeva, firav, susura un zvon că de fapt ăsta e un tun imobiliar masiv, terenul de sub institutul Cantacuzino valorând zeci de milioane de euro, fiind în cel mai buric de buric al târgului.

Anyway, bula s-a spart, timpul a trecut. Acum, deloc surprinzător, Ministerul Finanțelor nu e de acord cu cumpărarea vaccinului antigripal de la Cantacuzino, deși institutul e legal și produce la minunatele standarde UE, ci distribuie banii direcțiilor județene, fiecare alegând de unde să cumpere. E clar sper, că toți responsabilii din direcții vor deveni brusc mult mai bogați, după incentivarea ce va veni, absolut legal, de la reprezentanții farmaceutici, nu?

Între timp, institucul cantacuzino se va închide, pentru că e de stat, nu poate să incentiveze pe nimeni să le cumpere produsele, iar dacă statul nu cumpără de la stat, adică nu finanțează dezvoltarea și cercetarea, nu-i așa, se va închide.

Lăsând liber terenul pentru deschiderea unui mall.

Repet, nu cer nimănui să își dea cu părerea. Când se va deschide mall-ul piața galați, o să deschid articolul ăsta și o să mă gândesc în ce mizerie de țară trăim.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

29 comentarii Adaugă comentariu

  1. #1

    Si pe urma pretul vaccinurilor va creste de 2-3 ori. Ca la rrrromani !

  2. Da ia intreaba-l pe gogu daca e dupa capul lui care vaccin si-ar cumpara? Ca dupa rebolutie cu un ambalaj colorat poti sa-i vinzi boului si cianura ca nu-i pasa… El vrea sa rumege medicadente de import. Ca destul a trait el in trening bleumarin, a mancat salam cu soia si si-a clatit dintii cu ulei. Amu vrea haribo si m&m. Ok, toti se agita sa faca malluri si blocuri de carton. Da ce ma intriga e … dupa ce au vandut tara la fier vechi…cine o sa le cumpere sclipicismele din mall-uri si medicamentele supra-evaluate?

    • #3

      aceeasi fraieri care vor haribo si m&m, vor strange din dinti ca sa poata cumpara ceva de acolo.

  3. ăştia închid institutul cantacuzino şi noi stăm cu copii nevaccinaţi! Nemernicii! Până acum a trebuit să cumpăr de 3 ori vaccinul… asta, dacă vroiam să-mi vaccinez copilul… iar ăştia care nu-şi permit să dea 200lei pe vaccin să stea cu copii nevaccinţi… nemernici e frumos spus.

  4. Cetin, m-ai ucis cu ‘incentivarea’ asta 😀

    in rest .. de rahat, ca multe alte chestii. Atat timp cat se permit smecheriile astea, iti dai seama ca indivizii isi vor umple buzunarele. Ca doar se poate. Iar noi ne dam inca o data cu tesla-n .. dinti, ca deh, mai important comisionul de azi, decat sansa unei chestii care chiar poate merge.

  5. iar terenul este al cui? al statului?

  6. Eu de vreo 3 ani mă vaccinez numai cu vaccine produse la Cantacuzino. Si in fiecare iarnă am fost sănătos tun. Anu’ ăsta tot de la Cantacuzino am de gând să cumpăr.
    Faza asta cu românu’ dus de nas de toate căcaturile importate e chiar tristă. Eu de exemplu plângeam mai anul trecut după bateriile Urbis alea care nu ți se spărgeau prin baie după 1-2 ani și care nici nu costau cât o mașină de spălat.

  7. Nu cred sa se riste cu un mall, e mai complicat ca trebuie sa il inchiriezi si dupa aceea trebuie sa aduci si populatia in el si sa ii si faci sa cumpere.
    Mai fezabil mi se pare un imobil de birouri cu un regim de intaltime de P+15 sau 16 decent, ca la P+18 ati vazut ca mai ies scandaluri…
    PS. Atentie: exista spitalulul Cantacuzino (langa Piata Gemeni) si insititutul Cantacuzino pe cheiul Dambovitei, langa Eroilor. Institutul are un teren foarte “apetisant” in zona de N, langa un lac.

  8. #12

    Arhi, directia e gresita. Nu pentru valoarea imobiliara s-a facut totul ci datorita (sau din cauza) lobby-ului facut de companiile pharma. Daca vreodata crezi ca baietii cu ochi rosii din imobiliare sau cu ochi albastri din energie sunt mai tari decat companiile pharma, te inseli. Cel mai puternic lobby ei il fac si cele mai mari stimulente ei le dau si asta pentru ca nicaieri pe planeta asta pretul medicamentelor nu este “regulated” (legiferat). In schimb, in energie, petrol, constructii, banking, etc. exista cateva piedici legislative care nu permit orice pret cred producatorii de cuviinta. Pe cand un medicament nou poate avea absolut orice pret. Get the ideea?

    • #13

      vlad » nu, dont get. informatiile mele sunt destul de sigure.

    • #14

      Cum zice si hary mai jos (desi abereaza cu piata libera) interesele imobiliare sunt efect secundar. Motivul pentru care s-a inchis si apoi suntat institutul este lobby-ul marilor companii pharma. Cel mai probabil sursele tale au dreptate, dar doar ca efect secundar.

    • #15

      vlad » eu am obosit sa ii mai explic lui hary.

    • #16

      @arhi, las ca poate imi explica Vlad…:-)
      deci Vlad: acel Lobby de care vorbesti tu, acel Lobby al industriei pharma, pe ce crezi ca se bazeaza, cand zic ei ca trebuie sa inceteze productia de vaccine la Cantacuzino?
      relevant este ca exista o legislatie europeana comuna in legatura cu economia de piata in CE, rolul statelor si cel al economiilor private.
      ca e libera sau nu e mai putin libera piata, e mai putin relevant in acest caz… si este un alt subiect.
      idea principala este ca rolul statului in CE nu este sa faca business ci sa asigure un cadru legal, comun pentru a putea colecta taxe.
      si de acest lucru s-au legat cei de la pharma. au pus presiune pe politic ca sa-si indeplineasca promisiunile si sa respecte reglementarile comunitare. punct. restul este scenarita.

  9. #17

    problema cu Cantacuzino (institut al statului) este ca arunca pe piata libera produse bune si mult mai ieftine, folosindu-se de un privilegiu pe care ceilalti playeri nu il au.
    nu poti in ziua de astazi sa iesi pe piata cu un produs mai bun calitativ si mult mai ieftin decat produsele industriale concurente, decat daca esti subventionat de catre stat.
    rolul statului este sa asigure economiei libere de piata un cadru propice de functionare, nu sa participe activ la ea, folosindu-se de banii contribuabililor. pentru asigurarea acestui cadru, statul percepe taxe si impozite de la economia libera de piata. si nu putine taxe. acesta trebuie sa fie interesul principal al statului.
    peste tot in CE, asemenea structuri – in care statul face business – au fost inlaturate politic. clar ca si noua ni se cere acest lucru.
    asta nu inseamna ca se doreste inlaturarea institului Cantacuzino ca si institut de cercetare. avem nevoie de institute de cercetare, care sa fie subventionate de catre stat. idea insa ar fi ca rezultatele cercetarii sa fie valorificate de catre companii private, care sa plateasca institutului drepturile de exploatare a produselor dezvoltate acolo…
    partea cu interesele imobiliare ale unora este un efect secundar la presiunea CE de a oprii productia de vaccine (si in general al medicamentelor subventionate) si nu numai la acest insititut.

    sint convins ca sint grupuri de interes care urmaresc sa profite de pe o eventuala inchidere si desfiintare al acestui institut.
    eu nu cred insa in inchiderea insitutului de cercetare Cantacuzino. daca se va desfiinta, atunci da, atunci e clar si evident ca s-a inchis din motive de speculatii imobiliare.

    in rest cred in zicala americanilor: “you got what you pay for….”

    • #18

      hary » ideile astea sunt corecte si aplicabile cand e vorba de parizer si dacii. cand e vorba de iinteresul public, de capacitatea statului de a asigura vaccinari rapide si ieftine, pentru ca tot acelasi stat sa aiba cheltuieli mai putine cu spitalizari, mai putin.

    • #19

      atata timp cat industria pharma face si vinde vaccine apare un conflict de interes, mai ales daca statul face acelasi lucru in conditii privilegiate.
      nu poti sa joci dublu rol. nu poti sa fi good cop, bad cop in aceeasi persoana. e schizofren. e nevoie de o reglementare si ea exista in CE.
      noi, daca am aderat la CE, inseamna ca am fost de-acord cu acea reglementare. nici nu se mai pune problema de corect sau gresit. thats the way it is.
      ce zici tu ar avea doar sens daca politicul ar monopoliza productia de vaccine din motive strategice pe care le-ai enumerat tu (sanatatea populatiei, spitalizari mai putine = cheltuieli mai mici).
      insa repet, acest lucru deja este reglementat. ar fi nevoie de o schimbare la nivel european, nu se va putea implementa la nivel local.

      si eu personal am insa dubii ca statul ar avea cheltuieli mai mici cu spitalizarea, chiar daca ar da vaccine pe gratis populatiei… insa asta este alta discutie.

    • #20

      ce te faci atunci cand si cei cu spitale private vor dori aceeasi chestie, concurenta cu cele de stat? “haleala la CAS”. Deja se pregateste din cate am inteles.

  10. Eu as zice ca nu o sa fie un nou mall, mai degraba un nou hypermarket, ca vorba aia, romanu’ se inghesuie la promotii, cum a fost si azi cu inaugurarea aia la carrefour!

  11. Afacerea este la vaccinuri … terenul este alta afacere … mai mica dar la fel de profitabila.
    Daca ai sa pleci de la premiza ca doar 5 pana la max 10 la suta dintre romani vor trai la nivel mediu european, 2-3% peste nivelul european iar restul vor fi sclavi pe plantatie, poate nu ai sa mai ai dezamagiri pe aceasta tema in viitor. Asta este viitorul si ne indreptam rapid spre el.

  12. am si io o intrebare inocenta:
    daca in momentul de fata institutul produce la standarde internationale, dar mult mai ieftin, de ce nu iese pe piata externa?

    • #24

      dracu » pentru ca nu are cum sa iasa la competitie cu gigantii pharma ai lumii, pentru ca nu pretul primeaza intr-o oferta, pentru ca e de stat si nimeni nu are interesul de a o face profitabila. e lamurita inocenta ta?

  13. #25

    Ca un fapt divers, toate aproape analizele facute la clinici private sunt verificate si la Cantacuzino pentru ca este un institut de specialitate.

    Faptul ca se inchide este o problema extrem de grava.

  14. bai, lamuriti-ma si pe mine, ce se inchide?
    institutul Cantacuzino sau doar fabricarea si vanzarea vaccinurilor?

    @dracu: raspunsul corect la dilema ta este:
    ….pentru ca un institut de stat, care produce si comercializeaza produse pharma subventionate (din banii contribuabililor) nu are voie sa concureze cu companiile de profil private, care nu beneficeaza de aceste privilegii.

    majoritatea medicamentelor bune si foarte bune si ieftine produse la noi, au fost scoase de pe piata din acest motiv…
    industria pharma doar face presiuni ca sa se puna in aplicare reglementarile pietii intracomunitare.

  15. #27

    Are maxim sens. Sper sa te inseli. Mi-e scarba.

  16. #28

    Un lobby similar au facut cei de la Pfizer impotriva algocalminului. Generatii intregi de romanasi au luat algocalmin si n-au patit nimic. Atat ca le-a trecut durerea. Acum nu mai e bun, ca are metamizol. Banarea nu s-a facut numai la noi, dar oricum majoritatea tarilor inca il lasa la vanzare fara reteta: en.wikipedia.org/wiki/Metamizole#Availability_around_the_world

  17. #29

    Vezi tu arhi sunt interese la nivel mondial sa ne scoata din schema ,iar astia de ne conduc sunt doar niste sclavi in fata FMI ,si in general etc .Cum distrugi o tara?? lovind in invatamant ,cercetare .de ce sa te mai obosesti trimitind trupe cand ai forta de sclavi acolo ?????Pentru ca Cantacuzino supara pe multa lume de aia ,pe multe firme si atunci ce faci ??//Dr nostri pleaca in Franta si ex pot continua si aici raman idiotii care pot fi usor condusi etc .Poate ma insel ,as vrea eu ,oricum treaba e gandita pe termen lung .Si ca sa concluzionez. Credeti ca ne merge mai bine de cand suntem in NATO SAU UE???hahahahh e o gluma proasta ,daca ne mergea nu mai eram azi in situatia asta ….Ai sa zici suntem o tara mica???Si macar sa fim al naibii de rea .