Mama este o mare consumatoare de politică. Din păcate, politica rromânească dezgustă pe oricine, aşa că a dezgustat-o şi pe ea. Şi atunci, ce să facă?

Se uită, pentru distracţie, la OTV, care a ajuns un fel de MTV din anii 80, pentru doamnele de 50+. Iar dacă noi am stat la ea câteva zile, automat am devenit specialişti în OTV:

Diana Malos s-a sinucis. Aşa au spus procurorii. Părinţii ei însă au fost de altă părere şi au apelat la televiziunea din garsonieră pentru a-l găsi pe criminal.

Ce am aflat la început despre Diana Maloş? Că e o fată minunată, un copil cuminte, dădea bună ziua la bătrâni, probabil virginală şi neatinsă de răutăţile umane.

Ce am aflat după câteva emisiuni?

Că Diana Maloş era probabil gravidă. Că schimba prietenii de pat mai des decât ciorapii. Că umbla şi cu arabi când mai rămânea fără bani, dar foarte rar. Că era perversă. Că era…blablabla

Asta mă aduce la nedumerirea mea. Ce fel de părinte tâmpit să fii încât să permiţi denigrarea propriului copil pe un post de televiziune? Atâta timp cât cei care se ocupă de aşa ceva au declarat că fata s-a sinucis, de ce îi întinezi, tu, părinte, memoria, scormonind prin tot rahatul ce se cheamă viaţa unui om, crecându-i contul din bancă unei hiene cu televiziune de garsonieră?

Unii părinţi nu-şi merită copiii.

Şi le sunt luaţi.

Foto: stirilocale

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.

Pe scurt

Loading RSS Feed

31 comentarii Adaugă comentariu

  1. Bre, unii pentru bani si-ar vinde si mamele, chestia iata ca e reciproca…Vorba ta, asta e rromania.

  2. #2

    hai bre, cum sa-ti vinzi copilul mort??? ce fel de om sa fii?

  3. ce fel de om? ce fel de… OM? deja OM iese din ecuatie si da, pur si simplu lumea-si dorea scandal, otv-ul nu mai putea sa traiasca pe elodia/magda/tolea si uite, poftim, new story… alte 244 de episoade.

  4. Stii ca si eu mi-am pus intrebarea asta, tot asa, merg acasa si mama e otv addicted si bine inteles ca fiind in zona ma uit si eu.
    Cand i-am spus ca scenariul tolea/tomberon a fost regizat a fost mare scandal. Apoi am trecut la sinucidea crima :)).. Argumentele ei ! daca te-ai duce sa te spanzuri nu te-ai spanzura la 2,5 in pom.. cica te-ai duce la prima creanga. :)) Poate era fata mai atletica.

    Referitor la viata fetei, stii vorba.. de morti numai de bine. Uite ca maicasa strange din dinti cand vine vorba de asta, poate crede cu prea mare tarie ca a fost omorata. dar acum te intreb, daca a fost omorata, il gasesc pe criminal, cat de mare sa fie consolarea/razbunarea ca diana e la 2 metri in pamant si ala o sa faca 25 de ani de racoare ?

  5. Parca citeam prin nu stiu ce publicatie ca procurorii au ajuns la concluzia ca a fost crima. Nu am urmarit cazul, dar pe filiera OTV-mama soacra-eu ajuns acasa am aflat ca fata ar fi fost gasita si cu mainile legate la spate, deci era putin probabil sa se spanzure singura cu mainile legate (poate doar daca ar fi fost contorsionista, sa-si lege mainile cu ajutorul picioarelor).
    @ soava madalin paul
    nici nu stii cat poti sa te bucuri cand cel care ti-a pricinuit un necaz, are si el unul, cat de mic 🙂
    @ arhi
    eu nu inteleg din ce face diaconescu atatia bani (pentru masini, elicoptere, avioane, tancuri), ca reclamele difuzate pe posturile lui sunt de toata jena!

  6. Bai terminati cu OTV-ul. Ieri la clasa I, copiii au fost rugati sa spuna un nume cu litera T si ei au spus Tolea. E grav 😀

  7. Cetin, cine-a zis ca “Homo homini lupus” includea si parintii domne…Cine-a zis ca aia e “om” ? E mai rea decat o fiara.
    Off-topic: sa mor ca nu inteleg cum dreaq mai e deschis postul ala, deja au depasit niste limite

  8. Schimbati subiectul..OTV pute..

  9. #9

    Poate imi ridic lumea in cap, dar nu ma pot abtine. Zi de examen. Nu cer prezenta, ma bazez pe farmecul personal ca sa-mi vina lumea la cursuri. Doar un proiect pe baza caruia evaluez activitatea pe parcurs. Proiect care asigura intrarea in examen. Buuun. Of course, apar cei pentru care a fi student la zi se rezuma la a participa la examene. A le promova tine de providenta. Printre multi, vine o fatuca si-mi zice : “Nu am facut proiectul, dar stiti, va rog sa ma primiti in examen”. Eu: “V-am comunicat foarte clar la inceputul semestrului singura conditie de a participa. Asta e regula, etc” Ea: “Da, dar stiti, eu sunt sora Dianei Malos”. Eu “Cine?” Sincer, mi-a luat cateva secunde sa procesez importanta vorbelor ei, sa cantaresc greutatea acestui nume pe care l-a rostit cu gravitatea de rigoare si cu ochii mari, rimelati si vag inlacrimati. Mi-au trecut prin cap toti fostii studenti purtatori ai acestui nume, m-am straduit sa-mi amintesc care dintre ei o fi devenit ruda cu mine, sef la politie sau, cine stie, decision maker prin organigrama universitatii…Situatie care nu ar fi schimbat regula dar ar fi generat vorbe de incurajare, de genul: “Lasa, restantele se dau in iunie, media de bursa se calculeaza dupa..” etc. Dar chiar nu pica fisa. Zic: “Sunteti studenta la zi, nu v-am vazut tot semestrul, curs obligatoriu, blah, blah” . Quelle horreur! Nu i-a venit sa creada.
    Intru in sala, incep examenul si incerc sa recreez discutia in minte, gandindu-ma la ce-ar fi trebuit sa fac. In cele din urma imi transfer atentia asupra norocosilor care dadeau testul si imi pica fisa “Ar fi trebuit sa cer un autograf…”
    Daca tot deschid televizorul la cateva zile, numa asa ca sa nu-i rugineasca celulele, il las sa-mi zica de dor si jale pe Vh1. Mai calca motanul pe telecomanda si da pe o stire. Am auzit de cazul Dianei in presa online din SV, dar habar n-am avut de campania de pe OTV.
    Oare ce-ar fi trebuit sa fac? Remuscarile nu-mi da pace 😛

  10. eu nu inteleg din ce face diaconescu atatia bani (pentru masini, elicoptere, avioane, tancuri), ca reclamele difuzate pe posturile lui sunt de toata jena!

    Din… SMS-uri?

  11. #11

    Arhi, pentru ca se poate…

  12. #12

    heartless, m-ai ucis:)))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))))

  13. Sunt nesimtit daca zic ca nici nu ma mir ca s-a sinucis cu asa mentalitate de parinte?

  14. #14

    De ce trebuie sa ne luam subiectele de discutie de la OTV? De ce? Mai raman stirile de la ora 17 si deja suntem ca ei.

  15. #15

    dude, on this one you should keep quiet…..allow by gones to be by gones

  16. Din pacate zer0tv isi face banii de pe urma fraierilor care trimit SMS-uri si de pe urma calupurilor publicitare din cadrul emisiunilor cu toate povestile lor de kkt. Cine crezi ca se uita la emisiunile lor… lumea proasta care mai crede in senzational. zer0teveul si emisiunile concurs ii fac pe saracii (prostii, tampitii) oameni care pun botu`. De ce nu face nimic cna-ul in cazul concursurilor? Pentru ca exista o firma care cumpara spatiu de emisie, iar concursurile se transmit din Ungaria unde sunt legale.
    Spuneti-mi o tara care se termina cu “A” si va dau un premiu de 1000 lei. 😛

  17. eu cred ca aia de la OTV au omorat`o ca sa mai aiba subiecte.

  18. #19

    Arhi, mare dreptate iti dau in ce spui cu mizeria aruncata pe amintirea fetei. N-o cunosc dar multi spun ca s-au tras de sireturi cu ea. Da, si eu l-am vazut pe Faithless pe strada in Londra, si fara indoiala solistul de la Prodigy mi s-a uitat in ochi cand era sa lesin de sufocare in fata scenei, si asta cu siguranta imi da dreptul sa ma consider un mic VIP myself. Cine stie, poate daca se ineaca vreunul cu furculita aia de argint ma suna astia de la the Sun pentru o parere avizata. In general evit sa pronunt numele postului sau al lui guru DD, si nu numai pentru ca m-as spurca iremediabil, dar mi se pare ca doar prin simpla mentiune deja ii acord prea mult din putinul timp pe care il am de trait.
    Am auzit sau citit undeva ca daca toata lumea de pe planeta ar sari in acelasi timp, Pamantul ar sari de pe axa. Nu-s cu stiintele, dar, cu speranta in glas si cu barbia tremurand va intreb: daca nu s-ar mai uita nimeni la OTV pentru cateva secunde macar, oare ar inceta sa mai existe? I’ll keep my fingers crossed.

  19. eu nu inteleg , practic mama dianei malos o face , mai pe romanseste , curva pe fata ei?

  20. ete floshk… nici aia nu era usa de biserica… dar nic ma-sa mai are ce face.
    ori chiar crede ca i-au omorat copilul niste bagabonti, ori face si ea un ban cisntit… ori incearca sa isi spele pacatele… ro dracu stie ce si cum?

  21. hopa, există şi profesori pe aici? Să ştiu să nu care cumva să scriu despre noile metode de copiat, că cine ştie? :))
    Bine că nu-s de prin Braşov!

  22. POate ca domnu’ Diaconescu le-o fi promis ca ii ajuta in aflarea adevarului(asa cum l-a aftal si in cazul Elodiei) si ei saracii …se lasa dusi ..zic si io :-??

  23. Sau poate necrofilul a dat niste banuti familiei pentru o poveste buna? ca il cred in stare de orice pe “sobolanel”.

    Oricum este absolut penibil ce se intampla. Pacat ca a murit, dar lasati-o in pace. Asta nu prea inteleg nici parintii nici zerotv.

  24. @buddy: am observat si eu ca sunt destul de multe reclame la OTV, dar sunt la niste produse de care n-am auzit in viata mea!

  25. Asta e rromania …

  26. Te aşteptai sincer ca OTV-ul să aibe vreun Dumenzeu? Să respecte memoria vreunei fiinţe decedate?

  27. Protectia copilului nu exista la noi, de altfel ca multe lucruri normale intr-o democratie.

  28. Au un spectacol penibil acolo la OTV, trebuiau sa fie inchisi de mult timp.

  29. #30

    mata se utia la otv. doamne, esti atat de prost incat e imposibil sa nu te citesc, esti apogeul prostiei in Romania.

  30. #31

    aceasta fata a fost omorata prin strangulare in padure de un singur barbat.in acea noapte a fost acolo un grup de 4 persoane: o fata blonda cu parul de lungime medie si ochii negri, Diana (sau o fata care-i seamana f mult), un baiat cu ochii negri si un baiat cu ochii albastrui.dar nu stiu daca exista legatura intre ei si crima.exista doar o vaga asemanare intre strangulator si unul dintre cei doi baieti.