Era acum 13 ani, cam pe vremea asta când, tremurând şi cu chiloţii uzi, m-am prezentat la Ilioara, să dau testul scris pentru permisul de conducere. De pe la 5 dimineaţa chiar, că se vehiculau tot felul de poveşti, că nu te primeşte în sală dacă nu eşti din timp pe listă.

Frig cu clăbuci, era februarie, eu dârdâiam de emoţie, că nu învăţasem mai nimic, doar făcusem chestionarele de alea până îmi dăduse sângele pe nas, ăia din jurul meu numai poveşti inteligente aveau, cu tipi care dădeau a ţâşpea oară pentru permis (adevărul e că eu am un vecin în bloc care a dat de 14 ori pentru permis şi încă nu a luat. Nevastă-sa a luat din prima).

În fine, intrăm, ni se împart jegurile alea de chestionare (jeguri la propriu, că erau ultra mizerabile), bifez acolo în draci, că na, aveam 30 de minute la dispoziţie şi termin rapid. La timp ca să îi văd pe domnii poliţişti cum se opreau din când în când la diferite mese şi făcând semne discrete, despre unde ar trebui să fie bifele.

La final, 25 de punte, absolut neaşteptate. Aşa că hai pe pod la IOR, unde se strângeau maşinile, să vedem unde dăm proba practică.
Acolo, instructorul meu vine la mine şi îmi zice:
– Dă-mi repede 100 de euro USD!
– Pentru?
– Să vorbesc cu poliţistul, să ai garantat permisul.
– Păi nu am nevoie, ştiu să conduc…
– Prietene, faci cum vrei, dar să nu îmi spui că nu te-am avertizat.

Stăteam şi mă scărpinam în vârful capului şi mă gândeam ce să fac. Să îi dau banii, să nu i-i dau? Dacă nu iau examenul? În fine, mă decid că nu dau nimic şi plec spre locul desemnat, adică la parcul Carol, aproape de Candiano Popescu.

Vine şi instructorul, pufneşte când mă vede, trânteşte uşa la hârbul de dacie cu care făcusem şcoala şi pleacă. Ceilalţi instructori stăteau cu elevii, le dădeau sfaturi, tipsuri despre diversele porţiuni grele de şosea, mai ales că era iarnă şi nu era deszăpezită nici o porţiune de stradă. Al meu în schimb, era furios că nu dădusem bani.

Apare şi poliţistul, un anume domn Iordache, dacă îmi aduc bine aminte. Na, au trecut 13 ani. Şi intrăm în maşină. 3 tipe şi cu mine.
Au, am zis în interiorul sufletului. Tipele, îmbrăcate la mare artă ciubote până la genunchi, pulpiţe dezgolite, pieptul la înaintare, tot ce trebuie pentru un examen luat pe bune.

Gata, eram convins că pic, gândind că poliţistul o să le treacă pe fete, după care o să pice măcar 1 din 4, adică pe amărâtul din spate, recte eu.

Buuuun. Plecăm de pe loc, la volan prima gajică. Plecăm de pe loc impropriu spus, pentru că i s-a oprit motorul. De 3 ori consecutiv. După care a fost dată jos, cu sfatul de a se reîntoarce peste 1 lună.
A doua a plecat de pe loc bine, a schimbat până a ajuns într-a 4 a, după care a urcat dealul de pe lângă parcul Carol. A urcat e un fel de a spune, pentru că nu ai cum să urci un deal în viteza a 4 a, cu 30 de la oră, pe gheaţă. Mi-a fost puţin frică, când am plecat la vale cu fundul înainte. Noroc că nu venea nici un tramvai.

A 3 a a fost ghinionistă, pentru că a trebuit să preia de unde a lăsat domnişoara dinainte. Adică să plece din pantă, pe gheaţă. A reuşit după ce a scobit un şanţ în asfalt. Din păcate, în dreptul autogării Filaret, a făcut dreapta imediat ce i-a spus poliţistul, care se pregătea să oprească şi să îi dea permisul. Doar că imediat dreapta era accesul interzis. Scandal, DUMNEAVOASTRĂ MI-AŢI ZIS, dacă îţi ziceam să sari în faţa tramvaiului, săreai? SĂREAM, EU ASCULT DE ORGANE.

Îmi venise şi mie rândul. Eram verde la faţă. Tipul părea hotărât să pice tot, eu aveam impresia că am uitat ce învăţasem, nici măcar care e frâna şi care e ambreiajul nu mai ştiam.
Pornim, poliţistul degajat, ţine tot înainte te rog. La intersecţia cu Faur faci stânga şi întorci, după care ţii tot înainte până la bază.

După care s-a apucat să scrie nişte fişe, am văzut că a scris pe a mea Admis Ţine ochii la traseu, te rog!, am ajuns în parcare, am oprit, coborât, i-am strâns mâna şi cam aia a fost. Instructorul a sărit repede la mine, văzându-mi moaca, lejer aiurită

– Ai văzut? Ai văzut? Dacă ai fost gherlă, ce să-ţi fac? Acum aveai permis, dacă mă ascultai!

M-am uitat la el lung, după care m-am întors pe călcâie şi am plecat.

– Mai eşti şi şmecher! Să vedem cine îţi reface dosarul, fraiere, că eu nu ţi-l mai fac.

A doua zi am fost şi mi-am luat permisul. Nu am înţeles niciodată ce s-a întâmplat acolo şi de ce eu l-am luat, făcând nişte chestii uber simple, în pofida faptului că îl văzusem cu ochii mei pe instructor cum vorbea cu poliţistul şi arăta spre mine.

Daca va place ce scriem, daca va place cum scriem, daca stiti ca am ramas din ce in ce mai putini oameni verticali si cu coloana, puteti sustine munca noastra.
Am scris si o carte. Poate cea mai buna carte. Poate cea mai bine vanduta. Poate cea care te face sa te identifici cel mai mult cu povestile din ea. Daca vrei, citeste si tu.